Eco-fascismul, crima-spectacol și ideo-mema sau cum arată noul terorism. Despre atentatorul din Noua Zeelandă

 

Cătălin Sturza/ Adevărul: Cine este atentatorul terorist care a pus numele lui Șerban Cantacuzino și al lui Ștefan cel Mare pe încărcătoarele unor arme de foc în Noua Zeelandă

Când am citit că un atentator a ucis câteva zeci de oameni în Noua Zeelandă, iar pe încărcătorul uneia dintre armele lui se puteau citi numele lui Șerban Cantacuzino, al lui Iancu de Hunedoara și al lui Ștefan cel Mare – știrea mi s-a părut cu totul ireală.
M-am gândit și dacă nu cumva e un fake news; în orice caz, ceva părea că nu se potrivește deloc. De ce să se apuce un pasionat de istoria medievală a Balcanilor să omoare oameni în Noua Zeelandă?

Între timp a ieșit la iveală faptul că Brenton Tarrant, teroristul australian din Noua Zeelandă, era un „discipol” al lui Anders Breivik – psihopatul cu simpatii fasciste la vedere care a ucis câteva zeci de tineri, în Norvegia. Că studiase „operele” altor ucigași în masă, pe care intenționa se pare să îi imite. Că se juca jocuri video violente – unde se pare că se „antrena” pentru atentatele pe care urma să le comită; conform unor surse, el suferea de o dependență severă de jocuri video violente. Că era cel mult un autodidact, fără studii universitare și care declară că nu a fost niciodată interesat să studieze serios ceva. Că ura conservatorismul, pe care îl considera „corporatism deghizat”; și că admira China Comunistă. Că fusese, pe rând, un comunist, un anarhist, apoi un libertarian, înainte de a deveni un „eco-fascist”. Că și-a construit atentatul ca pe o memă de Facebook, sperând ca atrocitățile comise de el să devină virale. Toate acestea le-a scris într-un fel de manifest-autointerviu publicat online, de 74 de pagini.

Așadar, nu vorbim de o pasiune pentru istorie – ci, mai degrabă, de o preocupare pentru o cultură populară foarte superficială și cu fapte prezentate adesea în mod deformat; o cultură la nivel de meme de social media, filtrate prin percepția unui psihopat care se autodeclară anarhist și eco-fascist. În ultimii ani atentatorul a călătorit prin Coreea de Nord, Pakistan, Franța și Europa de Est, întreținându-se prin tranzacții cu moneda virtuală Bitcoin. Despre Șerban Cantacuzino și Ștefan cel Mare e posibil să fi auzit în timp ce a vizitat Europa de Est, și despre ei se vede că a înțeles că sunt un soi de Anders Breivik; ei par a fi puși pe același nivel cu Breivik care „s-a bătut cu turcii”(?).

Mai mult, este vorba despre o obsesie pentru violență, pentru imitarea altor criminali în serie. Psihopați care iau ca model alți psihopați; care găsesc un mediu foarte fertil în cultura populară, în social media și în jocurile video; și care se plimbă nestingheriți prin lume, gata oricând să transforme un carnagiu într-o biserică sau într-o moschee în următoarea știre care să devină virală pe social media.

Manifestul lăsat de atentatorul din Noua Zeelandă este un text incoerent, un cocktail toxic de ecologism, fascism, extremism de dreapta, pe un fond nihilist-comunist. Atentatorul declară că urăște conservatorismul, admiră comunismul, spune că este un fost anarhist și actualmente eco-fascist, și arată că este 100% european (deși, în realitate, este cetățean australian).

Pentru cei care nu au auzit, eco-fascismul este un neonazism care justifică exterminarea omenirii pentru salvarea mediului natural; o combinație de rasism, antisemitism, obsesia naturii și malthusianism.

Scopul atentatorului era, se pare, acela de a accentua polarizarea dintre cele două ideologii care se confruntă în bătălia culturală din Statele Unite, turnând gaz pe tema foarte controversată a armelor de foc. El spera, astfel, conform manifestului online, să își viralizeze atentatele și să se asigure că aceste ideologii nu vor cădea la pace – și că acest război cultural va continua, astfel, să facă tot mai multe victime. Își dorea ca în Statele Unite să izbucnească un război civil între facțiuni regionale și rasiale adversare.

Eco-fascismul reprezintă un cocktail nou și foarte periculos și arată, de fapt, un trend nou – combinația unor ideologii radicale care se dezvoltă pe fondul noilor media. Care depersonalizează și dezumanizează în mod inerent, și care fac ca orice tragedie să se transforme într-o memă; sau care generează, chiar, tragedii cu scopul de a le viraliza, așa cum vedem în acest caz nefericit și extrem de grav din Noua Zeelandă.

Ian Bogost arată, în The Atlantic, că platformele de socializare creează haos, prin chiar natura lor și prin felul în care funcționează. Iar Stuart M Bender scrie, în The Conversation, că social media creează o societate a spectacolului care le oferă teroriștilor o cale facilă spre notorietate. „Chiar dacă este ușor să identifici referințe explicite la ideile suprematiștilor albi, documentul este în același timp pigmentat cu referințe confuze și inexplicabile la meme de pe internet, și de lucruri aruncate la derută. Acestea pot fi privite ca încercări de a trolla și de a momi publicul să îi interogheze afirmațiile, și astfel să mărească atenția pe care o acordă teroristului și crimelor sale oribile”, observă Bender.

Unii s-au apucat, imediat, să agite spectrul ideologic, și să blameze pentru acest atentat orientările ideologice mainstream. Avem, în fapt, de-a face cu o combinație care îmbină psihoza cu noile fantasme și care accelerează și amplifică radicalizarea deja prezentă în cultura noastră de masă. Acest nou curent nu are nicio legătură cu dreapta sau stânga mainstream și tradiționale – este ceva nou, specific și extrem.

Așa cum subliniază Rod Dreher în TAC, este necesar să fim foarte conștienți că această radicalizare este una demonică. Îl citez în încheiere pe Dreher: „Este mai radical să muncești ca să construiești acel tip de cultură care dă viață, și ca să creezi noi forme în interiorul cărora viața poate să fie trăită, decât să îți dai viața ca să ucizi bărbați, femei și copii inocenți. Este adevărat și dacă ești un terorist ISIS, și dacă ești un terorist precum Brenton Tarrant. Acești diavoli nu aduc decât durere și moarte. Ei nu sunt, în nici un fel, vreo soluție.”

Anghel Buturugă, Facebook:

Teroristul din Noua Zeelandă „studiase” „manifestele” lui Breivik și ale altui ucigaș în masă din SUA. Pretinde chiar, în propriul „manifest”, că ar fi luat contact cu Breivik, care i-ar fi dat OK-ul pentru acțiunea sa. Sunt poze cu el în Pakistan și în ultimii ani a circulat intens. Știa să folosească bine mitraliera și a făcut streaming live (deja cunoscuta poză cu mitraliera pe care scrie și numele unui domnitor român arătând exact ca în jocurile video).

Obsesia cu „manifestele” și antecedentele realizate de alți ucigași în masă (și cu jocurile video violente) am întâlnit-o și în cazurile „shooter-ilor” din școlile din SUA. Oamenii ăștia devin obsedați de cazurile celebre dinaintea lor, le iau de reper, de model, caută să se înscrie în acel arbore genealogic sinistru. Plonjează în jocuri video violente, foarte „realiste”, în care ucid de-a valma personaje de tot felul. În orice caz, suficiente semne pentru a atrage atenția. Într-o planetă a supravegherii generalizate, suntem o lume surprinzător de liberă pentru unii psihopați…

Eco-fascismul

Atacul terorist din Noua Zeelandă ridică iar mingea la fileu speculatorilor de tot soiul și de toată mâna. De la bun început, este o eroare plasarea atacului într-un registru ideologic-cultural. Cauzele trebuie căutate la bază, la ce s-a petrecut dpdv social, politic, la cum proliferează acest tip de psihoză în noile medii etc.

Există însă destui cretini care merg pe un argument de tipul „uite, există și terorism «creștin» sau «naționalist-etnic», nu doar jihad”, sau pe un argument de tipul „uite, populismul trumpian la ce duce” (cu bătaie la suprematiștii albi).

Dacă ne referim la ideologie, atunci teroristul din Noua Zeelandă a produs un cocktail toxic de ecologism, fascism, extremism de dreapta, pe un fond ex-comunist. E un fel de shaorma mortală cu de toate.

Eco-fascismul e ultima maioneză de care am auzit. Combinată cu superstițiile foarte progresiste altfel legate de suprapopulare, e un neonazism care justifică exterminarea pentru salvarea mediului natural. Antisemitism, anti-orice altă rasă, obsesia naturii, puritatea rasei, malthusianism, toate laolaltă. Și multă mitologie nordică.


Notă de final

Atentatorul din Noua Zeelandă ne arată înfăţişarea noului tip de terorism. Este un terorism al crimei spectacol: unde transmiterea live, prin streaming, a crimei este parte esenţială a actului, nu doar act incidental, care ar fi putut să lipsească.

Este un terorism al ideo-memei, adică al unei făcături ideologice din frânturi asamblate, în fond, ilogic şi incoerent, contradictoriu, din lozinci sau chiar din meme care circulă pe reţelele de socializare. Trăsătura distinctivă a ideo-memei este caracterul său extrem de precar, de redus, de simplist şi de brutal-afirmativ: nu este o explicaţie asupra lumii, ci o suită de afirmaţii de tip trolling, care sunt aruncate pentru a crea un efect, pentru a distrage atenţia, pentru a ocupa prim-planul.

Chiar dacă ideo-mema conţine şi părţi de adevăr, aşa cum arată Rod Dreher, aceasta nu face altceva decât să confirme trăsătura sa de trolling: respectivele adevăruri sunt re-contextualizate prin confiscare şi prin alipire la o cauză profund toxică şi inumană. Este o manifestare-reactie faţă de degenerarea profundă care cuprinde lumea în care trăim şi care nu face altceva decât să accelereze degenerarea.


Citiți și:

Atentatele de la Oslo din iulie 2011 se înscriu în planul de guvernare a lumii prin teroare (1)

Triplu joc MK-Ultra în Orlando

 

yogaesoteric
15 aprilie 2019


.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More