Extras din cartea „Eminescu – agent secret”
În prima ediţie a volumului Poesii de Mihai Eminescu (editată de Titu Maiorescu, în 1883), din poezia Doina lipseşte un vers: „Şi cum vin cu drum de fier” („De la Turnu-n Dorohoi/ Curg duşmanii în puhoi/ Şi s-aşează pe la noi;/ Şi cum vin cu drum de fier/ Toate cântecele pier,/ Zboară păsările toate/ De neagra străinătate etc.”). Absenţa acestui vers nu este nici întâmplătoare, nici nevinovată.
Titu Maiorescu era un tip extrem de scrupulos şi de pedant când era vorba de textul tipărit, mai ales în cazul unei personalităţi uriaşe ca Eminescu. Absenţa versului este o omisiune intenţionată, iar explicaţia, oricât ar părea de forţată, are legătură cu celebra afacere Strousberg. Prin această neinspirată tranzacţie, statul român concesionase construcţia căilor ferate unuia dintre cei mai mari escroci internaţionali de la vremea aceea, Bethel Heinrich Strousberg, mai exact concernului german condus de acesta.
Afacerea, iniţiată cu acordul şi sprijinul regelui, a fost o hoţie fără precedent în istoria României iar scandalul a fost atât de mare, încât l-a adus pe Carol în pragul abdicării. El picase, de fapt, într-o capcană întinsă de conaţionalii săi germani şi de răii sfătuitori corupţi din guvern, în special liberalii. Scandalul a durat 12 ani: de la 10 septembrie 1868, când a fost ratificat de Parlament contractul cu concernul Strousberg (cu sprijinul guvernului liberal condus de Ştefan Golescu), până la 11 aprilie 1880, când s-a format Direcţiunea princiară a Căilor Ferate Române, iar sistemul feroviar a început să fie răscumpărat şi să intre în administrarea statului.
Poziţia lui Eminescu, ziarist extrem de bine informat în legătură cu jaful colosal asupra României pe care l-a constituit afacerea Strousberg, a fost fermă şi clară, şi o exprimase încă din 1876, în Curierul de Iaşi: „Drumurile noastre de fier, în fine, au fost construite cu totul în interesul străinilor. Ele nu raportează decât 2.000.000 pe an şi se cheltuieşte cu ele peste 40.000.000; diferenţa toată iesă din ţară din punga a 700.000 contribuabili pentru preumblarea mai comodă a 30.000. Dacă s-ar fi făcut un drum de fier de la Galaţi la Marea Neagră şi acolo un port pentru esportul grânelor noastre, s-ar fi servit într-un alt mod interesele ţărei”. (Observăm aici şi nuanţările economice făcute de Eminescu între CFR Călători şi CFR Marfă).
Şi totuşi, ce legătura este între Titu Maiorescu şi cenzurarea versului „Şi cum vin cu drum de fier”? – ar putea întreba cineva. Există o asemenea legătură? Există!
Maiorescu, care era lider al Partidului Conservator (duşmanul liberalilor) şi care, în Parlament, pleda împotriva afacerii Strousberg, în particular era avocat al firmei Strousberg, deci pleda ÎMPOTRIVA STATULUI ROMÂN. Oricât ne-ar reţine anvergura culturală a „protectorului” lui Eminescu, nu putem evita concluzia care se impune de la sine: Titu Maiorescu a fost un trădător de ţară. Ceea ce Eminescu nu putea fi, mai ales că ştia în detaliu toate dedesubturile afacerii Strousberg. Iar Titu Maiorescu ştia că Eminescu ştie… Aşa că, la scurtă vreme după ce marele poet naţional era băgat în cămaşa de forţă (cu sprijinul direct al lui Titu Maiorescu – n.n.) şi închis la spitalul Şuţu, Maiorescu îi tipărea, la Editura Socec, primul volum de Poesii. În care, dintr-o excesivă prudenţă ardelenească, a eliminat acel vers „periculos”, ce putea fi interpretat ca o aluzie la afacerea Strousberg. Căci, în 1883, ecourile scandalului încă nu se stinseseră.
Experienţa dramatică a afacerii Strousberg a făcut ca, începând cu 11 aprilie 1880, statul român să renunţe definitiv la concesionările care generaseră dezastrul economic al României şi nenumăratele scandaluri politice. De fapt nu chiar definitiv, deoarece începând cu 1990 se fac eforturi semnificative pentru readucerea Căilor Ferate Române într-o situație similară cu cea avută în timpul scandalului Strousberg.
Dar să vedem cine era marele escroc. Bethel Henry Strousberg (20 noiembrie 1823 – 31 mai 1884) a fost un industriaș evreu din Germania. Dintre antecedentele sale infracţionale, cel mai răsunător s-a petrecut în 1847 în Anglia. Fiind angajat ca agent al mai multor companii de construcţii, a sustras o parte din banii destinaţi plăţilor şi apoi a fost arestat de poliţie în momentul în care voia să fugă cu vaporul în America. A fost judecat şi condamnat la şase luni de muncă silnică (cu executare!).
Henry-Bethel-Strousberg
A urmat marea lovitură din România, dar nici aceasta nu s-a terminat prea bine pentru că, în 1875, a intrat în faliment, în plină derulare a contractului. A mai încercat o escrocherie financiară cu o bancă din Rusia, dar a fost din nou prins, judecat şi „retrocedat” Germaniei. Ultimii ani şi i-a petrecut scriindu-şi memoriile şi încercând să-şi reabiliteze imaginea prin diverse proiecte. N-a mai apucat. A murit pe 31 mai 1884, la Berlin.
Citiți și:
Mihai Eminescu: «Politica străină împreună cu străinii ce ne guvernează tind la substituirea elementului român prin niște scursori»
Eminescu și Manoilescu sunt fondatori ai Braziliei moderne
yogaesoteric
27 iunie 2018