Experimente care au condus la descoperirea transmutaţiei biologice

Oamenii zilelor noastre îmbătrânesc înainte de vreme, risipind nechibzuit energia lor sexuală. Tradiţiile spirituale consideră această energie a fi un veritabil elixir de viaţă lungă, dacă este utilizată într-un mod înţelept. Cum anume, aflaţi din cele ce urmează.
 
Transmutaţia este transformarea unui element chimic în alt element chimic. Se ştie că în Evul Mediu alchimiştii au încercat să transforme plumbul în aur prin anumite procedee fizico-chimice. În Soare şi în stele au loc procese de transmutaţie în mod continuu, încă de la naşterea universului. Hidrogenul se transformă în heliu, apoi către “sfârşitul” vieţii unei stele, acesta trece în elemente mai grele, cum ar fi carbonul, oxigenul, calciul, fierul sau uraniul. Mai aproape de epoca noastră, bombele nucleare şi centralele nucleare produc în mod obişnuit elemente chimice noi, pornind de la uraniu. Acesta este bombardat cu neutroni şi fisionează, producând faimoasele deşeuri radioactive, care nu sunt altceva decât elemente transmutate. Iar în urma reacţiei de fisiune nucleară rezultă o energie uriaşă.

Ştiinţa modernă afirmă că este imposibil să se genereze reacţii nucleare la temperaturi normale, sau la energii joase. Motivul este foarte simplu: atomii sunt constituiţi din două părţi, un nucleu foarte dens, cu sarcină electrică pozitivă, şi electronii cu sarcină negativă ce îl înconjoară. Pentru a face să fuzioneze doi atomi, trebuie ca nucleele lor să se unească. Dar acestea, având sarcini pozitive, se resping. Ele trebuie aduse foarte aproape unul de celălalt, de exemplu proiectându-l pe unul spre celălalt, cu o viteză foarte mare. Odată ce nucleele sunt foarte apropiate, forţele nucleare înving forţele electrice şi astfel cele două nuclee fuzionează. Reacţiile de fuziune şi cele de fisiune nucleară au loc la energii foarte mari.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More