„Drag queen” și războiul împotriva inocenței copiilor – Spectacolul dezgustător „Drag Queen Story Hours” organizat în școli și grădinițe este necesar să înceteze!

Redăm mai jos un eseu excelent, apărut în The Imaginative Conservative, semnat de John Horvat, scriitor și cercetător, vicepreședinte al asociației American Society for the Defense of Tradition, Family and Property (Societatea Americană pentru Apărarea Tradiției, Familiei și Proprietății).

Copilul nevinovat știe instinctiv și implicit ce este bine și ce este rău, ce este frumos sau urât. Ca și copilul care denunță „hainele cele noi” ale împăratului, el o vede pe „drag queen” ca fiind la fel de urâtă și sinistră ca o vrăjitoare rea dintr-un basm. Copilul nu aderă la opiniile corecte politic și spune deschis ceea ce crede.

Un nou personaj a apărut în mod neașteptat pe scenă, invadând locurile publice, biblioteci și școli. Aspectul acestuia este șocant și lasciv. El este un „drag queen” care revendică dreptul de a citi povești și de a avea acces la bebeluși și copii.

Nu există niciun motiv pentru a citi celor mici poveștile sale despre fluiditatea sexuală. Nu s-a petrecut niciodată așa ceva înainte. Face aceasta pentru că poate – o societate decadentă îl lasă să facă asta. Mass-media promovează activ aceste sesiuni de îndoctrinare ca fiind manifestări ale „toleranței” și „diversității”.

Propagandă, nu divertisment

Drag queen” nu face un secret din legăturile sale cu mișcarea LGBTQ+ și acționează ca un purtător de cuvânt neoficial al acesteia în fața copiilor. El nu citește basme, ci le spune copiilor mici că bărbații pot fi femei și că sunt bune „căsătoriile” între persoanele de același sex, totul sub paravanul unei distracții „în familie”. Școlile, bibliotecile și alte locuri publice devin platforme pentru transmiterea mesajul său anti-creștin.

Astfel, părinții au tot dreptul să respingă această propagandă nerușinată care le corupe copiii și care prezintă relațiile păcătoase într-o lumină favorabilă. Un „drag queen” din Lafayette, Louisiana, a recunoscut, la o audiere, că scopul spectacolului său este „seducerea [manipularea psihologică] a generației viitoare”.

Deși nu toți copiii participă la aceste evenimente, copiii care asistă vor transmite mesajele perverse ale acestor spectacole către copiii care nu participă. Scopul final este ca societatea să accepte aparițiile „drag queen” ca fiind normalitatea. Se relatează că procurorul general democrat lesbian din Michigan, Dana Nessel, a cerut „o drag queen în fiecare școală”. Lanțul de restaurante fast food Taco Bell organizează evenimente „drag queen” în restaurantele sale.

Ținta este inocența copiilor

Acestea sunt motive suficiente pentru a cere oprirea acestor spectacole toxice. Copiii este necesar să fie protejați, să nu fie expuși manifestărilor acestor bărbați lascivi îmbrăcați în rochii, care transmit mesaje pervertitoare, depravate. Părinții, informați de Biserică, nu de mass-media, sunt cei care înțeleg pericolul moral la care sunt expuși copiii prin organizarea acestor „serbări”.

Însă scopul acestui program nu este doar de a expune copiii la idei nocive. Copiii au ceva special care îi îngrozește pe activiștii „drag queen”. Și, din acest motiv, ei au în vizor copiii și urmăresc să-i văduvească de calitatea lor deosebită. Această calitate este inocența lor.

Inocența înseamnă a vedea totul în spiritul armoniei

Inocența este capacitatea copilului de a vedea totul în spiritul armoniei pe care Dumnezeu ne-a imprimat-o în suflet. Ea îi permite copilului să fie receptiv la toate formele care întruchipează binele, la tot ce este minunat, la pur și frumos. De exemplu, copilul își dezvoltă o imagine despre cum este necesar să se desfășoare evenimentele. Își imaginează modelele ideale a tot ce observă.

Această percepție îi facilitează o relație cu Dumnezeu ca Autor al armoniei și minunilor pe care copilul le vede, le imaginează și le iubește. Îl încurajează în practicarea virtuții și îi trezește un dor de Rai.

Toată lumea poate observa această inocență a copiilor. Copilul manifestă acest spirit uimitor și un mare entuziasm față de bine, adevăr și frumos și o respingere a tot ce înseamnă contrariul. În timpul primei copilării, cel mic își dezvoltă primele certitudini. El va manifesta din plin admirație față de lumea pe care o descoperă, încredere și speranță, care vin din bucuria unei noi vieți. Toate acestea se dezvoltă în această lume minunată a inocenței.

Nevoia de protecție

Totuși, acest dar minunat este absolut necesar să fie protejat în fața răului, păcatului și înșelării. Întrucât nu are dezvoltat discernământul, copilului îi lipsește capacitatea de a înțelege nocivitatea acestor aspecte care îi invadează lumea minunată. Pe măsură ce crește, el va dobândi noi criterii și va găsi modalități de a lupta împotriva răului, fără a-i fi afectată armonia interioară. Într-adevăr, inocența nu este doar a copiilor, ci un simț al armoniei care trece printr-un proces de maturizare de-a lungul vieții unei persoane.

Din acest motiv, copiii au fost întotdeauna protejați împotriva acelor aspecte opuse inocenței. Părinții sunt deosebit de vigilenți cu privire la depravarea extremă cauzată de păcatele impurității, care nimicesc această armonie interioară. Expunerea unui copil la un astfel de rău îi distruge inocența și îl împinge pe drumul cinismului, neîncrederii și păcatului. Din nefericire, multe probleme ale tinerilor de astăzi sunt cauzate de această nimicire a inocenței.

Spectacolul oribil „Drag Queen Story Hours” (Ore de povești cu drag queen) organizat în școli și grădinițe este necesar să fie privit în acest context. Acesta nu este divertisment, ci un asalt extrem de ticălos și pervertitor asupra inocenței copilăriei. Prezintă o lume de prost gust, vulgară, sinistră, în care este idolatrizat păcatul și nefirescul, care se opun cu totul lumii minunate și pure a copilului nevinovat. Rezultatul este confuzia, contradicția și haosul în conștiința copilului, pe care acesta ulterior le transmite celorlalți copii.

„Drag queen” este îngrozită de inocența copiilor

Inocența copilului este văzută ca o amenințare de „drag queen”. „Drag queen” se teme de inocența copiilor. Pare greu de crezut, deoarece copiii nu pot constitui o amenințare pentru nimeni. Ei sunt cei mai vulnerabili membri ai societății.

Inocența copiilor o îngrozește pe drag queen, așa cum îi îngrozește pe toți cei dedați patimilor și păcatelor care îi desfigurează moral. Există trei cauze ale acestei frici.

Prima cauză este că, de fapt, copilul inocent reprezintă un rechizitoriu constant împotriva manifestărilor nelegiuite ale „drag queen”. Prezența copilului reprezintă virtutea în forma sa cea mai vie și pură – care nu poate exista în lumea infernală întunecată a „drag queen”. Dorința copilului de a-și imagina o lume ideală exclude fanteziile „drag queen”-ului care pervertesc acea lume inocentă. În schimb, copilul expune lumea denaturată a „drag queen”, proclamând că fericirea este intrinsecă armoniei inocenței și forțând „drag queen” să-și vadă dizarmonia interioară. Apoi acesta vrea să dea la o parte acest rechizitoriu, invitând copiii să facă parte din lumea lui deformată.

Căutarea acceptării

În al doilea rând, acest rechizitoriu implică respingerea. Copilul nevinovat știe instinctiv și implicit ce este bine și ce este rău, ce este frumos sau urât. Ca și copilul care denunță „hainele cele noi” ale împăratului, el o vede pe „drag queen” ca fiind la fel de urâtă și sinistră ca o vrăjitoare rea dintr-un basm. Copilul nu aderă la opiniile corecte politic și spune deschis ceea ce crede.

Copilul inocent reprezintă respingerea „drag queen”. Acesta din urmă tânjește să fie acceptat în mod universal și necondiționat. Adulții și adolescenții pot fi determinați prin intimidare de cultura dominantă să accepte drag queen. Însă copilul nu simte această intimidare în lumea lui minunată. Astfel, „drag queen” caută să pătrundă în lumea copiilor pentru a-și forța acceptarea, în contextul unei „ore de povești” folosite ca armă împotriva inocenței și purității.

O problemă constantă

În sfârșit, copilul reprezintă o problemă constantă pentru „drag queen”. Pentru că este orientat în mod natural către bine, adevăr și frumos, fiecare copil devine un dușman personal, care este forțat să o accepte pe „drag queen”. Este o luptă nesfârșită care se reia cu fiecare generație.

Expunând copilul la mesajul său cât mai devreme, „drag queen” speră să atenueze „daunele” cauzate de inocența sa. Astfel, va grăbi alunecarea societății în decadență și va facilita acceptarea lui. Cu toate acestea, cât timp există amenințarea ca un copil să strige că împăratul este gol, „drag queen” este vulnerabil.

Drag queen” nutrește iluzia că expunerea timpurie [a copiilor] va pregăti o generație care să îl accepte și care, la rândul ei, va genera o alta la fel. Cu toate acestea, el știe în sinea sa că natura lucrează împotriva lui. Copilul va tânji întotdeauna inițial după puritate și Dumnezeu.

„Drag queen” propovăduiește o anti-Evanghelie

Drag queen” insistă în mod exagerat asupra orelor de povești. Este un anti-misionar. În mesajul său anti-Evanghelie, el cere abolirea oricărei rețineri morale și libertatea pentru orice depravare și păcat. Îi țintește pe cei mai vulnerabili. Nu va tolera opoziția.

Cei care acceptă manifestările „Drag Queen Story Hours” vor ca, prin participarea la aceste evenimente împreună cu copiii lor, să arate colegilor lor liberali că sunt „toleranți” față de cele mai radicale tendințe la modă. Membrii establishmentului liberal, precum Nancy Pelosi, susțin ideologia „drag queen” ca pe un simbol revoluționar al „libertății de exprimare”. Astfel, copiii sunt de două ori victime.

Însă pentru creștini și părinți, această luptă este pentru mântuirea sufletelor copiilor. Din acest motiv, „Drag Queen Story Hours” a stârnit o furtună în întreaga Americă, generând sute de proteste. Atât de mulți oameni se opun, pe bună dreptate, acestui asalt asupra inocenței copilului dăruite de Dumnezeu, inocență care pregătește sufletul pentru o viață virtuoasă și pentru Rai.

Sunt atât de multe în joc în această bătălie. Copilul care supraviețuiește avortului este acum supus unei astfel de îndoctrinări. Aceste spectacole dezgustătoare este necesar să înceteze! Ele ne distrug copiii. Despre aceștia a spus Domnul nostru Iisus Hristos: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării” (Matei 18:6).

Citiți și:
Creșterea și educarea copiilor în vederea pregătirii lor pentru acceptarea genului fluid și îmbrățișarea satanismului sunt acum temele principale al celor de la Disney
Un profesor din SUA a fost suspendat din funcție după ce le-a prezentat elevilor, fără acordul părinților, un spectacol capcană cu bărbați îmbrăcați sumar în haine de femei
Dacă nu ne vom feri copiii de avorturi şi mutilări LGBT, Dumnezeu va dezlănţui focul şi furia

yogaesoteric
28 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More