Ec. dr. Ilie Şerbănescu: „Aşa-zisa criză energetică din țara noastră este creată artificial”

Politicienii de la Palatul Victoria au făcut două greșeli majore”, susține analistul economic Ilie Șerbănescu. De asemenea, cunoscutul scriitor a mai precizat că oficialii Guvernului României doar se supun deciziilor stabilite de la Bruxelles.

România este o colonie a Uniunii Europene, care face ceea ce spune Ursula von der Leyen, de la Bruxelles, nu ceea ce spune Iohannis sau Ciucă.

Dacă nu controlăm noi aceste resurse ale noastre, este cum se petrece acum. Suntem singura țară din UE care a aplicat prostia, înfumurarea de la Bruxelles, de a combina un obiectiv – decarbonizarea, deci renunțarea treptată la sursele energetice fosile, cu liberalizarea.

Acestea sunt două obiective antinomice. Puse împreună, duc la dezastru.

Cel mai mare dezastru se consemnează în România tocmai din cauza faptului că noi avem resursele noastre, dar pe care nu noi le controlăm.

Și atunci, noi am scos din uz ce era producție posibilă din resurse fosile, dar nu am pus în loc nimic sau am pus ceva care nu ajunge.

Și atunci, dacă nu bate vântul, dacă nu e soare corespunzător, nu avem din ce să producem energia electrică.

Și dacă la Cernavodă e nevoie de a scoate, din motive tehnice, din producție un reactor din cele două mari și late, ajungem la un deficit de 20-25%.

Am ajuns la 25%, întrebați ANRE care este bilanțul.

Noi suntem în situația absurdă de a avea un înalt grad de acoperire a consumului din resurse proprii, fără să avem un avantaj, ci un dezavantaj.

Ar fi necesar să-i sfidăm pe cei de la Bruxelles, pentru că oamenii au înnebunit. Eu mă îndoiesc că vom găsi acest potențial în România.

Autor: Ilie Şerbănescu

Citiți și:
Cum câștigă America din prăbușirea Europei. Criza energetică și cea alimentară, armele SUA?
Criza energetică a împlinit 1 an! A început înaintea războiului din Ucraina și va continua și după!

 

yogaesoteric
24 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More