Dr. Iulian Șerban: Cum au murit de fapt mulți dintre cei declarați decedați de covid și ce a urmărit să explice Flavia Groșan, dar nu putea fi înțeleasă decât de medicii care au învățat în facultate
Pentru că Flavia Groșan este în stare gravă și pentru că este unul dintre puținii medici care mai știu carte și pentru că a susținut în pandemie că excesul de oxigenoterapie face rău oricărui bolnav, merită arătat care este mecanismul prin care organismul controlează respirația.

Acest control este realizat de centrul respirator din bulbul rahidian, centru care este sensibil la modificările Pa CO2, nu la nivelul oxigenului din sânge măsurat prin oximetrie. Mai simplu, stimularea centrului respirator din bulb se face prin creșterea CO2 din sânge, iar inhibarea acestui centru se face prin creșterea O2 din sânge. Astfel, oxigenoterapia cu doze mari de oxigen duce la inhibarea respirației și apnee, ceea ce necesită intubație oro-traheală și protezare respiratorie.
Asta s-a petrecut în pandemie la mulți pacienți cărora li s-a administrat oxigen pe mască în doze prea mari. Urmarea a fost blocarea respirației și intubare cu protezare respiratorie prelungită aplicată pe un bolnav anesteziat (adormit). În timpul somnului, fie natural, fie indus de droguri, reflexele bronșice dispar și secrețiile stagnează în plămân. Aerul inhalat de bolnav nu este steril, ba chiar provine dintr-o incintă (saloanele ATI) unde există bacterii multirezistente la antibiotice. După doar 2-3 zile de protezare respiratorie, pneumonia bacteriană se instalează și este de cele mai multe ori gravă, determinând plămân de șoc, septicemie și exitus.
Așa au murit foarte mulți dintre cei declarați decedați de covid, au murit prin pneumonie bacteriană, nu printr-o viroză banală ca acest covid-19.
Asta a urmărit de multe ori să explice Flavia, dar nu putea fi înțeleasă decât de medicii care au învățat în facultate. Cei de la televizor sau cei de la Colegiul Medicilor nu aveau cum să înțeleagă ce spunea ea…….
Autor: Dr. Iulian Șerban
Citiți și:
Un studiu nou arată că ventilatoarele pulmonare provoacă „mici explozii” în plămâni, cauzând mii de decese. Protocoalele criminale
Un studiu publicat de celebra revistă Lancet confirmă tratamentul doctoriței Flavia Groșan
Protocolul de oxigen pentru bolnavii covid confirmă criticile aduse de dr. Flavia Groșan
yogaesoteric
25 octombrie 2025