EXEMPLIFICĂRI SPIRITUALE, CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE ŞI EVENIMENTE SPIRITUALE DIN LUNA NOIEMBRIE 2023
ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de Dumnezeu, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, tainele rezonanţelor oculte astrale. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund misterul momentului prezent.
Profesor de yoga Gregorian Bivolaru
Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”
Toate comuniunile spirituale și exemplificările spirituale (cu excepţia celor astrologice) vor fi transmise prin intermediul postului de televiziune online MISA Senzațional TV.
Miercuri, 1 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Blândeții Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Joi, 2 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Grației Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Vineri, 3 noiembrie – Începe Tabăra internaţională pentru femei „SHAKTI într-un nou extaz” – YONI CHAKRA (chakra orgasmului), partea I, care va avea loc în perioada 3-5 noiembrie, în Cluj-Napoca.
Vineri, 3 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Calmului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Vineri, 3 noiembrie / Sâmbătă, 4 noiembrie, între orele 23:45-00:15 – Comuniune spirituală profundă cu arhetipul semnului zodiacal al constelației Scorpionului.
Sâmbătă, 4 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Abnegației Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 4 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Genialității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 4 noiembrie / Duminică, 5 noiembrie – MAHA BHAIRAVA ASHTAMI, sărbătoarea anuală a lui Shiva-Bhairava. Între orele 23:30-01:00 – Exemplificare spirituală: Stare de comuniune amplă, profundă cu Shiva-Bhairava, cu ocazia momentului sacru de Maha Bhairava Ashtami.
În tradiţia spirituală a Indiei, Bhairava este o fundamentală şi totodată o formidabilă ipostază a lui Shiva, ipostază care personifică realitatea transcendentă dumnezeiască. Teribil sau chiar terifiant și înfricoșător pentru egoul (ahamkara în limba sanscrită) exacerbat și acaparator, Bhairava este pură și extatică grație dumnezeiască eliberatoare pentru sufletul însetat de Dumnezeu, fiind considerat una dintre cele mai pline de Graţie, cele mai protectoare şi mai iubitoare ipostaze ale dumnezeirii, el binecuvântând în permanenţă întreaga omenire. (Mai multe informații aici.)
Sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 23:30 – Ceremonie de adorare a Marii Puteri Macrocosmice TARA, realizată la unison în București (la sala Pipera 1) și în mai multe orașe din România.
Duminică, 5 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Umorului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Luni, 6 noiembrie, între orele 16:20-17:05 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Venus în trigon cu sfera subtilă de forță a planetei Pluto. Efecte: Trezește și amplifică trăirile pasionale și emoționale, facilitează transmutarea potențialului substanțial procreator și sublimarea energiilor inferioare prin intermediul puterii tainice a transfigurării, elevează trăirile erotice. Permite punerea spontană la unison cu Voința Dumnezeiască prin intermediul stării de abandon și dăruire totală prin iubire. Face posibilă trezirea calităților artistice și permite apariția stărilor spontane de transă benefică.
Marți, 7 noiembrie, între orele 03:20-04:05 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în trigon cu sfera subtilă de forță a planetei Neptun. Efecte: Trezeşte capacităţile telepatice, intuitive și pe cele de vizualizare creatoare. Dinamizează capacităţile premonitorii, facilitează trezirea capacităţilor de vindecare prin pase biomagnetice.
Marți, 7 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Frumuseții Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Miercuri, 8 noiembrie – Începe Tabăra Internațională de Shivaism, care se va desfășura online în perioada 8-12 noiembrie 2023.
Miercuri, 8 noiembrie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune spirituală cu Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil.
Miercuri, 8 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Înțelepciunii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Joi, 9 noiembrie, între orele 02:00-02:45 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Pluto. Efecte: Trezeşte şi favorizează apariţia unui mod rafinat de gândire şi a puterii de pătrundere a conștiinței. Reprezintă totodată o şansă de a descoperi noi modalităţi de depăşire a sferei conștiinței prin cultivarea unei stări de abandon în faţa Voinţei lui Dumnezeu Tatăl. Facilitează apariţia unei stări spontane de transfigurare şi totodată conferă un foarte bun control asupra fluctuaţiilor conștiinței. Amplifică şi susţine aspiraţia către transformare, face posibilă pătrunderea conştientă în sfera subconştientului colectiv, permite depăşirea fobiilor. Este un moment foarte favorabil în vederea învingerii obstacolelor de tot felul; de asemenea, acest aspect trezeşte rapiditatea (abilitatea conștiinței de a găsi soluţii creatoare benefice) în gândire, asociind-o în acelaşi timp cu forţa de pătrundere a conștiinței, trezeşte energia voinţei personale, trezeşte şi dinamizează procesul spontan de sublimare a energiilor în sfera conștiinței, face să se manifeste o mare forţă benefică a conștiinței, face să apară o stare de fermitate de nezdruncinat în ceea ce priveşte convingerile spirituale, trezeşte capacitatea de a ne proiecta (de a călători) la voinţă în lumile astrale.
Joi, 9 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Purității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Vineri, 10 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Curajului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 11 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Omniprezenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 11 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Clipei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 11 noiembrie / Duminică, 12 noiembrie – SHIVARATRI. Între orele 23:30-01:00: comuniune intensă, plenară, profundă cu Shiva, cu ocazia momentului sacru de Shivaratri. În București se va realiza în spirală solară, yang, la sala Pipera 1.
Duminică, 12 noiembrie, între orele 15:00-15:30 – Exemplificare spirituală: Starea de comuniune plenară și profundă cu membrii Supremului Consiliu Galactic.
Duminică, 12 noiembrie, între orele 18:00-21:30 – Întâlnirea Grupului pentru aprofundare a relaţiei Ghid spiritual-aspirant, realizată la unison în ţară.
Duminică, 12 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Generozității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Marți, 14 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Libertății Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Miercuri, 15 noiembrie, între orele 14:35-15:20 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Venus. Efecte: Acest aspect trezeşte şi dinamizează trăirile adolescentine, romantice, rafinate şi trezeşte starea de candoare, bucuria şi starea de expansiune afectivă, iubirea pură, comunicativitatea şi îmbunătăţeşte sociabilitatea. Reprezintă totodată o şansă de a ne exprima cu mult curaj emoţiile binefăcătoare şi sentimentele stenice şi este o ocazie excelentă de a ne depăşi prejudecăţile referitoare la comunicarea afectivă. Aspectul respectiv trezeşte şi dinamizează creativitatea artistică, abilitatea oratorică, amplifică discernământul, compasiunea, face să apară starea de cumpătare. Trezeşte capacitatea de a comunica cu uşurinţă cu îngerul păzitor sau cu ghizi spirituali din lumile paradisiace subtile.
Miercuri, 15 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Altruismului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Joi, 16 noiembrie – Începe Tabăra de Artă Dumnezeiască Iniţiatică SiddhaArta, care va avea loc în perioada 16-19 noiembrie, în Bucureşti.
Joi, 16 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Bunătății Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Vineri, 17 noiembrie, între orele 10:20-11:05 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în trigon cu sfera subtilă de forță a planetei Neptun. Efecte: Acest aspect favorizează trezirea şi face să apară atracţie către ocultism şi misticism, trezeşte capacitatea de dedublare în lumile astrale, trezeşte şi dinamizează ingeniozitatea. Face să apară inspiraţie pentru realizarea unor acţiuni benefice.
Vineri, 17 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Echilibrului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 07:25-08:10 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a Soarelui în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Marte. Efecte: Acest aspect trezeşte şi amplifică o stare armonioasă de solaritate, spiritul de iniţiativă, conferă succesul în acţiunile benefice şi trezeşte ingeniozitatea. Face să apară curajul şi ne ajută să ducem la bun sfârşit acţiunile binefăcătoare pe care le realizăm. Intensifică procesele de purificare la nivelul plexului solar, impulsionează şi susţine imboldul de autodepăşire, de afirmare exuberantă şi detaşată.
Sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Omniscienței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 14:57-15:58 – Comuniune intensă, plenară, profundă cu sufletul neamului românesc și cu sufletul neamului maghiar.
Sâmbătă, 18 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Simplității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Duminică, 19 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Armoniei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Luni, 20 noiembrie, între orele 23:10-23:55 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a Soarelui în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Pluto. Efecte: Acest aspect trezeşte energia tainică a voinţei, face să apară o stare pregnantă de aspiraţie spirituală, facilitează înţelegerea superioară şi profundă a cunoştinţelor ezoterice; conferă apariţia unei stări de încredere mult mărită în forţele proprii, face să se trezească în fiinţă o forţă benefică profund transformatoare, face posibilă intuirea şi revelarea menirii noastre în această viaţă. Acest aspect conferă de asemenea puterea de a ne abandona în faţa Voinţei lui Dumnezeu. Permite valorificarea şanselor de a realiza un salt spiritual, amplifică procesul lăuntric de autotransfigurare şi de raportare inspirată şi profundă la propriul suflet.
Marți, 21 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Aspirației Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Miercuri, 22 noiembrie, între orele 03:00-03:45 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Pluto. Efecte: Acest aspect trezeşte puterea de transmutare a potenţialului substanțial procreator şi face posibilă sublimarea spontană a energiilor rezultante în pasionalitate armonioasă şi elevată. Dinamizează curajul în acţiunile benefice ce implică autodepăşire, impulsionează transformarea spirituală prin orientarea conştientă a voinţei personale către o stare inefabilă de abandon în faţa voinţei lui Dumnezeu Tatăl. Facilitează depăşirea egoismului şi totodată este o şansă excelentă pentru îmbunătăţirea autocontrolului.
Miercuri, 22 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Încrederii absolute Dumnezeiești în Sine Însuşi, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Joi, 23 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Sintezei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Vineri, 24 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Victoriei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 25 noiembrie – TRIPURA SUNDARI. Perioada favorabilă de angrenare în cuplu cu iubire, continenţă și transfigurare este în intervalul 01:00-19:00. Comuniunea specială cu Marea Putere Macrocosmică Tripura Sundari se realizează sâmbătă, 25 noiembrie, între orele 10:11-11:11. Momentul de maximă influență benefică este sâmbătă, 25 noiembrie, la ora 10:41.
Sâmbătă, 25 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 25 noiembrie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune intensă, plenară, profundă cu sufletul neamului românesc.
Sâmbătă, 25 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Sublimării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Duminică, 26 noiembrie, între orele 18:00-21:30 – Întâlnirea Grupului pentru aprofundare a relaţiei Ghid spiritual-aspirant, realizată la unison în ţară.
Duminică, 26 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Zâmbetului enigmatic Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Luni, 27 noiembrie – LUNA PLINĂ. Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe duminică, 26 noiembrie, la ora 17:16 și se încheie marți, 28 noiembrie, la ora 05:16. Momentul de maximă influenţă nefastă a Lunii Pline este luni, 27 noiembrie, la ora 11:16.
Marți, 28 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Voii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Miercuri, 29 noiembrie – Începe Maxi-tabăra de regenerare profundă și plenară a ființei prin umor stenic și fericire dumnezeiască (a 3-a ediție), care va avea loc în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, la Casa yoghină de vacanță „Soare Răsare” din Șirnea.
Miercuri, 29 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Exaltării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Joi, 30 noiembrie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune spirituală cu SFÂNTUL ANDREI.
Joi, 30 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Misterului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
yogaesoteric
1 noiembrie 2023