Dresori ratați (II)

Citiţi prima parte a articolului

Tembelismul doct și înverșunat al performanței americane în Afganistan are datele unui script muncit de scribi versați în arta ideilor fixe. Autorii lui sunt două ideologii pe care le deosebim doar spre a le trece sub tăcere cooperarea: liberalismul și progresismul.

Mai întâi, liberalismul, care este practic numele real al doctrinei de stat avansată după 11 septembrie 2001, de Republicanii numiți în mod eronat conservatori. Pentru clarificarea târzie a naivilor: în Statele Unite nu mai există conservatori. Ideea și conștiințele conservatoare au fost suprimate acum 150 de ani, în Războiul Civil. Teoreticienii care, de Burnham la Friedman și Voegelin, au urmărit să treacă spre generațiile noi ideea conservatoare au scris cărți superbe dar au predicat în pustiu. Realitatea politică americană a refuzat rigorile conservatoare. În locul conservatorilor, purtându-le fraudulos numele, au apărut și evoluat liberalii de centru ai partidului Republican. Excepțiile sunt rarisime: doar doi Președinți – Reagan și Trump – au dat dovezi clare de practică și gândire conservatoare. Enorma majoritate a stabilimentului Republican a îmbrățișat treptat ideile liberale ale internaționalismului și excepționalismului american.

Momentul cheie s-a consumat în 1989. Căderea (de fapt, reciclarea) regimurilor comuniste a declanșat un delir de grandoare perfect exemplificat de formula neghioabă a „sfârșitului istoriei”. O capcană euforică de neevitat a înghițit gândirea și practica politică americană. Noua idee forță a administrațiilor americane părea confirmată brusc de istorie și cerea, pur și simplu, democratizarea umanității, pe baza unui libret liberal și tot mai liberal. După prima intervenție în Irak (1990), această temă așa-zis sacră și auto-impusă a cristalizat în misionarism politico-militar. A doua intervenție militară în Irak (2001) a fost urmată de regia „primăverii arabe” sau, în termeni ceva mai aplicați, proiectul unui Orient Mijlociu prelungire a cantoanelor elvețiene. Riposta în forță – normală după atentatul din 11 septembrie 2001 – a fost remodelată într-un enorm curs public de civilizare. Noua ortodoxie americană spune că lumea e destinată unei revizii democrat-liberale și că realitatea locală nu există decât pentru a se da la o parte, apaludând instalarea progresului, parlamentarismului, statului de drept, domniei legii, eliberării sexuale bla, bla, bla. Fără să fi fost reținuți anume de literatura de specialitate, în 1978, Mihail Suslov și Boris Ponomariov, ideologii politico-miliari de vârf ai URSS, formulau aceeași pretenție ideologică și pariau pe aceeași logică istorică. Înaintașii ideii democratizării ca destin istoric universal erau convinși, cu puțin timp înainte de invazia sovietică din Afganistan, că „nu există țară în lume nepregătită sau necoaptă pentru comunism”.

Proiectul democratizării misionare americane a înaintat și, după 2010, a fost reîncărcat de noua ideologie progresistă, adică de post-liberalismul fanatic al mișcărilor care au cucerit scena cultural-intelectuală americană. În noua ei variantă, democratizarea a adoptat obiectivele corectitudii policite și agenda woke. Afganii au fost declarați en masse fani ai corectitudinii politice, ai „revoluției” de gen și ai studiilor coloniale.

Industria ONG a deschis nenumărate baze de lucru și a trecut la fabricarea unei clientlele locale, după modelul verificat în Estul Europei. Date oficiale ale guvernului american spun că desfășurarea programelor de gen și feministe în Afganistan a costat 787,4 milioane de dolari. Bineînțeles premiza nerostită a acestui festin ideologic stabilește că soldați americani născuți în familii sărace din Minnesota sau Illinois vor și sunt siliți să moară pentru reușita revoluției sexuale la Kandahar. Liberalismul și progresismul, cele două surori îndelung înstrăinate ale curentului reformator american, s-au reîntâlnit în Afganistan pentru a oficia laolaltă riturile de înhumare ale imperiului american. Liberalismul internaționalist republican și progresismul academic american au făcut joncțiunea și au elaborat cea mai amplă ficțiune impusă realității. Suprapunerea acestor două idei în aparență diferite este cât se poate de firească. În fond, și liberalismul și progresismul susțin că structurile și valorile naturale sunt forme de opresiune și ar fi necesar să fie eliminate, atât în cazul societăților, cât și în cazul biologiei umane. Acolo unde liberalismul demolează societăți tradiționale și poruncește apariția unor națiuni noi, progresismul elimină biologia elementară și decretează identități de gen după plac. Războiul cu normele naturale, tradiția și bunul simț biologic este o luptă comună. În plus, pretențiile universaliste ale ambelor curente coincid perfect: odată spălat pe creier și convertit Chicago, este de la sine înțeles că Damasc și Kabul sunt pregătite pentru transplant.

Lecțiile istorico-filozofice ale naufragiului afgan sunt evidente dar aproape imposibil de rostit, într-o lume perfect educată și împachetată în aversiunea față de realitate. Anumite aspecte nu se spun în mediile de presă, politice și academice americane, dacă ai cei 7 ani de-acasă. Problema este că în istoria civilizațiilor și imperiilor contează cu adevărat ultimele șapte secole sau mai mult. După dezmățul doctrinar încheiat cu umilința de pe aeroportul Kabul, cenzura a căzut. Este cu atât mai trist, dar acest final respingător a degajat o senzație de eliberare. În sfîrșit, acum se pot spune lucrurile mai înainte interzise sub amenințarea pedepsei cu declasarea. Nu, Afganistanul și Orientul Mijlociu – de fapt orice teritoriu luat în lucru pentru o schimbare de regim și ideologie – nu pot fi reeducate prin seminarii, retorică oficială și propagandă ONG.

E simplu. Dacă vrei Berna la Kabul, ocupi țara, elimini fără milă lideri locali, conduci cu mână de fier, stai acolo, fără să bagi de seamă 300 de ani și, poate, la un moment dat începi să întrevezi suburbiile Bernei. Exemplele abundă degeaba. Cel mai ocolit dintre ele spune că Stalin a asasinat prin înfometare și deportare 6 milioane de oameni și abia asta a răpus instinctele naturale ale pământenilor-țărani, înainte de a-i transforma într-o populație de sclavi cu ideologia corectă.

Dacă exemplul de mai sus deranjează, atunci Statele Unite n-au decât să caute în propria istorie și să își aducă aminte că nașterea democrației de stat americane a fost plătită cu prețul unui război civil cumplit (1860-65). Și nu numai atât. Statele Unite știu foarte bine cât a costat implantarea democrației postbelice în Europa de Vest. A fost nevoie de forță militară totală, inclusiv nucleară, de alianța cu monstrul sovietic, de cedarea Europei de Est, de ocupație și guvernare militară, de epurare fizică și socială, de reeducare în masă și de investiții colosale în infrastructură pentru a face din Germania și Japonia două state american-democratice. Iar aceasta în cazuri în care cultura și instituțiile locale făceau din Germania și Japonia state compatibile cu o redefinire democratică. În Afganistan, în Siria și Libia aceste premize favorabile sunt inexistente.

Istoria curge în valuri necontrolabile. Acum 30 de ani, America, învingătoare (auto)declarată în Războiul Rece, avea lumea la picioare, adversarii risipiți și o singură obligație: refuzul hibrys-ului sau fuga de certitudini ideologice. Între timp, America a dovedit că nu poate face față propriei involuții a conștiinței și a pierdut lupta cu mirajul Ideii Unice. Liberalismul și progresismul au urcat și au infestat gândirea și inima națiunii americane. Statele Unite s-au trezit în situația grotescă de a exporta democrația pe care au distrus-o, mai întâi, acasă. Singura calificare certă și singurul proiect reușit al noii superclase ideologice aflată la cârma Americii este captura totală a statului. În 2020, acest tip de competență s-a soldat cu furtul calificat al alegerilor prezidențiale. Era, oricum, prea târziu. America pierduse tot ce făcea gloria Americii și învățase cu sârg tot ce a făcut ruina unui Occident anihilat de erezia împotriva ordinii naturale. Falimentul proiectului american duce la bun sfârșit visul iluminist care a întors Europa pe dos în ultimii 300 de ani. Viitorul este vizibil și promite o teocrație progresistă și un stat condus de un partid elitar unic, diseminat în mii de variante aparent diverse, non-politice și civile.

Democrația nu este compatibilă cu somațiile care îi cer să colecționeze popoare. Democrația este organică sau nu este deloc. În lipsa ordinii naturale și odată cu negația iluministă care stabilește „falimentul” lui Dumnezeu și supremația individului autonom, democrația a încetat să mai fie o ordine și a devenit o profesie sau un fel de a performa cu parametri impuși, adică o ortodoxie circulară. Dacă sămânța care distruge, acum, libertatea americană era deja prezentă la constituire (așa cum credea Tocqueville) sau a fost importată de la profesorii europeni de liberalism și marxism, este o altă discuție.

Cert e că lumea în care am crezut în 1989 a încetat să existe și aceasta încă de la naștere. În momentul prăbușirii comunismului, ideea democratică apusese sub greutatea ipocriziei liberale a Occidentului și circula ca o stafie promițătoare prin Est și numai prin Est.

Fixația după care realitatea nu are voie să existe iar libertatea liberală nu este o opțiune ci destin pur a ajuns la consecințele finale. Urmează vremuri confuze, deziluzii și feluri de viață pe care nu ni le-am dorit dar ni le-au programat profeți derutați. China, Rusia, Iran și oricine mai are loc în piscina goală rămasă pe locul imperiului american vor umple viețile generațiilor viitoare cu orânduiri, falsuri și iluzii de nebănuit. Capitalism nedemocratic de succes, societăți pasive și prospere – toate vor defila prin viețile noastre pentru a face uitată amintirea democrației reale. Democrația va trece în manuale și va scânci de acolo cu un sunet indescifrabil.

Cineva își va aduce aminte, prea târziu, că făptașii acestei declasări au fost cei mai emfatici și aroganți demagogi cunoscuți în istorie. Democrați legitimați de propriile discursuri.

Următorii ani sunt ai istoriei furioase pe dresorii ei ratați.

Citiți și:
Noua mentalitate de tip sovietic din societatea americană
Împotriva noii Utopii
Libertatea sau binele comun? Interpretări ale noţiunii de „democraţie”

yogaesoteric
4 octombrie 2021