Deutsche Welle: «Prosperitatea ca iluzie bine întreţinută: în România, sărăcia a devenit ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare!»

Autorităţile române ţin să se diferenţieze de cele din Grupul de la Vişegrad, din mai multe motive de ordin politic. Între poziţiile oficiale şi societatea românească există însă condiţionări mai profunde.

Prin comparaţie cu vecinii lor de la vest, românii reacţionează pur şi simplu diferit la multe situaţii şi provocări ale momentului. Iată un exemplu edificator. În ţările Europei centrale se pune de vreo câţiva ani în discuţie calitatea mărfurilor vândute de marile lanţuri comerciale occidentale. Dar ideea divizării Europei după nivelul de competitivitate a readus subiectul în centrul atenţiei, probabil şi datorită caracterului său simbolic. În prima săptămână a lunii martie, cu ocazia unei reuniuni extraordinare a ţărilor de la Vişegrad, ministrul agriculturii din Cehia, Marian Jurečka, a reconfirmat preocupările în această direcție: „E o realitate: consumăm produse care, cel mai adesea, deşi sunt vândute ca produse identice, sunt de o calitate mai slabă”. În consecinţă, guvernele ţărilor asociate au cerut Comisiei Europene să elimine „dublul standard” în materie comercială.

Pentru români subiectul acesta nu a devenit încă problematic chiar dacă este în linii mari cunoscut. Principala cauză este, cu siguranţă, nivelul mult mai scăzut al puterii de cumpărare. Produsele analizate şi incriminate sunt oricum mai ieftine în magazinele din Est. Prin urmare este convenabil (într-o ţară care a devenit o piaţă largă a produselor second hand de toate categoriile, de la maşini la îmbrăcăminte) ca aparenţele să fie păstrate atât pentru vânzători, cât şi pentru cumpărători. Dacă idealul politic clamat de la toate nivelurile (şi care a devenit un mobil intim) este prosperitatea şi egalitatea, atunci toate strategiile menite a conserva iluzia acestora funcţionează perfect cu complicitatea tuturor părţilor implicate. Nimeni nu are interesul să denunţe un produs „second hand” sau de calitate inferioară, căci principalul scop este să participe la iluzia egalităţii în prosperitate, a accesului egal la toate bunurile societăţii industrializate. Un comerciant ştie din instinct (în cazul în care nu a aflat prin studiu de piaţă) că nimeni nu vrea să cumpere un produs considerat inferior, chiar dacă, uneori, este mai bun decât altele, şi pe această constatare se construieşte o întreagă strategie de vânzare. Brandul contează şi nu calitatea intrinsecă a mărfii, ceea ce se poate uneori traduce şi prin situaţiile incriminate de miniştrii ţărilor din grupul de la Vişegrad.

Aşa cum „democratizarea” culturii a produs o cantitate impresionantă de reproduceri fotografice ale unor opere de artă faimoase, tot aşa democraţia economică a multiplicat mărfurile de „calitate superioară” cu preţuri scăzute. Mecanismul prin care calitatea este disimulată este cel mai vizibil astăzi la mărfurile etichetate „bio”. Iniţial foarte scumpe şi greu accesibile, fiind produse în condiţii sever supravegheate, „industria” a început să facă tot mai multe concesii, etichetând totuşi produsele cu indicativul „bio”. Au apărut fireşte şi aici „iniţiaţii” capabili să recunoască „originalele”, care îşi conservă preţul prohibitiv.

Prin urmare fenomenul falsei uniformizări (şi al diferitelor strategii de diferenţiere) este universal şi nu afectează ţările Estului decât în măsura în care consumatorii sunt aici mai săraci decât cei din Vest. Dar din clipa în care consumatorii se emancipează, apar revendicări şi proteste de tipul celor pe care le-am evocat mai sus. Ţările Europei Centrale sunt exact acelea care se apropie mai mult de Occident prin condiţiile de viaţă si de aceea ele ridică obiecţii mai mari decât România sau Bulgaria, care se găsesc pare-se în faza în care conservarea iluziei pare aranjamentul cel mai convenabil.

O dovadă puternică – care nedumereşte invariabil pe toţi autorii anchetelor sociale – este faptul că în România sărăcia a devenit din punct de vedere politic ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare. Dintre toate ţările foste comuniste, România cunoaşte cel mai mare decalaj dintre săraci şi bogaţi, diferenţe enorme între oraşele dezvoltate şi zonele rurale ca şi între diferitele provincii ale ţării. Dar dacă pentru observatorul din afară sărăcia sare în ochi, privită de aici este imperceptibilă. Este posibil ca ideologia egalitaristă a bunăstării, îmbrăţişată odată cu procesul integrării europene, să fi produs în România o dramatică desolidarizare a componentelor societăţii, căci cei ambiţioşi s-au văzut pe sine ca parte „egală” a Vestului, ca participanţi la profuziunea occidentală şi nu ca părtaşi la nereuşita Estului rural şi pauper. Se va fi produs astfel marea fugă către Vest, fie la propriu prin migraţia forţei de muncă, fie imaginar prin căutarea reperelor. Or, a observa şi problematiza sărăcia de acasă, transformând-o în temă politică, riscă să distrugă iluzia co-participării la prosperitatea de tip occidental.

Poziţia oficială a autorităţilor din România care refuză, din principiu, să discute despre o delimitare în cadrul Uniunii Europene poate fi privită în multe feluri, inclusiv ca ambiţioasă strategie de negociere, dar, din păcate, ea rămâne şi o componentă din acest imens mecanism de întreţinere a iluziei şi de obnubilare a realităţii.

Citiţi şi:

10 ani de integrare stranie și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele s-a spulberat

Deși România a avut creștere economică în ultimii ani, câștigurile au ajuns la cei mai bogați 1% dintre cetățeni (studiu)
 

yogaesoteric
14 noiembrie 2017