Eminescu, un vajnic apărător al adevărului istoric
Anul trecut, la mijloc de cireşar, românii au marcat 125 de ani de la trecerea în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti, poetul nepereche Mihai Eminescu. Între manifestările care au avut loc cu acest prilej, un loc aparte l-a avut cea de la Palatul Parlamentului în cadrul căreia Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a acordat premiile sale speciale unor oameni de cultură care s-au distins prin activitatea lor depusă în slujba punerii în valoare a operei geniului poeziei româneşti. Între aceştia a fost şi domnul Dan Toma Dulciu, colaborator al revistei Lumea, care a avut amabilitatea să ne acorde un interviu.
În vremurile de convulsii ideologice şi reaşezări impredictibile, pe care le trăim azi, a pune în pagină tulburătoarele adevăruri scrise de Eminescu în urmă cu peste un secol, evaluări lucide şi amare ale realităţii vremurilor sale, este un act de patriotism, dar mai ales de conştiinţă. Eminescu a înnobilat profesia de jurnalist, fiind la înălţimea – de multe ori chiar deasupra – talentului de poet. Ca poet, ne-a dăruit perfecţiunea lirică, în trăire, expresie şi profunzime de spirit, punând pecetea geniului în sintagma limbii române. Ca jurnalist, Eminescu şi-a asumat destinul de apărător al adevărului istoric imuabil, de luptător pentru dreptatea neamului său şi de mucenic al cauzei juste a celor umiliţi şi înjosiţi în faţa netrebniciei împilatorilor. Recitind analizele şi comentariile jurnalistului de la Timpul, scrise în registrul grav al observatorului lucid şi avizat, descoperim cu nedisimulată stupefacţie caracterul premonitoriu al aserţiunilor sale, în ciuda logosului virulent, al tiradelor demolatoare şi a patosului de maximă intensitate.
Reporter: Stimate domnule Dulciu, sincere felicitări pentru prestigiosul premiu acordat, prilej cu care aţi fost apreciat pentru pasiunea, tenacitatea şi talentul depus pentru cercetarea şi descoperirea în arhive a unor documente necunoscute care se adaugă celor existente, ce pun în valoare comoara operei eminesciene. Vă rugăm să ni le prezentaţi pe scurt.
Dan Toma Dulciu: Se spune că abia generaţia actuală este empatică şi reflexivă în raport cu opera şi biografia lui Eminescu, fiindcă noi, cei de azi, avem privilegiul să cunoaştem, să analizăm şi să interpretăm cu obiectivitate fapte, conjuncturi politice şi sociale, subtile dedesubturi biografice, într-un cadru de amplă viziune istorică, diferit de percepţia, prejudecăţile şi mentalitatea contemporanilor săi.
În cursul anului 2007 am întreprins demersuri pentru a obţine o copie digitală a celui mai valoros film din Arhiva Naţională a Cinematografiei Române. Este primul film documentar dedicat biografiei lui Eminescu, după un scenariu de Octav Minar, anul acesta împlinindu-se 100 de ani de la realizarea lui. Acest film a fost pus la dispoziţia iubitorilor lui Eminescu, prin intermediul internetului, cu ajutorul bunilor mei prieteni, la rândul lor cercetători ai vieţii şi biografiei Luceafărului: jurnaliştii Ion C. Rogojanu şi Miron Manega.
În 2008, am publicat la Editura Universitară lucrarea Eminescu şi diplomaţia, prima de acest fel în literatura de specialitate, în care am prezentat informaţii inedite, referitoare la prima reprezentanţă diplomatică a SUA în România, având sediul la Casa Capşa, la relaţiile dintre Eminescu şi dr. Eugen Schuyler, şeful misiunii diplomatice americane şi am emis o ipoteză cu privire la prezenţa lui Eminescu în fatidica zi de 28 iunie 1883 (când a fost arestat şi internat cu forţa într-o clinică de boli nervoase, n.r.) la Capşa.
De asemenea, am încercat să elucidez, alături de Miron Manega, misterul Fondului Eminescu – potrivit documentarelor de la Arhivele Naţionale, aflat în custodia Primăriei Bucureşti – a cărui valoare actuală ar trebui să fie, potrivit unor calcule, de peste două milioane de euro, în monedă echivalentă. Ce s-a făcut cu aceşti bani şi de ce nu este utilizat conform actelor de instituire a fondului?
R: Cu prilejul investigaţiilor făcute aţi descoperit şi pus în evidenţă o latură mai puţin cunoscută a activităţii sale, cea de diplomat. La ce se referă aceasta?
Dan Toma Dulciu: În urmă cu mai bine de un sfert de veac, imediat după 1989, mi-am propus investigarea unor tezaure documentare, încă insuficient cercetate, care să deschidă noi orizonturi studiilor dedicate lui Eminescu. În 1992 am identificat în Arhiva MAE un set de documente, publicate ulterior, ce s-a dovedit, prin efectuarea unei analize de specialitate la Laboratorul de Expertize Grafologice a Ministerului Justiţiei ca fiind documente scrise de însuşi Eminescu. Acestea au evidenţiat, pe de o parte, acomodarea tânărului Eminescu cu unele servituţi ale muncii diplomatice, cum ar fi tainele muncii de cifrator (am spune, în termeni moderni, că Eminescu a îndeplinit funcţia de „referent relaţii” la Agenţia Diplomatică de la Berlin), dar şi cunoaşterea, din interior, a unor detalii privind afacerea Stroussberg, ca să dăm numai un exemplu. Am înfăţişat conducerii MAE aceste detalii şi ca urmare am avut satisfacţia să admir în curtea acestui minister aşezarea bustului lui Mihai Eminescu, eveniment petrecut în toamna anului 1992. Din nefericire, în amplul şi bine realizatul documentar, dedicat istoriei MAE, publicat în anii trecuţi, personalitatea lui Eminescu este total ignorată.
Anul acesta am reluat cercetările în tezaurul de documente din Arhiva MAE, unde am descoperit cu surprindere că, în perioada cât a fost ministru de Externe al României (în timpul Războaielor Balcanice), T. Maiorescu a umblat prin dosarele din această arhivă, dând dispoziţie ca unele documente să fie scoase din arhivă, respectiv să fie trimise la Academia Română. Îmi pun întrebarea ce conţineau ele, dacă această măsură s-a petrecut în realitate, de ce s-a procedat în acest mod şi dacă aceste dosare se regăsesc cu adevărat în fondul Academiei Române. Au ele vreo legătură cu cazul Eminescu?
La începutul lui 2014, am sugerat domnului prof. univ. dr. George Ene, un strălucit cercetător al operei politice a lui Eminescu să reia o altă direcţie de investigare, şi anume Eminescu în Arhivele Vaticanului ştiindu-se că, în 1882-1883 chestiunea rolului şi misiunii Bisericii Catolice în România l-a interesat într-un mod special pe gazetarul Eminescu.
R: Participanţii la reuniunea de la Palatul Parlamentului au evidenţiat şi sprijinul acordat matematicianului Ilie Torsan pentru editarea lucrărilor sale despre relaţiile matematice descoperite în poeziile eminesciene. Ce secrete a descoperit Ilie Torsan că ascund versurile lui Eminescu?
Dan Toma Dulciu: Matematicianul Ilie Torsan, ctitorul modern al Şcolii Româneşti de Criptografie, ajuns la venerabila vârstă de aproape 80 de ani, a fost atras în ultimele două decenii de fascinantele taine ale scrisului eminescian. Zecile de articole dedicate aspectelor criptografice ale operei Luceafărului, precum şi cele aproape 20 de volume scrise pe acest subiect fac din domnia sa un autor de referinţă. Analizele sale privind Epigrama lui Macedonski sunt citate în toate operele fundamentale de după 1989, dedicate biografiei poetului nostru naţional. În esenţă, profesorul Ilie Torsan a identificat anumite relaţii matematice discrete (cum ar fi şirurile Fibonacci, numărul de Aur, funcţia Poisson etc.) care se pot regăsi în versurile eminesciene. Potrivit unei chei de descifrare, adică a unei reguli constante, aplicate consecvent, sunt date la iveală mesaje secrete, disimulate în întreaga operă eminesciană.
R: Cei care au vizitat blogul cu biografia dumneavoastră, au remarcat diversitatea preocupărilor pe care le aveţi în domeniul culturii, care ar putea fi rezumate ca fiind de ordin lingvistic, juridic, criptologic, în plus fiind şi un reputat arabist. Cum aţi reuşit această performanţă de invidiat şi ce lucrări le consideraţi ca fiind cele mai reprezentative?
Dan Toma Dulciu: Este evident că, fără o pasiune pentru cunoaştere, aceste studii şi cercetări dedicate domeniilor enumerate mai sus nu ar fi fost posibile. Având şansa ca, la vârsta de 20 de ani, să studiez limba arabă, în cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii din Cairo, nu puteam să nu continui asemenea studii legate de arabistică, orientalistică, dar şi de criptologie şi istoria veche a României. În ultimul deceniu al secolului trecut am participat la lucrările Societăţii cultural-ştiinţifice „Getica”, al cărei vice-preşedinte am fost o perioadă de timp. Ideile şi teoriile referitoare la începuturile vechii culturi a strămoşilor noştri încep să fie acceptate, deşi cu reticenţă, de către tot mai mulţi lingvişti sau istorici, români şi străini.
Mă simt mândru că am descoperit şi un manuscris inedit, atribuit lui D. Cantemir, care nu era cunoscut de lumea ştiinţifică, menţionat astăzi în istoriografia de specialitate. De asemenea, am participat în ultimele decenii la conferinţe internaţionale dintre care menţionez doar câteva: 1997, Congresul Academiei Româno-Americane, unde am prezentat şi publicat un amplu studiu dedicat prezenţei unei zeităţi tracice în Sura 18 (Grota) din Coran, precum şi la Conferinţele Internaţionale organizate de Universitatea Ovidius din Constanţa, de drept comparat, unde am prezentat un amplu studiu referitor la situaţia legislaţiei europene în comparaţie cu legislaţia românească vis-à-vis de drepturile comunităţii musulmane.
În 2001, am publicat primul Curs de Drept Musulman din ţara noastră (Statutul Juridic al Cadiatelor din România, la Editura Universitară), iar studiile mele sunt citate ca lucrări de referinţă pentru cunoaşterea trecutului comunităţii musulmane din Dobrogea. În 2001, în calitate de preşedinte al Fundaţiei Internaţionale Mihai Eminescu, am lansat primul Muzeu Virtual Eminescu, un portal conţinând o bogată informaţie audio-vizuală, în format digital, dedicat vieţii şi operei lui Mihai Eminescu. Acest proiect a fost propus de către FIAT/IFTA, cea mai mare organizaţie a audiovizualului din întreaga lume, pentru premiul „The Best Achievement Award”, 2012.
R: Cititorii revistei Lumea au remarcat articolele dumneavoastră bine documentate, cum a fost eseul pamfletar despre O judecată solomonică a principiului „Qui tacet, non negat”, adresat doamnei judecător Iulia Motoc la Curtea Constituţională a României, actualmente la CEDO, cu referire la judecăţile nesigure ale magistraţilor care recurg la „deducţii logice” din principiile universale ale dreptului, pentru a oferi soluţii coerente şi conforme normelor constituţionale, cel mai bine exprimate în germană prin proverbul „kein Antwort ist ein Antwort” (Niciun răspuns este un răspuns. – n.r.). Ulterior aţi mai făcut astfel de analize?
Dan Toma Dulciu: Da, preocupările mele privind legislaţia românească actuală şi conformitatea ei cu filosofia şi normele juridice moderne, specifice Uniunii Europene, s-au materializat într-un alt studiu care nu are de data aceasta un caracter polemic, ci incriminator, referitor la comportamentul procurorului de la Parchetul General de pe lângă ÎCCR, după referendumul de suspendare a preşedintelui României, intitulat: „O problemă de securitate naţională: accesul neautorizat la bazele de date cu caracter personal. Are dreptul Parchetul General să încalce legea?”, prin care o acuzam explicit pe doamna Laura Codruţa Kovesi, la data aceea Procurorul General al României, de încălcarea legii româneşti şi a unor norme imperative europene, sugerând chiar deschiderea unei acţiuni penale în acest sens.
Într-o eventuală plângere penală la adresa doamnei Procuror General Laura Codruţa Kovesi, îi reamintim – dacă nu cunoaşte încă – prevederile care reglementează accesul şi consultarea bazelor de date, norme imperative, care sunt obligatorii atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice. Aceste norme imperative sunt emanaţie a unor directive europene, la care România a achiesat, dar pe care Parchetul General le-a călcat în picioare, drept pentru care vom aminti sediul materiei din legislaţia internă: „Legea nr. 677/2001, Legea nr.682/2001, Legea nr.102/2005”. Rog să revedeţi sfârşitul acestui articol, fiindcă, nu-i aşa, în curând vom vedea că mulţi viteji după război se arată.
R: Ca expert criptologic, sunteţi co-autorul unei cărţi inedite în peisajul editorial din ţara noastră, despre O istorie a criptologiei româneşti, prezentată la vremea respectivă şi de revista Lumea. Ulterior, am semnalat şi o contribuţie concretă pe planul decriptării înscrisului unei plăci de pe un monument istoric din Timişoara. Fiind şi un bun cunoscător al istoriei neamului românesc, aţi putea sintetiza evoluţia fenomenului criptologic în cultura şi civilizaţia noastră?
Dan Toma Dulciu: Din nefericire, contribuţiile româneşti în domeniul criptologic sunt mai puţin cunoscute. Articolele din revista Lumea încearcă să suplinească această lacună. Dacă s-ar cunoaşte ce origine avea creatorul NSA (W. Friedman), cum a contribuit România la operaţiunea de salvare a echipei de matematicieni polonezi în decriptarea maşinii de cifrat Enigma, cum arăta prototipul primei maşini de cifrat româneşti „Chilia Veche” (1940), interesul pentru acest domeniu al istoriei ar fi poate altul. De aceea, în 2010, am publicat împreună cu Vasile Maierean prima Istorie a Criptologiei Româneşti (Bucureşti, Editura RAO), o sinteză a materialelor documentare publice cu privire la evoluţia criptologiei româneşti, începând cu tăbliţele de la Tărtăria şi terminând, să zicem, cu Criptograma de la Mănăstirea Viforâta, un fel de Piatra de la Rosette a României.
Contribuţiile mele referitoare la impactul criptologiei asupra culturii române le puteţi citi în numeroasele mele studii aflate în mediul virtual, dintre care aş aminti ultima mea carte, în format virtual, intitulată Fragmentariu Criptografic (Texte Alese, Bucureşti 2014, 268 p.), postată pe portalul Bibliotecii Congresului SUA, la adresa: https://archive.org/details/FramentariuCriptograficTexteAlese.
De menţionat faptul că descoperirea pe care am făcut-o în legătură cu coperta Ediţiei Princeps (1883) Poezii de M. Eminescu, conform căreia aceasta conţine o scriere stenografică, ascunzând numele Veronicăi Micle este validată de majoritatea eminescologilor (prof. N. Georgescu dedicând acestei decriptări un capitol special în cartea domniei sale referitoare la Ediţia Princeps a Poeziilor lui Eminescu). În sfârşit, cu ocazia primei Conferinţe Internaţionale de Criptologie desfăşurate în ţara noastră, ţinută la Bucureşti, în anul 2011, am susţinut o expunere dedicată împlinirii a 500 de ani de la prima lucrare de criptografie românească: Antologhionul lui Eustatie, Protopsaltul Putnei, 1511, aflată şi aceasta pe acelaşi portal al Bibliotecii Congresului SUA, la adresa https://archive.org/details/500YearsOfRomanianCryptography.
R: Vă mulţumesc pentru interviu şi vă aşteptăm cu noi articole de interes pentru revista noastră.
Articol preluat din revista Lumea.
Citiţi şi:
Adevăratul Eminescu
Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la o comandă ce a fost dată de francmasoni
yogaesoteric
13 mai 2015