Embrionul – colecție de celule sau ființă umană?

Unul dintre domeniile în care se evidențiază cu claritate conflicte etice determinate de progresul tehnologic este reproducerea umană asistată medical.

Anul 1978 a marcat un reper în tehnologia reproducerii, deoarece în acel an s-a născut primul copil ca urmare a fertilizării in vitro (FIV). Personajele principale au fost Robert Geoffrey Edwards (1925-2013) – Premiul Nobel pentru Medicină, Patrick Steptoe (cei care au realizat fertilizarea, au urmărit sarcina și au asistat nașterea) și copilul conceput „în eprubetă” – Louise Brown.

Pentru Edwards, în acel moment, problemele etice au fost de importanță minoră, deoarece a existat un singur scop: „cel mai important eveniment în viață este să ai un copil”. Apariția FIV în practica clinică a dezvăluit însă modalitățile prin care oamenii de știință și clinicienii intervin nemijlocit în dezvoltarea embrionilor umani în laborator, iar faptul că un număr tot mai mare de cercetări sunt direcționate spre embrioni, implicând frecvent distrugerea lor, a creat o problemă etică.

Din acel moment, vehemența dezbaterii privind avortul a fost transferată în dezbaterea privind embrionii. Există însă deosebiri între avort și FIV. În clinicile de avort, se pune capăt unei vieți (fetale) la cererea femeilor însărcinate. Clinicile de fertilitate au rolul de a aduce o viață nouă la existență. Acest fapt este însă însoțit de pierderea altor embrioni, care se dovedesc a fi improprii implantării sau care sunt în plus față de cerințele mamei/cuplului. Prin urmare, interesul etic s-a concentrat către fertilizarea în sine sau a concepției (așa cum este frecvent menționată în cercurile teologice). O problemă în mare măsură metafizică, statutul moral al embrionului, a devenit o problemă practică, și anume: modul în care embrionii sunt tratați in vitro.

Acest fapt i-a pus pe eticieni, medici, cercetători, teologi și întreaga societate în fața a două întrebări:
– Ființele umane pot acționa vreodată ca instrumente pentru a inventa și a determina o „viață nouă” sau a modifică traiectoria unei vieți?
– Integritatea relațiilor umane în căsătorie și viața de familie ar fi firesc să aibă vreo legătură cu poziția etică și teologică adoptată?

Răspunsurile la aceste întrebări au evidențiat trei curente principale.
– Primul exprimă un „libertarianism” științific, centrat pe dorință obsesivă de progres științific, care conduce la un adevărat „imperialism tehnologic”. Se consideră că tehnologiile accesibile în prezent (pentru a detecta o gamă largă de afecțiuni, inclusiv tulburări genetice cu debut tardiv, selectarea sexului din motive sociale, depășirea tulburărilor mitocondriale utilizând o procedură de FIV cu trei părinți, secvențierea genomului întreg pentru a citi ADN-ul embrionilor FIV înainte de a alege pe care să-l implanteze etc.) prin beneficiile aduse justifică cercetarea pe embrioni și distrugerea acestora. Se oferă un post umanism caracterizat prin viziuni extrem de speculative despre un viitor îmbunătățit tehnologic și transformat fizic.

– La polul opus, se plasează cei care susțin protecția totală a tuturor embrionilor pe motiv că aceștia au o valoare echivalentă cu cea a tuturor celorlalte ființe umane. Orice cercetare, manipulare, distrugere, utilizare în scop comercial este interzisă deoarece se afirmă categoric „viața umană începe la concepție”. Orice cercetare, care utilizează embrioni umani, este privită ca intolerabilă și este comparată „cu un fel de sacrificiu uman al copiilor în beneficiul cercetării biomedicale” (MacKellar, 2017). Prohibiția manipulării embrionilor se aplică atât embrionilor neviabili, cât și embrionilor viabili.

– În sfârșit, există și un curent care pune în centrul atenției familia, punând accent pe bunăstarea familiei, pe consecințele nefaste ale infertilității, pe natura vieții umane și datoria de a o respecta, pe importanța căsătoriei și a familiei, pe sprijinul acordat (inclusiv pastoral) pentru cei care suferă de infertilitate. Statutul embrionului este privit alături de aceste principii mai largi și nu predomină în luarea deciziilor etice. Rezultatul este că în practică embrionul este considerat ca având o semnificație morală considerabilă, dar nu absolută. Acest fapt permite o diversitate de puncte de vedere asupra momentului în care, în timpul gestației, valoarea morală a embrionului crește într-o asemenea măsură încât nu mai poate fi folosit în FIV sau în cercetare.

Conform Warnock Committee of Inquiry Report (UK, 1984), FIV este considerată o formă stabilită de tratament. Donarea de ovule și spermă, împreună cu donarea de embrioni sunt acceptate, la fel și înghețarea materialului. Se acordă un statut special, dar limitat, embrionului cu o anumită protecție în drept. Se permite cercetarea embrionilor până la 14 zile după fertilizare. În acel moment, cercetarea este necesar să se limiteze la acele „surplusuri” din programele de FIV. Ulterior, în Marea Britanie, s-au acceptat embrioni creați special în scopuri de cercetare.

Poziția oficială a tuturor bisericilor creștine cu privire la FIV și mai ales la cercetarea și distrugerea embrionilor este unitară: respectul necondiționat să fie oferit dezvoltării vieții umane din „momentul concepției”. Pe această bază, embrionul timpuriu (zigot) este inviolabil și nu este bine să fie distrus. Premisa fundamentală este demnitatea embrionului uman, ducând la concluzia inevitabilă că nicio formă de distrugere a embrionilor nu ar putea fi considerată licită moral.

Un exemplu în acest sens a fost oferit de o Declarație, redactată în 2001, de un Grup ad-hoc de teologi creștini din tradițiile anglicane, catolice, ortodoxe și reformate din Marea Britanie, pentru a răspunde unui Comitet al Camerei Lorzilor privind cercetarea pe celule stem și pe embrioni. Deși teologii implicați proveneau dintr-o varietate de tradiții religioase și convingeri teologice, ei au concluzionat în unanimitate privind o evaluare creștină a statutului moral al embrionului. Aceasta includea: „fiecare ființă umană este chemată și consacrată de Dumnezeu în pântece din primul moment al existenței sale, înainte că acesta să devină conștient de aceasta. În mod tradițional, creștinii au exprimat nevoia umană de răscumpărare ca extinzându-se din momentul concepției”.

Declarația explică faptul că îngrijorarea față de soarta embrionilor destinați cercetării este inspirată din textele biblice (Buna Vestire, Nașterea Domnului, parabola Bunului Samaritean etc.). Se concluzionează că o poziție serioasă din punct de vedere etic-creștin „să fie reglementarea procedurilor în tratamentul fertilității și cercetarea medicală nedistructivă asupra embrionilor umani, astfel încât acești indivizi umani să fie protejați în mod adecvat”.

O lucrare, care se referă direct la statutul embrionului uman, este cartea din 2017 a lui Calum MacKellar The Image of God, Personhood and the Embryo. MacKellar este licențiat al Universității din Strasbourg (Franța), are un doctoratul în Biochimie la Universitatea din Stuttgart (Germania), a lucrat din 1991 la Universitatea din Edinburgh din Scoția, sintetizând antivirale genetice împotriva HIV, iar în 1993, el a continuat cercetările sale într-o companie de biotehnologie din Glasgow (pentru mai mult de patru ani). În 1997, dr. MacKellar a început să predea chimie biologică și bioetică la Universitatea Queen Margaret din Edinburgh. Este membru al Comitetului de etică al cercetării-serviciului național de sănătate din Marea Britanie, dar și membru al Centrului pentru bioetică și demnitate umană (Edinburgh). Din 2010, este și profesor invitat în bioetică la Universitatea St Mary din Londra.

Pentru MacKellar embrionii sunt întotdeauna „complet întregi, indiferent de stadiul lor de dezvoltare”. Fiecare embrion nou este o creație a lui Dumnezeu; a fi făcut după chipul lui Dumnezeu înseamnă a fi făcut din dragostea personală a lui Dumnezeu. El scrie: „Dragostea lui Dumnezeu este întotdeauna în spatele creației unui copil uman și această dragoste continuă întotdeauna față de copil. Nu există niciodată un moment în toată existența copilului (chiar la începutul existenței sale) în care el sau ea să nu fie iubit de Dumnezeu. Embrionul de o zi este iubit exact în același mod ca embrionul de 14 zile sau cel de 28 de zile; Iubirea lui Dumnezeu este absolută în toate aceste etape.”

Potrivit lui MacKellar, dragostea lui Dumnezeu este la fel de puternică pentru un embrion adus în existență de viol ca pentru un embrion produs prin unirea într-o familie iubitoare sau produs in vitro. MacKellar susține, de asemenea, că viabilitatea embrionilor este irelevantă. Prin urmare, inevitabil, biologia a devenit lipsită de importanță, deoarece teologic un embrion timpuriu are „un potențial complet, intrinsec și inerent”, indiferent de orice potențial biologic. Din aceste motive teologice este necesar să fie „respectat și protejat deplin embrionul uman din momentul concepției”.

Această viziune asupra biologiei este exprimată în mod explicit de MacKellar atunci când susține că: „biologia sau orice altă disciplină științifică nu va putea niciodată să demonstreze, logic, că o ființă rațională, autonomă, sensibilă are vreo valoare morală. Poate arăta doar că ființa umană este o grămadă de celule biologice din specia Homo sapiens”. El afirmă că distrugerea embrionilor „este echivalentă cu purtarea unui război personal împotriva lui Dumnezeu”.

Producția de embrioni de rezervă în FIV este categoric respinsă, la fel ca și PGD (diagnosticul genetic preimplantational) cu selecția sa de embrioni. Controversele continuă, neexistând încă puncte convergente. În concluzie, rămâne de actualitate întrebarea inițială: embrionul este o simplă colecție de celule sau este o ființă umană?

Note:
– În 1999, Edwards a stârnit controverse afirmând ca părinților să nu li se permită niciodată să aducă pe lume copii afectați de boli genetice (practic, eugenie), iar în 2003, a susținut că oamenii de știință sunt mai degrabă leaderi decât Dumnezeu.
– Poziția oficială a Bisericii romano-catolice cu privire la FIV se găsește în „Donum Vitae” (1987) și „Dignitas Personae” (2008), iar vocea protestanților în lucrările lui Paul Ramsey.
– Pe MacKellar l-am cunoscut la Strasbourg. Am fost colegi în Comitetul director de Bioetică al Consiliului Europei (în perioada 2005-2010), apoi după plecarea lui am păstrat legătura și am publicat (împreună cu Beatrice Ioan) în revista pe care o scoate, Human Reproduction and Genetic Ethics, care a devenit în 2012 New Bioethics (fac parte din 2010 din board-ul editorial al acesteia).

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae