Dumnezeu – Cel mai copleşitor Mister (I)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Dumnezeu este, fără încetare, misterul cel mai copleşitor. El este Totul Infinit care îmbrăţişează mereu totul. Dumnezeu este în acelaşi timp şi manifestat şi nemanifestat. Slava sau gloria lui Dumnezeu este fără egal.

Realitatea misterioasă şi atotcuprinzătoare ce corespunde conceptului de Dumnezeu nu poate fi înţeleasă decât în indivizibila Sa Unitate, ce există dincolo de diversele modalități care pot servi reprezentării Sale, în conformitate cu necesităţile temporale, ciclice ale Manifestării. Astfel, când este vorba de Dumnezeu, pluralul nu este în realitate adecvat – nici chiar din punctul de vedere hindus, şi nu doar din cel iudaic, creştin sau islamic, cum am avea tendinţa să ne imaginăm în mod pripit – şi aceasta pentru că în natura Sa cea mai intimă, esențială am putea spune, Dumnezeu nu este doar Unul, El este Unicul cel fără de al doilea.

Chiar dacă Dumnezeu apare uneori în mod manifestat, sub una dintre cele trei ipostaze principale ale sale, ce există în tradiția vedică: Brahma, Vishnu şi Shiva (ipostaze care, atunci când sunt considerate împreună, sunt cunoscute sub numele de „Trimurti“ sau „tripla manifestare“), El nu-şi pierde câtuşi de puțin natura Sa primă indivizibilă, ce rămâne, în veşnicie, mereu neschimbată, întrucât este o natură imuabilă şi eternă.

Cu toate că Principiul dumnezeiesc este ipostaziat sub numele şi cu atributele lui Ishvara, această aparentă individualizare a Supremului nu-I afectează deloc transcendenţa, El rămânând în eternitate dincolo de orice determinare.

„Personalitatea dumnezeiască“ – reprezentând efectiv o determinare, cu totul relativă, fireşte, dar care caracterizează cu toate acestea „Principiul suprem“ ce a îmbrăcat o anumită formă – nu trebuie să fie confundată cu autentica şi invizibila Esență a lui Dumnezeu.

Prin urmare, „Dumnezeu ca Persoană“ (Ishvara) ne permite sesizarea Sursei şi a Principiului Manifestării universale, dar El trebuie în mod imperativ să fie gândit într-un mod analogic şi apofatic (sau, altfel spus, prin intermediul negării oricărei limitări fenomenale), dacă dorim să înțelegem sau să ne apropiem de veritabila Sa natură. Deoarece Principiul prim, Dumnezeu, este Cauza universală, ce cuprinde în acelaşi timp atât nemanifestatul, cât şi manifestatul, depăşind orice concept şi orice imagine şi aflându-se dincolo de dualitate, El este Cel Dintâi, Unul, „Supremul“ (Para Brahman), Fără-al-Doilea, al cărui aspect „nesuprem“ (Apara Brahman, sau Ishvara) nu se distinge de El decât într-un mod iluzoriu, deoarece efectul nu este, în realitate şi la modul esenţial, cu nimic diferit de cauză.

În infinitatea şi măreția Sa, Dumnezeu este absolut inaccesibil, imuabil şi mereu necunoscut, deoarece El nu poate fi în totalitate un obiect al cunoaşterii pentru un altul decât El Însuşi, aceasta explicându-se într-o anumită măsură prin faptul că, în afara Lui, nimic nu deţine facultatea cunoaşterii. Orice cunoaştere, chiar relativă, este în realitate doar o inefabilă participare (prin declanşarea anumitor procese de rezonanță ocultă) la Cunoaşterea absolută și supremă. Scrierile tradiţionale indiene îl definesc pe Dumnezeu ca fiind chiar „dincolo de ceea ce nu este cunoscut“, deoarece, numindu-L incognoscibil şi considerând că El este dincolo de Principiul Unic, aceasta înseamnă că totala Sa Transcendență depăşeşte chiar şi misterul inaccesibilității Sale absolute.

Toate care au fost, toate care sunt şi care vor fi sunt opera Sa. Dumnezeu îmbrăţişează fără încetare totul şi totodată El există pretutindeni, în tot şi în toate cele pe care le îmbrăţişează neîncetat. Nu a existat, nu există şi nu va exista vreodată ceva în care Dumnezeu să nu fie clipă de clipă prezent. Întregul joc iluzoriu al Manifestării şi întregul Macrocosmos în care există cele trei lumi (Universul fizic, Universul astral şi Universul cauzal – vezi termenii de glosar corespunzători) sunt, toate, Creația Sa.

O mare taină este aceea că ființa umană a fost creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În întreaga Creație a lui Dumnezeu, care este Macrocosmosul, cât şi în Totul Infinit şi Misterios, care este nemanifestat, atât ceea ce este manifestat, cât și ceea ce este nemanifestat vibrează fără încetare, pe felurite frecvențe de vibrație care sunt distincte. Aceste frecvente de vibrație sunt din ce în ce mai rapide şi mai elevate, pe măsură ce ne înălțăm pentru a ne apropia de Esența Ultimă, misterioasă şi nemanifestată a lui Dumnezeu. Aceste frecvențe de vibrație sunt din ce în ce mai lente și mai joase pe măsură ce coborâm către straturile cele mai de jos ale Creaţiei lui Dumnezeu. Se poate spune că vibraţia pe diferite frecvențe este o constantă eternă şi universală a existenței lui Dumnezeu, atât în întreaga Sa Manifestare, cât şi în întreaga Sa Nemanifestare. În întreaga Manifestare, care reprezintă Creaţia lui Dumnezeu, cât şi în întreaga Nemanifestare a Sa, absolut totul este, fără încetare, energie. Energia este o altă constantă eternă şi universală a existenței lui Dumnezeu.

O altă constantă eternă şi universală a existenței lui Dumnezeu este rezonanța ocultă. În întreaga Manifestare, care este Creația lui Dumnezeu, totul, fără excepție, începe şi apoi se menține prin declanşarea anumitor procese de rezonanță ocultă. În întreaga Creație a lui Dumnezeu, fără nicio excepție, Totul intră fără încetare în rezonanță ocultă cu fiecare Parte care există şi Partea poate oricând să intre în rezonanță ocultă cu Totul sau cu orice aspect care există în cadrul Totului, dacă sunt întrunite anumite condiţii care fac posibilă declanşarea procesului de rezonanță ocultă. Ştiind toate acestea, se poate spune că energia, vibrația si rezonantă ocultă sunt intim corelate în cadrul Creaţiei lui Dumnezeu şi ele sunt prezente chiar și în Nemanifestare. În acelaşi timp, atât întreaga Creaţie şi Manifestare a lui Dumnezeu, cât şi întrega Sa Nemanifestare prezintă, analogic vorbind, o perfectă şi misterioasă realitate holografică. Datorită acestei tainice şi uluitoare structurări holografice, care este voită de Dumnezeu, Partea este în permanență în legătură cu absolut tot ceea ce există, iar absolut tot ceea ce există este în permanență într-o misterioasă şi deplină legătură cu fiecare Parte care alcătuiește acest Tot. Această enigmatică şi permanentă oglindire a Totului în fiecare Parte a sa şi a fiecărei Părti în Tot, a fost intuită şi descoperită de marii înțelepți și inițiați ai Orientului şi ai Occidentului în urmă cu mii de ani.

Revelarea şi cunoaşterea intimă, directă şi nemijlocită a lui Dumnezeu în propria noastră fiinţă ne permite, fiecăruia dintre noi, să descoperim realitatea acestei taine tulburătoare a structurării holografice a întregii Creaţii a lui Dumnezeu. Această revelație inefabilă ne permite să afirmăm că, în permanență, Partea este integrată în giganticul Tot al Creației lui Dumnezeu, iar giganticul Tot al Creației lui Dumnezeu este într-un mod tainic integrat şi se oglindeşte în fiecare Parte. Datorită acestei structurări holografice perfecte şi misterioase pe care a voit-o Dumnezeu încă de la începuturi, fiecare Parte este integrată în marele Tot, iar marele Tot este perfect integrat şi se oglindeşte în fiecare Parte. Pe baza acestei revelații, marii înțelepți şi iniţiați au afirmat că, în realitate, fiecare fiinţă umană este un Microcosmos care, de fapt, este o sui generis copie în miniatură a întregului Macrocosmos. Fiecare parte sau structură care există în Microcosmosul fiecărei ființe umane se află într-o tainică şi perfectă corespondență cu o anumită parte sau aspect care există în Macrocosmos. Datorită existenței acestei corespondențe tainice şi perfecte în propriul ei univers sau, altfel spus, în Microcosmosul ființei sale, fiecare fiinţă umană poate oricând să intre în stare de rezonanță ocultă cu un anumit aspect sau parte din cadrul Macrocosmosului, dacă sunt întrunite condițiile necesare pentru ca respectivul proces de rezonanță ocultă să se declanşeze şi să se mențină. La baza tuturor proceselor de rezonanță ocultă cu Macrocosmosul, pe care le poate declanşa şi menţine în Microcosmosul ființei sale o fiinţă umană, se află întotdeauna o formă adecvată de energie. Ştiind aceasta, se poate afirma că, de fiecare dată, energia mentală declanşează în Microcosmosul ființei noastre procese specifice de rezonanță ocultă mentală. Energia afectivă declanşează în Microcosmosul ființei noastre procese specifice de rezonanță ocultă afectivă. Energia supramentală declanşează în Microcosmosul ființei noastre procese specifice de rezonanță ocultă supramentală. Energia vitală declanşează în Microcosmosul ființei noastre procese specifice de rezonanță ocultă vitală. Energia spirituală declanşează în Microcosmosul ființei noastre procese specifice de rezonanță ocultă spirituală.

Orice proces de rezonanță ocultă care este declanşat în universul nostru lăuntric sau, altfel spus, în Microcosmosul ființei noastre ne pune imediat într-o tainică legătură şi comuniune subtilă cu un anumit aspect sau, altfel spus, cu o anumită sferă subtilă de forţă din Macrocosmos. Fie că ştim, fie că nu ştim aceasta, fiecare fiinţă umană declanşează în fiecare clipă felurite procese de rezonanță ocultă, care pot fi bune sau rele. Apariţia şi menţinerea proceselor de rezonanță ocultă în Microcosmosul ființei noastre este deci inevitabilă. În strânsă legătură cu procesele de rezonanță ocultă, bune sau rele, pe care le declanşăm mai mereu, datorită obişnuinţei, în Microcosmosul ființei noastre apar astfel felurite preponderenţe subtil-energetice bune sau rele, care sunt de fiecare dată provocate de predominanța anumitor procese de rezonanță ocultă. Toate aceste preponderenţe energetice bune sau rele se reflectă cu precizie la nivelul aurei fiecărei fiinţe umane.

Prezentăm în continuare unele manifestări tainice a căror apariție evidențiază pentru noi existenţa și realitatea profund misterioasă a lui Dumnezeu Tatăl, care acționează atât în universul nostru lăuntric, cât și în afara noastră. Înainte de a începe să enumerăm astfel de manifestări tainice ale lui Dumnezeu Tatăl, este necesar să răspundem unei eventuale întrebări care ar putea să fie pusă, şi anume: „Cum este cu putinţă ca Dumnezeu Tatăl să se manifeste în atâtea moduri tainice, atât în propriul nostru univers lăuntric (sau, altfel spus, în Microcosmosul ființei noastre), cât şi în afara noastră, în ambianța înconjurătoare?“ La această întrebare, răspunsul care izvorăşte din experiența înțelepților acestei planete este simplu: „Dumnezeu poate toate acestea şi El este chiar capabil de infinit mai mult decât atât, pentru că, în realitate, nu trebuie să uităm că El este omnipotent. Totodată, este necesar să ne amintim că Dumnezeu reuşeşte să se manifeste în toate aceste moduri tainice pentru că El şi numai El, în eternitate, este Totul. Nimic din tot şi din toate care există nu se află în afara Sa. El şi numai El îmbrăţişează fără încetare Totul. Dumnezeu este mereu prezent, atât în fiecare Parte a Creației Sale, cât şi în Tot şi în toate care au existat, care există şi care vor exista. Fiind omniscient, Dumnezeu ştie în permanență totul despre toate cele care există în întregul Macrocosmos. Dumnezeu simte, trăieşte şi ştie tot ceea ce fiecare făptură simte, trăieşte şi gândeşte, clipă de clipă.“

Această revelaţie ar fi necesar sa ne dea mult de gândit. Lui Dumnezeu nu li scapă niciodată nimic din aşa-zisa vedere a Sa. Această revelație ne permite să ne dăm seama că, în realitate, niciunul dintre noi nu este niciodată singur. Chiar şi atunci când, deocamdată, nu ne dăm seama de aceasta, Dumnezeu ne îmbrăţişează neîncetat. Chiar şi atunci când noi nu bănuim deloc aceasta, Dumnezeu se află, totodată, prezent în fiecare dintre noi şi ne aşteaptă să-L descoperim în centrul cel tainic al ființei noastre, unde El există, fiind Sinele Suprem Nemuritor (Atman). Pentru cel înţelept, este fascinant, uluitor şi misterios acest joc dumnezeiesc, pe care, în mod analogic, l-am putea numi jocul „de-a v-ați ascunselea” al lui Dumnezeu Tatăl cu El Însuşi, unde El există în Microcosmosul fiecărei fiinţe umane, ca Sine Nemuritor Suprem (Atman). Acest mister, împreună cu multe alte mistere pe care cel înțelept le constată, este profund copleşitor. Un alt mister copleşitor este acela al Sinelui Nemuritor Suprem (Atman). Prin revelarea Sinelui Nemuritor Suprem (Atman), ființa umană cunoaşte, astfel, Adevărul Ultim Dumnezeiesc, despre care ne vorbeşte Iisus şi, în felul acesta, ea atinge starea reală de Eliberare spirituală.

Citiți partea a doua a articolului

Extras din lucrarea Guru-logia, 550 aforisme de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți și:
Despre DUMNEZEU (I)
Duhul Sfânt (Sfântul Duh) (I)

 

yogaesoteric
24 martie 2022

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More