Experimente stranii în baze subterane americane (I)

 

Vă prezentăm în cele ce urmează un interviu excepțional oferit lui David Wilcock de către un fost agent al unor servicii secrete militare americane. Pe nume Emery Smith, respectivul invitat a dezvăluit din propria sa experiență detalii senzaționale din activitatea desfășurată în cadrul unor baze subterane americane de mare adâncime, unde au loc tot felul de experimente stranii, care au implicat inclusiv contactul cu anumite ființe extraterestre.

David Wilcock: Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe David Wilcock și invitat pe Emery Smith!

Invitatul nostru din seara aceasta iese la lumină pentru a dezvălui o parte din activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul unui program biologic secret, dintr-o instalație subterană, sub deșertul New Mexico. Pot să vă dezvălui acum că Emery Smith este o sursă cu care colaborez de mult timp și care a folosit ca acoperire numele „Paul”. Poate că l-ați văzut în filmul Sirius unde a disecat un trup umanoid din Atacama.

În acest episod introductiv ne va spune câte ceva despre programul secret militar din Kirkland – AFB din New Mexico, unde i s-a cerut să disece mostre de țesut de trupuri extraterestre.

Înainte să auzim relatarea fascinantă a lui Emery, doresc să vă mai spun că sunt deja în curs de desfășurare transformări epocale pentru planetă și oameni. Faptul extraordinar este că o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă. Pentru a ajuta la facilitatea transformărilor care vin, aceste ființe au numit un purtător de cuvânt pentru a ne transmite cine sunt și de ce au venit. Emery, bine-ai venit la emisiune!

Emery Smith: Mulțumesc Dave, sunt fericit să fiu aici după 10 ani de colaborare cu tine! Mărturisesc că dialogurile noastre au contribuit foarte mult în toți acești ani pentru a mă motiva să dezvălui elemente mai semnificative din realitățile tulburătoare la care am participat. Cred că este acum vremea să spun și mai mult și-ți mulțumesc că m-ai ajutat să ajung în acest punct.

D.W.:
În filmul Sirius se face o autopsie a unui trup care pare al unui ET de 15 cm înălțime.
E.S.: Corect…

D.W.:
Cine din film face acea autopsie?

E.S.: Eu am fost vice-președintele CSETI pentru aproximativ cinci ani, iar ceea ce s-a petrecut a fost că oamenii cu care lucram la CSETI au decis că ar fi o idee grozavă ca acest trup de extraterestru, care exista într-adevăr şi era păstrat de un laborator civil din Spania, să fie autopsiat și să luăm ceva ADN. Este necesar să vă spun că am mai lucrat cu țesuturi de origine nepământeană în aceste programe secrete compartimentate, am văzut peste 3.000 de astfel de probe. Așa se face că am fost desemnat să fac eu însumi autopsia, iar în acest proces am fost asistat de dr. Steven Greer și de dr. Jan Bravo. Și au existat de asemenea și alți doctori acolo care m-au ajutat.

D.W.:
Cred că nu mă va ierta nimeni dacă nu explicăm și cum ai ajuns tu să ai doctorate medicale multiple, din programe militare extrem de specializate. Ai putea să ne vorbești despre ceea ce ai făcut în armată… cu această biologie neobișnuită?

E.S.: Da, sigur, totul a început de fapt încă de când am intrat în armată, eram foarte tânăr. Eu am fost ceea ce ei numeau în limbaj codificat „un 90252”, adică un fel de tehnician chirurg. Adică o persoană care oferea instrumente medicului care opera. Am fost avansat apoi paramedic, prim asistent în chirurgie, iar apoi i-am învățat la rândul meu pe alții să facă toate astea. Totul a decurs foarte rapid, peste noapte. După care m-au mutat la baza forțelor ariene Kirtland, unde mi-au oferit ceva special, ceea ce noi numim o slujbă „Moonlighting”, adică… muncă la negru, dar într-un domeniu deosebit de special. Partea și mai neobișnuită este că eu eram încă un copil, foarte tânăr. Dar eram apreciat ca foarte inteligent și foarte matur pentru vârsta mea la acea vreme. Iar eu eram fascinat atunci când mă puneau să supraveghez echipamente de milioane de dolari, pe care oamenii obișnuiți nu ar fi capabili nici măcar să le utilizeze… De altfel, acestea nu puteau fi folosite de către civili. Deci asta m-a ademenit spre a lucra în acest fel. Iar ei au spus: „Ok, noi îți vom spune formal asta, sergent Smith, dar, în realitate tu vei face asta… și vei continua să fii plătit”. Iar eu am zis ok, așa că în aparență lucram pentru programe compartimentate civile, dar de fapt devenisem membru activ într-un serviciu special… și a funcționat.

Știu că au existat multe întrebări, am aflat că oamenii pentru care am lucrat din camerele de operațiuni de acolo întrebau: „De ce pleacă Smith în fiecare zi la prânz? Unde se duce?”. Și li se răspundea: „Oh, are o problemă la genunchi. Este necesar să se ducă la terapie fizică”. Deci, în josul lanțului de comandă, șefii știau că au apărut anumite suspiciuni, dar ei erau nevoiţi să mențină aparențele într-un fel. Până când la un moment dat au zis: „Hai să-l scoatem de aici și să-i oferim o normă întreagă, cu această disecare de țesuturi de origine necunoscută”. Ei bine, de atunci am devenit cu totul absorbit și am devenit realmente obsedat de ceea ce făceam.

D.W:
Și spui că erai la baza forțelor aeriene Kirtland?

E.S.: Da, eram la baza forțelor aeriene Kirtland… Este locul unde am început, în Albuquerque, New Mexico. Și nu numai că lucram acolo, dar făceam în continuare muncă la negru, după program, iar asta a avut legătură cu laboratoarele Sandia și Los Alamos.

D.W.:
Sandia… da, Sandia este o altă locație securizată din baza aeriană Kirtland.

E.S.: Exact, este ca o bază în interiorul bazei… care merge în subteran, multe, multe etaje.

D.W.:
Hai să detaliem acest aspect un pic, deoarece eu am mai vorbit cu tine despre subiect, am primit mici părticele și fragmente de informaţii de la tine de peste un deceniu. Iar pe măsură ce a trecut timpul ai ajuns să îmi împărtășești tot mai mult. Este în regulă pentru tine să abordăm public subiectul acum?

E.S.: NDA-ul (acordul de ne-dezvăluire) semnat de mine a expirat, dar eu sunt încă… Nu voi vorbi despre ceva ce nu mă simt confortabil să vorbesc, dacă cred că este ceva ce te-ar pune pe tine sau pe mine în pericol. Dar în rest, despre ceea ce vă spun acum… cred că va fi în regulă.

Singura dată când m-am simțit realmente amenințat a fost atunci când am luat ilegal ADN-ul din Barcelona, din Spania. Au încercat atunci trei tentative de asasinat asupra mea… a fost foarte înfricoșător… Am crezut că fac asta deoarece am luat ADN-ul de acolo, l-am dus la Stanford, dar de fapt asta nu a avut nimic de a face cu ADN-ul… Era vorba de fapt de cineva care era supărat pe mine deoarece am demisionat.

Acel cineva a pregătit trei laboratoare compartimentate, deservite de echipe „ude” (de asasinare n.t.) după cum le numim, să vină și să facă mica lor treabă murdară. Dar am fost capabil să scap din asta, mulțumesc lui Dumnezeu, datorită, de fapt, ajutorului din partea guvernului SUA și a unor militari și oficiali de la CIA. Care chiar m-au ajutat, au întors situația și au amenințat și ei înapoi și nu eram doar eu, ci și un alt coleg de-al meu care lucra la acea ființă Ata (din Atacama n.t.) și imediat a încetat totul… Dar când mă aflam în Florida și primeam toate aceste amenințări, am întrebat: „Ce am făcut? De ce sunt aici?”.

D.W.:
Acum, pentru ascultători, în caz că nu știu, o cameră umedă are faianță pe pereți, podeaua are o scurgere în mijloc, iar umed este sângele tău.

E.S.: Da, aceasta este o rapidă… aici este locul unde aduc oamenii și-i omoară și apoi se curăță ușor, cu o scurgere mare și drăguță, câteva furtunuri și un sistem de dezinfectare imens…

D.W.:
Iar tu știai ce era când te-au dus acolo?

E.S.: Absolut…

D.W.:
Bănuiesc că erai foarte intimidat…

E.S.: Am văzut diferite tipuri de camere umede, nu pentru oameni, dar pentru alte scopuri, din alte proiecte compartimentate, dar niciodată în Washington DC. Iar ei au spus pur și simplu că mi-am violat contractul, iar eu am spus: „Înainte să mă ucideți, ați putea vă rog să-mi arătați și să-mi spuneți unde mi-am violat contractul, și voi accepta fericit asta!?” Am zis: „Voi știți totul despre mine, aveți propriul vostru satelit pe mine, voi știți fiecare telefon, mesaj text, voi știți totul… Adică, ce am făcut? Doar spuneți-mi!” Iar opt ore mai târziu, pe când eu transpiram în acea cameră, s-au întors și au spus: „Ne pare foarte rău, domnule Smith, a fost o problemă internă și nu va mai fi nevoie să-ți faci probleme legat de asta din nou. Ne cerem scuze”. A fost un moment chiar frumos, deoarece a fost pentru prima dată când am simțit că Alianța a intervenit și oamenii de acolo căutau să mă protejeze sau căutau să facă ceva pentru mine.

D.W.:
Ai mers la Sandia… și…
E.S.: Ei bine, eu deja locuiam acolo la bază, avem propriul meu loc acolo, dar lucram la un spital din afara bazei, spitalul bazei forțelor aeriene Kirtland al VA (Administrarea Veteranilor n.t.) care era de fapt în afara bazei… ceea ce este ciudat.

D.W.:
Și nu uitați faptul că baza forțelor aeriene Kirtland este a cincea cea mai mare bază din lume și acolo obișnuiau să ascundă nuclearele în munți! Așa deci…
E.S.: Ei bine, noi avem New Mexico și Nevada, una lângă cealaltă, și bineînțeles avem Aria 51 din Nevada… sunt toate conectate.

D.W.:
Tu ai folosit vreodată sistemul subteran de navete?

E.S. : Doar de la Sandia la Los Alamos și este posibil să fi mers până la Dulce și înapoi, dar nu știu unde s-a oprit… Existau patru dintre ele…

D.W.:
Patru din ce anume?
E.S.: Aceste tipuri de trenuri de tip Maglev, dar din ceea ce am auzit recent ei le-au actualizat și modernizat, fiind complet diferite, mai degrabă ca un Maglev cu tuburi vidate… Și există și alte aspecte cu care am avut de-a face cu ocazia activităților de cercetare a țesuturilor și a altor aspecte în care am fost implicat, o mulțime de nave pe care eu le-am… Cumva am fost adus în diferite proiecte să mă uit la nave deoarece… acestea erau vii, de fapt! Navele erau vii… Navele erau vii și erau conștiente!

D.W.:
Asta este asemănător cu ceea ce am auzit de la David Adair, care a descris că a fost la Aria 51 și că a văzut un sistem de alimentare care era de fapt o ființă vie. Dar era un ceva foarte mare, care avea un gen de schelet și deasupra avea componente ca niște țesuturi, dar avea de asemenea componente tehnologice, o ciudată combinație de tehnologie cu țesuturi…

E.S.: Așa este… Și eu am lucrat cu această tehnologie când am îmbrăcat țesut deasupra unui schelet de titan. Se numește osteointegrare.

D.W.:
Chiar?

E.S.: Da, gândește-te că dacă noi putem avea țesut și titan împreună, iar eu îți pot face osul din țesut și titan, tu vei fi destul de puternic Dave… Îmi va fi greu să rup acel os. Iar apoi adaugă celule stem la chestia asta și plachete bogate în plasmă, ceea ce crește densitatea osoasă uneori de 10 ori… Adică va întări extraordinar propriul tău os. Țineți minte asta.

D.W.:
Asta sună foarte mult ca Wolverine, în filmele X-Men.

E.S.: Absolut… Deci da, este osteointegrare, prin care ei în principiu fac toate aceste plăci de protecție din oțel, dar care au, de asemenea, o super-capacitate de regenerare foarte rapidă.

D.W.:
Acesta este un secret uriaș, despre care ei nu doresc să se știe. Cum să nu mai avem îmbătrânire la nivelul populației?
E.S.: Nu doar că nu mai avem îmbătrânire pentru super-soldați, dar eu vorbesc despre programe pentru soldați despre care nu ai de unde să auzi, de niveluri mult mai înalte, de tip Kabala – Majestic, știți, nivelurile corporațiilor secrete… în care reușesc să te reîntinerească.

D.W.:
Iar acum această nouă proteină de care mi-ai spus, care tocmai a fost descoperită, A2M, alfa 2 macro-globulină, Sfinte Sisoie… Ei pur și simplu dau înapoi timpul!

E.S.: Iar acum că a apărut, eu vă pot spune chiar că acesta este un inhibitor care blochează orice inflamație, așa că trupul se vindecă de la sine. Deci cu alte cuvinte tot ceea ai nevoie pentru a supraviețui un timp extrem de lung este deja în trupul tău. Problema este că aceste câmpuri de radiații din jurul nostru și mâncărurile pe care le mâncăm, totul este otrăvit… Iar asta aduce inflamația! Nu contează că cineva are un accident de mașină sau vreo o boală, totul începe cu inflamația. Dar dacă pot opri inflamația… trupul se va vindeca de la sine, natural…

D.W.:
Asta este foarte entuziasmant… Pentru cine poate avea parte de așa ceva.

E.S.: Și apropos, acea A2M nu am descoperit-o eu, ci doar am făcut parte dintr-un proiect care este specializat în asta și așa am aflat informația.

D.W.:
Deci hai să vorbim despre cum ai pornit cu biologia ET. Tu ai fost conștient la început… că autopsiai ET?

E.S.: Ei… a fost și foarte amuzant deoarece intrările către locul în care mergeam nu erau în laboratoarele Sandia. Erau într-o clădire mai mică… din care se mergea în jos, vreo 30 de etaje. Iar când am ajuns acolo jos și m-au dus prin toate acele holuri – eram în prima mea zi – și-mi amintesc că am fost dus într-o cămăruță, cam așa cum vezi în filme, în care toţi pereţii erau albi, avea o măsuță mică din oțel, și toate acele instrumente erau acolo. Iar tu ești escortat în acest loc. Și intri acolo și vezi o bucată mică de țesut. Și tot sistemul este cu presiune de aer pozitivă. Și tu chiar te îmbraci în halat ca un chirurg, cu mănușile, boneta și restul când intri acolo. Și apoi începi să etichetezi așa cum ai face… ca atunci când eram la ora de biologie la școală, cu o broască, spunând că ăsta este un mușchi sau asta este o limbă sau indiferent, iar eu eram acolo să etichetez și să iau mici mostre și să le pun în aceste diferite tipuri de borcane, cuve și recipiente, pe care apoi le-am împins printr-un perete, printr-un sertar din perete, de unde altcineva pe care nu îl cunoșteam și nu îl vedeam le lua și asta era tot.

Deci eu, în esență, luam mostre de țesut, indiferent ce fel de țesut era, unele arătau ca somonul, altele arătau ca ceva ce nici măcar nu pot explica, dar apoi la fiecare 3-6 luni, primeai o autorizație de securitate mai de sus. Așa că am rămas cu asta.

D.W.:
Deci tu mi-ai descris înainte că le numeai file-uri de somon și că atunci când ai început prima dată era ca un pătrat cam așa de mare?

E.S.: Da, era ca un pătrat perfect tăiat… cu artere, vene, nervi, pur și simplu niște tipuri diferite de țesuturi… diferite tipuri de țesuturi celulare adică… uneori puteai găsi cartilagii, într-o zonă ciudată, iar uneori puteai vedea materie neurală.
Dar mostrele erau mereu diferite, iar apoi au început să devină mai intacte și puteai spune, ei bine, asta este o mână. Dar nu ți se permitea să întrebi nimic, tu doar făceai asta, nu vorbeai cu nimeni, iar asta era munca ta și…

D.W.:
Dar dacă le spuneai prietenilor tăi sau familiei tale? Vi se ofereau informări de securitate despre asta?

E.S.: Da, aș fi fost omorât.

D.W.:
Chiar?

E.S.: Da.

D.W.:
Ai spus „o mână”, adică descrie cum ar putea arăta o mână. Dă-mi un exemplu de mână.

E.S.: Ei bine… imaginează-ți fiecare… creatură de pe această planetă care are o mână și apoi fă-le să evolueze aproximativ 1 miliard de ani de acum încolo… Imaginează-ți o palmă ce are… amprente, unghii… dar ceva complet diferit de ceea ce știm noi. Cele mai fascinante erau insectele gigant… Labele lor erau enorme. Și am examinat și țesuturi de plante stranii, de asemenea.

D.W.:
Chiar?

E.S.: Da. Și mai făceau experimente ce implicau țesuturi de plante cu un alt fel de țesut viu… iar ei au amestecat multe tipuri de țesuturi hibrid împreună, este o școală veche. Toată lumea știe de asta în aceste proiecte și este… Probabil că tu ai auzit despre asta… ei au amestecat fiecare tip de țesut de animal și ADN cu cel uman, să vadă ce se petrece.

D.W.:
Cum au făcut la bazele Dulce, New Mexico…

E.S.: Da, toate chestiile alea cumva nebunești. Iar apoi au tot început să adauge și să adauge, iar atunci când au început să aducă eşantioane de acolo de sus… atunci a început să devină… ciudat… Ceea ce s-a obținut nu mai știam dacă este uman sau ET, dar știam că ei ar fi putut crește sau omorî oricând chestia aceea și s-o facă bucăți, s-o trimită în toate aceste locuri subterane… eu nu eram singurul tehnician care făcea asta.

Citiţi continuarea articolului

Citiţi şi:

Inițiere în proiecte secrete – Interviu cu Emery Smith (I)

Dezvăluire cosmică – Din interiorul Programului Spaţial Secret – interviu David Wilcock cu Emery Smith – Răpiri ET înscenate (I)

 

yogaesoteric
24 februarie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More