Despre valurile imense de imigranţi, între patetism ieftin şi discernământ

Venirea a zeci şi sute de mii de oameni din Africa de Nord şi Orientul Apropiat a sfâşiat Europa. Sunt, de-o parte, cei care vor să-i primească necondiţionat şi să le dea orice vor. Sunt, de altă parte, cei care vor să-i respingă din start, folosind marina militară, ca să întoarcă din drum navele care îi aduc. Între aceste două extreme, feluritele nuanţe se pierd.

Şi, ca de fiecare dată când avem de-a face cu un război neconvenţional, imensa majoritate a discuţiilor – dacă sunt discuţii! – şi discursurilor se bazează pe patetism. Nu vrei să-i accepţi pe imigranţi in integrum, fară discuţii şi fară condiţii? „Eşti un neom fără pic de milă şi fără inimă; eşti un fanatic religios plin de ură faţă de străini; eşti un rasist; eşti un necreştin” etc, etc, etc.

Faptul că mulţi dintre cei care dau lecţii de creştinism celor prudenţi sau ostili sunt oameni care urăsc creştinismul, oameni care lucrează la oficine care persecută sistematic ortodoxia etc, este cu totul trecut cu vederea de către adepţii (creştini) ai acceptării in integrum.
Fotografii şi filme patetice domină postările. O mamă alăptându-şi copilul în mers, oameni cu glasuri disperate, apeluri emoţionante. Patetisme peste patetisme, întunecând gândirea şi provocând sentimental la maximum.

Exact aceeaşi atitudine se vede şi în cealaltă tabără. Nu vrei să-i respingi pe imigranţi in integrum, fără discuţii şi fără condiţii? „Eşti un trădător inconştient; eşti un neom fără inimă şi fără minte, care osândeşte copiii şi femeile agresiunii islamice; eşti un fanatic islamist; eşti un necreştin” etc, etc, etc. Şi aici funcţionează aceeaşi propagandă patetică, din aceleaşi surse ne- (sau anti-) creştine. Filme emoţionale, fake-uri (precum minciuna cu refugiaţii care ar refuza ajutoare pentru că au pe ele crucea), poze dure etc.

Se exprimă, mai mult ca niciodată, ostilitatea, osânda şi ura faţă de crima „altei păreri”. Discuţiile raţionale devin aproape imposibile. Alunecarea în ironii – adesea personale –, insinuări şi acuzaţii se fac extrem de repede.

Cu toate acestea adevărul nu este nici de o parte, nici de cealaltă, ci undeva la mijloc. Pentru că este o deosebire uriaşă între deportaţi, refugiaţi şi imigranţi din varii motive. O deosebire care, dincolo de emoţii şi patetisme, trebuie făcută. Întinderea unei mâini calde către cei care au nevoie de ajutor este o obligaţie umană fundamentală, întinderea unei mâini calde către cei care vor să profite de tine este o aberaţie.

Creştinii – indiferent de confesiune – care se refugiază din Irak, Liban, Siria, Egipt sau alte ţări în care sunt persecutaţi teribil trebuie, evident, ajutaţi. Desigur, cel mai mare ajutor ar fi ca puterile occidentale – începând cu SUA – care au declanşat tragediile naţionale din acele state să pună capăt mizeriei pe care au stârnit-o.

În acelaşi timp, a privi cu prudenţă şi chiar suspiciune musulmanii care vin în Europa în valuri este de bun-simţ. Nu e vorba doar de faptul că mulţi dintre ei nu sunt refugiaţi, ci pur şi simplu imigranţi care profită de un anumit context. Dar, în plus, mulţi dintre ei sunt purtătorii unei violenţe şi unei atitudini misogine şi intolerante care este dincolo de orice discuţie. Şi care este în foarte mare parte vinovată de crime cumplite împotriva umanităţii!

Voi da un singur exemplu: kurzii. Am o profundă simpatie, chiar dragoste, pentru poporul kurd. Este un popor care suferă de mii de ani, un popor nedreptăţit de puterile occidentale şi orientale, un popor care a îndurat lovituri nenumărate, cumplite, înfricoşătoare. Şi care acum este bombardat nu doar de forţele ISIS, ci şi de forţele turceşti (Turcia fiind… în NATO!!!). Adăpostirea lor este un lucru de bun-simţ. Condiţionarea adăpostirii lor de o purtare decentă, de respectarea regulilor ţării care îi adăposteşte este iarăşi un lucru de bun-simţ. Iar prudenţa faţă de cei extremişti dintre ei, absolut obligatorie – oricât de uşor de înţeles ar fi motivaţiile extremismului kurd.

Nu vreau să încerc să propun soluţii. Până la urmă, ceea ce fac eu aici este să-mi expun câteva gânduri, ca persoană oarecare, fără nicio putere de a hotărî asupra a ceea ce se va face. Nu răspund în niciun fel de refugiaţii europeni în general sau de porţia pe care România o va primi (sau care i-a fost impusă – nu contează!). Sunt sigur că România poate face faţă, din punctul de vedere al resurselor, unui număr de o mie sau cinci mii sau zece mii de refugiaţi.

Totodată ştiu că incompetenţa şi corupţia autorităţilor române este gigantică – vezi mizeria de la Băiculeşti, în care până şi Procuratura are partea ei. Şi îndreptăţeşte îngrijorarea cetăţenilor faţă de felul în care aceste autorităţi – în frunte cu infracţionalul Parlament – vor fi în stare să „gestioneze problemele”.
Totuşi, din nou, NU vreau să încerc să propun soluţii. Vreau doar să îndemn la o gândire şi exprimare nuanţată, în care poziţiile diferite sau adverse să nu fie tratate cu ură şi radicalism.

Vreau să îndemn la raţiune, la discernământ. La audiaturet altera pars. La discuţii constructive. În lipsa lor, vom rămâne mase de manevră pentru o grupare politică (şi economică) sau alta. Dezbinaţi, lipsiţi de putere, incapabili să găsim soluţiile constructive şi mai ales să le promovăm. Înainte de a pretinde că murim de mila ori dragostea imigranţilor sau a posibilelor victime ale acestora, să arătăm înţelegere faţă de cei cu care discutăm sau disputăm.

Pace tuturor!

de Mihai-Andrei Aldea

Sursa: activenews.ro

Citiţi şi:

Dezvăluirile recente ale unui jurnalist polonez de investigaţii despre imigranţi – detalii zguduitoare

O nouă ipoteză incendiară. Criza refugiaţilor este o invazie musulmană organizată?

yogaesoteric
10 noiembrie 2015