Exerciţiu de vizualizare II

Exerciţiul următor determină, de asemenea, un foarte bun control mental. Trebuie practicat într-o postură Yoga (asana). În cazuri deosebite, când nu puteţi adopta nici o astfel de postură corporală, puteţi să staţi aşezaţi pe un scaun.

Vizualizaţi mental un fruct, diferit de cel de la exerciţiul pe care l-aţi practicat înainte. Este de preferat să alegeţi un fruct care să fie cât mai rotund (un măr, o portocală). Aşteptaţi până când imaginea mentală a fructului devine clară, iar dumneavoastră aveţi un oarecare control asupra ei. Vizualizaţi apoi, menţinând în permanenţă ochii închişi, că fructul se ridică în aer, că ajunge la nivelul ochilor dumneavoastră şi continuă apoi să se înalţe până la aproximativ 50 de centimetri deasupra creştetului capului. Fructul coboară după aceea în spatele dumneavoastră, ajungând până în dreptul cefei. Imobilizaţi-l aici timp de câteva minute, după care mişcaţi-l mental pe traseul invers, parcurgând aceleaşi etape.

Veţi remarca faptul că partea cea mai dificilă a acestui exerciţiu este mişcarea fructului în spatele dumneavoastră. Dacă veţi aborda însă, această tehnică, în mod consecvent veţi observa că după o anumită perioadă de timp, vă va fi uşor să realizaţi şi această etapă.
După ce această practică vă va deveni familiară, va trebui să înlăturaţi şi o altă dificultate. În timpul exerciţiului, dumneavoastră nu modificaţi, aparent, nici un detaliu. Fructul urmează acelaşi traseu, însă, deşi ochii sunt închişi, pupilele dumneavoastră se mişcă în sus, apoi în jos, în funcţie de poziţia fructului. Dificultatea apare din faptul că pupilele trebuie menţinute fixe, pe toată durata tehnicii. Încercaţi să mişcaţi fructul având pupilele imobile. Vi se va părea mai greu, ba chiar, la începutul practicii, fructul va rămâne… pe farfurie.

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More