Este real. SUA au rămas proprietatea Marii Britanii, iar Marea Britanie este proprietatea Vaticanului (I)

 

Cea mai puternică ţară de pe planetă pare la ora actuală Statele Unite ale Americii. Asta, dacă e să credem tot ce ni se spune. În realitate, Statele Unite au fost de la bun început controlate de Londra, fapt care se petrece şi astăzi. America nu a fost niciodată pământul libertăţii, dar a sosit timpul să se trezească.

Multă lume condamnă astăzi atotputernica Americă, pe care o consideră uriaşul cel rău al lumii globale, deşi toate evenimentele pentru care sunt învinovăţiţi americanii au fost orchestrate de Elita Frăţiei Babiloniene din Anglia, şi nu numai. Aparenta prăbuşire şi declinul Imperiului Britanic ca superputere mondială nu a făcut decât să ascundă locul în care se află adevărata putere. Ar fi cazul să subliniem că prin Londra nu se înţelege doar guvernul britanic, care nu reprezintă decât o faţadă, oricine ar fi la putere.

Din motive istorice şi nu numai, centrul major operaţional al reţelei de societăţi secrete a Frăţiei reptiliene îşi are sediul la Londra sau Noua Troia, şi în mare măsură în alte trei centre europene: Paris, Bruxelles şi Roma. Ca de obicei, pentru a înţelege ce s-a petrecut în Statele Unite, este necesar să pornim de la nişte evenimente care au avut loc cu mult timp în urmă.

Primii care au debarcat pe coastele americane cu mii de ani în urmă au fost fenicienii. În primii ani ai secolului XX s-au descoperit în Marele Canion rămăşiţe ale civilizaţiei egiptene (feniciene) sau orientale, deşi acest aspect este ascuns de către autorităţi. Numele oraşului Phoenix din Sun Valley, în Arizona, a fost inspirat de istoria reală a locului respectiv, indiferent ce ar dori să ne facă să credem istoricii oficiali. Există dovezi certe că irlandezii, galezii, englezii şi scoţienii au debarcat în America de Nord cu secole înaintea lui Cristofor Columb.

Istoria oficială, potrivit căreia cel care a descoperit pentru prima dată America ar fi fost Columb, este ridicolă. La câţiva kilometri de oraşul scoţian Edinburgh se află Capela Rosslyn, sfântul graal al Elitei Babiloniene. Aceasta a fost construită în forma unei cruci templiere de către familia St Clair-Sinclair şi este împănată de simboluri ezoterice. Fundaţiile sale au fost puse în anul 1446 şi lucrarea a fost terminată prin anii 1480. Cu atât mai ilustrativ este faptul că faţada bisericii prezintă ilustraţii ale porumbului dulce şi ale unor cactuşi care nu trăiesc decât în America, continent pe care Cristofor Columb nu l-a „descoperit” decât în anul 1492! Cum a fost posibil?

De fapt, nu este niciun mister. Cristofor Columb nu a fost nici pe departe primul alb care a pus piciorul pe pământ american. Fenicienii, norvegienii, irlandezii, galezii, bretonii, bascii şi portughezii – toţi au navigat către America înaintea lui. Printre ei s-a numărat şi prinţul Henry Sinclair de Rosslyn, fapt atestat de o carte rară din anul 1398, de Frederick I. Pohl, intitulată Călătoria prinţului Henry Sinclair în Lumea Nouă. Sinclair a făcut această călătorie împreună cu o altă linie genealogică, pe nume Zeno, una dintre cele mai influente familii ale Nobilimii Negre din Veneţia. Sinclair şi Antonio Zeno au debarcat în Nova Scoţia (Noua Scoţie) în anul 1398. Descrierile făcute în scrisorile sale de către Antonio, referitoare la pământul descoperit, corespund perfect şi în detaliu unei regiuni din Pictou County bogată în depozite de bitum, nu departe de actualul oraş New Glasgow.

Sinclair a mers mai departe şi a debarcat în New England de astăzi. În Prospect Hill, Westford, un loc situat la 40 de kilometri de Boston, statul Massachussetts, s-a descoperit o sculptură în piatră care reprezintă o sabie şi un cavaler în armură. T.C. Lethbridge, custodele Muzeului Universitar de Arheologie şi Etnologie din Cambridge, Anglia, afirmă că armele, armura şi însemnele heraldice au aparţinut unui cavaler din secolul XIV, din nordul Scoţiei, „fiind foarte asemănătoare cu cele ale lui Sinclair, conte de Orkney”. Frăţia ştie de existenţa Americii de mii de ani, iar Cristofor Columb a fost folosit doar ca momeală, pentru ca ocupaţia oficială a celor două Americi să poată începe. Iată cum s-au petrecut lucrurile:

După masacrul din 1307, mulţi templieri au părăsit Franţa cu destinaţia Scoţia, aşa cum am văzut mai devreme. Alţii s-au îndreptat însă către Portugalia, unde au devenit cunoscuţi sub numele de Cavalerii lui Christos. Ei şi-au concentrat atenţia îndeosebi asupra unor activităţi maritime. Cel mai faimos mare maestru al Cavalerilor lui Christos a fost prinţul Henry Navigatorul (un alt prinţ Henry), care a trăit între 1394-1460.

Termenul de „navigator” sau „nautier” era folosit de templieri şi de Prioria Sionului pentru a desemna un mare maestru, aşa că nu este de mirare că el a fost preluat de acest nou front templier, Cavalerii lui Christos. Prinţul Henry a fost un explorator cu sânge regal. Marinarii săi au fost cei care au descoperit Madeira şi Azore, două posibile rămăşiţe ale Atlantidei. Datorită cunoaşterii secrete a Frăţiei, prinţul Henry a avut acces la multe hărţi întocmite din vremea fenicienilor şi a altor popoare antice, printre care se numărau şi unele care indicau prezenţa Americilor.

La numai 20 de ani după ce Columb şi-a ridicat pânzele îndreptându-se către America –  pardon, către India! – amiralul turc Piri Reis a desenat o hartă a felului în care arăta Antarctica cu 300 de ani înainte de descoperirea oficială a acelui continent! Corectitudinea acestei hărţi a fost stabilită prin tehnici moderne. Cum a fost posibil?

Amiralul a afirmat că a copiat harta după alte hărţi mai vechi, la care aveau cu siguranţă acces şi prinţul Henry Navigatorul şi Cavalerii lui Christos. Acest aspect devine şi mai semnificativ dacă adăugăm faptul că unul dintre căpitanii de vas ai prinţului Henry (respectiv un Cavaler al lui Christos) era… bunicul lui Cristofor Columb! Nu cred că vă mai vine să credeţi că acesta a plecat în căutarea Indiei… El ştia foarte bine către ce destinaţie se îndreaptă. Nu întâmplător, cei mai mulţi dintre marii navigatori şi exploratori ai lumii, precum Vasco da Gama sau Amerigo Vespucci, au fost portughezi. După cum ne explică istoricul francmason Manly P. Hall, Columb avea legături cu reţeaua de societăţi secrete din Genova şi din nordul Italiei, bastionul Nobilimii Negre veneţiene-feniciene, respectiv al liniilor genealogice reptiliene. La un moment dat, el a fost angajat de Rene d’Anjou, şeful casei reptiliene de Lorraine, membru al Frăţiei Babiloniene şi nobil cu nenumărate contacte în întreaga Europă, inclusiv în Genova şi Veneţia. Columb (pe numele real Colon) a fost membru al unui grup catar şi templier foarte activ, inspirat de convingerile poetului Dante, iar steagul care a fluturat pe navele sale în timpul călătoriei către America era… un steag alb cu o cruce roşie pe el. Un sprijin crucial pentru Columb a provenit de la doi iniţiaţi de rang înalt ai Frăţiei Babiloniene, Lorenzo de Medici, aparţinând uneia din cele mai puternice familii reptiliene veneţiene, şi artistul Leonardo da Vinci, marele maestru al Prioriei Sionului.

Cinci ani după ce Columb a debarcat în Caraibe, un italian pe nume John Cabot a plecat din portul templier Bristol, din vestul Angliei, şi a descoperit oficial „Lumea Nouă”, America de Nord. Numele de Bristol derivă de la Barati, după ce portul s-a numit cândva Caer Brito. Bristolul a fost un centru al templierilor, iar cartierul modern Temple Meads confirmă acest aspect. Cabot a fost susţinut de regele Angliei Henry VII, iar fiul lui Cabot, Sebastian, născut la Veneţia, avea să devină la rândul lui explorator, fiind angajat de Henry pentru a desena hărţi. Sebastian a ajuns inclusiv în Hudson Bay din Canada, şi a condus o expediţie a spaniolilor către America de Sud. Pretextul celor doi Cabot a fost că se aflau în căutarea Asiei! Expediţiile spaniolilor către America de Sud şi ale francezilor şi englezilor către America de Nord au fost coordonate de aceeaşi sursă, respectiv de filialele Frăţiei. Istoria oficială nu recunoaşte vreo legătură între Columb şi Cabot, dar nu pentru că nu ar exista dovezi în acest sens. Numele adevărat al lui John Cabot a fost Giovanni Caboto. Era un veneţian naturalizat venit din Genova, oraşul în care se afla la acea vreme şi Cristofor Columb. Manly P. Hall, francmason de rang înalt el însuşi, afirmă că amândoi aveau legături cu aceleaşi societăţi secrete şi cu „Înţelepţii Orientului”. În cartea sa, Întâlnirea Americii cu destinul, el spune:

„Exploratorii care au deschis calea către Lumea Nouă au respectat un plan măreţ, fiind cei care au redescoperit America, nu cei care au descoperit-o pentru prima oară. Se cunosc foarte puţine aspecte despre originea, vieţile, caracterele şi politicile duse de aceşti aventurieri întreprinzători. Deşi au trăit amândoi într-un secol în care au existat numeroşi istorici şi biografi, aceştia au preferat fie să păstreze tăcerea, fie să inventeze nişte relatări aparent plauzibile, dar în realitate lipsite de substanţă.”

Păi, sigur! Este limpede că nu doreau ca oamenii să cunoască adevărul – că totul era doar o poveste trasă de păr, parte integrantă a unei Agende pe termen lung a Frăţiei. În cele patru secole care au urmat, ţările europene controlate de Frăţie, în special Anglia, dar şi Olanda, Franţa, Belgia, Spania, Portugalia, Germania şi altele, au invadat planeta şi au preluat controlul asupra acesteia, dând liniilor reptilo-ariene o putere pe care nu au avut-o niciodată până atunci. Tipic pentru mentalitatea şi metodele utilizate de Frăţie a fost comportamentul lui Hernando Cortes, cel care a permis instaurarea controlului spaniol asupra Americii Centrale, după debarcarea lui Columb. Nativii acestui pământ aveau un sistem propriu de măsurare a timpului şi o dată la care aşteptau întoarcerea zeului lor, Quetzalcoatl, un fel de versiune locală a lui Iisus. Poveştile rostite în Orientul Mijlociu şi Europa şi cele despre Quetzalcoatl din America Centrală nu difereau prea mult, căci proveneau din aceeaşi sursă. Data la care nativii aşteptau a doua venire a zeului alb Quetzalcoatl era (după sistemul european de măsurare a timpului) anul 1519, şi ei erau convinşi că acesta va purta veşmintele indicate de numele care i se atribuia: Şarpele cu Pene. Cortes a ajuns în Mexic în anul 1519, purtând un coif cu pene, ba chiar a debarcat în apropiere de locul în care era aşteptat Quetzalcoatl. Avea de asemenea la el o cruce, care corespundea de asemenea legendei lui Quetzalcoatl. Datorită acestor motive, regele aztec Montezuma şi poporul său au crezut că Hernando Cortes era zeul mult aşteptat. Acest fapt i-a permis lui Cortes să preia controlul asupra unui popor mult mai numeros, deşi nu avea decât 598 de oameni. Când aztecii şi-au dat seama că nu el era zeul aşteptat, era deja prea târziu. A urmat un imens carnagiu al nativilor, iar un istoric spaniol estimează că cel puţin 12 milioane de nativi au fost ucişi după venirea arienilor şi reptilo-arienilor albi în America de Sud, şi un număr chiar mai mare au devenit sclavi.

Conchistadorii spanioli au cucerit pământurile incaşilor şi mayaşilor, pe lângă cele aztece, şi o mare parte a cunoaşterii acestor popoare s-a pierdut în cursul procesului de colonizare sau a fost distrusă în mod sistematic. La fel s-a petrecut şi în America de Nord, unde europenii au ucis un număr uriaş de nativi, ştergând practic cultura lor de pe faţa pământului. Popoarele native din Africa, Australia, Noua Zeelandă şi din alte părţi au avut o soartă similară. Aflaţi sub controlul invizibil al reptilienilor, arienii au pus stăpânire pe întreaga lume prin intermediul Imperiului Britanic şi a altor monarhii europene, şi oriunde au ajuns, cunoaşterea vieţii şi a istoriei, adică implicarea reptilienilor în afacerile pământenilor, a fost furată sau distrusă. Unul dintre exemplele cele mai evidente ale acestui proces a fost distrugerea marii biblioteci ezoterice din Alexandria, din secolul IV, la ordinul romanilor. Toate cărţile care nu au fost distruse au fost depozitate la Vatican. O cunoştinţă care are rude ce lucrează pe posturi înalte la Vatican mi-a spus că în timpul unei vizite pe care i s-a permis să o facă, a văzut cufere vidate care depozitau mii de documente şi cărţi ezoterice vechi. „Era uluitor”, mi-a spus ea.

Prima aşezare engleză permanentă în ţara care avea să devină Statele Unite ale Americii a fost Jamestown, în statul actual Virginia. Aşezarea a apărut pe la începutul secolului al XVII-lea. Se spune că Virginia ar fi primit acest nume după regina Elisabeta I, supranumită, fără temei, „regina-fecioară”. Totuşi, este mult mai probabil ca regiunea să fi fost numită aşa pornind de la zeiţa fecioară a Babilonului antic, Semiramida, şi echivalentul ei egiptean Isis. Printre primii colonişti care s-au instalat atunci s-au numărat mulţi membri ai familiei lui Francis Bacon, precum şi numeroşi puritani-calvinişti, cu hainele negre şi pălăriile lor înalte, care au tratat populaţia nativă cu o aroganţă şi o inumanitate ieşite din comun, la fel cum îşi tratau de altfel şi propriile neveste. Odată cu aceşti colonişti au sosit şi liniile genealogice reptiliene ale aristocraţiei şi regalităţii europene, care aveau să devină peste ani liderii lumii economice, bancherii, preşedinţii şi guvernatorii noilor State Unite ale Americii.

Transferul proprietăţilor financiare şi imobiliare s-a asigurat de la bun început prin crearea Companiei Virginia de către regele James I, în anul 1606. James l-a înnobilat pe Francis Bacon şi l-a numit în diverse poziţii importante, inclusiv în aceea de Lord Cancelar al Angliei. Sub patronajul lui James, templierii, rozicrucienii şi alte societăţi secrete şi-au unit forţele sub un singur nume: francmasoneria. Printre primii membri ai Companiei Virginia s-au numărat: Francis Bacon, contele de Pembroke, contele de Montgomery, contele de Salisbury, contele de Northampton şi Lordul Southampton. Toţi aceştia aparţineau unor linii genealogice ale Frăţiei. Compania Virginia continuă să existe inclusiv la ora actuală, sub alte nume, ea fiind cea care controlează astăzi Statele Unite, aşa cum voi explica imediat.

Francmasonii erau pe punctul de a trece de la controlul deschis al Americii la cel sub acoperire, proces cunoscut în istorie drept Războiul pentru Independenţă. Agenda Frăţiei referitoare la America a fost surprinsă perfect de Francis Bacon în lucrarea sa Noua Atlantidă, publicată în anul 1607, în care un „Colegiu Invizibil” format dintr-o elită a intelectualilor controlează toate evenimentele. Unul dintre liderii francmasonilor din coloniile americane ale britanicilor a fost Benjamin Franklin, considerat de mulţi şi la ora actuală drept Părintele Fondator care credea în libertatea poporului. Chipul său poate fi văzut pe bancnota de 100 de dolari. Din păcate, chiar şi Mişcarea Patriotă Creştină, care a surprins numeroase aspecte ale conspiraţiei globale, a rămas cu convingerea că Franklin ar fi fost de partea lor. Personal, sunt exact de părerea opusă. Franklin a fost un agent al serviciilor secrete britanice, un satanist care se ocupa cu sacrificarea copiilor şi un slujitor devotat al Frăţiei Babiloniene. Dacă nu doresc să cadă complet în amăgire, americanii ar fi necesar să îşi reconsidere din temelii istoria şi motivaţiile părinţilor fondatori. Franklin a fost Henry Kissinger al epocii sale. El a fost cel care a publicat primul articol documentat despre francmasonerie în ziarul său, The Pennsylvania Gazette, la data de 8 decembrie 1730. A devenit el însuşi francmason în februarie 1731, în mod oficial, şi a fost numit mare maestru provincial al Pennsylvaniei în anul 1734.

În acelaşi an, Franklin a tipărit prima carte masonică din America, iar prima lojă americană cunoscută este cea fondată în statul său, Pennsylvania. De unde a fost orchestrat Războiul pentru Independenţă? Din Philadelphia, unde poate fi văzut încă Clopotul Libertăţii (n.n. bell – clopot), un simbol al lui Bel, zeul-soare al fenicienilor şi arienilor. Ceea ce contează în simbolistica reptilo-arienilor este sunetul unui cuvânt, nu felul în care se scrie el (aceasta fiind o caracteristică a limbajului fenician). Franklin, care era inclusiv mare maestru rozicrucian, s-a aflat chiar în centrul operaţiei Frăţiei de preluare a controlului asupra Americii şi de înlocuire a controlului deschis al Londrei cu controlul sub acoperire, mult mai eficient pentru guvernarea maselor. Îi invit pe cei care cred că Franklin şi alţi părinţi fondatori ai Statelor Unite au luptat pentru libertatea poporului american să nu se lase înşelaţi de aparenţe. Ce le spun alegătorilor cei care îşi propun să câştige puterea prin alegeri: ce doresc sau ce nu doresc aceştia să audă? Mulţi dintre părinţii fondatori, precum Franklin sau Jefferson, erau nişte ipocriţi de prim rang, care una spuneau şi alta făceau. Desigur, aproape orice om procedează din când în când la fel, dar aici vorbim de o operaţiune la scară mare. Jefferson a scris că toţi oamenii se nasc egali în timp ce avea 200 de sclavi negri şi nota în altă parte că oamenii negri sunt inferiori din punct de vedere genetic şi intelectual rasei albe. Cum putem împăca aceste două declaraţii? Este imposibil. Franklin avea şi el sclavi în timp ce nu înceta să propovăduiască despre libertate.

Citiți partea a doua a acestui articol

Fragment din cartea Secretul suprem, de David Icke

Citiţi şi:

Frăția Babiloniană satanică a Șarpelui – istoria dezvăluită a așa-zișilor Iluminați și a reptilienilor Anunnaki (I)

Legea Amiralității: modul în care sunt controlați oamenii

 

yogaesoteric
20 octombrie 2019

 

Also available in: Français