Experiment în premieră de contact la unison al fiinţelor extraterestre

La iniţiativa grupului lui Steven Greer, în data de sâmbătă, 9 octombrie 2010 se va realiza procedura de contact ET de către cât mai mulţi oameni care au contact cu acest grup sau cunosc această procedură. Acest contact se va petrece timp de 24 de ore, de la ora 0:00 până la ora 24:00.

Aceasta este un experiment în premieră al grupului lui Steven Greer, realizat cu intenţia de a trece la un nivel superior al interacţiunii cu prietenii noştri din Univers, pentru a fi de cât mai mult ajutor planetei Pământ în acest proces de tranziţie către o nouă eră.
 



Detalii:

– Realizaţi procedura de contact oriunde vă aflaţi, şi pentru oricât timp doriţi, în intervalul de 24 de ore menţionat (ora locală)

– Ideal (dar nu obligatoriu) este să realizaţi această procedură în grupuri de măcar câţiva oameni, pe cât posibil departe de zonele locuite.

– Pe parcursul întregii tehnici rămâneţi conştienţi de faptul că vor fi mii de oameni pe întreaga planetă care sunt la unison cu această iniţiativă.

– În timpul realizării tehnicii, rugaţi-i pe prietenii noştri extratereştri să răspundă într-un mod care să fie un semn indubitabil al prezenţei lor pe această planetă şi al faptului că noi, că şi civilizaţie, putem comunica cu ei.

– Muzica specială ce poate fi folosită (sunt nişte sunete de provenienţă extraterestră ce au fost înregistrate în Anglia şi apoi sintetizate) – se poate descărca aici.


Tehnica de contactare a fiinţelor extraterestre benefice

– Consacrare

– Intrarea într-o stare de conştiinţă cât mai elevată şi de linişte mentală cât mai profundă (orice tehnici cunoaşteţi – LAYA YOGA etc)

– Conştientizarea faptului că tot universul este o proiecţie a minţii divine şi că toate fiinţele care există în univers sunt unite prin conştiinţa divină care le-a creat (suntem cu toţii copii ai aceluiaşi Dumnezeu)

– Expansiunea conştiinţei în spaţiu:
  O dincolo de limitele planetei noastre, pe care o vedem din spaţiu
  O dincolo de limitele sistemului solar, pe care îl vedem din afară
  O dincolo de limitele galaxiei noastre, pe care o vedem din afară
(aici poate fi de ajutor vizionarea în prealabil de imagini ale planetei, galaxiei etc văzute din afară)

– Percepem în aceste spaţii vaste prezenţa fiinţelor extraterestre benefice, elevate şi a navelor lor spaţiale.

– Conştientizăm că aceste finite sunt conectate la un Consiliu suprem intergalactic, compus din finite extraterestre extrem de elevate spiritual.

– Urmărim să contactăm atât fiinţele extraterestre percepute, cât şi membrii Consiliului intergalactic. Ne prezentăm şi le transmitem toată iubirea şi prietenia de care suntem capabili. Îi invităm să vină acolo unde noi ne aflăm, cu scopul de a cunoaşte mai mult despre existenţa lor, şi de a contribui şi în felul acesta la crearea unei civilizaţii spirituale pe planeta Pământ.

– Le rugăm pe fiinţele extraterestre să se manifeste pentru noi în orice mod care este potrivit şi care conferă siguranţă, atât lor cât şi participanţilor din grupul nostru.

– Le arătăm mental unde ne aflăm (că şi cum am face “zoom”: galaxia Calea Lactee, sistemul nostru solar, Pământul – a treia planetă de la Soarele nostru, continentul pe care suntem, ţara şi poziţia ei pe continent (gen: România, în partea de sud-est, pe ţărmul Mării Negre), oraşul şi poziţia lui geografică în ţară, zona din oraş, strada, casa etc – cu cât mai multe detalii vizuale).

– Că mijloc de identificare a noastră putem mentaliza o coloană de lumină albă care se înaltă chiar din mijlocul grupului nostru. Putem de asemeni folosi lanterne cu raze laser sau/şi anumite sunete.

– Putem realiza de mai multe ori această procedură de zoom out/zoom în.

– Rămânem în linişte într-o stare de receptivitate, urmărind să percepem prezenţa şi manifestarea fiinţelor extraterestre.

– E bine să alocăm măcar 2-3 ore pentru această procedură – ideal în nopţile fără lună, când e mai uşor de privit stelele, dar nu numai. Procedura se poate face oriunde, chiar şi într-o cameră. Ideal totuşi este afară.

– Puteţi folosi detectoare de radar cu baterie, şi de asemeni detectoare de câmpuri magnetice, care pot semnala uşor prezenta eterică a ET, şi se pot manifesta chiar interactiv.

– Dacă faceţi poze – folosiţi trepied şi expunere lungă gen 30 sec, fără flash.

– La locul unde se face contactul nu se vor folosi nici un fel de surse de lumină – gen faruri, lanterne, flash-uri etc (acestea scad senzitivitatea ochiului pt aproape 30 de minute)

– Pentru a percepe mai uşor manifestările eterice realizăm defocalizarea privirii.

– În timpul tehnicii se pot alterna perioadele în care privim cerul cu perioade de meditaţie, sau diverse tehnici spirituale (gen rugăciuni pt planeta pământ, binecuvântări sau orice altceva ne simţim inspiraţi să facem).

– La plecare mulţumim fiinţelor extraterestre.
 

Materiale necesare (ideal) – evident se poate şi fără:
 

– Lanterne cu laser
– Detectoare de radar şi câmpuri magnetice
– Camere digitale
– Scaune pliante
– CD player

Pentru întrebări şi relatări, vă rugăm să o contactaţi pe Ileana Ştefănescu la ileana@usyoga.net.

Pentru a afla detalii despre activitatea Dr. Steven Greer, vizitaţi http://www.cseti.org.

yogaesoteric
5 octombrie 2010


 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More