Despre punerea la încercare a ucenicilor Domnului

Jacob Lorber a trăit în secolul XIX. Muzician de profesie, el a început la un moment dat să scrie cărţi, inspirat fiind, din câte ne relatează el, chiar de Iisus. El a scris practic după dictare (ascultând un fel de voce interioară) un număr impresionant de cărţi, în special referitoare la viaţa lui Iisus. Vă prezentăm în continuare, în avanpremieră, un fragment din volumul VI al Marii Evanghelii a lui Ioan, netipărit încă.

Capitolul 45
Cum a judecat poporul cuvântarea Domnului
(Evanghelia după Ioan 6/59-64)
…

10. Eu le-am spus: „N-am spus Eu oare că e dificil să predici pentru surzi şi să scrii pentru orbi?! Oare nu doar duhul este acela care dă viaţă, pe când trupul nu foloseşte la nimic?! Iar cuvintele pe care le-am rostit sunt duh şi viaţă, şi nicidecum trup şi sânge pământesc. (Ioan 6/63)

11. Acum însă, vă spun vouă cu adevărat, că există mai mulţi printre voi care fie nu cred deloc, fie cred doar într-o mică măsură, şi mai există unii şi printre ucenicii Mei mai vechi, despre care Eu am ştiut de la început că nu cred cu tărie, iar unul dintre ei este chiar un zgârcit, un hoţ şi un trădător!“ (Ioan 6/64)
 
 

Capitolul 46
Ucenicii Domnului sunt puşi la încercare

(Evanghelia după Ioan 6/65-70)

1. Vorbele acestea au avut efectul unui trăsnet. Mulţi s-au îngrozit, iar unii au spus: „Doamne, de ce nu ne-ai spus lucrul acesta mai de mult? Căci, cu adevărat, noi l-am fi descoperit pe un astfel de om nedemn şi l-am fi îndepărtat dintre noi dacă Tu, în marea Ta milă, nu doreai să-Ţi ridici mâna asupra lui!“

2. Eu am spus: „Eu v-am spus de multe ori, că toate pe lumea aceasta îşi au timpul şi măsura lor. La vremea recoltei, niciun bun gospodar nu va aduna buruiana la un loc cu spicele de grâu, ci doar grâul curat, iar apoi îşi va pune slugile să adune în grămezi buruiana care s-a întins şi printre grâu, şi îi va da foc pentru a îngrăşa ogorul.

3. De aceea, v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-i este dat de la Tatăl (Ioan 6/65), care este în Sine iubirea, viaţa şi adevărul, aşa cum Eu sunt toate acestea prin Tatăl, şi deci şi prin Mine Însumi, căci Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine.

4. Să nu creadă cumva vreunul dintre voi că cineva poate fi cu adevărat aproape de Mine doar pentru simplul fapt că Mă urmează, Îmi ascultă vorbele şi-Mi admiră minunile, ci doar acela Îmi este cu adevărat aproape, pe care-l atrage spre Mine o iubire pură şi care crede întru totul, necondiţionat, ceea ce propovăduiesc Eu, precum şi faptul că Eu, care sunt deocamdată Fiul Omului, am venit de la Tatăl, iar în spirit sunt una cu El.“

5. Atunci ucenicii, până şi iudeii-greci, dar cu excepţia celor doisprezece, au spus: „Ei bine, dacă aşa stau lucrurile, atunci nu ne serveşte la nimic să călătorim cu El! Lucrurile complicate şi incredibile nu le înţelegem – şi de aceea nici nu le putem crede. Cât priveşte iubirea cea necondiţionată şi absolut curată, este o problemă, pentru că El însuşi se poartă uneori cu noi într-o manieră care nu-ţi insuflă deloc afecţiune. De aceea, haideţi să ne întoarcem cuminţi la Moise al nostru; căci el este mai clar şi mai inteligibil. A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă doar a-I respecta poruncile, astfel că nădăjduim să dobândim mântuirea în lumea de dincolo chiar şi fără credinţa în învăţăturile acestea stranii.“

6. Atunci mulţi dintre ei au plecat şi nu au mai mers alături de Mine, deşi ulterior au meditat mult la vorbele rostite de Mine. (Ioan 6/66) Cum însă Eu n-am adresat nici unuia din cei care plecau vreun cuvânt, necerându-le să rămână şi să aibă răbdare, au început şi cei rămaşi să se neliniştească şi să se întrebe ce ar trebui să facă – să plece şi ei sau să rămână?

7. Atunci Eu i-am întrebat pe un ton prietenesc: „Nu vreţi să vă duceţi şi voi? (Ioan 6/67) Din partea Mea, sunteţi la fel de liberi ca oricare alt om de pe pământ.“

8. Iar Simon Petru Mi-a răspuns: „La cine să ne ducem, Doamne? Tu singur ai cuvintele Vieţii celei Veşnice, chiar dacă noi nu le putem înţelege pe dată în toată profunzimea lor. (Ioan 6/68) Tu ni le vei explica, la timpul cuvenit, când noi vom fi mai demni de lumina cea măreaţă din Tine. Noi am crezut şi am recunoscut chiar de la început că Tu eşti Hristosul, Fiul cel viu al lui Dumnezeu, astfel că nu Te mai putem părăsi nicicum pe Tine, Doamne! (Ioan 6/69) Doar Tu să nu ne goneşti, o Doamne, şi să ai răbdare cu slăbiciunile noastre încă atât de mari!“

9. Eu am spus: „Atunci, toate sunt bune şi astfel vor şi rămâne! Dar pentru că ne aflăm aici, în această şcoală exemplară din Capernaum, trebuie să vă dezvălui încă un lucru: ştiţi bine că, în urmă cu un an, în ţinutul acesta, chiar Eu v-am ales pe voi, cei doisprezece, dintre toţi ucenicii cei mulţi – şi totuşi, unul dintre voi este un diavol!“ (Ioan 6/70)
 
 

Capitolul 47
Iuda Iscarioteanul

(Evanghelia după Ioan 6/71)
 

1. Iar Eu mă refeream, evident, la Iuda Iscarioteanul, căci am ştiut de la început ce duh rău zăcea în el. (Ioan 6/71) Însă el era foarte zelos, activ, bun de gură şi vorbea bine despre învăţătură, şi de aceea, pentru părţile lui bune şi nu pentru cele rele, fusese ales de către Mine, împreună cu ceilalţi unsprezece, să fie unul dintre primii Mei apostoli. Însă întrucât, datorită zelului şi elocvenţei sale, izbutea să realizeze în acelaşi interval de timp mai mult decât ceilalţi unsprezece la un loc, a început foarte curând să fie şi foarte vanitos.

2. Apoi, fiind în repetate rânduri admonestat de ceilalţi pentru înfumurarea sa, el a început să fie ros de o tainică ranchiună, astfel că s-a închis, din zi în zi, tot mai mult în sine şi a început să-i pândească pe ceilalţi unsprezece ucenici, în speranţa că va găsi ceva pentru care să le ceară socoteală în faţa Mea. Cum însă nu se petrecea nimic care să-i poată potoli mânia, el s-a încrâncenat tot mai mult, aşteptând cu tot mai multă ardoare ocazia de a-şi pune odată fraţii în încurcătură, căutând în sinea sa un mijloc potrivit.

3. Era un om zgârcit şi avid de bani, şi adeseori susţinea, cu toată elocvenţa posibilă, că dobândirea de bani este ceva strict necesar vieţii pământeşti, căci stăpânitorii lumii doar de aceea introduseseră banii, pentru uşurarea schimburilor, altminteri atât de dificile.

4. Odată i-a şi explicat înţeleptului Nathanael, cu care discuta mai mult decât cu ceilalţi, că Eu, în mod evident, nu am nevoie de bani pentru existenţa Mea terestră, pentru simplul motiv că, fiind înzestrat cu forţa divină atotputernică, Mă pot descurca oricum fără niciun ban. Dar că oamenii lipsiţi de puterea aceasta şi care nu au norocul de a fi ucenici ai Mei au, pentru subzistenţa lor pe pământ, la fel de multă nevoie de bani ca şi împăratul, care trebuie să-şi plătească cu ei soldaţii şi alţi slujitori de stat.

5. Nathanael a tot încercat să-i demonstreze că banii, deşi, asemenea oricărui alt bun lumesc, ar putea face mult bine în mâinile unui om drept, reprezintă totuşi un mare rău pentru oameni, pentru că ei păstrează în ei răul, stimulând setea oamenilor de a-i poseda şi fiind mereu cauza fărădelegilor şi nelegiuirilor de tot felul de la cele mai mici, până la cele mai mari.

6. Iuda Iscarioteanul a acceptat şi el până la urmă ideea aceasta, însă a declarat că banii ar fi un rău necesar, aşa cum este şi trupul pentru suflet. Dar dacă sufletul s-ar folosi cu înţelepciune de trup, acesta ar putea fi pentru el şi un templu al mântuirii, căci doar prin intermediul lui sufletul poate ajunge la viaţa cea veşnică şi poate accede la statutul de adevărat copil al lui Dumnezeu.

7. Şi astfel reuşea, cu elocvenţa care-l caracteriza, să găsească în toate chestiunile câte un subterfugiu, astfel că era dificil de vorbit cu el. A mers cu sofismele chiar şi până acolo, încât să considere, asemenea spartanilor şi cretanilor, că furtul este o treabă cinstită în caz de nevoie, iar pe Moise l-a acuzat de prostie pentru faptul că l-a prezentat drept un păcat oarecare, în orice circumstanţă ar fi săvârşit el. Dar Iuda nu lua deloc în calcul ideea că până şi un furt justificat, comis la caz de nevoie, i-ar putea conduce pe oameni cu timpul la cea mai desăvârşită lenevie, că nimeni n-ar mai munci şi n-ar mai economisi nimic dacă ar şti că, de îndată ce-şi va fi constituit o rezervă cât de mică, aceasta îi va fi cât de curând descoperită şi luată de către cei aflaţi în nevoie. Şi, odată introduse astfel de obiceiuri printre oameni, ce s-ar petrece cu iubirea de aproape şi cu recunoaşterea lui Dumnezeu?!

8. Nathanael i-a explicat clar lui Iuda că justificarea furtului nu se împacă nicidecum cu aspiraţiile sale pentru economie şi că furtul acceptat ar face imposibilă chiar şi cea mai dreaptă modalitate de economisire. Dar acesta a sărit din nou cu sofisticăriile sale dibace, astfel că nu se putea face nimic cu el. Doar când îi făceam Eu vreo observaţie, renunţa pentru o vreme la ideile sale şi părea să se lase călăuzit de unele mai nobile. De aceea am şi făcut în sinagogă remarca aceea la adresa lui, pe care el fără îndoială că a înţeles-o foarte bine, chiar dacă ceilalţi ucenici nu puteau decât să facă presupuneri, pentru că, deşi ştiam prea bine ce avea el să facă, Eu nu voiam totuşi să-l arăt cu degetul. Pentru că, şi în cazul lui, trebuia mai întâi să se umple paharul şi să se convingă el însuşi pe deplin că toate faptele sale pământeşti atât de nemernice aveau să devină pentru orice om exemple cutremurătoare, căci altfel orice îndreptare a sufletului său, chiar şi în lumea de dincolo, ar fi devenit imposibilă.

9. Iar aici, am prezentat trăsăturile caracteristice ale acestui ucenic doar spre a argumenta şi mai bine motivul pentru care Eu l-am numit de data aceasta un diavol. Căci, în sinea sa, lui nu i-a convenit deloc faptul că Eu am ţinut în sinagogă o asemenea cuvântare, care i-a supărat pe mulţi, îndepărtându-i în felul acesta de Mine. Pentru că el deja plănuise în taină diferite afaceri cu ei, şi de aceea s-a şi supărat cel mai tare. Ba chiar a şi remarcat în şoaptă către Nathanael că în casa lui Petru Eu aş fi vorbit cu multă asprime despre răul pe care-l poate provoca supărarea, iar acum aş fi supărat Eu Însumi mii de oameni, înfuriindu-i chiar, şi se întreba cum se împacă lucrul acesta cu învăţătura Mea.

10. Nathanael i-a răspuns foarte prieteneşte că atunci Eu M-am referit în special la răul pe care-l reprezintă supărarea copiilor mici.

11. Sofistul nostru însă a avut şi aici pe loc un răspuns, iar când, pe la orele patru ale după-amiezii, Eu am părăsit împreună cu ucenicii sinagoga, întorcându-mă la hanul nostru, Iuda Iscarioteanul n-a venit cu noi, ci s-a retras în oraş la nişte cunoscuţi ai săi, unde s-a discutat mult despre cuvântarea Mea atât de neînţeleasă. Acolo însă el s-a arătat din nou ca ucenic al Meu şi, fiind un bun orator, le-a explicat oamenilor prin tot felul de tertipuri verbale cuvântarea Mea, chiar dacă nu în lumina cea mai adevărată. Nu l-am mai văzut apoi timp de o săptămână, cât am rămas la Capernaum şi în împrejurimile acestuia. Apoi însă a revenit printre noi, urmându-ne.

 
 

Capitolul 48
În gazdă la hangiul din Capernaum

 

1. Noi însă, când am ajuns de la sinagogă la hanul nostru, am găsit aici masa deja pusă, cu pâine, vin şi peşte pe ea, iar hangiul s-a bucurat foarte mult să ne aibă ca oaspeţi, pe Mine şi pe ucenicii Mei, rămaşi acum mult mai puţini.

2. Abia după ce ne-am săturat cu toţii pe deplin, hangiul a spus: „Doamne, de data aceasta se pare că Învăţătura Ta plină de mister din sinagoga cea mare nu le-a prea plăcut ascultătorilor de aici şi celor veniţi din altă parte, căci toţi au plecat supăraţi. Unii protestau mai tare, alţii mai puţin, iar străinii şi mulţi dintre cei care ieri încă Te mai însoţeau ca ucenici ai Tăi ziceau că Tu ai vorbit intenţionat aşa, pentru a Te descotorosi într-un mod subtil de ei, ceea ce n-ar fi frumos din partea Ta, întrucât ei cheltuiseră destul de mulţi bani pentru a Te urma.

3. Mai mulţi dintre ei, care au înnoptat la mine, erau foarte indignaţi şi susţineau că îşi puseseră cele mai mari speranţe în Tine, dar că acum sunt foarte dezamăgiţi, şi au mai spus că, în pofida marilor Tale minuni, cu o asemenea Învăţătură nu vei găsi decât foarte puţină audienţă la oameni. Eu i-am lăsat să vorbească şi n-am scos nicio vorbă. Apoi ei şi-au plătit consumaţia, s-au suit pe corăbii şi au plecat.

4. Eu însă m-am bucurat să constat că „înţelepţii“ aceştia fanfaroni, care se laudă cu isteţimea minţii lor, s-au trezit deodată, prin Graţia Ta, o Doamne, lipsiţi de argumente. Căci şi ieri noapte, când, după cină, Tu Te-ai dus să Te odihneşti, s-a comentat aici o mulţime, pro şi contra, despre felul în care ai înmulţit pâinea şi despre călătoria Ta pe mare, oarecum miraculoasă. Şi se întreceau să pară unul mai înţelept decât celălalt. Eu însă mi-am zis în sinea mea: „Ia aşteptaţi voi, iudeilor atât de deştepţi! Căci Domnul va şti El să pună în calea înţelepciunii voastre o stavilă, pe care mintea voastră să n-o poată trece nicicum!“ Şi iată că astăzi dorinţa mea cea tainică s-a şi împlinit!

5. Am fost şi eu în sinagogă şi am auzit bine partea principală a cuvântării Tale. Dar n-am găsit nimic în ea care să mă deranjeze. Căci faptul că Tu, deşi acum ai înfăţişare de om, eşti stăpân asupra cerului şi pământului şi asupra întregii vieţi spirituale şi senzoriale, aceasta o ştiam prea bine de multă vreme. Şi cine, în afara Ta, le poate oferi pâinea cea de toate zilele tuturor oamenilor şi dobitoacelor, şi cine altcineva le dă spiritelor, precum şi sufletelor noastre, Viaţa cea Veşnică, iubirea şi înţelepciunea, pe care eu le înţeleg ca pe pâinea cea adevărată şi vie, venită din cer?! Chiar am încercat să le explic mai clar lucrul acesta unora mai buni dintre ei. Dar mintea lor neroadă şi înfumurată n-a putut cuprinde aşa ceva.

6. Acelaşi lucru l-am făcut şi când ai început să vorbeşti foarte clar despre trupul şi sângele Tău, pentru că m-au întrebat cum înţeleg eu acestea. Şi le-am spus: „Aici lucrurile sunt chiar mai limpezi decât cele de dinainte, şi ele vin să confirme părerea mea anterioară! Văzut din punct de vedere lumesc, pământul nu este el oare, într-un anume fel, un adevărat trup al lui Dumnezeu, iar apele care-l udă, sângele acestuia?! Căci de unde ar veni altminteri pâinea cea de toate zilele pe care o mâncăm pe pământ? Şi, în sens spiritual, iubirea lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, nu este ea oare chiar solul care ne susţine fizic şi spiritual, ne acceptă şi ne hrăneşte, iar darul raţiunii şi al minţii, şi acum, în plus, şi învăţătura Sa, nu sunt ele oare cel mai adevărat şi mai viu sânge al lui Dumnezeu, care ne adapă sufletele însetate de înţelepciune, le fortifică şi le dăruieşte viaţa cea adevărată?!“

7. Atunci unii au spus: „Da, toate acestea sunt bune şi frumoase. Dar de ce oare nu îşi explică el însuşi vorbele în felul acesta?“

8. Eu am răspuns: „Are El fără îndoială motivele Sale! Probabil că gândeşte în felul următor: cei care cred cu adevărat în Mine, aceia Mă vor şi înţelege. Însă cei care, în pofida atât de multor minuni şi a înţelepciunii Învăţăturii Mele, tot nu cred că Eu sunt Domnul Iehova Savaot, n-au decât să se întoarcă în lumea lor şi să rămână să scurme în continuare, asemenea porcilor, în glodul pământului!“

9. Atunci s-au înfuriat cu toţii şi au plecat. „Doamne, sper să nu fi făcut astfel vreun lucru rău!“

10. Iar Eu am spus: „O, nicidecum! Căci, în primul rând, tu ai înţeles perfect vorbele Mele, în toată profunzimea lor, şi le-ai şi explicat foarte corect acestor orbi, iar în al doilea rând, observaţia ta finală a fost foarte bine venită! Căci soiul acesta de oameni te duce într-adevăr cu gândul la porcii, care, de cum începe soarele să strălucească un pic mai tare pe cer, dau fuga la cele mai împuţite bălţi şi se simt pe deplin fericiţi să se bălăcească în noroi. Doar le-am spus în final foarte limpede că trupul şi sângele la care se gândeau ei nu folosesc la nimic şi că vorbele Mele sunt spirit şi viaţă! Însă porcii şi imbecilii aceia n-au înţeles nimic, astfel că observaţia ta finală a fost foarte la locul ei, şi de aceea am să mai rămân câteva zile la tine.

11. Acum însă, mai adu-ne nişte vin! Căci astăzi şi în zilele următoare trebuie să ne bucurăm din toată inima! Într-adevăr, tu Mi-ai făcut o mare bucurie, pentru că M-ai înţeles mai bine decât oricare dintre ucenicii Mei. Spre seară vom merge apoi la pescuit, ca să-ţi faci o rezervă de peşte, pentru tine şi pentru noi. Însă în oraş să nu vorbiţi despre Mine. Căci altminteri s-a terminat cu liniştea noastră. Şi acum, adu-ne vin şi pâine!“
 
 

Capitolul 49
De ce îl tolerează Domnul pe Iuda Iscarioteanul

1. Apoi ne-am băut vinul şi ne-am mâncat pâinea; căci toţi cei treizeci şi doi câţi eram aveam nevoie de puţină întărire.

2. Şi, pe când mai stăteam la masă bucuroşi, unul dintre iudeii-greci a spus: „Doamne şi Stăpâne! Hangiul acesta atât de prietenos al nostru ar fi foarte potrivit să ia locul ucenicului aceluia care Te supără mereu, iar lui, dacă se va mai întoarce, să-i dai consilium abeundi (‘sfatul de a se retrage’), cum spun romanii. Căci, după câte am observat noi, el este mai avid de bani decât templierii, şi toate gândurile sale sunt îndreptate spre cele lumeşti şi spre bunăstare. Şi, pe lângă aceasta, el mai are şi o altă patimă foarte urâtă, şi anume, de a se umfla în pene şi de a minţi, iar un astfel de ucenic nu-Ţi poate fi de niciun folos, nici Ţie şi nici omenirii. Hangiul acesta însă pare înzestrat cu o minte foarte ascuţită şi înţelege cu adevărat până şi cele mai învăluite cuvântări ale Tale, mai bine decât ucenicii Tăi cei vechi. Astfel că el ar fi un înlocuitor perfect pentru cel care acum lipseşte.“

3. Eu am spus: „De acum şi până la sărbătoarea corturilor voi rămâne în Galileea, şi chiar şi atunci voi cumpăni încă foarte bine dacă voi merge de sărbătoarea Paştelui la Ierusalim, astfel că avem la dispoziţie o mulţime de timp, în care hangiul nostru Matias (mai sau moi diaz = ‘lucrătorul meu’, de asemenea ‘sluga sau servitorul meu’) ne va putea însoţi pretutindeni, ceea ce-i va mai da ocazia să audă şi să vadă multe lucruri folositoare inimii şi sufletului său. Apoi însă, el va fi un foarte bun şi conştiincios propovăduitor al Învăţăturii Mele chiar în acest loc. Căci şi oamenii de aici Mi-au fost daţi spre înviere, şi nu spre moarte.

4. În ceea ce-l priveşte însă pe cel absent, el n-are decât să vină când va voi, dar totodată poate şi să nu revină, de va voi astfel. Căci din punct de vedere al spiritului, oricare om, bun sau rău, se află faţă de Mine în acelaşi raport în care se află trupul faţă de soare. De vrea să se lase mângâiat şi încălzit de razele soarelui, poate să o facă – şi, indiferent dacă el este un om bun sau unul rău, nu-i va fi refuzat acest lucru. Dar dacă nu o doreşte, atunci Dumnezeu nu-l obligă să o facă, precum stă şi scris: „Dumnezeu lasă Soarele Său să-i lumineze deopotrivă pe cei buni şi pe cei răi.“ Şi, vedeţi voi, la fel stau lucrurile şi cu Mine, în planul vieţii spirituale! Cel care vrea să Mă urmeze poate să o facă, iar Eu nu-l voi goni de lângă Mine, oricât de păcătos ar fi el! Căci Eu am venit în lumea aceasta tocmai pentru cei pierduţi şi cu sufletele bolnave, întrucât cei sănătoşi nu au nevoie de medic.

5. Şi astfel, şi cel absent poate călători alături de Mine dacă voieşte, la fel cum nici pe iudei nu i-am gonit astăzi de lângă Mine; dar nici nu i-am reţinut şi nu le-am cerut să rămână atunci când au plecat ei singuri. Şi nu de aceea am vorbit atât de voalat în faţa lor, pentru a-i îndepărta de la Mine, ci am vorbit aşa fiindcă Tatăl Meu Mi-a cerut să le vorbesc astfel. Însă ei s-au supărat şi au plecat, dar aceasta a fost vina lor şi nu a Mea – şi de altfel a şi fost bine că au plecat. Şi n-au decât să revină şi să rămână, dacă vor voi. Dar de nu vor veni, misiunea şi Învăţătura Mea nu vor fi nicidecum mai puţin adevărate, aşa cum nici lumina şi căldura soarelui nu se diminuează deloc pentru că unii neghiobi nu vor să se lase scăldaţi şi încălziţi de ele. Aţi înţeles voi lucrurile acestea?“

6. Iar iudeii-greci au spus: „Da, Doamne, am înţeles totul foarte bine! Căci tot ce spui Tu, Învăţătorule, are în sine întregul adevăr, întreaga forţă şi viaţă! O, măcar dacă ar înţelege toţi oamenii lucrul acesta!“

7. Eu am spus: „Aceasta nu se va petrece, probabil, niciodată în lumea aceasta. Dar vor exista totuşi mulţi care vor înţelege, se vor conforma Învăţăturii şi vor dobândi astfel Viaţa cea Veşnică.“
 
 

Citiţi şi:

Capitolul 137. Vol. V. Principii ale cetăţii eseniene reorganizate

Capitolul 257, vol IV. Atotcunoaşterea lui Dumnezeu

Psalmul 90

 
 

yogaesoteric

martie 2008