Europa tuturor e mai mult a unora decât a altora

Uniunea Europeană este într-o situaţie complicată şi aceasta durează de câţiva ani. Diferenţele de viziune asupra viitorului împart, mai puternic ca niciodată, continentul.

Presiunea pe care statele mari şi puternice, liderii informali ai „nucleului dur”, o pun asupra „adâncimii” integrării se loveşte de recuperarea unei identităţi regionale de către statele central-europene reunite în Grupul de la Visegrad. Grecii se simt din ce în ce mai mult abandonaţi de Bruxelles şi puşi la colţ de către germani, în vreme ce naţiunile sudice se restrâng într-o periferie a Occidentului.

Subiectele în dispută ţin atât de filosofia politică comună, cât, mai ales, de economia stratificată a pieţei unice. Creşterea economică entuziastă din ultimii doi ani a pus oarecum surdină peste aceste dispute, dar se apropie un punct periculos, în care diferenţele va fi necesar să fie conciliate, pentru a putea merge înainte.

Acest punct este, fără îndoială, necesitatea de a construi un alt buget pentru Uniune, în urma ruperii Marii Britanii, a şasea parte a economiei noastre comune.

Tânărul şi hiper-activul premier austriac, aliat cu un alt conservator, olandezul Mark Rutte, a deschis deja acest front, declarând deschis că nu susţine creşterea contribuţiilor statelor net contributoare, mai ales că banii respectivi se vor cheltui cu predilecţie pentru estici. Sebastian cel Scurt („kurz” înseamnă scurt în germană) îşi doreşte o Uniune mai prudentă cu stipendiile pentru ţările estice, a căror ostilitate faţă de actuala paradigmă europeană este din ce în ce mai reclamata de către vestici.

În acelaşi timp, Orban Viktor a reunit la Budapesta opt state est-europene, inclusiv România, care au decis să-şi suplimenteze sumele alocate bugetului comunitar în viitorul cadru financiar multianual al UE, pentru a contribui la acoperirea golului creat de Brexit în acest buget, forţând o decizie similară şi din partea Vestului.

Dar pentru ce ne batem, care este miza acestei noi confruntări?

Ei bine, în 2016, cel mai mare beneficiar de fonduri europene a fost Polonia, cu un plus de 13 miliarde de euro, adică diferenţa dintre banii daţi la buget şi sumele primite prin programele europene, urmată de România, cu un plus de peste 4 miliarde de euro, Grecia (plus 5,1 miliarde de euro), Ungaria (plus 4,6 miliarde de euro) şi Cehia (3,3 miliarde de euro).

Dintre toate ţările Uniunii Europene (28 la număr), 10 sunt net contributori la bugetul Uniunii, iar 18 sunt net beneficiari. Statele care plătesc mai mult decât primesc sunt Olanda, Suedia, Germania, Danemarca, Finlanda, Austria, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Irlanda, adică ţările cele mai dezvoltate, aşa-numitul nucleu dur, partizanii creşterii gradului de integrare şi a omogenizării continentale, mai puţin Marea Britanie, evident. Cea mai mare contribuţie netă la bugetul comun o are Olanda (plăteşte 8,3 miliarde de euro şi primeşte înapoi mai puţin de 2 miliarde de euro).

Practic, toate aceste economii puternice plătesc pentru accesul la piaţa statelor mai sărace, pentru dezvoltarea pieţelor lor proprii din Est şi din Sud.

Dacă ne gândim la raportarea eforturilor respectiv a poverilor financiare din Uniune, un olandez plăteşte în fiecare an aproape 400 de euro pentru accesul companiilor olandeze la piaţa comună, un suedez aproape 300 de euro, un neamţ puţin peste 200 de euro, iar un austriac de-al lui Kurz 150 de euro.

Parcă nici nu este aşa de mult pentru sărmanii austrieci: anul trecut, Austria a realizat un excedent comercial, de exemplu, din relaţia cu statele estice de peste 3 miliarde de euro, adică aproximativ 300 de euro pentru fiecare cetăţean al său.

Dar ia să vedem şi unde ajung banii nordicilor, ai nemţilor şi ai austriecilor? Păi cel mai mult primesc luxemburghezii (2670 de euro/locuitor), deşi sunt cetăţeni ai celui de-al doilea cel mai bogat stat de pe glob!

Urmează vecinii noştri unguri (570 euro/locuitor), care sunt şi vocali contestatari ai actualei conduceri continentale. Grecii primesc şi ei câte 500 euro/locuitor pentru a putea cumpăra cu ei submarine germane şi pentru a suporta soarele toropitor al Mediteranei în timp ce protestează înfăşuraţi în steaguri roşii.

Polonezii, cei arătaţi cu degetul de toată birocraţia comunitară, aduna câte 350 de euro fiecare de la bogaţi, iar noi suntem mult mai modeşti, cu doar 225 euro/locuitor. În schimbul acestor bani, oferim cu generozitate partenerilor europeni un deficit comercial de 10 miliarde de euro (din totalul de 13 miliarde), adică plătim 500 de euro de căciulă. Numai pentru deficitul cu austriecii (1 miliard de euro, 10% din total), ne scormonim în buzunar de câte 50 de euro fiecare…

Unde mai pui că Austria este al doilea cel mai mare investitor în România, primind cea mai mare bancă din ţară (căreia i-au înjumătăţit cota de piaţă în numai 10 ani) plus compania naţională petrochimică, împreună cu jumătate din rezervele de gaz şi toate rezervele de petrol ale ţării.

Acuma, este şi ieftin să plăteşti 150 de euro pe an pentru a te juca de-a Ceauşescu cu industrii întregi: managementul austriac a transformat în fier vechi a treia rafinărie românească şi a demolat integral toate unităţile petrochimice primite aproape gratis în 2004.

Să nu uităm şi pleașca cu care s-au trezit aceiaşi austrieci când au primit, total abuziv şi neinspirat, concesiunea exploatării de gaze din Marea Neagră (împreună cu Exxon, e drept). Păi dacă e clar ce fac americanii (ei vin cu tehnologia), la austrieci nu mai e aşa de clar, dar, în schimb, se laudă peste tot că vor duce întreaga cantitate extrasă în Ungaria.

Uite şi cum se cheltuiesc cei 225 euro/locuitor primiţi de către romani: se face, de exemplu, conducta BRU, care să mute gazul de la Marea Neagră până la Budapesta.

Tot în schimbul celor 150 de euro plătiţi pe an către estici, austriecii şi-au compensat deficitul de medici, asistente, ingineri, It-iști cu emigranţi ieftini din ţările „susţinute”. Numai din România, ţara lui Kurz a primit peste 106.000 oameni cu calificări înalte, care contribuie cu peste 4 miliarde de euro la PIB-ul naţional şi care contribuie şi ei cu câte 150 de euro la menţinerea pieţei comune.

Oare tânărul şi charismaticul premier vienez n-o fi ştiut toate aceste mici amănunte? Sau le-a ştiut şi atunci este niţel cam prea populist, sau nu le-a ştiut şi atunci e un pic cam superficial. Oricum, se pare că tinereţea nu este o calitate în sine şi mai ales se pare că polonezii şi ungurii nu deţin monopolul manifestărilor de exotism pe scenă europeană.

Ce facem noi cu banii

Lăsându-l pe „scurtul” vienez să se împăuneze în faţa propriului electorat cu aceste mici mostre de teribilism, să remarcăm şi eficiența deosebită a conducătorilor noştri în tăierea frunzei la câini.

Păi bine, măi, isteţilor, cum explicaţi voi că fiecare ungur ia mai mult decât dublu decât fiecare român de la bugetul Uniunii, deşi noi murim cu nucleul dur în suflet, iar Orban îi porcăie pe bruxellezi pe la toate colţurile? Nu cumva decât să pierdeţi vremea cu talk-show-uri şi cu reforme fiscale mai bine aţi face şi voi ca ungurii sau ca polonezii?

Cum de până şi cei mai bogaţi est-europeni, cehii şi slovenii, iau cu câte 50 de euro, respectiv 100 de euro mai mult decât noi? N-om avea oare vreo problemă cu calitatea cârmuitorilor noştri?

Să mai vedem şi pe ce cheltuim aceşti bani. Ungaria, de exemplu, cheltuieşte 43% pe dezvoltare regională, 24% pentru coeziune, 18% pentru dezvoltare socială şi 13% pentru agricultură.

Noi alocam doar 34% pentru dezvoltare regională, peste 26% pentru agricultură, 22% pentru coeziune şi 15% pentru dezvoltare socială.

Cu alte cuvinte, diferenţa esenţială dintre noi şi unguri este aceea că noi cheltuim pe dezvoltare cu un sfert mai puţin decât ei şi dublu pentru agricultură. Şi atunci, de ce Ungaria este exportator net de produse alimentare, iar România este importator net de produse alimentare?

Acum nu mai rămâne decât să ne întrebăm: oare pe la Cotroceni sau pe la Palatul Victoria o citi cineva aceste cifre? Sau, văzând succesul colosal al tânărului cancelar austriac, se gândesc şi liderii noştri ce plăcut e să fii superficial sau populist?

Citiți și:

Fondurile europene și transferul colonial de bogăţie

Cacealmaua fondurilor europene

Cineva o spune direct: Banii UE vin doar cu firmele străine

yogaesoteric

12 iunie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More