«Etapa Covid-19» a fost destinată testării reacției populației și structurilor statale, cea de-a doua etapă este «Etapa Agresiunii Generale» (I)


Începe o nouă eră, o nouă dominație

Am așteptat neputincioși să se încheie prima etapă a Noii Conflagrații Mondiale si acum o primim pe cea de-a doua, la fel de pasivi, fără să realizam ce este în spatele ei, care vor fi consecințele, iar acestea sunt multe si deosebit de grave! Dacă prima etapă, „Etapa Covid-19”, a fost destinată testării reacției populației şi structurilor statale, cea de-a doua, „Etapa Agresiunii Generale”, sau „Etapa NOM”, reprezintă etapa punerii în mișcare a tuturor mecanismelor de care dispune GMU (Guvernul Mondial din Umbră), pentru instaurarea NOM (Noii Ordini Mondiale).

Ați văzut ce s-a petrecut ca urmare a lansării unui singur virus, guvernele majorității țărilor afectate fiind total depășite de situație, dar imaginați-vă ce se va petrece dacă vor fi lansați concomitent 3, 4, sau 5 asemenea viruși, fiecare dintre ei cu simptomele și efectele specifice, cu proceduri medicale și medicație diferite. Când îi lansează, ei deja au antidotul, au investit miliarde de dolari în producerea lor, au înființat laboratoare complexe, adevărate uzine virusologico-bacteriologice si vor pune tratamentul „salvator” la dispoziția populației globului sub forma unor vaccinuri, sau medicamente cu al căror aspect oamenii sunt familiarizați, însă puțini bănuiesc că pe lângă antidotul necesar acestea conțin si alte substanțe prin intermediul cărora ni se controlează viața si comportamentul. Așa, vor avea posibilitatea să decidă cine trăiește, sau cine si când trebuie să moară, ce atitudine să adopte față de o acțiune, sau față de o inacțiune. Şi dincolo de astea, câștigă sume colosale. De fapt, ne determină pe noi să ne plătim osânda.

Puțini dintre noi realizează cât de mult s-a extins acest domeniu în ultimii ani prin dezvoltarea geneticii, biochimiei şi fiziologiei microorganismelor! Dar… agresiunea nu se oprește aici, ea este mult mai complexă. Nu se limitează doar la războiul microbiologic, sub aspectele lui cele mai importante și anume cel virusologic şi cel bacteriologic, se manifestă și sub aspectul toxicologic, care la rândul lui îmbracă forme multiple. Tipul acesta este mult mai perfid, mai greu de depistat şi modurile de propagare sunt mai numeroase şi mai rapide, cu consecințe inimaginabile pentru omenire. Pentru a înțelege ce reprezintă acest tip de acțiune am să va dau un singur exemplu, şi anume: sunt mai mult decât suficiente 500 grame din toxina botulinică de tip A pentru a extermina toată populația Europei. În laboratoarele lor sunt și alți compuși chimici, despre pe care puțini dintre noi cunosc, dar care sunt mult mai periculoși.

Iradierea controlată a populației este o altă metodă pe care și-au propus să o folosească.

Nu mai puțin folosite vor fi componentele războiului meteorologic, ei decizând ce zone vor fi supuse apocalipsei, ce zone vor fi devastate de uragane puternice, ploi torențiale, focuri care vor mistui vegetația pe sute de mii, chiar milioane de hectare, în ce regiuni vor fi compromise culturile agricole şi cine va suferi de foame.

Vor zgudui din temelii sistemele bancare, cele care nu le aparțin încă, vor pune la pământ economiile naționale, vor crea haos în fluxurile financiare, inițiind şi derulând adevărate agresiuni în Cyberspațiu, creând adevărate sincope în transporturile de tot felul, atât ale mărfurilor, cât şi ale persoanelor, punându-le acestora din urmă serios viața în pericol. Imaginați-vă ce se petrece dacă este virusat sistemul de dirijare a zborurilor pe Aeroportul New York John F Kennedy, unde, la câteva zeci de secunde, decolează sau aterizează o aeronavă! Cu siguranță, dirijarea zborurilor pe un asemenea aeroport nu se mai poate face în sistem clasic, iar mii de vieți omenești vor fi curmate! De asemenea, imaginați-vă ce consecințe ar avea atacurile cibernetice asupra sistemelor de producere, transport şi distribuție a energiei electrice, asupra sistemului bancar, burselor etc.

Toate acestea ar crea o criză profundă, iar prin instrumentele oferite de războiul informațional, ar determina răzvrătirea maselor împotriva propriilor guverne şi ar justifica, din perspectiva GMU, preluarea puterii la nivel planetar, demonstrând incapacitatea actualelor structuri statale de a face față noilor provocări.

De fapt, doriți să știți care sunt obiectivele GMU în această a doua etapă a Noii Conflagrații Mondiale? În urma unei analize temeinice, multi-secvențiale a modului în care acționează pentru preluarea puterii şi concentrarea ei într-un singur centru de comandă, cele mai importante obiective ale GMU, în etapa decisivă, sunt următoarele:

Preluarea în totalitate a puterii politice, în mod nemijlocit, fără interpuși, cu un singur centru de comandă, cu o singură constituție, care să le statueze drepturile şi mai puțin obligațiile, care să le ofere cadrul propice pentru a-și diversifica afacerile şi a-și mări neîngrădit profiturile. Nu este un secret faptul că unele familii, de-a lungul anilor, au acumulat averi fabuloase, pe care le-au mărit, le-au tot mărit, până au ajuns la un nivel greu de imaginat. Cu timpul le-au investit în bănci, în industria de armament, în industria farmaceutică, în producerea, transportul și distribuția energiei, inclusiv a celei nucleare, în exploatarea resurselor minerale şi a zăcămintelor de tot felul, în terenuri, păduri, surse de apă, agricultură, industrie alimentară, turism, transporturi, cercetare, cunoașterea şi cucerirea cosmosului etc. În timp ce investeau şi își măreau averile și-au dat seama că una dintre cele mai bune măsuri, care să le permită mărirea exponențială a ceea ce au acumulat, era aceea de a investi în partide politice, în politicieni cu șanse de a accede în funcții de decizie politică și administrativă, care vor forma guverne, care vor ajunge, inclusiv, șefi de state. Și așa au procedat, reușind astfel să conducă prin intermediul lor. Începutul acestui proces a dus la un alt început, și anume acela al degradării rapide a democrației în statele vizate, locul acesteia fiind luat rapid de oligarhocrație.

De ce nu s-au mulțumit cu această situație, când de fapt tot ei dețin controlul? Foarte simplu! Deși și-au trecut în patrimoniu obiective strategice de toate felurile, imobile, proprietăți diverse, au încă foarte multe resurse financiare şi vor să le transforme în active palpabile. Ei cunosc cel mai bine faptul că banii nu reprezintă altceva decât simple hârtii. Au emis miliarde şi miliarde de bancnote fără nicio acoperire în valoarea mărfurilor şi acum vor să scape de ele. Singurele entități care încă dețin bunuri pe care vor să le ia sunt statele, iar unele dintre ele nu sunt dispuse să le privatizeze, pe altele nu le lasă legile naționale. Așa că preluarea nemijlocită a puterii, concentrată într-un singur loc, GMU, ar permite declanșarea procesului de privatizare pretutindeni, prin elaborarea unor legi favorabile și prin trecerea în patrimoniul lor a bogățiilor pe care astăzi le posedă alții. În concluzie, ei urmăresc realizarea unui sistem politic unic, a unui sistem economic unic, a unui unic sistem financiar, a unui sistem juridic unic, care să le permită dominația totală și eliminarea drepturilor şi libertăților democratice, care sunt toxice sistemului de aşa-zise „valori” pe care doresc să-l implementeze.

Destructurarea statelor naționale, preluarea bogățiilor deținute de acestea dar și de către actorii privați locali, desființarea granițelor şi barierelor economice și financiare, asigurarea libertății generale a corporațiilor proprii, profiturile să revină acestora în totalitate, iar povara cheltuielilor administrative, și nu numai, populației, împărțirea teritoriilor în unități administrative, care să le asigure dominația şi perpetuarea acesteia. Nu vi se pare cunoscut acest scenariu? Cu cât participă acum corporațiile lor, băncile lor la bugetul de stat? Cu nimic! Ei își externalizează profiturile, iar povara bugetului este pe umerii firmelor autohtone, care și așa sunt hărțuite continuu de către instituțiile a căror bază financiară necesară funcționării o asigură cei prigoniți. Dați-mi un singur exemplu al unei mari corporații cercetate şi trase la răspundere de structurile noastre abilitate, în timp ce firmele romanești sunt cu sutele. Acum înțelegeți de ce au luptat atât de mult să o numească pe Kovesi la conducerea Parchetului European. Odată cu dispariția structurilor statale, dispar și instituțiile interne care protejează cetățenii și drepturile si libertățile lor.

Reducerea drastică a populației Terrei prin înfometare, prin războaie de toate tipurile, inclusiv prin acțiuni specifice războiului meteorologic şi ale celui hibrid, prin îmbolnăvire şi prin alte acțiuni cu aceeași finalitate. GMU consideră că suntem prea mulți și că resursele sunt limitate. Cu cât suntem mai mulți, şi fiecare dintre noi deține ceva, cu atât se micșorează posibilitățile lor de a avea aproape totul. Este adevărat! Suntem mulți și se impune un control al evoluției demografice, dar nu prin mijloace violente, nu prin metodele pe care vor să le aplice. Ei vor o reducere drastică a populației Terrei, ca cei care rămân sa fie mai ușor de dominat, mai ușor de manipulat, să devină sclavii secolului XXI, fără drepturi, doar cu obligații și care să muncească numai în folosul lor. Demersurile lor nu se opresc aici. Ca să ne poată domina total, GMU şi-a propus să ne distrugă tot ceea ce are valoare pentru noi, familia, cultura, religia, patriotismul, gândirea şi spiritul național etc. Vor să ne determine să îmbrățișam o singură religie, una benefică lor, care să nu promoveze valorile actuale, ci să le combată, și chiar mai mult, să le interzică.

General Dumitru Iliescu

Citiţi partea a doua a articolului


Citiţi şi:

Generalul Iliescu și arhitecții Noii Ordini Mondiale: Începe o nouă eră, o nouă dominaţie
Noua dogmă – Pandemia eternă. Noii eretici – Nealiniații

yogaesoteric
7 septembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More