Existenţa OZN-urilor este un fenomen real şi din ce în ce mai actual


de Marvin Atudorei

Conform unui sondaj de opinie recent realizat de către National Geographic Society (organizaţie ştiinţifică din SUA), se estimează că 79% din populația americană este de părere că Guvernul Statelor Unite are informații despre OZN-uri, însă le ține ascunse față de public. Deşi din punct de vedere oficial OZN-urile au fost prezentate de-a lungul timpului drept „obiecte zburătoare neidentificate” iar subiectul a fost deseori aruncat în derizoriu, în ultima vreme, unii oficiali guvernamentali de pe planeta noastră au recunoscut că fenomenul OZN este autentic.
Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, din anul 1947 până în prezent, mai mult de 150 milioane de oameni au fost martori la apariţia OZN-urilor. Cel puțin câteva sute de mii de apariții au fost consemnate oficial în ultimii 50 de ani, dar pentru că în realitate, doar un mic procent din numărul celor care sunt martorii unui asemenea fenomen îl și raportează autorităților, se estimează că numărul total al acestor apariții din ultimii 50 de ani, se ridică la câteva milioane. Rata înregistrării fenomenelor OZN a crescut cu 67% în ultimii trei ani, conform datelor statistice publicate de organizația MUFON (Mutual UFO Network).

Conform miilor de mărturii care au parvenit în ultimii ani de la numeroase persoane de pe întreg globul pământesc, care au filmat sau fotografiat spontan apariţiile strălucitoare şi jucăuşe ale OZN-urilor, putem concluziona că misteriosul fenomen al obiectelor zburătoare neidentificate a încetat să mai fie un mit şi se transformă într-o realitate din ce în ce mai evidentă.
Uneori, ele apar sau dispar din senin, viteza lor depăşeşte cu mult pe cea a aparatelor de zbor inventate de oameni, zboară în unghiuri ce sfidează legile fizicii, își modifică forma sau culoarea sau se disociază în mai multe componente. OZN-urile apar singure sau grupate în formaţii, zboară şi se aliniază pe cer în diverse moduri care surprind privitorii prin precizia matematica a acestor jocuri aeriene. Sunt semnificative cazurile în care unele OZN-uri au survolat mari oraşe de pe mapamond cum ar fi Rio de Jainero, Moscova, New York sau Roma staţionând pe cer mai mult timp astfel încât să poată fi reperate de către sute de mii de persoane.

Modul de a se mişca pe cer al acestor OZN-uri este atât de spectaculos încât nu pot fi confundate cu niciun aparat de zbor cunoscut pe planeta noastră. Dincolo de aceasta, cercurile oculte de interes care conduc din umbră planeta pământ nu vor ca existenţa  OZN-urilor să fie recunoscută oficial, astfel încât, obiectele zburătoare neidentificate sunt adeasea clasate ca fiind „baloane meteorologice sau sateliţi”.
Dincolo de aceasta, merită să amintim că la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi în prima perioadă a „Războiului rece”, armata SUA s-a confruntat cu două apariţii OZN foarte mediatizate la vremea aceea, care ne confirmă într-un mod evident că încă din anii ’40-’50 Guvernele SUA aveau dovezi zdrobitoare asupra fenomenului OZN, dar pe care, în mod ciudat, nu au vrut să le facă publice.

Două exemple celebre de apariţii OZN din prima jumătate a secolului XX

La data de 25 februarie 1942, un obiect zburător neidentificat a apărut în California deasupra metropolei Los Angeles. Fiind în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi presupunând că era un bombardier inamic sau un avion de supraveghere, soldații americani l-au interceptat drept o prezenţă ostilă necunoscută şi au primit ordine să îl doboare. În mod uimitor şi şocant pentru acei militari, avionul trimis pentru a ataca OZN-ul  părea că nu se poate apropia nicicum de el. În acel moment militarii americani au declansat atacul de la sol. Totuşi, deşi artileria antiaeriană a tras peste 10.000 de proiectile, OZN-ul nu a putut fi doborât. Există fotografii clare în care se poate observa muniția explodând în jurul aeronavei. În pofida atacului îndârjit, OZN-ul a rămas pe poziţii,  fără să răspundă la atac iar după o vreme a dispărut pur și simplu. Amploarea atacului a fost înțeleasă abia în ziua următoare, când numeroşi civili au descoperit la sol o cantitate foarte mare de resturi de la proiectilele explodate. Ziarele din acea perioada au descris evenimentul pe prima pagină. La început, armata a recunoscut că alarma a fost reală și că, într-adevăr, a fost ceva pe cer, dar au evitat sa foloseasca denumirea de OZN. Oficialii au declarat ca era „ceva” dar ca ei „nu pot preciza” ce anume.

Ulterior însă, în efortul de a salva aparențele și de a păstra secret faptul că nu au reușit să doboare acel OZN, oficialii armatei au afirmat fusese doar un balon meteorologic. Aceasta a fost una dintre primele mistificări oficiale a unei apariții OZN care totuşi se petrecuse în mod evident iar sute de persoane fuseseră martore.

 
Un eveniment semnificativ al apariţiei mai multor OZN-uri, a avut loc în Washington, capitala SUA. În luna iulie a anului 1952, multe dintre din publicaţiile jurnalistice de renume de pe mapamond semnalau observarea de către sute de martori oculari a zeci de aeronave neidentificate, sferice, luminoase, deasupra clădirii Capitoliului din Washington.
Imediat ce OZN-urile respective au fost detectate pe radar, din cauza importanței strategice a poziției pe care o traversau, armata a primit ordin de la Casa Albă ca avioane cu reacție F-94 să decoleze pentru a le intercepta. Planurile lor au fost însă evitate cu ușurință de către OZN-uri, care păreau că se joacă. Enigmaticele OZN-uri au rămas în zonă mai multe ore în acea noapte, fiind capabile să apară și să dispară brusc. Au fost făcute numeroase fotografii, dar și câteva filmări. Vă prezentăm un scurt material video despre acest caz, material ce conține și o mărturie a fostului președinte american, Harry Truman, care a recunoscut la acea dată existenţa OZN-urilor, afirmând că această problemă este discutată la toate congresele militare de interes național.

 
Un exemplu extraordinar, mai recent, este cel al apariției OZN de la Jocurile Olimpice din iulie 2012.
Videoclipul care urmează a fost postat pe Internet de celebrul ziar britanic The Telegraph. Numeroşi martori oculari care au observat extraordinara apariţie s-au grăbit să imortalizeze momentul excepţional, astfel că oricine doreşte se poate convinge că OZN-ul este adevărat. În această direcţie, pe internet se găsesc numeroase postări în imagini ale respectivului OZN apărut pe cerul Londrei. Datorită filmărilor din mai multe unghiuri a zborului OZN-ului, filmarea merită văzută şi studiată atât de către cei interesaţi de astfel de apariţii enigmatice cât şi de către cei sceptici care astfel s-ar putea convinge cu siguranţă de autenticitatea fenomenului OZN.

Apariţii  ale OZN-urilor deasupra unor aeroporturi internationale

La data data de 7 iulie 2010, aeroportul internațional din Hangzhou (China) a fost blocat din cauza unui obiect zburător neidentificat. OZN-ul s-a oprit parcă intenţionat deasupra pistei de aterizări şi astfel timp de o oră activitatea acelui aeroport a fost oprită. Enigmaticul fenomen OZN a zdruncinat semnificativ activitatea zborurilor, peste 2000 de pasageri fiind nevoiţi să aştepte. Fiind puse în faţa unei apariţii atât de concludente, oficialităţile  nu au mai avut nicio scuză, fiind nevoite să recunoască oficial prezenţa respectivului OZN deasupra aeroportului chinez.
„Intervenţia” OZN s-a repetat două săptămâni mai târziu, când un alt obiect neidentificat a efectuat unele manevre de zbor în zona aeroportului.

În luna septembrie a anului 2011,  aeroportul din oraşul chinez Baotou a fost survolat de un obiect zburător neidentificat, fapt care a dus la blocarea activităţilor din cadrul aeroportului, timp de o oră.

La data de 24 martie 2011 apariţia unui OZN a determinat sistarea activităţilor din cadrul aeroportului Internaţional Gardermoen din capitala Norvegiei, Oslo, pentru  90 de minute.

Având în vedere că aceste OZN-uri au apărut deasupra unor aeroporturi internaţionale în condiţii de deplină vizibilitate şi la ore de vârf, sistând pentru perioade considerabile de timp traficul aerian, ar fi naiv să considerăm că cei care le pilotează au făcut asta întâmplător şi neintenţionat. Oare ce au vrut misterioşii piloţi ai acestor aeronave extraterestre să ne transmită? Deocamdată, enigmaticul „limbaj” extraterestru pare să scape inţelegerii umane limitate.

De ce işi  fac OZN-urile apariţia deasupra marilor oraşe ale lumii?

Până acum doi trei ani, cele mai multe OZN-uri apăreau în locuri nepopulate şi pentru perioade scurte de timp astfel că nu erau niciodată suficiente fiinţe umane care să aducă mărturii asupra faptului că planeta noastră este, totuşi, vizitată din spaţiul cosmic, în ciuda declaraţiilor mincinoase ale oficialităţilor.
Dincolo de aceasta, în prezent, datorită „valului” de apariţii ale OZN-urilor deasupra unor zone intens populate de pe pământ, cum ar fi mari centre turistice sau capitale ale lumii, am putea spune că cei care pilotează aceste nave misterioase au într-adevăr intenţia de a se face cunoscuţi şi de a capta atenţia pământenilor. În acest caz, putem afirma că acest eveniment de excepţie este unic în istoria ultimilor 2000 de ani ai omenirii şi merită să fie cercetat îndeaproape.

Vă prezentăm în continuare câteva din miile de apariţii extraordinare ale unor nave  extraterestre, deasupra marilor oraşe ale lumii:

În luna iunie 2004, sute de nave globulare şi-au făcut apariţia pe cer, în plină zi, deasupra metropolei Guadalahara din Mexic, cu o populaţie de peste patru milioane de locuitori. Cu acea ocazie, sute de OZN-uri au realizat o „demonstraţie aeriană” calmă, paşnică și plină de bucurie. Cerul s-a umplut de obiecte sferice luminoase grupate într-o formaţie imensă, care se mişca la unison. Între ele se afla o navă mai mare, cu formă de disc, care părea să le conducă.

Alte apariții spectaculoase au avut loc în anul 2010 în SUA, Columbia, Taiwan, Mexico, Japonia, iar în anul 2011, au fost înregistrate unele apariţii cu totul excepţionale ale OZN-urilor, în Australia, SUA şi Rusia.

Extraordinarul cerc de lumină care a apărut pe cerul Moscovei la data de 8 octombrie 2009, a fost urmărit cu entuziasm şi încântare de către sute de mii de cetăţeni ruşi. Datorită formei sale armonioase şi spaţiale, enigmatica apariţie i-a făcut pe mulţi să se gândească că cercul respectiv ar fi putut fi, de fapt, o navă extraterestră care se oprise deasupra Moscovei în acea zi de toamnă. Deşi nu putem afirma cu certitudine că misteriosul cerc de lumină de pe cerul Moscovei a fost cu adevărat un OZN, merită să amintim faptul că în ultimii doi ani, datorită transformărilor extraordinare prin care trece planeta noastră, au fost raportate numeroase fenomene misterioase şi surprinzătoare (cum ar fi sunetele puternice şi cu totul inexplicabile pe care le emite pământul şi atmosfera sa) care sunt nişte suis generis „semne divine” ce vestesc intrarea omenirii într-o noua eră a lumii şi a păcii.

Pe data de 28 ianuarie 2011, un obiect neidentificat luminos a coborât lin deasupra oraşului Ierusalim, apoi, după ce a strălucit orbitor, s-a ridicat vertical cu o incredibilă viteză. Cu acea ocazie, unii martori au realizat mai multe filmări simultane, din patru unghiuri și locații diferite, ceea ce exclude un fals.

Un alt caz care a rămas celebru este cel petrecut în oraşul Phoenix din Arizona, în seara zilei de 13 martie 1997, când un imens obiect în formă de „V” a zburat extrem de lent timp de aproape trei ore pe o distanță de 300 mile, putând fi astfel fotografiat și filmat de mii de martori. Diametrul navei a fost estimat la cel puțin 1,6 kilometri. Uriașul obiect, care era perfect silențios și nu putea fi detectat de radare, a putut fi văzut simultan din cinci orașe diferite. Nava acoperea stelele, dar reflecta luminile orașului. Atunci când trei avioane F16 s-au apropiat, gigantica navă s-a înălțat brusc și a dispărut.

Dincolo de misterul care se ascunde în spatele fenomenului OZN şi a vizitatorilor care pilotează navele spaţiale uimitoare pe care din ce în ce mai mulţi pământeni sunt încântaţi să le poată observa pe cerul planetei noastre, merită să ne punem întrebarea de ce, deocamdată, nu au fost făcute publice niciun fel de declaraţii care să confirme ceea ce deja se petrece sub ochii noştrii?
Ca şi în cazul altor adevăruri ultrazguduitoare şi de o importanţă vitală pentru omenire (cum ar fi cel de-al trei-lea secret de la Fatima), care sunt ţinute ascunse pe motivul că noi, oamenii acestei planete nu am fi în stare să le înţelegem, fenomenul OZN este şi el exact în acelşi mod ocultat, astfel că pentru marea majoritate a fiinţelor umane civilizaţiile extraterestre rămân deocamdată doar un mit sau un scenariu de film ştiinţifico-fantastic.
Pentru orice om înzestrat cu bun simţ şi care este capabil să observe cu luciditate declinul cumplit al omenirii în urma acţiunilor criminale ale elitei satanice, devine evident că vizitele armonioase şi pline de pace ale unor civilizaţii extraterestre foarte evoluate, nu au cum să fie agreate de aşa zişii „iluminaţi” care vor un al treilea Război Mondial şi subjugarea umanităţii prin ceea ce ei îşi închipuie că va reprezenta aşa-zisa Nouă Ordine Mondială.

Deşi, deocamdată, omenirea se complace în ignoranţă, totuşi, există unele fiinţe umane cum ar fi doctorul american Steven Greer, care sunt capabile să comunice cu misterioşii vizitatori din spaţiul cosmic. Deasemenea, în cadrul şcolii noastre de yoga, sunt realizate de către mii de fiinţe umane, unele exemplificări spirituale excepţionale de comuniune şi contactare a fiinţelor extraterestre foarte evoluate spiritual care vor să ajute umanitatea în această perioadă plină de transformări extrordinare.

Citiţi şi:

OZN-uri deasupra mai multor oraşe din România şi din străinătate în noaptea de Anul Nou

Enigmele de la Cernobâl pot fi cu ușurință explicate dacă luăm în considerare ajutorul cert care a fost oferit de OZN-urile ce aparțin unor civilizaţii extraterestre

 

yogaesoteric
12 februarie 2013

 
 

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More