Escrocheria medicamentului „minune”
Să ne imaginăm o poveste. Într-o lume oarecare, din ce în ce mai multe persoane încep să se plângă că le doare stomacul. Pe unele mai la stânga, pe altele mai la dreapta, dar durerea persistă, deranjează, câțiva nu-și mai pot desfășura activitatea din pricina disconfortului, nemulțumirea generală crește etc. etc.
Bun. Și atunci vine Georgel cu inițiativa și zice:
– Măi băieți, există un medicament, se numește blablaprofen, care-ți rezolvă durerile instant. Hai să-l achiziționăm din bani publici și să scăpăm de durerile astea de burtă, care ne macină!
Mulțimea aplaudă în delir:
– Daa, excelentă soluție, trăiască blablaprofenul, deci e bun, deci e gratis, deci hai să-l implementăm!
– Dar, vedeți voi, adaugă Georgel, de obicei nu știi niciodată când te-apucă durerea, ba pe colo, ba pe dincolo, așa că cel mai indicat ar fi să dăm medicamentul obligatoriu, preventiv, la toată lumea.
– Daa, tresaltă aplaudacii, dacă iei preventiv blablaprofen, la un moment dat nici nu mai știi în ce parte te doare – și nici măcar dacă te doare. Poate chiar devii nemuritor! Deci hai să-l implementăm!
În contrast cu entuziasmul general, se bagă în vorbă și Gogu, un neica-nimeni (după standardele comunității):
– Oameni buni, dar pe mine nu mă doare nimic, sau cel puțin nu mă doare burta, și nu mi se pare normal să-mi îndesați împotriva voinței mele blablaprofen.
– Fraților, intervine Gogu numărul 2, și el cam certat cu opiniile comune, dar ați căutat, ați analizat de ce-i doare pe oamenii aceia stomacul? Că dacă atenuezi simptomele fără să elimini problema, n-ai rezolvat mare brânză. Dar blablaprofenul l-ați studiat suficient? Nu cumva îți ia durerea de burtă, dar îți adaugă durere de cap?
– Dar la copii v-ați gândit? întreabă și Gogulina. O fi bine să le scoatem laptele din alimentație și să-i trecem de mici pe blablaprofen?
– Dar cine oare produce blablaprofenul? intervine timid Gogu numărul 3. Nu cumva, dacă te apuci să cauți, vezi cum se întorc banii cu lopata de pe urma lui?
– Ba eu merg mai departe și zic, intră și Gogu numărul 4 pe fir, nu cumva ideea să halească lumea blablaprofen nu este ceea ce pare? Nu cumva, peste o vreme, o să ni-l băgați pe gât „preventiv” și pentru durerile de șale, și pentru durerile de dinți, sau chiar pentru durerile de cap, despre care Gogu numărul 2 sugerează că ar fi provocate tocmai de blablaprofen?
– Dar dacă durerile de burtă nu sunt de la……. ci de la……. își încearcă norocul și Gogu numărul 5.
– Nuu, sare mulțimea entuziastă. Noi știm că blablaprofenul e bun, blablaprofenul atenuează durerile de burtă, deci punct! Deci să-l ia toată lumea și gata!
– Nu ne interesează ce aberează pe margine un gogu sau altul, intervine Georgel, tipul cu inițiativa de la început. Blablaprofenul este soluția, el ne rezolvă toate ecuațiile! Toți acești „gogi” care se bagă în seamă, deși nimeni nu i-a întrebat, nu sunt specialiști, sunt crronspiranționiști. Închideți-le gura!
Sfârșit.
P.S. Interesant ce bine funcționează povestea asta imaginară de fiecare dată!
Citiți și:
Institutul German DIMR afirmă că vaccinarea obligatorie este în concordanță cu drepturile omului: Dacă există o variantă contagioasă, obligativitatea imunizării, ca ultim recurs, e admisibilă
Cum ne trezim prietenii care au fost manipulați prin metoda gaslighting pentru a crede narațiunea cu privire la vaccinuri?
yogaesoteric
13 aprilie 2024