Dieta indiană pentru o siluetă perfectă

Dieta indiană este un program nutrițional realizat în special pentru a diminua indicele de grăsime și greutatea trupului într-o săptămână!

Acest program nutrițional de dietă vegetariană pentru armonizarea trupească nu constă doar în eliminarea kilogramelor în exces, el constituie de asemenea și o modalitate de a menține trupul în parametri optimi.

Dieta indiană încurajează consumul regulat de legume și fructe, ceea ce va duce la creșterea ratei metabolice. Dietele vegetariene și pierderea în greutate sunt strâns legate între ele.

Chiar este o dietă eficientă?
Este cel mai sănătos și cel mai dinamic mod de a scăpa de kilogramele în plus, dar și unul dintre cele mai vestite din întreaga lume.

Se poate pierde cu adevărat din greutate doar folosind această dietă timp de o săptămână? Este o întrebare pe care și-o pun majoritatea oamenilor.

Pentru a avea răspunsul, este necesar să înțelegem care este modul de funcționare a acestei diete.

Detoxifierea

Dieta indiană este una dintre cele mai satisfăcătoare metode de a vă detoxifia trupul. În acea săptămână, se va înlătura consumul de alimente nesănătoase cum ar fi grăsimile, proteinele prelucrate și carbohidrații.

În timpul dietei este necesar să consumăm aproximativ 2 litri de apă în fiecare zi, ceea ce va ajuta digestia și va stimula eliminarea toxinelor din organism. Dacă organismul se purifică în mod frecvent, aceasta va contribui la o digestie bună, iar toxinele vor fi eliminate mai rapid, ceea ce duce într-un final către scăderea în greutate.

Alimentele au nevoie de o cantitate corespunzătoare de apă pentru a se transforma în nutrienți. Procesul de digestie este mult mai ușor atunci când consumăm cantitatea de apă necesară. Absorbția de apă ajută la asimilarea substanțelor nutritive. Stimularea metabolismului prin aceasta dietă va face ca energiile stocate în organism, sub formă de depozite de grăsime, să fie consumate.

Facilitarea mișcării intestinului

Principalul motiv pentru care oamenii au greutatea peste media normală este că nu sunt apți să scape de toxinele din organism. Mănâncă alimente nesănătoase care nu conțin suficiente fibre, astfel că în intestine rămân tot felul de reziduuri care le pot afecta sănătatea.

Dieta indiană presupune consumul multor alimente bogate în fibre și apă pentru a înlătura toxinele din trup. Problemele intestinale, cum ar fi constipația, pot fi împiedicate cu ușurință prin dieta indiana.

Are dieta indiană o bază științifică?

Este o altă întrebare care apare adesea.

Legumele și fructele conțin multe vitamine și minerale necesare și îndeplinesc cerințele nutriționale ale trupului. Dieta conține și carbohidrați complecși, dintre care amintim orezul brun, care este bogat în substanțe nutritive, cum ar fi fibre, magneziu, calciu și potasiu, dar conține în același timp și o cantitate mică de grăsimi.

Atunci când adoptăm dieta indiană, este necesar să mâncăm selectiv. Dacă asimilăm în trup cantitatea potrivită de proteine, atunci rata metabolică începe să crească, iar aceasta duce la arderea mai rapidă a grăsimilor. Un alt aspect important dacă ținem această dietă, este acela că nu este necesar să consumăm o cantitate limitată de alimente, dar este important să ținem cont de ce fel de alimente consumăm. Aceasta mulțumește majoritatea persoanelor, deoarece nu este nevoie să se abțină de la ceea ce le place.

Deopotrivă, mâncatul în cantități mici de mai multe ori pe zi împreună cu consumul necesar de apa va grăbi metabolismul și va susține pierderea în greutate. Acest regim alimentar vegetarian de 7 zile a fost conceput pentru ca angajații de la General Motors Inc să aibă întotdeauna o stare bună.

Țelul acestui program este de a avea o stare de sănătate excelentă și de a da jos kilogramele în plus.

Iată dieta cu care puteți slăbi între 5 și 7 kg.

Planul pe 7 zile:

Prima zi

Este permisă utilizarea oricărui fruct în cantități nelimitate, cu excepția bananelor, strugurilor și a fructului de mango, deoarece conținutul de glucoză din ele este prea mare. Dieta poate să includă mere, portocale, pepeni verzi, rodii, căpșuni.

A doua zi

În această zi, este necesar să mănânci doar legume. Pot fi atât crude, cât și fierte. Nu există restricții aici. Libertate completă de alegere. Puteți consuma cartofi fierți pentru prima masă. Astfel, trupul va primi suficientă energie pentru întreaga zi.

A treia zi

Orice fructe și legume consumate în primele două zile, cu excepția cartofilor.

A patra zi

De data aceasta se pot consuma banane, deşi sunt bogate în calorii, dar au o cantitate mare de potasiu și sodiu, de care organismul nostru are nevoie. Este permis să se mănânce acest fruct pe tot parcursul zilei, dar nu mai târziu de ora 18:00. De asemenea, puteți bea până la 4 pahare de lapte.

A cincea zi

În această zi, puteți mânca până la 6 roșii, varză și brânză de vaci cu conținut scăzut de grăsimi. Cel mai important element este să beți mai multă apă.

A șasea zi

Este permis consumul de varză, brânză de vaci și a oricăror legume, cu excepția roșiilor.

A șaptea zi

Această zi completează săptămâna dietei indiene. Vă puteți permite să beți suc de fructe proaspăt stors și să mâncați o cantitate mică de orez brun. De asemenea, puteți să puneți alături o cantitate mică de legume coapte, fară a adăuga ulei vegetal.

Iată câteva reguli:

Regula 1

În primele șase zile, sucurile de fructe sunt interzise. O creștere treptată a cantității de apă consumată până în a cincea zi va evita probleme precum constipația. Interzicerea totală a consumului de alcool și reducerea consumului de ceai și cafea.

Regula 2

Cheia unui trup frumos și armonios este sportul. Chiar și plimbările zilnice timp de 45 de minute vă vor apropia mai repede de obiectivul dvs.

Dieta indiană este concepută strict pentru o săptămână.

Citiți şi:
Modalități naturale pentru a da jos kilogramele în plus și pentru a ne menține armonia trupească
Dieta cu apă te ajută să dai jos până la 9 kilograme în primele 3 săptămâni

 

yogaesoteric
2 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More