Despre reeducarea națională a românilor

Printr-un proces de reeducare la scară națională, copiat după metodele reeducării studenților legionari de la Pitești, se încearcă preschimbarea românilor într-o masă amorfă de sclavi moderni.

Parlamentul României a ratificat mai multe legi speciale, la presiunea unor forțe ostile românismului. Acestea sunt O.U.G. nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război., Legea nr. 217/2015 privind modificarea și completarea O.U.G. nr.31/2002, Legea nr. 157/2018 referitoare la unele măsuri privind prevenirea și combaterea antisemitismului și Legea nr. 2/2021 referitoare la unele măsuri privind prevenirea și combaterea antițigănismului.

Planul este acela de anihilare totală a sentimentului de mândrie națională și de apartenență la Neamul românesc. Este halucinant să vezi cum anumite etnii este necesar să fie apărate și protejate prin legile speciale, întărind conceptul că fiecare ființă aparține unui neam, iat în același timp, afirmarea apartenenței la neamul românesc este ridiculizată și catalogată ca „naționalism extremist”. Vom demonstra că reeducatorii lucrează conform manualului.

Deși O.U.G. 31/2002 conține precizări asupra tuturor formelor de xenofobie, rasism și de ură pe motive etnice sau religioase, românilor li s-a inoculat ideea că aceasta este doar o „lege antilegionară”.

Orbiți de propaganda manipulatoare, aceștia nu au văzut evidența faptului că legea se aplică și membrilor celorlalte minorități etnice din România. Doctrina superiorității unei rase față de alte rase nu a fost niciodată dezvoltată de români. Așa că, românii ar fi necesar să identifice formele de manifestare șovină, mult mai cuprinzătoare ca definiție decât xenofobia, și de rasism din comunitățile minoritare conlocuitoare din România. Și astfel de manifestări există.

Domnul Florin Dobrescu poate să formuleze o plângere penală împotriva celui care l-a reclamat, pentru simplul motiv că acesta întreține ura interetnică, fiind un militant al autonomiei Ținutului Secuiesc. Românii este necesar să fructifice legile, bune sau rele, aflate în vigoare, și să le folosească în favoarea lor. Dacă la fiecare declarație de autonomie liderii maghiari s-ar trezi cu sute de plângeri penale și s-ar plimba un pic pe la diferite unități de Parchet, le-ar mai pieri entuziasmul separaționist. Dacă la afirmațiile tendențioase ale liderilor evrei, aceștia ar da cu subsemnatul la mii de plângeri formulate de români, s-ar gândi de două ori înainte să mai deschidă gura.

Deocamdată, se distrează ei copios pe seama prostiei și fricii românilor. Iar naționaliștii români defulează lamentabil doar înjurând, sub anonimatul internetului, și considerându-se lei în fața unui calculator. Câteva excepții remarcabile întăresc regula generală.

Până și celebra senatoare Diana Ivanovici Șoșoacă ar fi mult mai de folos românilor dacă și-ar utiliza cunoștințele juridice în dezvoltarea unor strategii de apărare aplicată, privind unele probleme de interes național. Bâlciul ieftin trece, dar problemele românilor rămân. Niciodată nu s-a rezolvat nimic durabil prin ieșirea în stradă. Mai ales că aceste acțiuni sunt infiltrate și de agenți provocatori. Trăim în paradigma creștină a liderului părăsit de mase. Iisus Hristos a fost părăsit, chiar și de apostolii apropiați, în momentul în care stăpânirea romană l-a arestat. Până și Petru s-a dezis de El.

În anul 1948, aflat în închisoarea Aiudului, Valeriu Gafencu a purtat o discuţie cu un alt deţinut, Dumitrescu, fostul şef al Brigăzii de siguranţă anticomunistă. Acesta, prin natura profesiei pe care o desfăşurase, cunoştea ce se petrecuse în U.R.S.S. chiar înainte de război. Astfel, acest om previziona: „Vă vor duce la Piteşti şi acolo au să vă preschimbe în terorişti comunişti. Apoi au să vă împrăştie în toate penitenciarele pentru a exercita teroarea asupra tuturor deţinuţilor politici. În acest fel regimul înţelege să scape de reacţiunea noastră a tuturor şi să rămână ei stăpâni necontestaţi. Vă vor ademeni cu promisiuni, dar nu se vor ţine de cuvânt. Ne vor pune în situaţia de a ne ucide între noi… Voi nu-i cunoaşteţi pe bolşevici şi nici ce metode au. Ele au fost experimentate în U.R.S.S. Oameni turbaţi prin tortură au devenit criminali. Aşa va fi şi aici. Şi va începe cu tineretul…” Şi aşa s-a petrecut!

Traian Popescu, victimă a acestui experiment, ne prezintă în lucrarea sa Experimentul Piteşti, un fragment din cuvântul lui L. P. Beria (evreu georgian, apropiat al lui Stalin și ucis de propriii tovarăşi după moartea acestuia, în 1953) adresat studenţilor comunişti americani prezenţi la Universitatea Lenin în 1936. Acest fragment este extras din Manualul de instrucţiuni privind războiul psihopolitic, Spălarea creierului, Complotul psihopolitic al comunismului, redactat de scriitorul Pan Izverna şi editat de John Keats (alias Kennets Goff), membru al Partidului Comunist din America în anii 1936-1939. Iată fragmentul de discurs edificator pentru ceea ce s-a petrecut în temniţe:

În cazul când în grupurile de tineri există lideri puternici, agentul psihopolitic poate să acţioneze în mai multe feluri, folosindu-se de ei sau îndepărtându-i. Dacă liderul vizat, băiat sau fată, urmează să fie folosit, caracterul său trebuie schimbat cu grijă, îndreptându-l spre căi criminale, după care urmează să fie ţinut sub control, sub şantaj sau prin alte mijloace. Omul nu trebuie să mai creadă despre sine sau despre cei din jurul său că ar fi apţi de rezistenţă spirituală sau de sentimente nobile.

Religia trebuie să fie socotită demodată, prin îndoctrinare psihopolitică demonstrându-se că nu există suflet şi că omul este un animal. Mincinoasele mecanisme ale Creştinismului l-au făcut pe om să săvârşească, fără niciun rost, tot felul de acte de bravură. Spunând oamenilor că există viaţă de apoi, teama lor de urmările pe care le-ar putea avea actele de curaj, făptuite în timpul vieţii, a scăzut mult. Dacă vrem ca poporul să asculte de ordinele noastre fără să crâcnească, această teamă trebuie mult mărită. Aşadar credinţa în Biserică trebuie să dispară şi puterea Bisericii trebuie anihilată pas cu pas.

În programul său de degradare a omului, agentul psihopolitic este nevoie să se ocupe de fiecare familie profund religioasă şi să-i provoace unuia dintre membrii ei o stare de nevroză sau de nebunie, după care să susţină că această nevroză sau psihoză este rezultatul credinţei. Oamenii profund credincioşi vor fi consideraţi din ce în ce mai puţin responsabili de propria lor sănătate mintală şi vor fi trecuţi din ce în ce mai mult în grija agenţilor psihopolitici.

Populaţia trebuie convinsă, prin diferite metode, că bolile mintale pot fi tratate numai prin şoc electric, tortură, lipsuri de toate felurile, umilire, discreditare, violenţă, mutilare, ucidere şi administrarea pedepsei sub toate formele ei.”

Ceea ce a expus Beria în Manual a fost aplicat şi la Piteşti. Reeducarea de la Pitești a durat de la 10 decembrie 1949 până în luna septembrie a anului 1951. Rezultatul reeducării de la Pitești a fost 64 de morți și 250 studenți bolnavi de tuberculoză. Acest experiment diabolic a fost extins în închisorile Gherla, Canal, Tg. Ocna și a încetat la 1 ianuarie 1952. Experimentul Pitești se desfășoară acum la scară globală.

Autor: Vasilică Militaru

Citiți și:
Globaliștii extind ‘experimentul Pitești’ la scară mondială: tabere de reeducare pentru albi (I)
Experimentul Piteşti? Nu, Experimentul Blue-Eyed!
Manual: Cum se destructurează un stat

 

yogaesoteric
10 decembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More