Droguri, omucideri, boschetari, desființarea poliției. Centrele orașelor SUA conduse de democrați devin junglă

Centrele orașelor San Francisco, Cleveland și Portland sunt cele mai pustii din orașele din SUA, deoarece rata criminalității în creștere în orașele conduse de democrați îi sperie pe lucrători și pe turiști.

Într-un studiu recent al Institutului de Studii Guvernamentale de la Universitatea Berkeley din California, s-a constatat că centrul orașului San Francisco nu era activ, în primăvară, decât în proporție de 31% față de nivelurile de dinaintea pandemiei covid-19, iar Cleveland în proporție de 36% și Portland de 41%.

Black Lives Matter și desființarea poliției

Între timp, orașe precum Salt Lake City (Utah), Bakersfield (California) și Columbus (Ohio) se bucură de cea mai rapidă revenire post-pandemie, văzându-și activitatea din centrul orașului crescând cu peste 110% din 2019.

Urmărind mai mult de 18 milioane de utilizatori de smartphone-uri care călătoresc prin cele mai aglomerate centre ale Americii, cercetătorii au descoperit că cele trei orașe, care au fost afectate de o creștere a criminalității, sunt în urmă în ceea ce privește recuperarea post covid-19.

Potrivit ultimului raport FBI Unified Crime Report disponibil, San Francisco a avut cea mai mare rată generală a criminalității dintre cele mai mari 20 de orașe din Statele Unite, înregistrând 6.917 infracțiuni la 100.000 de locuitori în 2019, scrie Daily Mail.

Această rată a fost mai mult decât dublă față de ratele criminalității din New York și Los Angeles și mult peste ratele din următoarele orașe mari din SUA: Chicago, Houston și Phoenix. Un an mai târziu, în urma protestelor „Black Lives Matter”, apelul de a desființa poliția a crescut în rândul liderilor democrați.

Primarul din San Francisco, London Breed, a cerut anul trecut definanțarea poliției anunțând că orașul va fi unul dintre primele care vor face aceasta și promițând să taie 120 de milioane de dolari din bugetele departamentelor sale de poliție și ale șerifului.

Piață de droguri în aer liber

De asemenea, a dat undă verde primei sale piețe de droguri în aer liber în centrul civic din San Francisco, ceea ce i-a determinat pe vagabonzii din taberele de persoane fără adăpost din tot orașul să consume substanțe ilegale în plină zi.

Criminalitatea rămâne încă la un nivel ridicat în oraș, cu o creștere generală a infracționalității de 7,4% la 14 august, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Între timp, în Cleveland, orașul urmărește de urgență să se redreseze din rata ridicată a criminalității, care a înregistrat o medie de 10.435 de arestări în ultimii trei ani. Începând cu prima jumătate a anului, orașul a raportat doar 3.764 de arestări, iar acuzațiile de uz de armă s-au redus cu 51% față de anul trecut, poliția raportând o scădere cu 49% a armelor confiscate.

Arestările pentru trafic de droguri au scăzut cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul arestărilor pentru furt de mașini a scăzut cu 29%. Dar poliția denunță în continuare rate ridicate de omucideri, raportând 90 de crime până în august, doar un pic mai puțin față de cele 101 crime înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut.

În 2021, 169 de persoane au fost victime ale omuciderii, mai mult decât dublul cifrei din deceniul precedent. În 2020, 179 de persoane au fost ucise, o creștere semnificativă față de numărul de 122 din 2019.

Primarul din Cleveland, Justin Bibb, a contribuit la redresarea orașului și, în prezent, urmărește să pună capăt supravegherii de către o instanță federală a forțelor de poliție din oraș, pentru a le permite ofițerilor să ia măsuri împotriva infracțiunilor violente.

Supradoze și oameni fără adăpost

Aflat pe locul trei în topul celor mai proaste recuperări în centrul orașului, Portland a fost afectat și de creșterea infracționalității și a numărului de persoane fără adăpost, iar în orașul din statul Oregon au răsunat cu putere apelurile pentru desființarea poliției.

Tribunalul federal din Portland și Apple Store, locurile în care au avut loc două confruntări de amploare între protestatari și poliție în timpul apogeului mișcării Black Lives Matter, rămân închise.

John Tapogna, un consilier politic al firmei de cercetare economică ECONorthwest din Portland, a declarat pentru The Oregonian, că acele clădiri goale servesc drept un avertisment persistent asupra stării orașului.

Cu siguranță transmite un semnal pentru oricine trece pe acolo că ceva încă nu este în regulă în acest centru”, a spus el. Și, alături de afacerile închise, taberele de persoane fără adăpost au crescut în anumite cartiere din oraș.

Criza drogurilor din Portland, în special în rândul comunităților de persoane fără adăpost, a devenit imposibil de gestionat pentru autoritățile din zonă.

Oregon a fost primul stat din Statele Unite care a dezincriminat posesia de cantități de heroină, metamfetamină, LSD, oxicodonă și alte droguri pentru uz personal, după ce alegătorii au aprobat în 2020 o măsură electorală de dezincriminare a drogurilor dure.

Dar decesele cauzate de supradoze de droguri în acest stat au atins, de asemenea, un maxim istoric în 2021, cu 1069, o creștere de 41% față de 2020, potrivit Fox News. Și, odată cu creșterea numărului de supradoze, și criminalitatea a înregistrat o creștere în Portland, poliția raportând o creștere de 23,4% a criminalității generale în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

Jafurile au crescut cu 51% și, deși omuciderile au scăzut cu 12,2%, numărul incidentelor armate raportate în oraș până în iunie a ajuns la 670, ceea ce l-a determinat pe primarul Ted Wheeler să emită o declarație de urgență privind violența armelor de foc în oraș.

Detroit a fost al patrulea cel mai rău centru urban din SUA, cu o activitate de 42% față de 2019, urmat de Chicago, cu 43%.

Citiți și:
Americanii părăsesc marile orașe, datorită violențelor și haosului
Care este legătura dintre stânga politică și globalism?

 

yogaesoteric
25 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More