Descoperire istorică – Dosarul pe care Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice Tezaurul României! Necunoscut și neatins de 80 de ani

O descoperire istorică extraordinară a fost făcută publică în presa centrală, în urmă cu doi ani: un iranian și un brașovean au descoperit în peretele unui dulap de epocă dosarul pe care Antonescu l-a trimis spre Moscova cu armata română, în 1941, și care cuprinde evidența Tezaurului României, dar și alte valori, pe care armata română urmărea să le recupereze din Rusia, odată cu cucerirea capitalei URSS.

E vorba de un dosar pe care mareşalul Ion Antonescu l-a trimis când armata română avansa, alături de nemţi, în 1941, spre Moscova. Bucureştiul anticipa că nemţii vor cuceri Moscova, iar Guvernul dorea să ia tezaurul înapoi de la ruşi“, explică o persoană de la BNR, într-o declaraţie neoficială, potrivit Libertatea.

Ceea ce face din acest document unul cu potențial exploziv este faptul că acest dosar conține mai multe lucruri de recuperat decât cele care sunt în evidența statului român cu privire la Tezaurul României confiscat de bolșevici după Primul Război Mondial.

Ce anume conține în plus se poate afla pe ziarul Libertatea care a publicat cele 287 de file ale acestuia aici.

În 1941, la puțină vreme după ce sovieticii au rupt încă o dată Moldova din România Mare, armata română, aliată celei germane, pornea spre Moscova pentru a o cuceri. România se afla atunci într-o situație imposibilă: nu putea să se alieze cu URSS-ul, care se dovedise încă o dată cel mai parșiv dușman al său și, din păcate, nu a avut altă opțiune decât alianța cu Germania lui Hitler, care promisese României reîntregirea teritorială.

Având această motivație, Antonescu a ordonat armatei române să treacă Prutul și să pornească spre Moscova. Estimările optimiste ale campaniei nu s-au confirmat însă. România și Germania au pierdut războiul din Rusia, iar o parte a tezaurului a rămas până astăzi la ruși.

Conform documentului descoperit, Tezaurul României era estimat la 7.500.000.000 de lei (șapte miliarde și jumătate de lei, la valoarea din acea epocă), reprezentând conținutul a 23 (douăzeci și trei) de vagoane cu aur, obiecte de patrimoniu, documente esențiale ale statului român și alte valori.

Practic, conținea ceea ce era mai important pentru națiunea română din punct de vedere al patrimoniului, al identității și al economiilor în aur. Tocmai de aceea, confiscarea lui de către bolșevici și refuzul constant (până în aceste zile) de a-l restitui integral, arată cu claritate gradul abrupt de neprietenie (eufemistic vorbind) al Rusiei față de România.

Citiți și:
Cine s-a înfruptat din tezaurul românesc?
Tezaurul României: aspecte pe care Bruxelles-ul nu ar vrea să le aflaţi

 

yogaesoteric
7 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More