Eliberaţi-vă pentru totdeauna de gelozie!

de Robert Leontescu

Există două categorii mari de oameni: cei geloşi şi cei care nu recunosc faptul că sunt geloşi. O a treia categorie aparţine fericitelor excepţii; sunt fiinţele atât de speciale, încât se ridică mult deasupra zonei de acces cotidian, fiinţele rare, îmbăiate permanent în iubire divină, pentru care gelozie a devenit un cuvânt inactiv. Nu despre ele este vorba în cele ce urmează. Ci despre mine, despre tine şi despre toţi cei care au simţit măcar o dată efectele nefaste ale acestui sentiment otrăvit.

Cum se prepară o asemenea licoare letală? Teoretic, nimeni nu ştie formula. Practic însă, mulţi dintre noi suntem experţi în fabricarea sa: o puternică dorinţă sexuală ascunsă în spatele iubirii, o doză impresionantă de posesivitate, eterna comparaţie între tine şi celălalt şi ignoranţă cât cuprinde. Din această combinaţie lipseşte sinceritatea. Atenţie! Oricât de mică ar fi, doza ingerată are efect devastator pentru orice relaţie de cuplu şi în general pentru orice om.

Cu mască

’’Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul’’, avertizează o vorbă celebră. Dacă te mai confrunţi cu problema geloziei, înseamnă că iubirea nu e decât o faţadă pentru dorinţa sexuală. Dar nu trebuie să-ţi faci griji din cauza instinctelor. Ceea ce simţi e perfect natural. A fost lăsat de Sus să existe atracţie între femei şi bărbaţi. Din punctul acesta de vedere totul e în regulă. Altceva îţi creează şi îţi alimentează drama: iubirea este confundată cu dorinţa sexuală. Şi atâta timp cât eşti condiţionat de această iluzie nu poţi face nimic împotriva geloziei. Funcţionează aici un principiu valabil şi în matematică. Nu obţii rezultatul corect, când operezi cu date false.Ce este totuşi de făcut acum, când ai ajuns în posesia acestui adevăr? Acceptă-l! Meditează asupra lui. Întoarce-l pe toate feţele şi dacă ai să fii sincer cu tine ai să ajungi la concluzia că gelozia pe care o experimentezi nu are nimic de a face cu iubirea, ci cu nesiguranţa, slăbiciunea, dependenţa, ataşamentul. Abia din acel moment ai şansa să transformi otrava în nectar..

Fără mască 

Oricum ai privi gelozia, nu poţi observa decât un singur lucru: cât este de hidoasă. De fiecare dată când sufletul cuiva este atins de acestă  boală, cel în cauză suportă o adevărată operaţie… in-estetică: ochii îşi pierd căldura, strălucirea, iar liniile armonioase ale feţei se frâng în expresii chinuite. În plan subtil aura devine un butoi de pulbere pe care stǎ cocoţat suferindul, pândind momentul prielnic; un motiv, un pretext, orice, pentru ca energia lui gigantică, încordată ca un arc, să se repeadă spre celălalt.

Urmează un meci de categorie grea în cel puţin cinci reprize, în care gongul este înlocuit de câteva întrebări „profunde”: „Unde ai fost azi noapte? De ce ţii uşa închisă când vorbeşti la telefon? Al cui e rujul de pe cămaşă? De ce nu mă mai iubeşti? De ce nu-mi arăţi ce scrii în jurnalul intim? Te-am văzut cum îi zâmbeai, de ce nu recunoşti? …” Imediat ce a fost dezlănţuită, energia negativă asigură celor doi iubiţi coregrafia de luptă, care poate îmbrăca diverse forme: reproşuri care bat de departe scenariul la orice telenovelă sudamericană, investigaţii demne de Sherlock Holmes, farfurii nevinovate ajung cioburi şi spre ruşinea rasei umane, se mai lasă şi cu câte un Knock out. Neplăcut, dar asta-i realitatea… viaţa întrece filmul în cele mai multe situaţii.

Perspective

Există două unghiuri din care poţi aborda problema. În prima categorie intră etica, psihologia şi ştiinţa. Dar ele privesc, analizează şi înţeleg gelozia într-un mod fragmentat, divizat şi într-o mare măsură eronat. De aceea şi tentativele de a o trata eşuează întotdeauna.

Mulţi sunt de părere că gelozia nu-i lucru bun, dar la fel de mulţi cred că e ceva normal din punct de vedere uman (dacă nu se depăşeşte măsura), ba chiar mai mult, unii o văd ca pe o dovadă de iubire. Şi cu cât e mai gelos omul, cu atât se arată a fi mai mare iubirea (zice pseudoînvăţătura populară). Iar asta nu e decât o nuanţă care se referă la relaţia de cuplu.

Mai există cele care vizează grupul, societatea. Cineva este gelos pe vecin pentru că are succes în afaceri, pe cel mai bun prieten pentru că are o nevastă mai frumoasă, o maşină mai performantă sau pe colegul de serviciu care a fost promovat înaintea lui. Nici în situaţiile acestea gelozia nu este categorisită drept un defect, ci o trambulină spre progres. Competiţia! Acesta este cuvântul-cheie. Intrǎm în competiţie cu toată lumea şi suntem în stare sǎ sacrificǎm o prietenie pentru a ajunge în top. Greu de ajuns acolo, greu de menţinut …

Cel de-al doilea unghi din care putem privi problema este cel spiritual. Complet diferit de tot ceea ce am amintit mai devreme, deoarece presupune o abordare totală, o viziune unificatoare. Gelozia nu este nici bună, nici rea, nici patologică şi nici imorală; de aceea nu va fi nici catalogată şi nici interpretată. Pentru că simpla conceptualizare a fenomenului nu ar ajuta cu nimic; în viziunea înţelepciunii milenare yoga emoţiile negative, din care face parte şi gelozia, sunt fenomene subtile care îşi au rădăcina în acelaşi punct nevralgic: ignoranţa. Necunoaşterea de sine, necunoaşterea adevăratei iubiri divine, conduc la asemenea distorsiuni comportamentale, care nu vor fi înţelese şi transcense până când fiinţa umană nu păşeşte pe drumul căutării interioare.

Erori fundamentale

    * Confundăm dorinţa sexuală cu iubirea.
    * Suntem convinşi că celălalt ne face să suferim, nu propriul nostru mod de gândire. În felul acesta obţinem două „avantaje” dintr-o singură mişcare. Pasăm responsabilitatea pe umerii lui, ceea ce ne scuteşte de conştientizarea şi asumarea problemei şi de transformare, iar pe de altă parte, culpabilizându-l, îl putem manipula emoţional.
    * În loc să ne bucurăm la maximum de momentul actual, trăim cu teama unui viitor incert: dacă se duce cu altcineva? Dacă o să mă părăsească? Clipa prezenta este distrusă de o frică abisala: ce va face iubită (iubitul) mâine?
    * Nu îl privim pe cel drag ca pe o fiinţă liberă, care are dreptul să acţioneze aşa cum îşi doreşte. Îl condiţionăm mereu, din ce în ce mai inventivi, până îl transformăm în sclavul nostru. În felul acesta însă nu facem decât să devenim şi noi sclavii dorinţelor noastre…
    * Avem credinţă falsă că putem trăi iubirea doar în prezenţa celuilalt, ba mai mult decât atât, numai el poate să ne-o ofere. E adevărat că fiinţa iubită poate cataliză apariţia unor stări înălţătoare, dar în realitate toate sentimentele de dragoste vin de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.
    * Între îndrăgostiţi există în permanenţă un schimb subtil de energii. Şi bune, şi rele. Un adevărat meci de ping-pong în invizibil. Dar atunci când lipseşte investigaţia interioară, când nici unul nu este cu adevărat atent, nu sunt sesizate „preluările” negative de la unul la altul. Uneori sămânţa geloziei nu este prezentă în aura unuia dintre iubiţi, dar fără vigilenţa şi un discernământ spiritual autentic, e atât de uşor ca el să se molipsească de la celălalt…
    * Oamenii cred că ştiu ce este iubirea adevărată, că o trăiesc din plin şi că toate consecinţele confuziei lor sunt „chinurile dragostei”, suferinţele fatale în iubire (în această categorie intră şi gelozia). Aşa se spune în popor, aşa suntem învăţaţi de mici, de multe ori cu ideile acestea anapoda îmbătrânim. Doar că lucrurile nu stau chiar aşa. În locul unei dăruiri autentice, cei mai mulţi îndrăgostiţi recurg la un troc. Dacă tu îmi dai, îţi dau şi eu. Dacă nu-mi dai…
    * Când iubim cu adevărat ne vine să sărim în sus de fericire, să luăm în braţe pe toată lumea, să chiuim cât ne ţin plămânii. Această veselie molipsitoare este barometrul spontan al iubirii. Dar, undeva, cândva, nu se ştie când, s-a produs o mutaţie, o pervertire a bucuriei. În zilele noastre nu mai suntem fericiţi doar când iubim, ci şi când posedăm pe cineva. O satisfacţie perversă, nefirească. Nu ne bucurăm pentru că celălalt există, ci pentru că este al nostru, este cu noi. Acest moment apare destul de repede în istoria unui cuplu. La început nu ne deranjează nimic din ce face iubitul sau iubita noastră. Trec câteva săptămâni, luni, şi dintr-o dată o mulţime de gesturi încep să ne scoată din sărite. Devenim suspicioşi, arţăgoşi sau geloşi. Sunt semne foarte clare că ne-am luat rămas bun de la iubire. Posesivitatea a trecut în fruntea orchestrei, iar noi dansăm după cum vrea ea.

Aprinde iubirea

Pentru a putea triumfa asupra geloziei este imperios necesar să uiţi de ea. Nu te lupta cu ea. Nu te gândi la ea. În fond cu cine ai putea să te lupţi? Cu închipuirea ta despre iubire? Cu himerele nopţii? Mai degrabă aprinde o lumânare. Analogic vorbind, aceasta este iubirea. După ce se aprinde cu adevărat, gelozia şi posesivitatea se topesc de la sine. E ca şi cum ai aprinde lumina într-o cameră şi te-ai întreba unde a dispărut întunericul. El nu poate exista la un loc cu lumina. La fel şi gelozia, nu poate respira acelaşi aer cu iubirea. Ori una, ori alta. De aceea e mai simplu să mergi pe calea luminii. De fiecare dată când simţi că iubeşti, scufundă-te în acest sentiment divin. Permite-i să pătrundă în fiecare por al fiinţei tale, să te purifice şi să te înalţe deopotrivă. Si dacă e să gândeşti pozitiv până la capăt, poţi vedea în gelozie un mesaj divin; e semn că iubirea nu a apărut încă. Bucură-te! Măcar ştii  care este drumul cel bun…

yogaesoteric

Also available in: English