Nu e nevoie să fii vreun analist militar, ca să înţelegi că atacul militar asupra unei baze siriene a contrazis orice logică militară posibilă. Dacă America într-adevăr a crezut că Assad se afla în posesia unor arme de distrugere în masă (WMD) păstrate la baza militară al-Shayrat, lansarea unui atac cu rachetă care ar fi putut duce la eliberarea agenţilor letali în aer ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi făcut. Dacă America era hotărâtă să „neutralizeze” presupusa „abilitate nucleară” a lui Assad, ar fi trimis forţe speciale sau diplomaţie. Nimeni nu dezamorsează armele de distrugere în masă cu explozibili, bombe sau rachete de croazieră Tomahawk. Nu s-a pomenit vreodată aşa ceva.
America a ţintit baza al-Shayrat, pentru că a ştiut cu certitudine că nu există arme de distrugere în masă în acel loc. A fost un spectacol de artificii. Nu a avut vreun obiectiv militar.
Prima grijă care ar trebui să îţi vină în minte este de ce ai nevoie ca presa alternativă să îţi livreze adevărul pe care orice expert militar îl înţelege foarte bine? Nu puteau New York Times şi The Guardian să ajungă la aceeaşi concluzie evidentă? Este suficient de evident că, dacă Assad nu a folosit WMD când pierdea războiul, nu ar fi avea niciun sens să le folosească atunci când victoria se profila atât de aproape.
Deci, de ce a lansat Casa Albă un atac aerian cu rachete de croazieră asupra unei ţinte inexistente?
Ştim cine ar fi fost primii care ar fi beneficiat de escaladarea situaţiei din Siria. Statul evreiesc, care a pariat pe schimbarea regimului lui Assad, în concordanţă cu sinistrul plan Yinon, acceptă acum că președintele sirian nu pleacă nicăieri. Dar iată care a fost evoluţia bizară: în timp ce BBC, The Guardian, New York Times şi Casa Albă s-au referit la Assad şi la „războiul său chimic” cu certitudine, presa israeliană a fost foarte grijulie. Ziarul israelian Ynet s-a referit doar la un „presupus” atac cu gaz din partea lui Assad. Israelienii au înţeles că povestea, aşa cum a fost prezentată, nu avea nicio logică.
Dar ar putea exista încă o narativă care să introducă o oarecare metodă în nebunia aceasta. CIA şi FBI nu par să se ţină departe de Trump şi legăturile sale cu Rusia. S-a spus că fostul consilier al lui Trump, Carter Page, „a furnizat documente unui spion rus”. Carter Page, care i-a fost consilier preşedintelui pe probleme de politică externă înainte de alegeri, s-a întâlnit ocazional cu Victor Podobnyy în timp ce agentul de informaţii opera în Statele Unite. Domnul Podobnyy a fost unul din cei trei bărbaţi acuzaţi de FBI, în 2015, în baza suspiciunii unei colaborări cu serviciul rus de informaţii externe, SVR.
Tot în acea perioadă s-a vorbit și despre faptul că ginerele lui Trump, Kushner, nu a alertat FBI-ul în legătură cu mai multe întâlniri cu oficialii ruşi, în ciuda obligaţiei legale pe care i-o impunea funcţia de consilier al preşedintelui. Avocatul său a descris omisiunea sa drept o „eroare administrativă”.
The Guardian a relatat că CIA a raportat de fapt politicienilor interesaţi să audă, în cadrul unor şedinţe secrete din vara 2016, că avea indicaţii care sugerau că Rusia ar fi lucrat pentru a-l ajuta pe Trump să devină preşedinte, o descoperire nefăcută public decât după victoria lui Trump, la câteva luni mai târziu.
Preşedintele Trump a respins orice aluzie la o conexiune cu Rusia ca fiind „ridicolă” şi „ştire falsă”. Trump ar putea convinge presa liberală, dar cu CIA şi FBI nu merge aşa de uşor.
Aşa că lui Trump nu i-a mai rămas altă opţiune, a avut nevoie de un spectacol de artificii, pentru a arăta o imagine clară a unui conflict între el şi Putin. A trebuit să inventeze un război cu Rusia. The Mirror a pus botul la vrăjeală: „Donald Trump a avertizat că se află la un pas distanţă de o confruntare militară cu Rusia”, titra ziarul.
Lansarea unui atac cu rachete asupra unei baze militare siriene pustii, în timp ce i-a alertat pe ruşi dinainte, ar fi oferit imaginea patriotică necesară poporului american. I-ar fi convins pe ziconi că America şi Casa Albă sunt gata să lanseze cel de-Al Treilea Război Mondial în numele lor.
Atacul a avut loc pentru a convinge poporul american că Trump nu este o marionetă rusească. Destul de uluitor, presa liberală s-a grăbit să îi ia apărarea lui Trump. Unic în banalitatea sa, Jonathan Freedland a scris în The Guardian că „uneori lucrul corect poate fi făcut de persoana nepotrivită. Bombardarea bazei militare siriene de către Donald Trump pare a se încadra în această categorie”. Se pare că The Gurdian nu ratează nicio oportunitate pentru a se ralia unui război zicon.
Singura întrebare care a rămas deschisă este dacă un asemenea raid surpriză asupra unei baze siriene abandonate i-a convins pe alegătorii lui Trump că „America este, încă o dată, o naţiune măreaţă”.
Citiţi şi:
Bashar al-Assad: Trump este marioneta «statului profund» din SUA
Adevărul cel necunoscut despre Siria
yogaesoteric
25 noiembrie 2017