Efectele biologice ale meditaţiei

Se ştie la ora actuală că cea mai simplă stare de destindere sau relaxare interioară pe care orice fiinţă umană o obţine în mod voluntar (se cere înainte de orice examen electroencefalografic a se lăsa într-o stare normală, a nu gândi la nimic) se traduce la electroencefalograf, atunci când avem ochii închişi, prin apariţia unor unde regulate cu amplitudine medie, într-un ritm de 9-12 unde pe secundă sau altfel spus undele alpha.

Or, se ştie că este suficient să deschidem ochii, chiar dacă rămânem în continuare destinşi, pentru ca undele alpha să dispară şi să fie înlocuite de un ritm mai rapid, mai neregulat sau aşa-zisul „ritm de bază”. S-a atribuit adeseori undelor alpha semnificaţia de „ritm de repaus” iar ritmului de bază i s-a atribuit semnificaţia de „ritm de activitate”. Este suficient deci ca retina să intre în contact cu lumina din ambianţă, pentru ca aceasta să declanşeze în mod automat suficient de multă energie subtilă pentru a activa cortexul cerebral. Invers, este suficient ca, deşi ţinând în continuare ochii închişi, să începem să ne gândim în mod sistematic şi activ la o problemă oarecare, pentru ca undele alpha să dispară imediat.

În această direcţie este semnificativ să menţionăm că la persoanele anxioase sau foarte stresate, chiar dacă ochii sunt ţinuţi închişi, nu se ajunge, adesea, să apară undele alpha. În schimb, s-a constatat că yoghini în meditaţie pot să deschidă ochii şi chiar să îi menţină deschişi fără ca prin aceasta undele alpha să dispară. Este oare vorba de un miracol? Trebuie, deci, să considerăm ca perfect posibilă ipoteza ca undele alpha ale meditaţiei să nu corespundă „repausului” nostru considerat în sensul său cel mai simplu, deoarece meditaţia yoga este departe de a fi o oprire a activităţii psihice, ci, dimpotrivă, poate fi considerată o perioadă de maximă creativitate superioară. Mai ales atunci fabulosul nostru potenţial cerebral latent este dinamizat şi folosit într-o măsură mult mai mare. În sprijinul acestei ipoteze, a undelor alpha de o altă natură, se pot cita rezultatele doctorilor Das şi Gastaut: înregistrând electroencefalograma yoghinilor în timpul progresiei lor lăuntrice în meditaţie, ei au putut să pună în evidenţă mai multe faze diferite.

În timp ce yoghinul se instalează şi intră în starea de meditaţie (având ochii închişi), se văd apărând undele alpha obişnuite în cazul deconectării şi a relaxării banale, care încetează însă imediat ce deschide ochii. Pe măsură ce începe meditaţia, aceste unde alpha dispar, fiind înlocuite de o activitate rapidă, dovadă a „activităţii intelectuale”. Aceasta corespunde căutării imaginii, sunetului, culorii sau ideii ce reprezintă „punctul de plecare” şi începutului asociaţiilor mentale modulate pe care meditaţia interioară se dezvoltă, apar undele alpha, acestea care acum nu vor fi blocate deloc de deschiderea ochilor. Atunci, sub influenţa acestei activităţi mentale particulare din ce în ce mai ample şi euforice, se petrece ceva nou şi misterios în cortexul cerebral. În continuare, puţin mai târziu, apar unde mai lente cu un ritm de 7-8 unde pe secundă, undele theta care se vor extinde gradat pe toată suprafaţa capului. Şi în această situaţie, din nou, nimic nu este sigur, căci aceste unde (theta) apar în condiţii biologice cu totul speciale.

Savantul englez Grey Walter a înregistrat în condiţii de laborator electroencefalogramele unor studenţi în timpul unor anumite stimulări, printre care existau şi unele mângâieri, realizate cu tandreţe, ale mâinilor şi feţei, făcute de o asistentă care era o femeie deosebit de frumoasă (această stimulare Grey Walter o numeşte stimulare agreabilă.). în timpul stimulării agreabile, s-a constatat înregistrarea unui ritm rapid martor al „activităţii” corticale, în timp ce, imediat cu încetarea acestuia, a apărut un ritm theta. El a atribuit acestui ritm semnificaţia unui „scanning”, cum s-ar spune unui fel de căutare – aspiraţie în vid a acelei plăceri brusc dispărute.

Pute, deci, lansa ipoteza că apariţia undelor theta în cursul meditaţiei corespunde momentului în care mentalul oarecum detaşat, se mişcă „în vid”, liber acum de orice contact cu realitatea terestră. De altfel, absenţa blocajului undelor alpha la deschiderea ochilor şi după menţinerea acestora deschişi este cea mai bună dovadă a acestei rupturi cu lumea ambiantă de care practicantul meditaţiei se detaşează pentru a rezona amplu cu o lume nouă, spirituală, elevată, sublimă, cu care se află în inefabilă rezonanţă (acord), fuzionând cu aceasta din ce în ce mai adânc.

Astfel, electroencefalograma face dovada că meditaţia profundă este o stare biologică particulară extraordinară, fiind o veritabilă transformare şi o amplificare uriaşă a funcţiilor cerebrale pe care nu o produc celelalte tehnici precum hipnoza, autosugestia, relaxarea simplă sau chiar experienţele de condiţionare datorate sugestiei.
Prin urmare, este evident că muşchii şi viscerele depind intim de gradul de conştiinţă, însăşi viaţa vegetativă fiind rapid şi considerabil modificată prin meditaţie.