Epavele Europei: cum se scufundă Euro și UE, în timp ce marii şobolani încearcă să se salveze

 

Pe fondul undelor de șoc economice provocate de epidemia cu coronavirus, moneda unică europeană, simbolul cel mai vizibil al unității Europei, este pe punctul de a se prăbuși.

Zona Euro – o uniune monetară de 19 state, din cele 27 ale UE – nu este zguduită doar de perspectiva unei recesiuni profunde și de durată. Țările din Nordul și din Sudul Europei se ceartă pe seama unui eventual ajutor financiar pentru Italia și Spania, a treia și a patra economie a UE, țări care au fost în mod deosebit atinse de epidemie, arată o analiză a Gatestone Institute, realizată de Soeren Kern.

Pe 13 martie, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a respins apelurile Italiei pentru un sprijin financiar care să o ajute să facă față crizei de coronavirus. După ce comentariile lui Lagarde au zguduit piețele finaciare, aceasta a revenit și a declarat că BCE este „din plin hotărâtă să evite orice ruptură într-un moment dificil pentru Zona Euro”.

Președintele italian Sergio Mattarella a răspuns că Italia are dreptul de a se aștepta la un gest de solidaritate din afară, în loc de piedici.

Pe 18 martie, BCE anunța că, pentru a calma piețele, va cheltui 750 de miliarde de euro pentru a cumpăra obligațiuni emise de guvernele naționale.

Lagarde a postat pe Twitter: „Vremurile extraordinare au nevoie de o acțiune extraordinară. Nu există limite în ceea ce privește angajamentul nostru pentru Euro.”

Larry Elliott, redactor economic la The Guardian, a scris că anunțul BCE dovedește că, fără un sprijin amplu, Zona Euro este în pericol să se prăbușească:
„Situația este extrem de periculoasă – atât pe plan economic cât și politic – așa cum nu a fost nici când spirala bondurilor italiene și spaniole a determinat discursul «whatever it takes» din 2012 al lui Mario Draghi (fostul președinte al BCE). Cu oameni murind cu miile, cu frontiere care se închid și cu activitatea în colaps, întregul proiect european este în pericol.”

Pe 26 martie, liderii UE, cu ocazia unui summit virtual ținut prin videoconferință, au fost incapabili să ajungă la un acord privind un răspuns economic coerent la criza coronavirusului.

Cu o zi înainte, nouă țări din Zona Euro – Belgia, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Slovenia și Spania – au cerut un instrument de împrumut comun, numit „coronabonduri”, pentru a reduce daunele provocate de epidemie.
„Cu toții avem de înfruntat un șoc simetric extern, pentru care nicio țară nu poartă responsabilitatea, dar ale cărui consecințe nefaste le suportă toate”, arătau aceste țări într-un comunicat.

Austria, Finlanda, Germania și Olanda, numite „cvartetul de zgârciți”, au respins ideea unei îndatorări comune pentru a finanța revenirea economică în Europa de Sud.

Premierul olandez Mark Rutte a declarat că o emisiune comună de coronabonduri ar fi ca o „traversare a Rubiconului”, deoarece ea ar transforma Zona Euro într-o „uniune de transfer”, de o manieră care nu a fost prevăzută de Tratatul de la Maastricht. „Nu există niciun fel de condiții în care mi-aș putea modifica decizia”, a spus Rutte.

Ministrul olandez de Finanțe, Wopke Hoekstra, a avertizat într-o scrisoare către parlament, că bondurile corona ar reprezenta un „risc moral”, deoarece ar descuraja reforma economică într-o Europă de Sud ciuruită de datorii.

El a făcut apel și la Uniunea Europeană să verifice motivele pentru care Italia sau Spania nu au procedat la reforme economice adecvate în timpul crizei financiare din 2008.

Un diplomat european citat de ziarul olandez De Volkskrant a calificat afirmațiile lui Hoekstra drept o „insultă gravă” la adresa Europei de Sud. Un alt diplomat a declarat că aceste comentarii erau un „deget mijlociu olandez arătat Sudului”.

Țările Europei de Sud au opțiunea de a lua fonduri prin Mecanismul European de Stabilitate (MES), fondul de ajutor al UE, care împrumută bani dar în condiții foarte stricte. Aceste țări sunt reticente să folosească MES deoarece s-ar confrunta cu datorii pe termen lung, greu de achitat, și deoarece condițiile grele le-ar afecta suveranitatea.

În Wall Street Journal, Markus Walker explica: „Ofertele de împrumut ale Nordului sunt însoțite de condiții punitive și inadecvate pentru Sud. Cererea Sudului de a emite obligațiuni comune îi sună Nordului ca o solicitare de a-i folosi cartea de credit.

Spectrul unei Zone Euro divizate rămâne. Cu excepția situației când șocul închiderilor nu este rapid surmontat, Italia și Spania riscă să iasă din criza coronavirusului ca țări sărace.

O nouă criză în Sudul Europei ar fi o știre proastă și pentru țările din Nord, ale căror industrii și bănci profită de sănătatea globală a economiei regiunii.”

Cu alte cuvinte, dacă criza coronavirusului va duce în final Italia la incapacitatea de plată a datoriei sale, repercusiunile se vor resimți în toată Europa și în toată lumea. Cu un PIB de aproape 2 trilioane de dolari, Italia este „prea mare pentru a da faliment, dar și prea mare pentru a fi girată”.

Desmond Lachlan, de la American Enterprise Institute, citat de Gatestone, spune:
„Spre deosebire de Grecia, Italia este o economie prea mare pentru a falimenta încât Euro să supraviețuiască, și prea mare și costisitoare pentru partenerii ei europeni să o salveze…
Evaluând importanța Italiei pentru economia mondială, este necesar să subliniem că economia acesteia este de circa zece ori mai mare decât cea a Greciei și că este a treia economie a Zonei Euro.
La fel de important este că, după Statele Unite și Japonia, Italia deține a treia piață a datoriei suverane, cu peste 2,5 trilioane datorie publică curentă.
Este dificil de conceput un scenariu în care o incapacitate de plată a datoriei italiene nu ar declanșa o criză bancară europeană. Dacă aceasta se va produce, va avea consecințe economice și financiare mondiale.”

Redactorul șef adjunct al ziarului britanic Independent, Sean O’Grady, a scris că criza de coronavirus ar putea împinge Italia în faliment. „Criza Italiei este criza Europei. Când Italia face guturai, Europa face pneumonie. Zona Euro nu poate permite unei economii majore (Italia este a treia economie a zonei) să se prăbușească într-o catastrofă dezordonată.”

În Spania, care a depăşit Italia ca epicentru al epidemiei, premierul Pedro Sanchez a angajat 200 de miliarde de euro – 20% din PIB – pentru a atenua consecințele economice și sociale ale pandemiei. Când a fost întrebat cum va plăti o asemenea sumă, Sanchez a spus că mizează pe ajutorul financiar al Europei.

În acest timp, criza de coronavirus face ravagii în Zona Euro, care a suferit o prăbușire fără precedent a activității comerciale în martie 2020, potrivit IHS Markit, un furnizor de informații londonez.

„Sentimentul companiilor în legătură cu anul care urmează a căzut în cele mai sumbre recorduri, sugerând că eforturile politicienilor nu au adus nicio soluție”, scria IHS Markit.

Un studiu realizat de McKinsey & Company prevedea că PIB-ul Zonei Euro va scădea cu 10,6% în 2020 și nu va mai reveni la nivelurile dinaintea crizei până în 2024.

Pe 6 aprilie, ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a avertizat că Franța va trece prin cea mai gravă recesiune de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial anul acesta, din cauza crizei de coronavirus. Franța, a doua economie a Zonei Euro, după Germania, a dat ordonanța de izolare la domiciliu din 17 martie. O lună de izolare costă Franța circa 3% din PIB, iar două luni de sechestrare, circa 6%, potrivit INSEE.

Emmanuel Macron i-a avertizat pe omologii săi europeni că epidemia de coronavirus riscă să prăbușească pilonii centrali ai UE, dacă nu dau dovadă de solidaritate în această criză: „În joc este supraviețuirea proiectului european”, a spus el.

Achim Truger, membru în Consiliul german al Experților Economici, a declarat că coronabondurile sunt necesare pentru a evita o prăbușire a Zonei Euro:
„Toate țările Europei sunt afectate de epidemie – Italia și Spania în mod special. Toate țările, inclusiv Germania, este nevoie să fie în măsură să facă cheltuielile de sănătate necesare și să ia măsurile pentru a surmonta criza economică.
Acest fapt nu este posibil decât grație unei datorii suplimentare guvernamentale, iar aceasta este necesar să fie făcută pentru evitarea unei noi crize a Euro.
Dacă povara datoriei Italiei și Spaniei crește prea mult, ele vor fi obligate la tăieri bugetare, deci la crize economice, sociale și politice, care vor conduce la o criză a datoriei suverane și la o prăbușire a Euro și a UE.”

Oliver Hartwich, economist german și eminent comentator al afacerilor europene, a rezumat astfel situația din Europa:
„Astăzi, nicio țară europeană nu se simte bine, ceea ce înseamnă că voința țărilor europene de a se întrajutora este limitată. Ele sunt ocupate să-și gestioneze propriile crize.
Este suficient să vezi cum Italia a fost lăsată singură în criză de către Europa și obține acum sprijin medical mai degrabă din China.

Un puternic cutremur economic este pe cale să se producă. În câteva săptămâni sau în câteva luni, mai multe mari economii europene vor avea nevoie de planuri de salvare și asistență.
Cutremurul acesta va fi de câteva ori mai puternic decât tot ce a văzut până acum Europa. Totuși, nicio țară, bancă centrală sau instituție nu va fi dornică sau chiar capabilă să le ofere.
Nici măcar sumele gigantice care se vehiculează acum nu vor fi suficiente.

În treacăt fie zis, uitați de Fondul Monetar Internațional. El a fost deja solicitat în ultima sa implicare în Grecia. Nu poate alimenta toată Europa atunci când Euro se prăbușește.”

Citiţi şi:

Criza Covid-19 arată că, de fapt, «noi, europenii» este o perfectă «formă fără fond» (I)

Coronavirus: Măsurile de combatere sunt mai rele decât boala

 

yogaesoteric
17 iulie 2020