Evitarea unor «ciuguliri» incoerente pe calea spirituală (II)

de Maxim Hongell

Citiți prima parte a articolului

Îmbrățișând motivațiile spirituale ale practicii

Mentalul inferior are tendința să devină foarte agitat pentru că este interesat de multe lucruri într-un mod superficial.Totuși, putem contracara această tendință prin exercitarea discernământului, care ne ajută să avem o viziune clară a următorului pas adecvat pe calea noastră spirituală. De exemplu, într-o anumită situație realizăm că vrem să ne deschidem inima și să o facem să fie liberă. Dar apoi observam că, pentru moment, capacitatea noastră de concentrare este slabă. Folosindu-ne discernământul, vom putea trage concluzia că avem nevoie de o anumită disciplină mentală înainte de a ne deschide inima. Fără control mental, mintea doar va întrerupe constant procesul de centrare în inimă.

Discernământul este esențial pentru a obține succesul în practica spirituală. Dacă ne lipsește discernământul și, în consecință, nu suntem conștienți de pașii pe care trebuie să-i facem pentru atingerea obiectivelor noastre, ne vom comporta în moduri contraproductive. În exemplul de mai sus, am putea aspira să ne deschidem inima dar, în același timp, ne-am putea lăsa în continuare mentalul inferior să se mişte încotro vrea, fără a fi conștienți de el. Acest lucru poate conduce la o situație stranie, în care noi să avem impresia că urmăm vocea inimii, dar în realitate să urmăm impulsurile minții noastre, conform nivelului nostru predominant de vibrație. Şi astfel, nu vom realiza transformarea pe care ne-am propus-o iniţial.

Deci, pe calea spirituală este util să fim conștienți de faptul că acțiunile pe care le alegem în grabă ar putea să ajungă doar un biet divertisment și un scop în sine. Însă atunci când știm care este următorul pas corect, atunci când alegem acțiunile de care avem cu adevărat nevoie în acel moment, în scopul de a ne transforma, și când ne amintim să le realizăm în ultimă instanță pentru Dumnezeu, atunci avem deja un teren stabil sub picioarele noastre. În acest fel acțiunile noastre sunt coerente și nu se abat de la scopul inițial al căii spirituale.

Uneori am putea fi, de asemenea, atât de prinşi în acțiunile și tehnicile pe care le realizăm, încât începem să le considerăm a fi scopuri în sine, fără a ne aminti de ce ne-am angajat să le facem. Dar, în realitate, ele reprezintă întotdeauna un mijloc de a ne împlini scopul spiritual ultim. Cu toate acestea, chiar dacă acţiunile și tehnicile sunt doar unelte pe calea noastră spirituală, este foarte bine să învățam să ne bucurăm de ceea ce facem, pentru că, de asemenea, bucuria poate fi folosită ca un instrument. Bucurându-ne de stările pe care practica spirituală le oferă, amplificăm efectele tehnicilor și acțiunilor și ne mărim entuziasmul și aspirația. În acest fel, evităm superficialele „ciuguliri”, prin menținerea unei atitudini ce ne ajută să avem continuitate în practica pe care am început-o. Putem combina bucuria cu fixarea asupra ţelului nostru într-un mod jucăuș și asfel cu uşurinţă vom convinge mentalul inferior să ne urmeze în drumul nostru către Realitatea Ultimă Dumnezeiască.

De exemplu, vom obține rezultate mult mai bune în execuţia lui NAULI KRIYA dacă nu le efectuăm mecanic, una după alta, gândindu-ne în acest timp: „Doamne, mai sunt încă patruzeci de făcut.” Putem urmări să fim ancoraţi în momentul prezent și să simţim foarte precis stările minunate pe care execuţia lui Nauli Kriya le generează prin procesele specifice de transmutație și sublimare.

În același timp, este important să ne menținem ţelul spiritual în minte, astfel încât să nu începem la un moment dat să realizăm tehnici yoga și diferite acțiuni spirituale exclusiv pentru a avea o stare plăcută sau pentru a hrăni în mod subconştient unele aspecte superficiale ale mentalului nostru inferior. Dacă vizăm doar aspectele plăcute, acest lucru ar putea să ne facă să renunțam la acea practică și să trecem la altceva înainte de a obţine rezultate semnificative din punct de vedere spiritual. Pentru a ne menține aspirația ar trebui să aprofundăm întotdeauna experiențele care ne apar într-un mod divin și să ne amintim că facem ceea ce facem pentru un unic țel, Dumnezeu. Astfel, continuăm să păşim pe calea spirituală, și în loc ca ea să fie un epuizant târâș printr-un deșert, este o frumoasă călătorie a vieții noastre.

Marele puzzle al vieţii

Cu cât ne putem focaliza și concentra mental mai bine, cu atât mai puțin împrăștiat va fi mentalul nostru inferior. Dar aceasta înseamnă că trebuie să fim în măsură să ne concentrăm și în afara practicii spirituale propriu-zise. Când devenim din ce în ce mai focalizaţi, vom observa cu uimire că începem să fim conștienți de tot mai multe aspecte ale vieții noastre, și conștiința noastră se expansionează. În acest mod vom realiza o înțelegere temeinică a ceea ce facem și a motivelor pentru care facem acele lucruri, și este mai ușor să ne observăm propriile noastre motivaţii interioare.

Astfel, vom înceta să mai alergăm orbește în tot felul de direcții pe care mentalul nostru inferior sau impulsurile exterioare ni le sugerează. Am putea, spre exemplu, să devenim conștienți de unele atitudini ascunse, ca „a face ceea ce face toată lumea” sau a practica ceva doar pentru că este o practică utilizată în mod obișnuit. Identificând astfel de tendințe mimetice, am putea să ne dăm seama că, de fapt, în anumite momente nu beneficiem atât de mult de o anumită practică spirituală ci ne este necesară o alta. Sau putem conștientiza că ne-am lăsat implicați în unele acțiuni doar pentru că altcineva a presupus că noi ar trebui să le facem, cu toate că nouă nu ne era clar dacă respectivele acțiuni sunt adecvate pentru noi. Putem, de asemenea, conștientiza dacă facem un TAPAS pentru a obține o anumită deprindere doar pentru ca ego-ul să se simtă minunat cu acea realizare.

Uneori, în mintea noastră poate apărea o și mai mare confuzie, asfel încât numărul acțiunilor pe care vrem să le începem depășește capacitatea conştiinţei noastre de a se expansinona pentru a acoperi toate acele acțiuni. Dacă alunecăm în această capcană, ne vom pierde capacitatea de a discerne și de a înțelege necesităţile momentului, și vom ajunge de fapt să „ciugulim” incoerent diferite firimituri pe calea spirituală.

Pentru o mai bună înțelegere a ceea ce am explicat mai sus, putem recurge la analogia cu un puzzle. În acest caz, cadrul puzzle-ului este sfera noastră de conștiință, iar acțiunile pe care le facem sunt piesele. O „ciugulire” incoerentă este ca și cum am ridica rând pe rând diferite piese, ne-am uita la ele, le-am învârti în mâinile noastre și apoi le-am pune din nou pe masă, fără a ne da seama care este locul potrivit al fiecăreia în cadrul puzzle-ului, pentru a forma imaginea finală.

Dacă mentalul inferior este cel care domină, am putea așeza corect unele piese în cadrul specific al puzzle-ului, dar dacă ne menținem la acest nivel, vom acționa într-un mod superficial și nu vom putea conecta piesele în totul unitar al vieţii noastre. Mai mult, nici nu ne vom mai aminti decât din când în când, iar mai apoi vom uita cu totul, frumoasa imagine pe care am pornit să o re-creăm în interiorul cadrului. În acest caz, punem piesele în cadru într-o ordine aleatorie, fără a ține seama care sunt locurile lor corecte. Cu alte cuvinte, facem lucruri fără să vedem adevărata lor semnificație și ne amintim doar în mod vag de scopul ultim, Dumnezeu.

Este evident că în acest fel nu vom putea crea o imagine coerentă, ci rezultatul va fi o harababură de piese. Acest tip de „ciugulire” ar putea duce în cele din urmă la pierderea capacităţii de a integra corect acțiunile în sfera conștiinței. Această situație este ca și cum am pune mai multe piese în cadrul puzzle-ului decât s-ar potrivi acolo, iar apoi ele s-ar revărsa afară din cadru şi s-ar împrăştia. Cu alte cuvinte, începem mai multe acțiuni, dar le executăm doar pentru un timp scurt și apoi sărim la altceva.

Din fericire, cadrul puzzle-ului spiritual poate fi extins, iar imaginea poate conține tot mai multe piese şi poate să devină tot mai frumoasă. Pentru a realiza aceasta trebuie să integrăm fiecare piesă la locul cuvenit sau, cu alte cuvinte, trebuie să știm de ce facem fiecare acțiune în parte și să continuăm să le realizăm până la final, astfel încât să le putem îmbrățișa pe deplin cu conştiinţa noastră care se va expansiona pas cu pas prin intermediul lor.

Când ne propunem să extindem sfera conștiinței noastre este bine să facem acest lucru într-un mod echilibrat, prin depășirea gradată a limitelor pe care le avem. Astfel, este necesar să nu ne angrenăm în prea multe proiecte și acțiuni în același timp. Cum se spune, Roma nu a fost construită peste noapte. Este ușor să faci fie prea puțin fie prea mult, dar atunci când căutam echilibrul între aceste două extreme este ca şi când am merge pe un fir foarte subţire. Poate să pară dificil, dar este ceva ce toți putem învăța, fiind în primul rând foarte atenți la noi înșine. Acționând astfel, vom avea o evoluție armonioasă și coerentă și ne vom expansiona gradat câmpul conştiinţei.

Dacă avem tendința să facem prea multe lucruri comparativ cu posibilităţile noastre actuale de a le îmbrățișa în conștiință, mintea noastră va deveni împrăștiată. Chiar dacă la început am acţionat într-un mod coerent, există pericolul de a ne împinge limitele prea repede și de a ajunge din nou la un „ciugulit” incoerent. Acest lucru se petrece pentru că acțiunile și lucrurile pe care noi nu le putem integra în imaginea de ansamblu devin, păstrând analogia cu puzzle-ul, piese pe care doar le ridicăm și apoi le punem din nou pe masa de unde le-am luat sau la întâmplare în cadrul puzzle-ului, fie fără a le potrivi la locul lor corect, fie revărsându-se pe dinafară pentru că nu mai încap acolo. Asemenea acțiuni ocupă numai temporar un loc în sfera mentalului nostru inferior, în loc să devină mijloace divine menite să trezească în noi aspecte dumnezeieşti, care la rândul lor vor conduce la rezultate și transformări susținute.

Dar tendința de a acționa în acest mod dizarmonios poate fi înlăturată, îmbrăţişând complet toate acțiunile în conștiință și rămânând atenți în momentul prezent atunci când le realizăm. Este de mare ajutor să nu ne gândim la alte lucruri în timp ce realizăm acţiunea prezentă și să scăpam de orice fel de grabă care ne-ar îmbia să terminăm mai repede ceea ce facem doar pentru a trece apoi la următoarea acţiune. În loc de a da curs unor asemenea tentații, putem cultiva o atitudine plină de pace, relaxată dar în același timp extrem de atentă, asfel încât să putem vedea finalitatea acțiunilor noastre și să le integrăm în parcursul căii noastre spirituale. La capătul acestui drum inițiatic este întotdeauna Dumnezeu, veghind asupra noastră și sprijinindu-ne.

(va urma)

Citiți și:

Principiile fundamentale în practica ASANA-elor, care sunt valabile pentru toţi adepții sistemului HATHA YOGA

Practica spirituală înseamnă voință afirmată și reafirmată cu putere

yogaesoteric
17 martie 2015