Demolarea controlată a României. Lista cu 47 de întreprinderi din București falimentate și distruse (I)

Regretatul academician Dinu C. Giurescu a alcătuit în 2011 o listă cuprinzătoare cu întreprinderile din București ce au fost distruse. De atunci lista a mai crescut. O însoțim cu un text al dumnealui despre distrugerea programatică a industriei și agriculturii românești.

Fostul Ministru al Economiei Adrian Videanu declara în ianuarie 2009, la reuniunea din Brașov a Partidului Democrat-Liberal: „La Ministerul Economiei am în vedere o politică de reindustrializare a României și o politică de asigurare a securității energetice a României; industria este cea mai importantă componentă de valoare adăugată brută la creșterea economică a PIB”.

Domnia Sa are dreptate când reamintește aportul industriei în economie; o face folosind conceptul de reindustrializare. Un demers corect – după toate probabilitățile.

Un demers care ne amintește de industria existentă până în 1989. Atunci, România era o țară industrial-agrară. „Industrializarea socialistă”, aplicată cu rost, dar și fără rost, a avut ca rezultat construcția și punerea în funcțiune a sute și sute de fabrici, întreprinderi și linii de producție noi, răspândite în mai toate județele țării. Istoria României în date (Editura Enciclopedică, București, 2003) consemnează principalele unități ale feluritelor ramuri, inclusiv acelea ale industriei ușoare și alimentare.

Astăzi România importă aproape tot: chibrituri, cremă de pantofi, periuțe de dinți, conserve de tot felul, cămăși, haine, încălțăminte, aparatură casnică, aparatură electronică, hârtie, birotică de tot felul, vase de bucătărie, sticlărie, materiale de construcții și izolații, roșii, castraveți, pepeni, mere, pere, căpșuni, struguri, caise, piersici……. România agrară nu-și mai poate hrăni locuitorii cu produsele solului și recurge la importuri din Turcia, Grecia, Spania, Italia, Franța, Germania, Ungaria.

Combinatul Comtim de lângă Timișoara (1.000.000 porci anual) a fost falimentat și închis în anii ’90. Presa remarcă periodic costul din ce în ce mai ridicat al cărnii de porc adusă din import!!!

Mai există industria farmaceutică română? Rămâi mirat când farmaciile îți vând un medicament fabricat în România.

De la o țară industrial-agrară în anii ’80, România este astăzi o țară a tot importatoare, o piață de desfacere a produselor aduse din alte părți.

Ce a devenit industria existentă în anii ’80? Câtă a rămas, câtă a dispărut?

Poate că în unele cazuri tehnologia utilizată era depășită și nu mai putea fi valorificată în continuare. În alte cazuri, nu mai exista piață de desfacere – am pierdut-o pe propria noastră mână, mai ales, piețele din Federația Rusă și din alte părți. Dar este aproape sigur că o bună parte din industrie a fost dată la o parte fără vreo motivație reală, ci numai din perspectiva câștigului strict personal. Răspunsurile vor veni cândva, dar nu curând.

În prezent, reindustrializarea este la ordinea zilei. Sau, cel puțin, așa ni se spune.

O refacere a industriei proprii va întâmpina, foarte probabil, o îndărătnică rezistență. Aceea a importatorilor. Aceea a grupurilor de interese și a unei părți a birocrației care se vor bate să nu se modifice nimic. Se va adăuga dificultatea majoră a găsirii fondurilor necesare. Reindustrializarea va cere și un consens al partidelor politice, indiferent de orientările lor programatice. Va cere imperios schimbarea politicilor fiscale pentru ca întreprinzătorii, îndeosebi cei mici și mijlocii, să se dezvolte și să dea de lucru oamenilor. Va solicita voință politică pusă în aplicare timp îndelungat.

Toate acestea constituie bariere reale. Rămâne de văzut dacă și în ce măsură vor fi înlăturate.

Reindustrializarea reprezintă o cale firească de revenire spre normalitate, de constituire a unei piețe interne funcționale pentru producție și consum. Următorii doi-trei ani vor arăta dacă România se va îndrepta pe acest drum sau dacă va rămâne o piață de desfacere a produselor din import, inclusiv hrana.

P.S. Am aflat și de alte mărfuri importate și vândute în piețe: praz din Spania, usturoi din China și Spania, varză din Polonia, morcovi din Israel. Stăm cum nu se poate mai bine!

Industrie bucureșteană: Ce a fost, câtă a mai rămas

Prima întreprindere pe aria bucureșteană care a meritat numele de fabrică – prin utilajele folosite și numărul muncitorilor – a fost aceea de postav, fondată de marele vornic Niculae Băleanu, în 1843, la Tunari. A fost urmată de morile acționate cu motoare cu aburi ca, de exemplu, bine-cunoscuta moară Assan cu motor și cu cazan de 7.000 kg, aduse de la Viena.

Numărul întreprinderilor industriale și al manufacturilor mari din București a sporit după Unirea din 1859-1862 și ajunge la 51 în 1878. Legile pentru protecția industriei naționale din 1887 și 1912 au dat un nou impuls înființării de noi fabrici.

În 1914, Bucureștiul era – prin numărul lucrătorilor și al întreprinderilor – cel dintâi oraș industrial al țării și depășea celelalte capitale și mari centre din zonă – Sofia, Belgrad, Atena, Salonic.

Pe primele locuri venea industria ușoară, alimentară, textile, de bunuri de consum. Lipseau aproape complet metalurgia și industria chimică.

Între cele două războaie mondiale, apar uzinele metalurgice de mari proporții Malaxa și aceea de țevi trase (în partea de est a Capitalei). În paralel, se măresc unele întreprinderi mai vechi – Lemaître, Wolf, Atelierele CFR-Grivița. În ansamblul industriei bucureștene, metalurgia reprezenta numai 10%, în timp ce industria ușoară ocupa 32% și aceea alimentară – 26%).

* După naționalizările de la 11 iunie 1948, în cincinalele cu începere din 1951, dezvoltarea industrială (inclusiv a Bucureștiului) a fost realizată în două direcții: pe de o parte, constituirea ramurilor deficitare: chimie, electronică, mașini unelte, produse industriale grele; pe de altă parte, reutilarea și extinderea întreprinderilor existente.

În intervalul 1955-1989 (Congresul III PMR-Congresul XIII PCR), industrializarea Capitalei a fost realizată după unele principii directoare, anume:

– gruparea întreprinderilor din aceeași ramură (cât posibil), pe platforme industriale, situate spre exteriorul orașului;

– construirea obiectivelor în proximitatea mijloacelor de transport, a surselor de energie și a forței de muncă;

– protejarea zonei centrale a Capitalei de poluare și de noxe inevitabile procesului de producție;

– construirea de către stat a unor cvartale de locuințe – adevărate orașe – în apropierea noilor obiective industriale, cu repartizarea apartamentelor prioritar către persoanele care lucrau în unitățile industriale din apropiere.

* Este bine cunoscut faptul că după revoluția din decembrie 1989 a fost lichidată în decurs de două decenii aproape întreaga industrie românească, sub pretextul că ar reprezenta o tehnologie depășită. Metoda utilizată a fost de obicei „privatizarea”, alternând cu falimentarea. Noul proprietar a avut grijă să închidă unitatea; utilajul a fost demontat, fragmentat și vândut ca fier vechi.

Investiții de miliarde de dolari – în fond munca întregii societăți românești – s-au dus pe apa sâmbetei.

La scara întregii Românii, producția atunci existentă (1989) a fost înlocuită cu importuri, de la chibrituri la produse agroalimentare de tot felul, la bunuri de consum de lungă durată și până la utilaje complexe.

Precizez dintru început că lista cuprinde numai o parte din întreprinderile dispărute – am început cu cele mai importante. Îmi dau seama că această listă va fi necesar a fi completată.

Informația am adunat-o din aproape în aproape.

Țin să exprim și pe această cale cele mai alese mulțumiri domnului general (r) Ion Stoica pentru tot ajutorul acordat în documentarea articolului de față.

Mi-am propus să recapitulez unitățile industriale bucureștene importante existente în 1989, în comparație cu situația de astăzi, 2011.

Este un prim demers și care va cunoaște, desigur, completări. Chiar și așa, simpla alăturare a ceea ce a fost în 1989 cu ceea ce este astăzi arată oricui mărimea dezastrului industrial.

În 1989 funcționau în București următoarele platforme industriale:

I. 23 August
II. IMGB (Întreprinderea de Mașini Grele București – Berceni)
III. Pipera
IV. Militari
V. Băneasa-Otopeni
VI. alte întreprinderi mari din Capitală.

În continuare, prezint unitățile ce funcționau pe fiecare platformă, după următoarea schemă:

a. Numele întreprinderii
b. Specializarea, producția ei
c. Numărul de muncitori (salariați)
d. Evoluția după decembrie 1989

I. Platforma industrială 23 August

1. a. Uzinele 23 August, numite și „mecanicul șef al țării”

b. Locomotive Diesel hidraulice, echipamente de frână și alte componente pentru vagoane de cale ferată, echipamente complexe pentru foraj-metrou, felurite piese forjate și turnate, motoare mari pentru motonave, instalații petroliere de foraj la mari adâncimi.

Dispunea și de o secție nouă de producție specială, folosită integral pentru tancurile românești și alt armament necesar Apărării. Producția mergea și la export.

c. 18.000 salariați – disponibilizați cu salarii compensatorii.

d. Uzina a fost „privatizată” pe bucăți. Utilajele – unele de înaltă tehnicitate, din ultima generație – au fost tăiate și vândute, ca fier vechi, la export.

Câteva foste hale de producție sunt astăzi folosite de firme străine pentru depozitarea de mărfuri.

Uzina 23 August a fost complet desființată.

2. a. Întreprinderea Republica, în proximitatea celei precedente

b. Țevi laminate de toate dimensiunile.

c. Nu cunoaște numărul de salariați.

d. „Privatizată” pe bucăți; utilajele demontate și vândute ca fier vechi. Construcțiile sunt în curs de demolare pentru a „reda” terenul „circuitului imobiliar”. Azi complet desființată.

3. a. Întreprinderea de Mașini Unelte și Agregate București (IMUAB), construită în 1963-1967 pe teren viran

b. Mașini unelte și agregate de mare precizie, mașini cu comandă program, cu citire optică și numerică – destinate altor întreprinderi constructoare de mașini. Exporta cca. 30-32% din producție.

c. Avea peste 6.000 salariați, cu personal românesc calificat în Germania și Elveția. A fost în întregime disponibilizat.

d. În prezent funcționează o mică secție cu 160 (una sută șaizeci) persoane care produce repere pentru echipamente nucleare.

Clădirile sunt „programate” spre dărâmare pentru a „reda” terenul „circuitului imobiliar”.

IMUAB a fost practic desființată.

4. a. Întreprinderea de cabluri și materiale electroizolante (ICME) construită în zona „Cățelu” (Titan)

b. Producea majoritatea sortimentelor de cabluri și materiale electroizolante, cabluri telefonice pentru intern, pentru export.

c. Avea 2.400 salariați. Mai funcționează o secție cu 80 de persoane.

d. Clădirile lăsate în paragină, instalațiile demontate și vândute ca fier vechi.

5. Întreprinderea de Material de Construcții Granitul, aflată la capătul tramvaiului 14 pe Șoseaua Pantelimon

A fost demontată și înlocuită cu trei supermarketuri: Cora, Bricostore, Dedeman.

6. Filatura Română de Bumbac

Lucrează cam la 1/3 din capacitate. Se preconizează închiderea și demolarea, cu motivarea scoaterii întreprinderilor industriale din aria orașului propriu-zis. Motivarea este falsă deoarece s-au efectuat închideri și dărâmări de unități industriale, fără a le muta în afara orașului.

7. a. Întreprinderea Optică Română (IOR) cu două sedii: Balta Albă și zona Cățelu.

b. Aparatură optică pentru aria medicală; echipamente speciale pentru armată: binocluri, lunete pentru artileria antiaeriană, lunete pentru ochire pe timp de noapte.

c. Nu cunosc efectivele care lucrau în ambele sedii.

d. Sediul din Balta Albă a fost închis și urmează a fi (sau a fost) dărâmat parțial pentru că se află „în incinta orașului”. Mai funcționează o secție. Unitatea din Cățelu a fost „privatizată”, nu mai produce nimic, iar construcțiile sunt folosite ca depozite de mărfuri.

8. a. Întreprinderea Electroaparataj

b. Producea aparatură electrotehnică pentru întreprinderile din România și pentru export.

c. Circa 1.200 salariați.

d. A fost închisă și nu mai produce.

9. a. Întreprinderea Policolor

b. Producea lacuri și vopsele pentru piața românească.

c. Circa 1.200 salariați.

d. A fost privatizată cu un investitor străin și a funcționat mai bine de 3 ani; după aceea, investitorul a mutat cele mai mari secții de producție în Bulgaria.

În București au rămas două secții care produc lacuri și vopsele pentru piața locală. Celelalte secții s-au închis și câteva clădiri au fost demolate.

II. Platforma industrială IMGB (Berceni)

A fost construită în anii ’60 pe un teren viran în aria de sud a Capitalei.

10. a. Prima unitate a fost Întreprinderea de Mașini Grele București (IMGB)

b. Profil metalurgic și construcții de mașini; producea oțel în cuptoare electrice gigant de 50 și 100 tone; înzestrată cu forje și tratamente termice.

A livrat turbine pentru centralele hidro și termoelectrice de 300 Megawați și demarase și pentru cele de 700 Megawați.

Dispunea de cea mai mare presă din țară (a treia din lume după SUA și URSS), cu o putere de 12.000 tone-forță. Cu aceasta se forjau axele rotoarelor gigant pentru turbinele electrice montate la Turceni, Rogojelu și Porțile de Fier.

c. Cca 6.000 salariați, care au fost cu toții disponibilizați.

d. Gigantul industrial a fost adus în stare de prefaliment și „privatizat” către o firmă străină pe suma de 500.000 $ (o jumătate de milion de dolari).

Noul „proprietar” a trecut la demolarea unor părți și vânzarea altora. Astfel, a vândut sediul fostei case de cultură IMGB cu 1.500.000 de dolari, de trei ori prețul pe care-l plătise pentru întregul complex industrial, cu instalații, clădiri și terenul aferent!
[Notă editorială: „Vă aducem la cunoștință că vineri (16 sept. 2022), ora 19:00, va avea loc demolarea controlată cu explozibil a șase coșuri de fum situate în incinta IMGB, în zona dintre Poarta 1 și Poarta 2. Vă asigurăm că, în afara unui zgomot la detonarea încărcăturilor explozive, nu se va sesiza din partea dvs. niciun alt efect al lucrărilor de demolare.” – așa a sunat anunțul demolatorilor Întreprinderii de Metale Grele București. Rezultatul îl puteți vedea cu ochii dvs. în imaginile de mai jos.]

„Strălucite” exemple de privatizare!
Citiți a doua parte a articolului

Citiți și:
Ipocrizia jefuitorilor. România, prada celor care „ne vor binele”
Economiile cele mai avansate ale lumii încă practică sclavia economică și chiar sclavia socială
Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (2)

 

yogaesoteric
18 aprilie 2023

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More