Epidemia de variolă și vaccinurile

Nu se cunoaşte data primei epidemii de variolă, dar se ştie de existenţa unor astfel de epidemii încă din Evul Mediu, când izbucneau, cel mai frecvent, în oraşele mari. Primele epidemii au apărut, cel mai probabil, în Asia (India şi China), iar apoi s-au răspândit şi în Orientul Mijlociu, Africa, Europa, America de Nord şi în sec. al XVI-lea în Mexic.

Începând cu sec. al XVIII-lea, se cunosc mai multe date despre aceste epidemii, care cuprindeau mii de oameni, cu numeroase cazuri de deces. Epidemiile apăreau în valuri, după care urmau pauze de zeci de ani. Nu se cunoşteau atunci motivele dispariţiei epidemiilor. Deşi „se spune că variola a fost eradicată în anul 1977, ultimul bolnav de variolă din lume fiind un om din Somalia” (bucătarul somalez Ali Moaw Maalin), se ascunde în continuare adevărul: vaccinarea în masă nu a contribuit la eradicarea variolei în lume. În schimb, a provocat o mulțime de complicaţii postvaccinale. Dr. Theodor Nasemann, dermatolog din Hamburg, descrie cele mai grave efecte adverse înregistrate: „encefalite, bronşiectazii, boli de colecist şi mai ales tumori canceroase ale pielii apărute la locul vaccinării”.

În România, vaccinarea antivariolică a fost introdusă în anii imediat următori după descoperirea lui Jenner, fiind apoi legiferată. Imunitatea postvaccinală era apreciată la cel puţin 3 ani. Vaccinarea primară se efectua în mod uzual la toţi copiii, în al doilea an de viaţă, iar revaccinarea se efectua conform unui „calendar de vaccinări”: la intrarea în şcoală şi apoi la interval de 7-10 ani.

Dintre complicaţiile vaccinului antivariolic, literatura de specialitate enumeră doar câteva, și cu specificarea că „ele sunt foarte rare”: reacţii locale şi generale puternice, exantemul postvaccinal, vaccinia localizată, keratita vaccinală, vaccinia de autoinoculare, vaccinia generalizată, vaccinia hemoragică sau gangrenoasă, suprainfecţiile bacteriene ale vacciniei şi encefalita postvaccinală. Aceasta din urmă constituie complicaţia cea mai gravă a vaccinului antivariolic.

În România s-a renunţat la vaccinarea antivariolică în 8 mai 1980, după recomandările OMS. Ultima epidemie de variolă din ţara noastră a apărut în cursul Primului Război Mondial (1918). De ce? Răspunsul îl putem deduce din concluziile lui Buchwald: „apariţia epidemiilor în timpul războaielor mondiale are legătură cu lipsa condiţiilor de igienă elementară, la care se adaugă vaccinarea în masă”.

În prezent se spune că variola este eradicată pe întregul glob. Cea de-a 33-a Adunare a OMS a declarat „în mod solemn că planeta şi toate popoarele sale au fost eliberate de variolă, o realizare fără precedent în istoria sănătăţii publice”.

Aşa să fie? Valurile epidemice pot reapărea în condiţii de război şi, aşa cum au constatat oameni de ştiinţă din Occident, vaccinarea în masă nu a avut şi nici nu va da rezultate în cazul epidemiilor de variolă. Soluţia va fi doar îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.

Conservarea virusului variolic se face în două laboratoare speciale, respectiv în SUA şi în Rusia, în condiţii de strictă izolare şi de control internaţional, prin decizia OMS. Astfel se doreşte a fi evitate noi cazuri de îmbolnăvire, cum au fost cele două cazuri de variolă din anul 1978 în laboratorul din Birmingham, Anglia, dintre care unul mortal.

Ca măsură de prevedere, OMS are un stoc de rezervă de 200 de milioane de doze de vaccin antivariolic, pe lângă stocurile adiţionale ale fiecărei ţări, precum şi sămânţa de virus vaccinal.

Citiți și:
În noiembrie 2021, Bill Gates a avertizat asupra „pericolului ca bioterorismul să aducă variola”
Aveți grijă! Diavolul ar putea evada din laboratoarele bio ale SUA
Cum se imunizau oamenii când nu existau vaccinuri

yogaesoteric
25 iulie 2022