După atentatele din 11 septembrie, Marea Britanie a ajuns cel mai mare furnizor de mercenari din lume…

 

…cu zeci de firme care recrutează şi trimit luptători, pe bani, acolo unde sunt ceruţi

 

Articolul publicat pe site-ul War on Want, intitulat Mercenari dezlănţuiţi: lumea nouă şi bravă a companiilor private militare şi de securitate, examinează dezvoltarea acestei industrii în ultimii 15 ani. În articol se afirmă că a venit timpul pentru interzicerea firmelor de mercenari şi pentru „stoparea privatizării războiului”.

Companiile private militare şi de securitate (CPMS) fac profituri masive din situaţiile de război, de instabilitate şi de haos care au acompaniat Războiul Terorii, se afirmă în articol.

Într-o declaraţie pe site-ul organizaţiei caritabile War on Want, directorul executiv John Hillary declară: „Contractorii militari privaţi au pierdut controlul în Irak şi Afganistan, înregistrându-se o sumedenie de abuzuri asupra drepturilor omului în urma intervenţiei lor.” „Creşterea alarmantă” a activităţilor militare private a condus la ceea ce Hillary a denumit: „reîntoarcerea «câinilor războiului»”.

Ideea de reglementare este aproape de neînchipuit în această industrie – un aspect pe care site-ul menționat doreşte să îl facă public. „De prea mult timp această lume întunecată a armelor de închiriat a fost lăsată să crească fără nicio măsură”, a spus Hillary. „Lăsând această industrie să se reglementeze singură, guvernul a dat greş: doar legi stricte vor putea să readucă ordinea”. „A sosit timpul pentru a li se interzice acestor companii să mai opereze în zonele de conflict şi pentru a se pune capăt privatizării războiului”, a adăugat John Hillary.

Alături de apelul pentru reglementare, articolul examinează jucătorii cheie din această industrie, militarizarea oceanelor, uşa turnantă între armată şi serviciile secrete, modul în care industria a fost „incubată” în Războiul Terorii şi cât de rapid au apărut pieţele de mercenari militari.

Uşile turnante

Articolul Mercenari dezlănţuiţi punctează legăturile strânse care există între armata britanică şi industria nereglementată a mercenarilor militari. Nu mai puțin de 14 astfel de companii au birourile centrale chiar în turnul englez Hereford, unde se află sediul celei mai faimoase unități de forţe speciale britanice – SAS.

War on Want estimează că aproximativ 46 de companii britanice se întrec actualmente pentru a recruta indivizi din forţele speciale.
 
Majoritatea companiilor de mercenari se laudă cu legăturile lor cu forţele speciale, cu unităţile de elită ale infanteriei cum ar fi puşcaşii marini regali şi cu serviciile secrete. Grupuri de înaltă ţinută cum sunt Aegis Defence Services, Olive Group şi 3e Global depun eforturi pentru a pune în lumină expertiza lor militară pe site-urile proprii.

Articolul notează că „în centrul industriei se află o uşă turnantă între CPMS, armată, servicii secrete şi corporaţii, cu interesele acestor sectoare puternic întreţesute”.

Mercenarii văd aceasta puţin diferit. Pentru ei experienţa de specialist militar este ceva folositor care poate fi comercializat. Fostul general maior al armatei britanice, Graham Binns, acum director executiv la Aegis, a afirmat: „În lumea afacerilor, militarii care nu mai sunt în armată au foarte multe de oferit – cel puţin eu aşa sper”.

A prins formă din cauza războiului

Industria modernă de mercenari s-a născut în Războiul Terorii. Timp de 15 ani companiile au finanţat cu bani lichizi instabilitatea creată în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală după îndepărtarea regimurilor lui Saddam Hussein şi al talibanilor.

Consecinţa imediată a invaziei Irakului a fost o goană după aur a mercenarilor. „În Irak, în 2003 şi 2004 banii erau la liber”, a declarat directorul general al Asociaţiei Britanice a Companiilor de Securitate Privată, Andy Bearpark. „Deci contractele erau încheiate pentru sume de bani ridicol de mari – milioane şi milioane de dolari fiind pompate în această industrie. Industria a explodat, în termeni de volum de afaceri, pe spatele Irakului”.

O parte din contractele pe care le au astăzi aceste companii sunt cu diferite state. S-a estimat că Biroul de Externe al Marii Britanii şi Commonwealth au gestionat contractele de securitate ale Irakului, care valorau în jur de 150 de milioane de lire sterline, între 2007 şi 2012. Dar odată cu sfârşitul războiului banii de la „bugetul de ocupaţie” s-au terminat. Astăzi, cei mai mulţi bani se fac din furnizarea de servicii militare companiilor private – în particular giganţilor petrolului.

„Royal Dutch Shell, BP, Exxon Mobil şi alte multinaţionale au semnat contracte pentru a produce, a rafina şi a exporta petrol şi gaze, şi doresc să plătească CPMS pentru a le asigura securitatea operaţiunilor lor”, se afirmă în articol.

Un alt mare câştigător este G4S, acum cea mai mare firmă particulară de securitate din lume. Din nou se observă aceeaşi situaţie – activităţile firmei împlinesc atât  interese ale guvernului cât şi ale corporaţiei. În 2015, G4S a anunţat că a câştigat un contract de 270 de milioane de dolari cu Basrah Gas Company, chiar dacă şi-a reînnoit contractul cu guvernul Marii Britanii pentru a păzi ambasada britanică din Afganistan încă cinci ani. Afacerea afgană este evaluată la aproximativ 100 de milioane de lire sterline.

Armate plutitoare

Companiile britanice de mercenari sunt fruntașe în ceea ce privește contractele militare pe oceanele lumii. În 2011, prim ministrul David Cameron a autorizat angajarea de gărzi armate pe navele britanice înregistrate. Pe atunci, capturarea navelor de către piraţii somalezi era un subiect obişnuit la ştiri. Și tot de atunci britanicii au profitat de o industrie de securitate maritimă care a fost estimată la 500 de milioane de dolari pe an. Experţii spun că firmele britanice „dominau” operaţiunile de securitate maritimă.

Profesorul Chris Kinsey de la King’s College a declarat că firmele militare britanice „urmăreau vaca de muls (bani)… punând contractori înarmaţi pe vase, lucru la care britanicii sunt în mod special buni, şi se pare că erau singurii care dominau acest tip particular de activitate de securitate”.

O trăsătură cheie a operaţiunilor de securitate maritimă este utilizarea unei portiţe legale pentru a realiza şi menţine garda formată pe vas bine aprovizionată cu arme şi muniţie. Nave puternic păzite care sunt gata să facă afaceri pot fi găsite pe tot întinsul oceanului Indian, unele înregistrate în ţări cu reglementări foarte relaxate în ceea ce priveşte armamentul. O navă, se spune în articol, este licenţiată chiar în Mongolia cea înconjurată de pământ.

În timp ce guvernul Marii Britanii pare a se opune în principiu vaselor cu armament, a ieşit la iveală că în 2013 Departamentul pentru Afaceri, Inovaţii şi Competenţe a emis 50 de licenţe pentru astfel de nave din oceanul Indian şi Golful Aden.

Lupta pentru Africa

Contractele pentru Afganistan şi Irak sunt pâinea mercenarilor, dar Africa pare să fie delicatesa lor. Articolul susţine că toate firmele importante din Marea Britanie operează în Africa, iar Aegis spune că furnizează servicii în 18 ţări, în timp ce G4S realizează o treime din profitul (în domeniu) de pe acest continent.

Andy Baker, şeful operaţiunilor firmei G4S în Africa, este citat în articol spunând: „Cererea a fost foarte mare pe teritoriul Africii. Prin natura afacerii noastre, în mediile cu risc înalt nevoia pentru serviciile noastre este mai mare”.

Numele jocului pare a fi finanţarea bulversărilor politice. În timpul perioadei morţii dictatorului libian, colonelul Muammar Gaddafi, urmarea consecinţelor războiului aerian condus de SUA din 2011, forumurile de recrutare pe internet a mercenarilor erau foarte animate cu speculaţii.
„Va fi o intensificare a activităţii întrucât companiile de petrol străine se luptă să se întoarcă în Libia. Vedeţi cine câştigă contractele, urmăriţi banii şi găsiţi următoarea slujbă”, a spus la momentul respectiv Security Contracting Network.

Mercenari cu politică proprie?

War on Want susține că această industrie trebuie reglementată adecvat. Există semne că actori puternici, incluzând ONU, încep să ia aminte de existenţa acestei industrii.

În 2010, după 10 ani de campanii, Consiliul pentru Drepturile Omului de la ONU cu sediul la Geneva a dezbătut prima formă a unei posibile Convenţii referitoare la Companiile Private Militare şi de Securitate (CPMS), potrivit War on Want. Consiliul a desfășurat a patra sesiune pe această temă în 2015.

Tot în 2015, guvernul elveţian a interzis companiilor militare private care acţionau în interiorul graniţelor sale să ia parte la conflicte străine. Se pare că autorităţile britanice nu au fost inspirate de exemplul Elveţiei.

„Guvernul Marii Britanii, prin contrast, argumentează că cel mai bine este ca CPMS să aibă propria lor politică, prin coduri voluntare”, conchide articolul. „Este momentul ca reglementările clare pentru companiile private militare şi de securitate să își facă loc pe agenda guvernului Marii Britanii.”

Citiţi şi:

Blackwater, cea mai mare armată de mercenari din lume

Cadrele academice care critică războiul împotriva terorii devin ţinte militare legale, afirmă un profesor de la Academia Militară americană West Point

 

yogaesoteric
4 martie 2016