Dr. Elena Chiaburu: Antisemitismul retoric sau antisemitismul ca diversiune

Elena Chiaburu, doctor în Istorie și Științe auxiliare, Bibliotecar șef la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, susține, într-o postare pe facebook, că recentele acțiuni în justiție împotriva numelor lui Octavian Goga, Nicolae Paulescu sau Radu Gyr nu vizează antisemitismul, ci urmăresc eliminarea naționalismului din spațiul public.

Antisemitismul retoric sau antisemitismul ca diversiune

Expresiile nu-mi aparțin: au fost formulate de politicieni, istorici, literați și jurnaliști din perioada interbelică până astăzi.

În 15 iunie, la Arad a fost un termen al procesului contra orașului Iași care a pus un bust al lui Octavian Goga la un colț de stradă. Pe 29 iunie, tot la Arad și cu același reclamant, a fost un proces contra unui sat din județul Arad care a dat numele lui Nicolae C. Paulescu (descoperitorul insulinei în anul 1921, dar și fondatorul doctrinei politice a naționalismului creștin) unei străzi cu trei case. (Interesant e că reclamația nu s-a făcut contra unui adversar de mare calibru precum ar fi Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din București, de pildă ‒ care poartă numele lui Nicolae Paulescu, ci a unei mărunte primării de sat? ‒ pentru că ceea ce contează, în cazul unei eventuale reușite, este crearea precedentului, care ar obliga și instituția națională să-și schimbe denumirea). În contra numelui Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj, un proces este blocat dar s-a inițiat altul nou; încă unul s-a deschis pentru o statuie a poetului Octavian Goga din Alba Iulia. Îmi pare că mai este un proces la Timișoara împotriva lui Radu Gyr și altul la Odorheiul Secuiesc contra lui József Nyirő („apostolul secuilor”).

Privirea atentă dovedește că adevărata țintă urmărită de această campanie nu este antisemitismul ‒ pentru că românii nu sunt antisemiți și nu au fost niciodată! A nu se confunda atitudinile anti-evreiești, care există de când lumea și peste tot în lume, cu antisemitismul, care e cu totul altceva și nu ne este propriu. Adevărata idee ce se dorește înăbușită este naționalismul.

Pentru că naționalismul este caracteristica definitorie ce leagă toate aceste personalități cărora li s-a făcut dosar la tribunal, nu antisemitismul; numai că actualmente naționalismul este o politică indezirabilă UE.

Spuneam odată că e curios cum lui Octavian Goga (și mai nou lui Nicolae C. Paulescu) li se reproșează asocierea cu A.C. Cuza, dar acestuia, considerat „patriarhul antisemitismului românesc”, cel care a introdus svastica în politica românească, nu i se reproșează public mai nimic! Și se pare că……. pe bună dreptate!?

Numeroase mărturii din epocă atestă că antisemitismul lui A.C. Cuza era doar o diversiune. Realistul până la cinism Constantin Argetoianu a consemnat în Memoriile sale: „N-am cunoscut om mai plin de contradicții ca A.C. Cuza […….] În public mânca câte un jidan la fiecare sfert de ceas; în particular n-ar fi fost în stare să vorbească unui ovrei fără cea mai desăvârșită politețe”. În plus, în presa interbelică democratică și de stânga (ocolită cu obstinație de studioșii holocaustului și antisemitismului, care ne-o aruncă în față doar pe cea de dreapta), au apărut numeroase articole, polemici, caricaturi ce ilustrau inconsecvența lui A.C. Cuza în chestiunea antisemitismului. Tudor Arghezi și N.D. Cocea au satirizat intens în „Bilete de papagal” și „Claponul” dualismul profesorului ieșean care se erija în teoretician al antisemitismului dar le închiria comercianților evrei din Iași imobile și le făcea reclamă în gazetele sale. Numeroși ceasornicari, croitori, negustori evrei, pe care A.C. Cuza îi ataca public, își aveau prăvăliile în casele acestuia de pe str. Lăpușneanu și altele din Iași, relațiile fiind civilizate și profitabile pentru ambele părți.

Apărarea Națională, gazeta Ligii Apărării Național-Creștine, înființată în 1922 de A.C. Cuza și Nicolae Paulescu, avea svastica pe frontispiciu și articole anti-evreiești pe prima pagină, dar pe pagina patru avea numeroase reclame plătite de evrei pentru mărfurile și serviciile lor. O lungă polemică s-a derulat în anii ’20 cu Ion Vinea (redactorul revistei Contimporanul), care arăta că A.C. Cuza „una spunea în discursuri și alta făcea în culisele politice”. Ion Vinea a argumentat că fixația antisemită a acestuia este o „perdea de fum‟ (o diversiune) menită să ascundă lipsa unui program economic real pentru România. Studenții profesorului mărturiseau că acesta, în ciuda agresivității antisemite verbale, la examene nu ținea niciodată cont de etnia lor, dând note corecte tuturor (fapt pe care îl făcea și Nicolae Paulescu; mai mult, acesta din urmă le-a plătit din banii săi inclusiv studenților evrei nevoiași masa și cazarea într-un moment în care căminele universității s-au închis). Ziarele Adevărul și Dimineața au publicat documente ce dovedeau că A.C. Cuza avea foarte bune relații personale și de afaceri cu contemporanii săi evrei din Iași și nu numai.

Iată un exemplu: „Sinceritatea lui. A.C. Cuza: «Una spune alta face»: 1. Pe de o parte propovăduiește exproprierea urbană a jidanilor, pe de altă parte face comerț cu ei. «Act de vânzare cumpărare: Eu, A.C. Cuza, vând dlui Katz dughenele mele din Iași, colțul străzii Ștefan cel Mare, nr. 457, cu strada Veche, nr. 95, ocupate actualmente de d(omnia) s(a) Lipschutz, cu toate apartamentele». Acest act este autentificat de Tribunalul Iași, secția III, sub nr. 1697 din 23 septembrie 1903, adică la câțiva ani după apariția Poporație (cartea despre populație, a lui A.C. Cuza) în plină activitate a părintelui născut al doctrinei antisemite din România. 2. Pe de o parte clamează protecțiunea industriașilor și comercianților creștini în sălbateca luptă de concurență dusă de jidani, pe de altă parte, d. Cuza trimite răvașe în care face recomandări pentru jidani: «Înfățișătorul cu aceasta, Osias Goldman, lucrează de mai mulți ani la mine, prefăcându-mi dughene și casele, în care timp am rămas pe deplin mulțumit de lucrul său. A.C. Cuza»”.

După anii ’90, când subiectul a fost permis cercetării, istoricii au subliniat că antisemitismul lui A.C. Cuza și Octavian Goga s-a păstrat la nivel teoretic și polemic, nederapând către forme agresive criminale, menite a încuraja suprimarea fizică a unor oameni „vinovați” de apartenență la o anumită etnie, așa cum s-a petrecut în alte țări europene. Dacă în cadrul proceselor împotriva lui Octavian Goga, Nicolae Paulescu, Radu Gyr se vorbește de „unitatea biografică”, potrivit căreia acțiunile private și publice ale unui om politic nu este cazul să fie separate, atunci este necesar să se admită și că pentru toți aceștia, având relații personale și de afaceri și prieteni evrei, relațiile interumane și nuanțele cultural-politice din epocă erau mai complexe decât ideologia simplă, cum ni se prezintă astăzi. E obligatorie întoarcerea la întreaga plajă de surse istoriografice din epocă, nu doar la cele partizane, relatările unilaterale fiind păguboase pentru toate părțile implicate. Dar este necesară și reflecția asupra faptului că adevărata idee a cărei eliminare din spațiul public se dorește prin această campanie purtată împotriva statuilor, denumirilor de străzi și instituții nu este extremismul antisemit, ci naționalismul = conștiința identității și mândria apartenenței la o comunitate națională, atât a majorității românilor (inclusiv din R. Moldova care, dintr-un alt punct de vedere, sunt îndemnați să vrea „statalitate”, nu unire cu România) cât și a unor minorități (maghiarii, secuii etc.). Interesant de știut ar fi și dacă cei care sunt unelte sau masă de manevră în această întreprindere, realizează ce scop servesc.

Autoare: Elena Chiaburu

Este doctor în Istorie și Științe auxiliare, Bibliotecar șef la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, licențiată în Istorie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași în anul 1990, doctor în Istorie și Științe auxiliare în anul 2003, cu teza Carte și tipar în Țara Moldovei. Asociația Bibliotecarilor din România i-a conferit Premiul „Ioachim Crăciun” (cel mai bun bibliotecar universitar din România ‒ 2010). Este Expert în Carte veche și Documente și Carte modernă, bibliofilie și manuscrise, acreditat de Ministerul Culturii. A publicat peste 150 de studii, articole și recenzii și a susținut peste o sută de comunicări la conferințe, simpozioane și sesiuni științifice. Domeniile de interes sunt istoria cărții și a tiparului, a presei, a bibliotecilor, a Bisericii și a culturii românești. A elaborat două lucrări devenite de referință: Carte și tipar în Țara Moldovei (două ediții, în 2005 și 2009) și Însemnări de pe manuscrise și cărți vechi din Țara Moldovei (vol. I-IV, în colaborare cu acad. Ioan Caproșu) și câteva cataloage de carte veche, rară și prețioasă. De asemenea, este o strălucită publicistă pe teme istorice și contemporane.

Citiți și:
Când a apărut Legea Vexler și s-a spus că o să se ajungă la Eminescu, toată lumea a tăcut. Acum o spune Parchetul General al României. Av. Ingrid Mocanu: Deci deținerea unor cărți de Eminescu te face pasibil de pușcărie?!
Silvian-Emanuel Man: V-am zis că vor veni cu procurori, mascați și polițiști să cotrobăie prin case după cărți. Mulți nu m-au crezut și unii au spus că exagerez. Iată că s-a petrecut. Și au început cu Eminescu

yogaesoteric
2 iulie 2026