Despre îngerul păzitor – Cuvântul «păzitor» nu este deloc o alegorie

 

Îngerii păzitori nu numai că ne insuflă gânduri bune, ei ne apără realmente în împrejurările vieţii. Cuvântul „păzitor” nu este deloc o alegorie, ci experienţa preţioasă a multor generaţii de creştini.

Nu în zadar tradiţia creştină ne învaţă, spre exemplu, în rugăciunile pentru cei care călătoresc, să îi cerem lui Dumnezeu deosebita purtare de grijă a îngerului păzitor.

Cu vreo treisprezece ani în urmă, am fost la mănăstirea Pecerska din Pskov împreună cu Nicolae Sergheevici Leonov, profesor universitar de istorie, general-locotenent al serviciului de informaţii, cu care mulţi ani de zile am participat la realizarea emisiunii de televiziune „Russkii dom”. Acolo, Nicolae Sergheevici a făcut pentru prima dată cunoştinţă cu părintele Ioan (Krestiankin), care nu numai că i-a produs o impresie deosebită dar, precum însuşi Leonov a mărturisit, l-a ajutat foarte mult cu rugăciunile sale.

În anii aceia, Nicolae Sergheevici abia intrase în contact cu învăţătura creştină şi avea multe întrebări. M-a rugat îndeosebi să-i explic despre lumea îngerilor, despre îngerii păzitori. M-am străduit destul de mult dar, cu toată delicateţea lui Nicolae Sergheevici, am simţit că era dezamăgit de explicaţiile mele neiscusite. Îmi era ruşine dar nu-mi rămânea decât să-mi pun nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu.

Era vară. Am plecat dis-de-dimineaţă de la Mănăstirea Pecerska către Moscova, conduşi de părintele Ioan. Drumul era lung şi înainte de plecare i-am rugat pe mecanicii de la garajul mănăstirii să inspecteze maşina şi să toarne ulei la motor.

Şi am luat-o la goană pe drumul pustiu… În timp ce conduceam, îl ascultam cu atenţie pe Nicolae Sergheevici povestind despre una dintre lungile lui deplasări. Îmi făgăduise mai demult să-mi povestească despre aceea ce i se petrecuse în acea deplasare. În toată viaţa mea nu am întâlnit un povestitor mai captivant ca Nicolae Sergheevici. Întotdeauna îl asculţi ţinându-ţi răsuflarea. Şi aşa a fost şi de data aceasta.

Dar, deodată, mi s-a năzărit un gând ciudat, că tocmai atunci, în clipa aceea, ni se va petrece ceva ieşit din comun. Maşina mergea în ritmul ei obişnuit şi nimic, nici aparatele de bord, nici mersul regulat al automobilului, nici mirosurile din maşină nu dădeau indicii că ceva ar fi în neregulă. Cu toate acestea, mă simţeam din ce în ce mai îngrijorat.

– Nicolae Sergheevici, se pare că se petrece ceva cu maşina, am spus eu, hotărându-mă să-l întrerup pe tovarăşul meu de drum.

Leonov, care era un şofer foarte priceput, cu mulţi ani de experienţă, ascultând şi el cu atenţie motorul, m-a încredinţat că totul era în ordine. Cu toate acestea, neliniştea mea inexplicabilă nu trecea ci dimpotrivă, sporea cu fiecare secundă.

– Probabil că este necesar să ne oprim, am spus eu într-un sfârşit.

Nicolae Sergheevici Leonov a examinat iarăşi cu atenţie indicatoarele de bord, a ascultat atent zgomotul motorului şi, uitându-se mirat la mine, a repetat iarăşi că din punctul lui de vedere nu aveam de ce să ne alarmăm. Totuşi, când i-am spus a treia oară, fiind complet tulburat, că era necesar să ne oprim, Nicolae Sergheevici a fost de acord.

Doar ce am frânat şi de sub capota maşinii au început să iasă rotocoale de fum negru. Am sărit amândoi din maşină. Am deschis capota şi din motor au izbucnit flăcări. Nicolae Sergheevici şi-a luat sacoul de pe scaunul din spate al maşinii şi a început să stingă focul cu el. Când fumul s-a împrăştiat, ne-am dat seama care era problema. Mecanicii de la mănăstire turnaseră ulei la motor, dar uitaseră să închidă capacul, care se afla deja lângă acumulator. Uleiul cursese prin deschizătură tot drumul peste motorul încins dar, din pricina vitezei mari, fumul şi mirosul treceau pe sub roţile maşinii şi noi, având geamurile închise, nu simţeam nimic. Încă un kilometru sau doi de mers şi totul s-ar fi terminat tragic.

După ce am readus maşina la o stare normală de funcţionare, întorcându-ne încet la mănăstire, l-am întrebat pe Nicolae Sergheevici dacă mai avea nevoie şi de alte explicaţii cu privire la îngerii păzitori şi participarea lor la soarta noastră. Nicolae Sergheevici mi-a răspuns că pentru ziua aceea fusese de ajuns şi că-şi însuşise pe deplin acea lecţie de dogmatică.


Arhimandrit Tihon Șevkunov, extras din lucrarea Nesfinții sfinți și alte povestiri

Citiţi şi:

Extraordinarele experienţe ale fiinţelor umane care au comunicat cu îngerii

Sophy Burnham – «Da! Fiecare are îngerul său păzitor»

Concurs Yogaesoteric. Cele mai frumoase relatări despre îngeri au fost premiate

 

yogaesoteric
20 octombrie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More