Despre ravagiile nebănuite ale industriei farmaceutice contemporane

sau
Ce am învăţat în cele din urmă despre sănătatea trupului meu plătind însă un preţ foarte mare

de C. Alin

„Doctorul este cel care varsă medicamente despre care ştie prea puţin
în trupuri despre care ştie şi mai puţine lucruri,
pentru a vindeca boli despre care nu ştie mai nimic!”
(Voltaire)

De-a lungul anilor am citit de mai multe ori articole din presa românească sau străină despre diverse efecte secundare, nocive ale medicamentelor, am vizionat o serie de documentare ce trăgeau un semnal de alarmă cu privire la mijloacele chimice, adeseori toxice, la care apelăm pentru a ne redobândi sănătatea, însă nu am fost niciodată până acum pusă în situaţia dramatică şi totodată teribilă de a afla aceste lucruri pe propria-mi piele. După experienţa cutremurătoare pe care am avut-o şi pe care o voi detalia în cele ce urmează, mi-am dedicat mult timp studiului efectelor adverse pe care le-am constatat, ca urmare a medicamentului pe care l-am luat, a modului în care acesta este promovat dar şi, global, a industriei farmaceutice şi a vindecării în general şi m-am decis să împărtăşesc tuturor această experienţă ca o dovadă vie, de netăgăduit a ravagiilor pe care medicamentele, de la cele mai banale la cele mai sofisticate,le pot produce. Relatarea mea se va referi la un anumit medicament: Arcoxia®, însă toate materialele pe care le-am parcurs în «ancheta» mea mi-au indicat foarte clar că sunt nenumărate acele medicamente care produc veritabile dezastre în organism, perturbări grave, comparabile cu cele trăite de mine, sau depăşindu-le cu mult, chiar dacă efectele lor se încadrează în alte categorii. Astfel, vă invit să citiţi aceste rânduri despre experienţa mea cu acest medicament, privind totuşi dincolo de aceasta şi înţelegând că ilustrează, de fapt, un pattern ce caracterizează o ramură importantă a industriei farmaceutice, aceea a producţiei şi comercializării, mai bine zis a impunerii pe piaţă, a medicamentelor.

Voi începe prin a spune că în primăvara anului 2013 am suferit o intervenţie chirurgicală la un genunchi – o reconstrucţie de ligament încrucişat anterior cu grefă din muşchii ischiogambieri. După perioada de spitalizare mi s-a indicat un tratament cu antibiotice (Zinnat®–500 mg/zi, 7 zile), anticoagulante şi antiinflamatoare (Arcoxia®– 90 mg/zi, 10 zile). Nu m-am simţit deloc bine în perioada în care am urmat tratamentul indicat, însă am acceptat situaţia punând-o pe seama intervenţiei chirurgicale, a anesteziei, a traumei pe care o suferisem şi a antibioticului puternic pe care îl luam pentru a evita o eventuală infecţie osoasă. Aveam stări de greaţă, disconfort la nivelul stomacului, observam instalarea unei dificultăţi de concentrare, modificarea gustului, dar şi o stare de apăsare interioară, de descurajare şi mâhnire. A urmat o perioadă lungă în care am progresat foarte mult şi cu mare efort în recuperarea mobilităţii piciorului, însă aceasta a fost întreruptă de un episod puternic inflamatoriu, de durată, în care mergeam foarte greu şi adeseori nu mai puteam îndoi piciorul. Deşi luam de multe luni remedii naturiste, de mare ajutor, inflamaţia continua astfel că am ajuns din nou la medic şi mi s-a recomandat un nou tratament de 10 zile cu Arcoxia® (Etoricoxib), un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) care face parte dintr-un grup de medicamente numiţi coxibi, adică inhibitori selectivi de COX-2 –o enzimă, ciclooxigenaza-2, responsabilă pentru producereade durere şi inflamaţie; se consideră că inhibarea acestei enzime, prin anumiţi inhibitori, ajută la reducerea simptomelor de tipul inflamaţiei şi durerii. Dacă prima dată, postoperator, am luat acest medicament în doză zilnică unică de 90 mg, acum mi s-a indicat doza zilnică unică de 120 mg pe care am luat-o timp de 5 zile, căci atât avea să reziste trupul meu toxinelor medicamentului. Am sesizat că la aproximativ o jumătate de oră după ce luam pastila apăreau simtomele pe care le constatasem după revenirea din spital, pe care le-am enumerat mai sus. Ele persistau pâna a doua zi dimineaţa, însă apoi luam noua doză, punându-mi toată încrederea în oprirea inflamaţiei majore cu ajutorul acestui medicament. De mai multe ori în ultimul an aveam să-mi spun că «nu mor eu din atât» şi, petrecând luni la rând cel puţin 2 ore pe zi la spital, aveam să vad foarte mulţi oameni suferinzi, cu afecţiuni grave, cu proteze de articulaţii şi operaţii mutilante şi trăgeam aceeaşi concluzie, şi anume aceea că nu se moare chiar atât de uşor, trupul putând să suporte foarte foarte multă durere şi suferinţă. Însă în cea de-a cincea zi a tratamentului aveam să constat că nu e chiar atât de greu să fii aproape de moarte, că ravagiile pe care le pot face medicamentele pot fi cu mult mai mari decât accidentele, operaţiile, sau problemele produse de virusuri.

Efectele adverse au început în cazul meu cu modificarea gustului, greaţă, dureri severe şi continue de stomac şi intestine, crampe musculare şi au continuat cu vomă, incapacitate de concentrare, afectare gravă a memoriei – fiindu-mi foarte greu să-mi amintesc chiar şi numele medicamentului pe care-l luasem, durere intensă şi continuă de cap, o evidentă stare profundă de depresie nemaiîntâlnită şi bătăi atât de neregulate ale inimii încât începeam să cred că dacă nu aş fi avut un trup atât de tânăr, puternic, rezistent şi sănătos (cu excepţia leziunii genunchiului), aceasta ar fi cedat. Aveam să mă conving că cele 22 de ore ale perioadei de înjumătăţire a substanţei active a medicamentului indicate în studiile asupra acestuia pot fi foarte lungi şi grele. Nu mă mai puteam deplasa, nici ridica în picioare; durerile erau insuportabile, starea întregului trup, îngrozitoare. După aproximativ 40 de ore am început gradat să-mi revin şi a fost necesar să treacă multe zile până ce am avut o stare acceptabilă, până ce am putut să mă concentrez din nou, să mă mişc în voie, să beau mai multe lichide sau să mănânc etc.
Încă din perioada de convalescenţă am intrat pe internet să citesc mai multe despre acest medicament. Evident, citisem prospectul acestuia şi constatasem că aveam cea mai mare parte a efectelor adverse trecute acolo în listă, fiind acel pacient din 10.000 sau chiar mult mai rar, despre care scria că nu poate fi estimat din datele studiilor disponibile. Oare chiar atât de rare să fie aceste efecte?! Mă revolta faptul că poate fi vândut – la un preţ nu foarte mic – un medicament atât de nociv, iar primul articol pe care l-am găsit în care era menţionat acest medicament a fost unul apărut în ediţia online a ziarului Adevărul din februarie 2013. Arcoxia® figura aici în lista medicamentelor pe care ar trebui să le aruncăm! Şi astfel am început să studiez acest medicament şi să întrevăd anumite dedesubturi ale industriei farmaceutice, să înţeleg gradat ce se petrece în trup şi ce reprezintă de fapt simptomele afecţiunilor.

Este necesar să completez cu faptul că mama mea a fost farmacistă şi aş putea spune că mi-am petrecut poate cea mai mare parte a copilăriei alături de ea în farmacie, asistând-o în discuţiile cu bolnavii, aflând cele mai felurite detalii despre medicamente, văzând cum se manifestau diverse boli şi constatând sau nu vindecările. Eram fascinată de munca pe care ea o desfăşura cu atât de multă dăruire şi atenţie, de modul în care prepara ea însăşi multe produse în laboratorul farmaciei, în anii ’80, când oamenii mergeau la farmacie doar când aveau cu adevărat nevoie de un remediu, nu ca în zilele noastre în care adeseori se intră în farmacii „la shopping”, iar aşa-numitele remedii de sinteză există în fiecare casă şi sunt luate chiar şi „preventiv” cu cele mai felurite ocazii. Astfel aveam să mă conving că în zilele noastre farmaciştii sunt cel mai adesea vânzători care nici nu mai au habar de medicina adevărată, cea care respectă sfatul lui Hipocrate: „să nu dăunezi vieţii şi sănătăţii” pacientului. Cu acest fundal al copilăriei mele aveam deja numeroase noţiuni despre medicamente şi afecţiuni care să mă ajute să înţeleg studiile medicamentelor şi cărţile pe care urma să le parcurg cu această ocazie.

Însă primul lucru pe care l-am întreprins a fost să contactez producătorul medicamentului, prin reprezentanţa Merck Sharp & Dohme România SRL cu sediul în Bucureşti. M-am gândit că un astfel de caz trebuie raportat departamentului de farmacovigilenţă al firmei pentru a fi înregistrat, contribuind astfel la evitarea pe viitor a unor efecte similare, la alte persoane, prin măsurile care ar putea fi luate. Sesizarea mea a fost înregistrată şi mi s-a comunicat că voi fi contactată „la un moment dat”. Farmacistul m-a contactat a doua zi apoi mi-a cerut numele medicului care poate să confirme reacţiile avute de mine. Neavând niciun medic care să confirme aceasta mi s-a explicat că raportarea către Agenţia Naţională a Medicamentului se face doar dacă este confirmată de un medic, în concluzie sesizarea mea nu va fi luată în consideraţie – bineînţeles că nu mi s-a spus că nu contează raportarea mea, însă acesta a fost sensul. În momentul în care am început să pun alte întrebări legate de aprobarea în România a acestui medicament, precizând faptul că am găsit multe semne de întrebare într-o serie de articole pe internet referitoare la acest produs, mi s-a spus că voi fi contactată în zece minute, care au fost de fapt mai bine de 24 de ore,când am fost sunată de un medic, angajat al Merck, despre care aveam să îmi dau seama că este foarte bine pregătit, făcând printre altele uz de evidente cunoştinţe de programare neurolingvistică. În cadrul acestei conversaţii am aflat ca Arcoxia® a fost autorizată în România în 07.04.2003. Mi s-a precizat faptul că efectele adverse menţionate de mine apar toate în rezumatul produsului şi că efectele acestea sunt „preţul pe care îl plătim pentru eficienţă”. Cu toate acestea aveam să găsesc ulterior un număr mare de rapoarte despre efectele foarte nocive ale Arcoxia®.

De exemplu, fima Merck Sharp & Dhome a produs un alt „medicament minune”, Vioxx® având ca ingredient activ Rofecoxib, un alt inhibitor selectiv de COX-2, modificând extrem de puţin formula Benoxaprofenului comercializat în anii ’80 de compania farmaceutică Eli Lilly, medicament care avea să înregistreze sute de decese, afecţiuni şi reacţii adverse grave în Europa, fiind ulterior interzis. La rândul său, Vioxx® a înregistrat un număr enorm de reacţii adverse, chiar fatale (se pare că peste 50.000 decese doar în SUA) cu toate că Merck confirma profilul pozitiv al acestui medicament. El a fost retras de pe piaţă după ce a generat în anul anterior retragerii sale un profit de 2,5 miliarde de dolari – preţul atât de multor vieţi?! –, însă nu înainte de a introduce pe piaţă cu o săptămână înainte de retragerea lui, noul antiinflamator „minune”Arcoxia®. John Virapen precizează în cartea sa Efecte secundare: Moartea referitor la introducerea acestui nou medicament: „Era mai lucrativ să comercializezi noul agent la modul agresiv şi, încă odată, să foloseşti milioane de pacienţi ignoranţi drept cobai, decât să-i laşi pe corabia avariată să continue să navigheze.”

Food and Drug Administration, autoritatea care reglementează alimentaţia, suplimentele dietetice şi medicamentele în SUA, nu a aprobat niciodată Arcoxia® în Statele Unite menţionând în scrisoarea de respingere a acestui medicament faptul că Merck trebuie să furnizeze mai multe rezultate ale testelor dovedind supremaţia beneficiilor medicamentului în raport cu riscurile sale. În schimb, acesta a fost aprobat în Germania în 2004, în Franţa în 2008 etc., contrar unui puternic curent împotriva sa. Revista franceză de specialitate Prescrire, realizată de o echipă pluridisciplinară, având drept redactori medici generalişti şi specialişti, farmacişti şi dentişti, subliniază în repetate rânduri de-a lungul ultimilor ani nocivitatea medicamentului Arcoxia®. Iată câteva exemple. În numărul 27, din anul 2007 al revistei se precizează că „nicio durere nu justifică folosirea unui coxib (…), balanţa beneficii – riscuri a antiinflamatoarelor familiei coxibilor fiind defavorabilă (…) şi expunând pacientul la riscuri grave, uneori mortale, în special cardio-vasculare.” Numărul 30, din anul 2010 al revistei conţine un nou articol ce exprimă revolta cu privire la comercializarea Arcoxia® având în vedere efectele indezirabile, chiar mortale, dovedite ale acestuia. La fel şi în nr. 32, din 2012 care are la bază mult mai multe studii decât cele anterioare, balanţa înclină în continuare împotriva Arcoxia®. PrescrireInternational din decembrie 2007 consemnează rata crescută a mortalităţii în cazul Etoricoxibului, precizând că „Etoricoxibul a fost ascociat în testele clinice cu mai multe decese decât celelalte antiinflamatoare nesteroidiene” (printre care şi Rofecoxibil comercializat ca Vioxx®!!!), iar numărul din august 2010 insistă asupra faptului că „inhibitorii de COX-2 mai mult dăunează decât ajută”, considerând că „aprobarea Etoricoxibului (Arcoxia®, n.n.) este inacceptbilă!”

BMC Musculoskelet Disorders din octombrie 2013 publică o evaluare a Etoricoxibului la pacienţi cu proteză de genunchi ca urmare a unui studiu dublu orb realizat timp de 7 zile (infim!!!), conculzionând superioritatea Etoricoxibului faţă de placebo şi faptul că acesta este comparabil cu Ibuprofenul. European Journal of Preventive Cardiology din septembrie 2013 subliniază faptul că Etoricoxibul nu trebuie folosit de către pacienţii hipertensivi, indicând efecte secundare nocive ale antiinflamatoarelor nesteroidiene. Interesant este aici de remarcat cum rezultatele studiilor publicate diferă în funcţie de sponsorizare. Atunci când studiile sunt susţinute sau sponsorizate de companiile farmaceutice, rezultatele înclină în favoarea acestora, studii precum renumitul program MEDAL (despre care se spune că este realizat de 35.000 de persoane – oare câte decese rămân însă nepublicate?!) pentru Etoricoxib dovedindu-se a fi neetice. Cu atât mai veridice devin astfel datele unor studii foarte bine documentate apărute în reviste de specialitate care nu sunt subvenţionate de industria farmaceutică, autofinanţându-se prin abonaţii lor, menţinându-şi astfel independenţa şi obiectivitatea, cum este revista franceză Prescrire.

Am parcurs astfel zeci de studii, articole şi lucrări de specialitate şi am început să realizez că decesele şi afecţiunile grave apărute ca rezultat al medicaţiei din timpul studiilor clinice nu sunt făcute publice, pacientul „jucând” parcă la ruleta rusească în cazul medicamentelor cu efecte grave. Am găsit numeroase referiri la felurite medicamente, de exemplu Prozac®– renumitul „antidepresiv” în urma cărora peste 250.000 oameni au încercat să se sinucidă iar mai bine de 25.000 chiar au reusit!, apoi Strattera®–utilizat în tratarea atât de mediatizatului sindrom ADHD şi multe altele. Însă voi reveni la exemplul meu: Arcoxia®, pentru a arăta încă odată cum oamenii sunt folosiţi asemenea unor cobai, căci nu aş putea denumi altfel un studiu în care Arcoxia® este, de exemplu, luată profilactic pentru a preveni durerile de cap din timpul Ramadanului (http://www.clinicaltrial.gov/ct2/show/NCT01148303?term=arcoxia&rank=6), sau pentru tratarea dismenoreei ori pentru eliminarea durerilor postoperatorii ale histerectomiei totale (http://www.clinicaltrial.gov/ct2/show/NCT00788710?term=arcoxia&rank=7), cât timp angajatul Merck cu care am discutat a subliniat faptul că nu există nicio recomandare pentru Arcoxia® în urma operaţiilor, singura indicaţie post-operatorie fiind extracţia dentară!!! Am găsit astfel 87 de studii sau mai bine zis „testări” ale Arcoxia® pentru cele mai felurite afecţiuni nicidecum indicate de producător, dar finanţate de industria farmaceutică! Astfel mi-am pus întrebarea cum se face că ajung asemenea medicamente pe piaţă, că devenim cobaii acestei industrii.

Conjuncturile au fost de aşa natură că am ajuns să vorbesc cu medici specialişti şi generalişti, cu chirurgi ortopezi vrând să aflu ce anume îi determină să prescrie medicamente cu asemenea efecte. Răspunsul este trist dar adevărat:reclama reprezentanţilor firmei de medicamente, cadourile şi avantajele. Am reuşit să vorbesc chiar cu un reprezentant al uneia dintre cele mai mari firme ale industriei farmaceutice ce ocupă un post important în ierahia companiei respective. Acestuia i-am adresat după o lungă discuţie informală întrebarea ce este de fapt în joc în introducerea pe piaţă a unor astfel de medicamente adeseori mortale, dacă mita este cea determinantă, iar răspunsul a urmat după o pauză cu o încărcătură cutremurătoare: „trafic de influenţă…e mult, mult mai mult decât mita!” Şi, într-adevăr, jocurile sunt la un nivel mult mai înalt. Horst Seehofer, fost ministru al sănătăţii din Germania, denunţa recent într-un interviu televizat faptul că presiunea lobby-ului industriei farmaceutice este de mai bine de 30 de ani extrem de mare, depăşind nivelul politicului!

Autorul cărţii Dezvăluirile unui insider al lumii medicale scrise sub pseudonimul Prof. Dr. Peter Yoda prezintă, de exemplu, modul în care a fost orchestrată amploarea cancerului prin strategii de marketing, acesta nefiind nicidecum nevindecabil sau atât de răspândit, ci în cea mai mare parte un rezultat al intervenţiei industriei farmaceutice, a terapiilor invazive, nocive şi distructive promovate cu sponsorizări grandioase de magnaţii industriei farmaceutice. Am aflat cu această ocazie că există o lungă serie de cazuri documentate de regenerări aşa-zis miraculoase ale unor organe grav afectate, chiar extirpate; că trupul uman are capacitatea de a se „reconstrui” şi regenera prin reconectarea sa la realitatea superioară, divină, de care se depărtase.

De-a lungul „anchetei” mele am înţeles de ce fiecare diagnostic „final” dă o direcţie greşită,prin tragismul pe care-l imprimă, potenţialei vindecări care este inerentă trupului uman.Am simţit de asemenea cum trebuie să ne mobilizăm noi înşine puterea inerentă de vindecare, fără a ne mai grăbi să apelăm, când ne confruntăm cu simptome – uneori chiar foarte dureroase şi de durată, la medicamente alopate, căci efecteleadverse ale acestoranu sunt un rău necesar care „în cazuri singulare nu ne fac bine, dar ajută multor alţi oameni” – cum mi-a explicat reprezentantul companiei farmaceutice.

După parcurgerea tuturor acestor studii am înţeles cu adevărat că simpla înlăturare a simptomelor nu este soluţia, căci de fapt simptomele sunt mecanisme necesare de reglare ale organismului care se cer înţelese, iar dacă „privim în altă direcţie”, înlăturând simptomele prin medicamente, aceasta nu ne va ajuta să ne înţelegem în mod real trupul, semnalele sale şi nici spiritul. Şi am realizat odată în plus că „fiecare călătorie începe cu un prim pas” după cum spunea Lao Tse, un prim pas care chiar dacă este dureros, cum a fost în cazul meu, este un pas înainte, un pas spre trezire şi înţelegere – un pas necesar pentru majoritatea oamenilor şi un salt în conştientizare la nivelul umanităţii atât de îndelung păcălite şi în acest mod, prin industria farmaceutică. De aceea vin cu această relatare şi o ofer ca pe o invitaţie permanentă pentru fiecare dintre noi la a fi cu mult mai atenţi la ceea ce permitem să intre în trupurile noastre, de la alimente şi medicamente, la radiaţii şi unde electromagnetice…pentru a face în mod real un nou prim pas înainte spre trezirea deplină, spre descoperirea potenţialităţilor noastre şi spre dezvoltarea lor!

***

În completarea acestei mărturii oferite de C. Alin, vă prezentăm câteva fragmente semnificative din cartea lui John Virapen Efecte secundare: moartea. Dezvăluiri din interiorul industriei farmaceutice, menite să ne facă să devenim conștienți că industria farmaceutică are drept scop profitul financiar şi nu sănătatea fiinţei umane, şi de faptul că noi şi noi medicamente sunt introduse pe piaţă nu pentru că ar fi mai eficiente în direcția vindecării, ci ca strategie de a obține mai multe beneficii financiare.

Informațiile cutremurătoare cuprinse în această carte nu sunt nicidecum tributare vreunei exagerări, ci reprezintă cruda realitate de care Virapen a putut să-și dea seama ca persoană ce a fost implicată activ în industria farmaceutică. După cum mărturisește, a pornit ca simplu vânzător de medicamente și a ajuns să ocupe poziții înalte în ierarhiile unora dintre cele mai mari companii – a fost director generalla Eli Lilly & Company din Suedia, a lucrat pentru companii globale ca Novo Nordisk şi Lundbeck din Danemarca.

„Am mers până unde mergea gama unui produs; uneori, au fost pilulele miraculoase împotriva artritei (citate mai sus, n.r.), alteori scandalul cu insulina umană sau curele de reîntinerire (hormonii de creştere) şi, în cele din urmă, noua familie de psihotropice, de inhibitori selectivi de resorbţie a serotoninei (SSRI) care sunt numiţi în mod greşit produse de îmbunătăţire a stării de spirit – Prozac şi, mai nou, Strattera. (…) Ele îi determină pe oameni să se sinucidă sau să îi omoare pe alţii. Aceste substanţe periculoase nu doar tratează boli rare. Dimpotrivă, numai un singur medicament din această familie generează o cifră de afaceri de miliarde de dolari. Pe an. În fiecare an.

Am dezvoltat şi implementat campanii de marketing pentru aceste produse periculoase larg folosite. Marketing-ul cuprindea întreaga gamă, începând cu cadouri scumpe pentru doctori, excursii pentru lideri/formatori de opinie, bani pentru plata articolelor din revistele ştiinţifice, pregătirea şi realizarea conferinţelor ştiinţifice, până la vizitarea unor bordeluri pentru managerii de nivel înalt. Şi, în cele din urmă, mituirea autorităţilor, partea tristă a repertoriului meu. Unul dintre aceste cazuri este cu totul special, este vasul amiral al carierei mele, care a generat consecinţe deosebite. Este vorba de mituirea unui expert independent, angajat de autorităţile de reglementare ale unei ţări, pentru a da aprobare unui medicament. (…) Am executat un act criminal. Am fost forţat că folosesc mita pentru a influenţa aprobarea unui medicament  deşi ştiam că acel medicament va distruge oameni. (…)”

„Poţi fi orientat spre obţinerea profitului dacă vinzi maşini sau şuruburi sau burgeri, dar aici avem de-a face cu sănătatea psihică şi mentală a oamenilor, a căror distrugere este acceptată deliberat de industria farmaceutică, în scopul de a obţine bani, cât mai mulţi bani. Cu decese ascunse şi neînregistrate.

Dacă frânele unei maşini nu merg tot timpul, dacă parbrizul ei cade când este condusă cu peste 40 de mile la oră, sau dacă gazele de eşapament pătrund în interiorul maşinii – acea maşină n-ar avea desfacere pepiaţă. Medicamentele cu efecte secundare, la fel de periculoase, au. Cum e posibil aşa ceva? De ce consumatorii sunt mai bine protejaţi în cazul maşinilor defecte decât în situaţiile care privesc sănătatea şi viaţa lor? (…)

Autorităţile statului nu vor fi în stare să te salveze pe tine sau pe fiul meu de structurile criminale din cadrul industriei farmaceutice. Autorităţile sunt coruptibile, experţii sunt coruptibili şi doctorii sunt la fel. (…) Activităţile (industriei farmaceutice, n.r.)la care mă refer sunt planificate strategic ca parte a procedurii oficiale, ca şi cum ar face parte din planul de afaceri al unei companii farmaceutice. Nu este o coincidenţă.”

Pentru a putea promova anumite medicamente, pe lângă mita plasată în buzunarele unor oficiali coruptibili, companiile farmaceutice au ajuns chiar să măsluiască rezultatele testărilor, ascunzând efecte adverse deosebit de grave.
„Pe 7 februarie 2004, o studentă de 19 ani s-a spânzurat cu o eşarfă în laboratorul companiei farmaceutice Eli Lilly, în timpul unui studiu clinic. Suicid sub condiţii clinice! Asta nu-i lucru curat. Acesta este doar un caz din seria de sinucideri, şi unul dintre puţinele care au devenit publice. Tânăra era o femeie complet sănătoasă la începutul testării. Banii pe care urma să îi primescă pentru participarea la test ar fi ajutat-o să–şi plătească studiile la facultate. Pentru a fi în siguranţă, oamenii cu orice semn de depresie au fost excluşi din studiu. Medicamentul testat se presupunea că urma să fie aprobat pentru cei suferinzi de depresie (!!). Ca de obicei, sinuciderile erau ţinute secret cât de mult timp se putea. Dacă o sectă religioasă ar aduce oameni sănătoşi, tineri în starea de a-i înnebuni din punct de vedere psihologic cu ajutorul unor chimicale şi/sau alte metode de spălare a creierului, încât acestora să li se pară că singura soluţie logică este suicidul, acea sectă ar fi interzisă imediat, pe motive bine întemeiate şi corecte. Dar laboratoarele de cercetare ale industriei farmaceutice nu sunt interzise, nici chiar cele mai mari laboratoare, cu milioane de pacienţi, care nu sunt inștiințați că li se dau astfel de medicamente testate prost şi periculoase pentru viaţa lor, cu nume fanteziste şi scumpe. Faceţi parte din acest laborator! Şi plătiţi pentru asta, uneori, chiar cu propria viaţă. V-a informat cineva despre acest fapt?”

John Virapen ne explică cum se poate obţine un raport favorabil din nişte date terifiante rezultate în urma testării unui medicament în vederea introducerii sale pe piaţă: „Din zece oameni care au luat ingredientul xyz, cinci au avut halucinaţii şi au încercat să se sinucidă, iar patru dintre subiecţii testaţi au reuşit să o facă. În loc de aceasta, în documentul final se spunea: «cu unul dintre subiecţii testaţi totul a mers conform planului, s-a înregistrat pierdere în greutate la patru dintre subiecţii testaţi, iar cinci alţi subiecţi au avut efecte adverse (halucinaţiile şi tentativa de sinucidere trec drept banale efecte adverse, n.r.). Deja acel cuvânt urât – suicidul, nu mai putea fi găsit. Astfel de documente (cele reale, nu cele măsluite, n.r.) sunt uneori singura protecţie pentru oamenii din ţările respective împotriva arbitrariului industrieifarmaceutice şi a efectelor secundare ale noilor produse. Toate acestea au fost călcate în picioare. (…)

Astăzi nu mai joc acest joc. Ca simplu individ, nu am fost aşa important, am fost doar un pion în joc. Însă am funcţionat spre satisfacţia lor. Şi jocul continuă. Mulţi funcţionează după cum am funcţionat eu şi fac ceea ce am făcut şi eu.

Ca pacient eşti întotdeauna un pion în joc. Eşti cel mai important pion. Jocul este făcut pe măsura ta şi a copiilor tăi. (…)

- Ştiaţi că cele mai mari corporaţii farmaceutice cheltuiesc aproapre 35-40.000 de dolari pe an pentru doctorii de medicină generală spre a-i convinge să prescie produsele lor?
- Ştiaţi că aşa-numiţii lideri/formatori de opinie – despre care se spune că sunt doctori şi cercetători recunoscuţi – sunt mituiţi special cu călătorii scumpe, cadouri şi chiar pur şi simplu sume de bani pentru a raporta pozitiv despre medicamentele care au efecte secundare grave şi chiar fatale, devenite publice, în scopul de a elimina depoziţiile corecte ale doctorilor şi pacienţilor?
- Ştiaţi că există doar studii clinice pe termen scurt pentru multe dintre medicamentele noi aprobate şi nimeni nu ştie ce efecte pot avea asupra pacienţilor care le iau pe o perioadă mai îndelungată, sau chiar toată viaţa?
- Ştiaţi că rapoartele de cercetare şi statisticile care sunt necesare pentru aprobarea medicamentelor de autorităţile în drept sunt în mod constant periate, astfel încât decesele produse de efectele secundare ale unui medicament să nu mai apară în ele?
- Ştiaţi că mai mult de 75% dintre oamenii de ştiinţă importanţi din medicină sunt plătiţi de industria farmaceutică?
- Ştiaţi că există medicamente pe piaţă pentru care mita are un rol deosebit în procesul de aprobare?
- Ştiaţi că industria farmaceutică inventează boli şi le promovează prin campanii de marketing pentru a mări piaţa de vânzări pentru produsele lor?
- Ştiaţi că industria farmaceutică îi are în obiectiv din ce în ce mai mult pe copii?

Nu. Multe din acestea nu aveaţi cum să le ştiţi, pentru că industria farmaceutică are tot interesul să păstreze acest secret.”

Citiți și :

Substanţele toxice din mediu afectează nu numai organismul expus ci şi urmaşii fiinţei respective, prin moştenire epigenetică trans-generaţională

Zece dezvăluiri şocante despre industria farmaceutică americană

yogaesoteric
21 februarie 2014