Diavolul de la Vatican, Francisc, a recomandat părinţilor să-şi sprijine copiii homosexuali

Papa Francisc a declarat că părinţii copiilor homosexuali nu este bine să-i condamne pe aceştia, ci să le ofere sprijin. El a afirmat anterior că homosexualii au dreptul de a fi acceptaţi de familiile lor ca fraţi sau copii.

Papa Francisc a vorbit despre dificultăţile relaţiei dintre părinţi şi copii şi problemele lor. Printre aceste probleme se numără „părinţii care văd orientări sexuale diferite la copiii lor şi nu ştiu cum să gestioneze aceasta, cum să îşi însoţească copiii şi să nu se ascundă în spatele unei atitudini de condamnare” potrivit Reuters.

De asemenea, el a mai spus că, deşi Biserica nu poate accepta căsătoria între persoane de acelaşi sex, poate sprijini legile privind parteneriatele civile care vizează să le ofere partenerilor gay drepturi comune în domenii precum pensiile, asistenţa medicală şi în probleme de moştenire.

Anul trecut, biroul doctrinar al Vaticanului a emis un document care spune că preoţii catolici nu pot binecuvânta căsătoriile între persoane de acelaşi sex, o decizie care i-a dezamăgit foarte mult pe catolicii homosexuali.

În unele ţări, cum ar fi Statele Unite şi Germania, parohiile şi preoţii au început să binecuvânteze parteneriatele între persoane de acelaşi sex în locul căsătoriei şi au existat apeluri pentru ca episcopii să le instituţionalizeze oficial.

Conservatorii din Biserica cu 1,3 miliarde de membri au spus că papa – care a trimis note de apreciere preoţilor şi călugăriţelor care îi slujesc pe catolicii homosexuali – dă semnale contradictorii cu privire la homosexualitate, derutându-i pe unii dintre credincioşi.

În luna decembrie, un departament al Vaticanului şi-a cerut scuze pentru că „a cauzat durere întregii comunităţi LGBTQ” prin eliminarea de pe site-ul său a unui link către un material de resurse al unui grup catolic de susţinere a drepturilor homosexualilor, în pregătirea unei întâlniri la Vatican din 2023 privind viitoarea direcţie a Bisericii.

Confesiunea Catolică învaţă că homosexualii este necesar să fie trataţi cu respect şi că, deşi actele homosexuale sunt păcătoase, tendinţele homosexuale nu sunt. – Gândire de dezaxați!

Citiți și:
Jurnalistul Frederic Martel: Există o legătură «complexă» între homosexualitatea de la Vatican şi abuzurile sexuale
Biroul Vaticanului își cere scuze pentru că a rănit comunitatea LGBT

 

yogaesoteric
11 mai 2022

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More