Emil Constantinescu acuză: Principalele ziare și rețelele de socializare sunt controlate de Securitate

 

„Toate televiziunile care s-au format în România au fost conduse de Securitate! Principalele ziare și rețelele de socializare încă sunt controlate de acele persoane și de colaboratorii lor”, acuză fostul președinte al țării, Emil Constantinescu. Afirmațiile fără echivoc au fost făcute la ediția de anul trecut a Bookfest, unde Constantinescu a participat la lansarea cărții Moștenitorii Securității, scrisă de Marius Oprea. Și seria de acuzații nu s-a oprit aici.

„Rezidenții Securității sunt cei ce au fost adevărații proprietari sau chiar cu acte, lucruri știute… Asta face să ne aflăm în situația tragică aș spune, că adevărul despre Revoluție, despre mineriade, să îl așteptăm de la Procuratură și de la Tribunal, dacă el va apărea și în această situație… Unde au fost istoricii, unde au fost comentatorii, unde au fost jurnaliștii?

A fost o uriașă campanie de manipulare, permanentă, eu v-o spun fiindcă am simțit-o. Am fost învins de cei care s-au dus în presă, de presa Securității, presa securității pe care am avut-o atunci, presa Securității pe care o avem și acum. Acum însă s-au extins și pe rețelele de socializare și pot manipula orice. Aceasta este marea problemă a României”, a explicat Constantinescu.

Potrivit fostului președinte, problema nu este că în România nu se știe adevărul.
„Ceea ce auziți de aproape 3 decenii este «Nu știm adevărul». Nu este adevărat! Adevărul există, este la îndemână, ceea ce lipsește este curajul nu de a-l afla, că asta este foarte ușor, ci de a ți-l asuma. (…) Puterea serviciilor secrete apare numai din slăbiciunea noastră, din slăbiciunea celor care pot să fie șantajați. (…) Soluția este ca tinerii să-și construiască viața respectând legea și morala, astfel încât să nu poată fi șantajați”, a spus Constantinescu.

Citiţi şi:

Dan Andronic: Cum s-au infiltrat SRI, SIE, Armata și Internele în Presă. Operațiunea „Noi suntem Statul!” – Faza Ziariștilor cu Epoleți

«Consilierul», dezvăluiri explozive: Masoneria s-a infiltrat în SRI şi Armată în epoca Constantinescu, Coldea și Kovesi poartă amprenta comunismului

 
 
 

yogaesoteric
20 mai 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More