EpochTimes: Avertismentele pe care ziua de 20 iulie 1999 le dă asupritorilor de pretutindeni

 

Cum aduci la neputinţă un grup de ticăloşi ajunşi la conducerea celei mai mari organizaţii criminale a planetei? Cu o mare capacitate de a rezista şi a sacrifica, de dragul adevărului şi binelui.

Rememorarea nopţii din 20 iulie 1999 în China poate fi traumatizantă pentru supravieţuitorii ei, care nu pot uita cum, sub vălul întunericului, poliţia şi securitatea chineză au târât mii de oameni nevinovaţi care practicau Falun Gong (o mişcare spirituală extrem de populară în China anilor ʼ90) din casele lor şi i-au băgat cu forţa în penitenciare şi în centre de detenţie.

20 de ani mai târziu, pe 20 iulie, persecuţia împotriva Falun Gong continuă nestingherită. Mai rău, s-a metamorfozat într-o maşinărie monstruoasă care omoară pe bandă rulantă practicanţii Falun Gong pentru organele lor şi îngroaşă rândurile victimelor traficului internaţional de organe – o industrie în creştere, care deja aduce venituri de miliarde de dolari.

Deşi iniţial mişcarea Falun Gong a beneficiat de un sprijin considerabil din partea oficialilor chinezi – care a durat până la sfârşitul anilor ’90 – după jumătatea deceniului, Partidul Comunist şi Ministerul Securităţii începuseră să considere din ce în ce mai mult Falun Gong o potenţială ameninţare, datorită popularităţii mişcării, a independenţei faţă de partidul-stat şi a învăţăturilor sale spirituale, opuse ideologiei ateiste a regimului comunist.

Este greu de imaginat că o practică inofensivă care creştea în popularitate – între 70 şi 100 de milioane de oameni, potrivit unui studiu al guvernului chinez din 1996 – şi care, conform unor studii făcute de spitale militare chineze, salvase milioane prin reducerea sumelor alocate facturilor de sănătate în China – a fost scoasă în afara legii pe motiv că peste noapte devenise „eretică”.

La baza supremaţiei exercitate de regimurile comuniste asupra oamenilor s-a aflat întotdeauna respingerea libertăţii religioase şi încercarea de a controla mintea şi spiritul oamenilor.

O practică ancorată în tradiţiile antice ale Chinei – precum Falun Gong – dezvoltă un caracter moral puternic. În mod firesc, în rândurile cadrelor apare temerea că practicile corupte, teroarea, ridicate de Partidul Comunist la rang de instituţie, precum şi problemele etice care apar pe cale de consecinţă, vor fi, la un moment dat, expuse. Astfel se explică faptul că, în ciuda promovării practicii Falun Gong de către numeroşi chinezi aflaţi la conducere, în ciuda popularităţii imense a mişcării spirituale în rândul armatei şi chiar a organelor Securităţii, Partidul a început să se teamă din ce în ce mai mult de Falun Gong.

Tensiunile au culminat în aprilie 1999, când, în urma unor arestări abuzive a unor practicanţi Falun Gong în oraşul Tianjin, peste 10.000 de oameni s-au adunat în mod paşnic la sediul central al Partidului din Beijing pentru a cere încetarea şicanelor autorităţilor.

Gestul a trimis o undă de şoc în sistemul nervos al Partidului. În ciuda caracterului paşnic, demonstraţia era de o îndrăzneală nemaiauzită într-o ţară care fusese dresată prin teroare de către Mao Tsedun. De la mişcarea studenţească strivită cu tancurile în 4 iunie 1989 nu se mai văzuse un asemenea curaj, ceea ce arată că cei dresaţi prin teroare nu mai erau sclavii fricii. Iar Partidul nu putea lăsa acest fapt nepedepsit.

Demonstraţia din aprilie 1999 este considerată în mare măsură ca fiind punctul declanşator al persecuţiei care s-a dezlănţuit în scurt timp. Pe 22 iulie, Falun Gong a fost oficial declarată în afara legii – pe un temei ilegal chiar şi după Constituţia chineză comunistă – marcând începutul oficial al unei campanii de teroare pe de o parte şi de instigare la ură pe de altă parte, organizată de guvernul chinez, care durează deja de 20 de ani.

Orchestrată de fostul preşedinte al Partidului Comunist Chinez, Jiang Zemin, persecuţia este fără precedent în ceea ce priveşte violenţa şi degenerarea pe care a cauzat-o la scară naţională în China. Partidul nu a cruţat niciun efort, logistic sau material, pentru a pune în aplicare ordinul liderului său, care cerea zdrobirea „în trei luni” a mişcării Falun Gong.

Pentru a asigura loialitatea populaţiei, mass-media chineză a început demonizarea practicanţilor Falun Gong prin programe de calomniere, instigând la ură împotriva unor oameni până atunci apreciaţi.

A fost creat chiar un Birou, numit „610”, care răspunde doar în fața membrilor Biroului Politic, şi care are drept singură misiune „eradicarea mişcării Falun Gong”. Beneficiind de fonduri discreţionare, extrajudiciar şi ilegal, crimele comise de Biroul 610 le-au întrecut în scurt timp pe cele comise de Gestapo sau de Inchiziţia spaniolă.

Odată ce Partidul a declanşat vânătoarea celor care ajunseseră fără voia lor inamicii publici ai statului peste noapte, vasta reţea de puşcării şi lagăre de muncă din China a fost rapid umplută până la refuz cu deţinuţi.

Din păcate pentru întreaga rasă umană, acest partid-stat, unul dintre cele mai dictatoriale din lume, care, la vremea respectivă, conducea o societate în care teroarea se împletea într-un scenariu de coşmar cu cele mai dure forme ale capitalismului de cumetrie, cineva a venit cu ideea rezolvării suprapopulării lagărelor de muncă. O „soluţie finală” care să umple chiar mai mult buzunarele Partidului.

Aşa s-au născut fermele de organe ale Partidului. Au apărut în scurt timp mii de cazuri în care organe erau extrase pe viu, cu forţa, prin tăierea la comandă a deţinuţilor pentru a le vinde apoi pe piaţa neagră, în vederea transplantului, pentru sume mari de bani.

Un fost secretar de stat pentru Asia Pacific, David Kilgour, şi un renumit avocat canadian pentru drepturile omului, David Matas, au lansat propriile investigaţii independente, care au fost preluate de alţi anchetatori. Rezultatele acestora confirmă cele mai crunte bănuieli.

Consecinţele acestor acte de barbarie sunt milioane de organe extrase şi milioane de oameni omorâţi prin tortură, alte milioane aruncaţi în puşcării şi supuşi torturilor – în majoritatea cazurilor de o duritate medievală, începând de la „banale” arsuri cu ţigara în anchete, violuri, privare de somn până la perioade de 2 săptămâni, administrare de electroşocuri, sau schingiuiri dintre cele mai dezumanizante.

La acestea se adaugă zeci de milioane de vieţi şi familii distruse, copii rămaşi fără părinţi sau scoşi din sistemul de învăţământ.

Istoria poate face cele mai neaşteptate cotituri

Odată cu venirea la putere a preşedintelui Xi Jinping, garnitura de cadre de Partid care comisese aceste atrocităţi a organizat repetate încercări de lovituri de stat, cu scopul de a-l debarca.

Pentru a supravieţui, Xi Jinping a fost nevoit să deschidă un război civil la vârful Partidului, deghizat într-o aşa-zisa campanie anti-corupţie – un conflict pe cât de tăcut, pe atât de dur, care a zdruncinat din temelii China şi aliaţii săi, reverberând până la mari puteri occidentale precum SUA.

Rezultatul luptei din interiorul Chinei a fost un număr de peste un milion de cadre superioare de Partid trimise în închisoare. Printre ei se regăsesc cadre din Biroul Politic Permanent, oameni consideraţi de neatins de către regulile nescrise ale Dinastiei Roşii: aproape toţi (peste 140) cei care au orhestrat şi comis atrocităţile ordonate de Jiang Zemin.

Singurul personaj important care lipseşte este de fapt fostul dictator al Chinei, care acum este păstrat la borcan, pe post de trufanda, într-un regim de semi-arest la domiciliu.

Cu toate că făptaşii au primit deja pedepse punctual, Partidul Comunist Chinez nu poate găsi o cale prin care să explice oamenilor toate aceste atrocităţi fără să fie înghiţit de revolta oamenilor. Aşa cum niciun Partid Comunist, cele care au dispărut brusc la sfârşitul anilor ʼ80, sau cele care au rămas, precum în Rusia, China, Cuba şi Vietnam sau Cambogia, nu au putut/încercat să explice vreodată sutele de milioane de crime pe care le-au comis de-a lungul istoriei.

O întrebare esențială care se impune, după toată această piesă macabră a cărei scenă este China, este următoarea: Cum a fost posibil ca milioane de oameni neînarmaţi, neorganizaţi şi paşnici să reziste timp de 20 de ani celei mai cumplite persecuţii declanşate de un partid cu resurse aproape nelimitate, mai mari decât ale oricărei alte organizaţii a planetei?

Ce a dat putere practicanţilor Falun Gong să reziste la astfel de torturi şi cruzimi?
Rezistenţa paşnică este caracteristica distinctivă a practicanţilor Falun Dafa şi sacrificiile personale imense prin care au înţeles să reziste pentru a susţine adevărul şi bunătatea.
Adevărul, Compasiunea şi Toleranţa sunt cele care au umilit criminalii şi i-au redus la neputinţă.

Istoria s-a scris: practicanţii Falun Dafa au rezistat timp de 20 de ani aparatului de securitate al Chinei şi au demonstrat ceea ce este probabil cea mai susţinută rezistenţă în faţa tăvălugului comunist în cei 100 de ani de istorie a acestuia.

Lecţia pe care practicanţii Falun Gong au scris-o în istorie este extrem de importantă şi unică: oricât de puternic şi de criminal ar fi un regim, nu poate învinge adevărul şi bunătatea, întărite de o mare voinţă de a rezista. Este o lecţie care, dacă ar fi înțeleasă, ar trimite fiori pe coloana vertebrală oricărei organizaţii criminale. În mod surprinzător, această lecţie este predată în momentul în care lumea a devenit aproape acaparată de diverse organizaţii şi conglomerate obscure.

Istoria este pe cale să fie transformată din temelii de această dramă oribilă, neînţeleasă şi muşamalizată de presa internaţională.

Citiți și:

Filmul «Human Harvest» dezvăluie secretul monstruos şi criminal al Chinei

Miliardar chinez rupe tăcerea (omerta) şi vorbeşte despre recoltarea forţată de organe a regimului comunist

Fondatorul Falun Gong a luat cuvântul la o conferinţă din Washington D.C.

 

yogaesoteric
22 iulie 2019