Directorul BioNTech a estimat că în 2022 ar putea fi nevoie de un vaccin îmbunătățit
Directorul general al companiei care a dezvoltat primul vaccin împotriva covid-19 crede că este posibil ca la mijlocul acestui an să fie nevoie de un vaccin îmbunătăţit care să protejeze organismul împotriva mutaţiei virusului.
Într-un interviu pentru Financial Times, Ugur Sahin, CEO-ul firmei germane de biotehnologie BioNTech, a spus că în timp vor apărea mutaţii ale virusului care pot ocoli sistemul imunitar al organismului.
Un parteneriat între BioNTech şi grupul farmaceutic american Pfizer a lansat pe piaţă primul vaccin împotriva covid-19. Acesta a fost şi primul vaccin bazat pe tehnologia ARN mesager care a fost aprobat de autorităţile de reglementare precum şi cel mai bine vândut medicament la nivel mondial anul trecut.
Potrivit lui Ugur Sahin, variantele covid-19 care circulă în prezent sunt mai contagioase, dar nu sunt suficient de diferite pentru a submina eficacitatea actualelor vaccinuri.
Însă în cele din urmă virusul va dezvolta mutaţii care pot ocoli protecția oferită de vaccin, astfel că va fi nevoie de o versiune concepută special pentru noua tulpină, crede Ugur Sahin.
„Virusul nu va dispărea şi se va adapta. Nu avem niciun motiv să presupunem că următoarea generaţie a virusului va fi mai uşor de gestionat pentru sistemul imunitar decât actuala generaţie. Este vorba de o evoluţie continuă, iar această evoluţie tocmai a început”, a spus Ugur Sahin.
Directorul BioNTech a refuzat să facă predicţii cu privire la preţul vaccinului BioNTech/Pfizer în viitor, dar a spus că se aşteaptă ca lumea să aibă nevoie de vaccinul său şi în următorii ani.
Pe măsură ce cererea pentru vaccinul lor care utilizează tehnologia ARN mesager a crescut, Pfizer şi BioNTech şi-au majorat obiectivele de producţie, revizuindu-şi în paralel şi veniturile potenţiale.
Sumele totale generate de vânzările de vaccinuri anti-covid sunt împărţite între cei doi parteneri. BioNTech primeşte, de asemenea, o parte din veniturile generate de pe urma vânzărilor directe.
La ora actuală, majoritatea țărilor au ridicat toate restricțiile impuse în pandemie, iar covid este considerat o gripă obișnuită.
Citiți și:
Miliardarii plandemiei: Zece lideri notabili din domeniul sănătății au ajuns miliardari
Adevărul „conspirațiilor”
Bogaţii planetei profită de pe urma coronavirusului: «E chilipirul secolului». Afaceri de miliarde
yogaesoteric
14 martie 2022