Ele gândesc! Descoperiri despre inteligenta plantelor

 

Înzestrate cu memorie, capabile să ia decizii și chiar să învețe: plantele dau dovadă de înzestrări cognitive excepționale. Cum? Ele sunt în întregime propriul lor creier. Relația noastră cu lumea vegetală tocmai a intrat într-o altă dimensiune.

La ce se gândesc trandafirul, feriga, ciuperca, mușchiul, plopul, un stejar imens? Este din start o întrebare nostimă. Chiar derutantă: imaginați-vă că sunteți în locul oricăreia dintre aceste creaturi, care, deși sunt vii, nu au picioare pentru a se deplasa, nu au brațe pe care să le întindă, nu au ochi cu care să vadă, nu au nas cu care să miroasă, nu au gură cu care să mănânce… Pe deasupra, nu au nici creier!

Legate de sol, plantele au o viață atât de constrângătoare și sedentară încât pare lipsită de inteligență. Ce altceva fac în afară de a crește și de a se usca în funcție de lumina pe care o absorb? Ce gânduri ar putea să aibă? Aparențele înșeală! De curând, botaniștii de nouă generație au descoperit nu doar că plantele sunt înzestrate cu inteligență, ci au și evidențiat rădăcinile cognitive ale acesteia. Astfel, au contribuit la punerea bazelor unui nou domeniu științific: cunoașterea vegetală.

Cercetătorul italian Stefano Mancuso, care a semnat în anul 2006 unul dintre articolele fondatoare ale acestei noi abordări, își exprimă bucuria: „Există multe lucrări publicate în ultimii ani despre inteligența plantelor și despre capacitatea lor de a gestiona o cantitate mare de informații despre mediul înconjurător. De altfel, din ce în ce mai mulți biologi tineri, dar și fizicieni și informaticieni sunt interesați de acest subiect.”

Darwin avea o definiție amplă despre inteligență

Articolul a suscitat reacții intense încă de la apariția sa. Avea vreun sens să se vorbească despre „neurobiologia vegetală” și să i se atribuie inteligență unui fir de iarbă? Treizeci și șase de oameni de știință au pornit o dezbatere pentru a critica folosirea unei asemenea analogii ca fiind un sacrilegiu, care părea să-i atribuie regnului vegetal o noțiune proprie regnului animal. „Îi invităm pe susținătorii neurobiologiei vegetale să-și revină în fire și să fundamenteze acest concept folosind argumente intelectuale riguroase”, au concluzionat aceștia sec, de la înălțimea tribunei lor.

Cum se petrece deseori când există o neînțelegere la mijloc, mai este necesar să se ajungă la un acord asupra cuvintelor utilizate. Începând cu această noțiune de inteligență. „M-am răzgândit și eu cu privire la acest subiect, recunoaște Francis Hallé, apărător expert al demnității rudelor noastre verzi, care a rămas pentru o perioadă reticent față de folosirea acestui cuvânt în acest sens. Rămân fidel educației pe care am primit-o, definiției stricte din dicționar. Dar ființa umană este prea rațională și aceasta este o parte a acestei definiții. Prin urmare, am înnoit-o cu o definiție mai largă a inteligenței, pe care, de altfel, Charles Darwin o folosea deja.” Pentru fondatorul teoriei evoluționiste, a fii inteligent înseamnă înainte de toate să acționezi inteligent, fără a socoti modurile de realizare a acestei acțiuni.

În lumea vegetală sunt întâlnite numeroase comportamente inteligente:
• Comunicare;
• Propriocepție;
• Cooperare;
• Sociabilitate;
• Luciditate;
• Ajutor reciproc;
• Memorie;
• Anticipare.


Citiți și:

Plantele suferă de stres, întocmai precum oamenii

O descoperire uimitoare a savanţilor. Plantele pot auzi prădătorii
 

yogaesoteric
28 iunie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More