Experiment militar șocant și inuman ce a fost efectuat în anii ʼ60: britanicii şi-au drogat soldaţii cu LSD, fără ca ei să ştie

 
În 1963, unor soldaţi britanici li s-a administrat LSD, când erau pe terenul de exerciții militare, fără să li se spună că sunt cobai într-un experiment cu unul dintre cele mai periculoase droguri.
 

Imaginile hilare de mai jos demonstrează în ce mod le-au fost afectate funcțiile creierului și simțurile. Soldații au devenit incapabili să mai comunice, ori să poată merge până la bază, pe care nici nu o puteau vedea, deși se aflau la câteva sute de metri de aceasta, în câmp deschis.

„15 minute după ce au luat drogul, comunicarea radio a devenit dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Dar bărbaţii încă sunt capabili să facă efort fizic; oricum, acţiuni constructive încă sunt realizate de cei care mai aveau simţul responsabilităţii, în ciuda simptomelor fizice. Dar la o oră şi zece minute după ce au luat drogul, un soldat urca în copac să hrănească păsările, iar comandantul grupului a renunţat, admiţând că nu mai putea să se controleze nici pe el şi nici pe cei din echipă. El însuşi a izbucnit apoi în râs.”

Citiţi şi:

În SUA, experienţele medicale pe oameni, inclusiv pe copii, au luat deja proporţii alarmante!

Experimente realizate pe oameni – o incursiune în culisele murdare ale puterii

Românii, atacaţi sistematic cu arme psihotronice! Gen. Chelaru sugerează că astfel de dispozitive ar fi amplasate şi în marile pieţe ale oraşelor
 

yogaesoteric
5 iunie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More