Faci fântână în curte și ajungi la închisoare – nu e fake news. Pedeapsă pentru „susceptibilitate”, nu pentru daună dovedită! Dreptul la supraviețuire este dat de Dumnezeu, nu de stat sub amenințarea închisorii!

Progresiștii s-au activat în ultimele zile, susținând că informația privind proiectul de lege promovat de USR-ista Diana Buzoianu, privind captarea apei, că acesta va băga după gratii pe oricine își sapă o fântână este un „fake news”. Un cititor atent al legii demonstrează că nu e vorba de niciun „fake news”. Iar ceea ce ministra Buzoianu de la partidul extremist și anti-creștin numește „dezinformare” și „aberații inepte” este cât se poate de real: pedeapsă pentru „susceptibilitate” – nu pentru daună dovedită.

Pe contul de Facebook, Dana Ilca demonstrează, analizând frază cu frază textul legii trimis spre adoptare, că Proiectul de lege penală a mediului (transpunerea Directivei UE 2024/1203) introduce o infracțiune dură: captarea ilegală a apelor de suprafață sau subterane se pedepsește cu 1-5 ani de închisoare, până la 10 dacă se produc daune ecologice pe scară largă și ireversibile. Pe scurt: pedeapsă pentru „susceptibilitate” – nu pentru daună dovedită.

Textul legii spune clar (Art. 95¹):

„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani fapta care constă în captarea apelor de suprafață sau subterane, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, dacă fapta este susceptibilă să provoace daune semnificative stării ecologice (…) ori STĂRII CANTITATIVE a corpurilor de apă subterane.”

Redăm mai jos postarea sa:

„Dreptul la supraviețuire este dat de Dumnezeu, nu de stat sub amenințarea închisorii!

Un utilizator FB afirma recent că pedepsele de 1-5 ani din proiectul Ministerului Mediului ar viza „doar infracțiuni grave împotriva mediului” și că „simpla utilizare a unei fântâni sau a unui puț” nu are cum să fie vizată.

Haideți să trecem dincolo de declarațiile de bune intenții făcute la televizor și să analizăm la rece textul trimis la adoptare.

Ministerul Mediului a pus în dezbatere un proiect de lege prin care transpune Directiva (UE) 2024/1203 privind protecția mediului în dreptul penal.

1. Art. 95¹ alin. (1) – Infracțiunea de bază:

Întrebarea legată de „SUSCEPTIBILITATE”. „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani fapta care constă în CAPTAREA APELOR DE SUPRAFAȚĂ SAU SUBTERANE, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, dacă fapta este SUSCEPTIBILĂ să provoace daune semnificative stării ecologice sau potențialului ecologic al corpurilor de apă de suprafață ORI STĂRII CANTITATIVE a corpurilor de apă subterane.”

De vreme ce textul nu cere producerea unei daune efective, ci doar o simplă stare de susceptibilitate (adică o posibilitate teoretică), cum se va aplica acest criteriu în practică? Există riscul ca o simplă constatare tehnică a unui inspector, la un control de rutină, să fie considerată suficientă pentru a deschide un dosar penal, chiar dacă o eventuală condamnare ar necesita ulterior o expertiză tehnică complexă?

Întrebarea legată de „STAREA CANTITATIVĂ”: Având în vedere că acest criteriu se referă strict la volumul și nivelul apei freatice (nu la poluare), ce se petrece pe timp de secetă, când există restricții locale temporare? Nu devine orice prelevare care depășește acele restricții, în mod automat, „susceptibilă” să afecteze un acvifer deja aflat la limită?

2. Art. 95¹ alin. (2) – Dacă dauna s-a produs efectiv:

„Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a provocat daune semnificative […], pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Întrebarea privind evaluarea: Cine și prin ce metodologie exactă va stabili că dauna adusă stării cantitative este „semnificativă”? Va fi obligatorie o expertiză hidrogeologică complexă de lungă durată înainte de punerea sub acuzare, sau neclaritatea legii lasă loc unor interpretări subiective la fața locului?

3. Art. 95¹ alin. (3) – Fapta din culpă (fără intenție):

„Pentru faptele prevăzute la alin. (1) și (2), săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.”

Întrebarea privind lipsa intenției: În dreptul penal, fapta din culpă înseamnă că poți fi tras la răspundere pentru neglijență sau imprudență. Oare o simplă apreciere greșită a debitului unei pompe sau ignorarea din neatenție a unui ordin de restricție local de secetă, publicat recent, vor putea fi încadrate drept „culpă”? Dacă da, nu înseamnă asta că absența intenției de a face rău nu te va scuti de deschiderea unui dosar penal și de parcurgerea unui întreg proces?

4. Art. 95¹ alin. (4) – Pedeapsa maximă (3-10 ani) pentru daune „de lungă durată”:

„Dacă faptele […] au cauzat daune semnificative, pe scară largă, care sunt ireversibile SAU de lungă durată […], pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.”

Întrebarea privind caracterul istoric și cumulativ: Ce se petrece dacă ai o fântână sau un puț în curte de 20 de ani, dar ești supus unui control abia la 5 ani de la intrarea în vigoare a noii legi? Dacă pe fondul secetei acumulate în acești ani, un raport tehnic susține că nivelul apei subterane din zonă a scăzut constant, va fi această perioadă de 5 ani considerată automat o daună „de lungă durată”?

De vreme ce criteriile sunt alternative (legate prin „SAU”, nu prin „ȘI”), înseamnă că un simplu gospodar riscă încadrarea la pragul maxim de până la 10 ani de închisoare, chiar dacă fapta lui nu a fost pe „scară largă” și nu este „ireversibilă”? Unde se termină răspunderea pentru o utilizare istorică, de subzistență, și unde începe răspunderea penală maximă dictată de capriciile vremii și ale secetei?

5. Art. 95¹ alin. (5) – Tentativa:

„Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (1) se pedepsește.”

Întrebarea privind construirea unei fântâni fără autorizație: Codul Penal pedepsește tentativa doar ca început de executare, nu și actele de pregătire. Însă în cazul nostru, unde se termină pregătirea și unde începe tentativa? Dacă un cetățean contractează un utilaj pentru a săpa un puț în curte fără să parcurgă toată birocrația de autorizare, este acest simplu act de forare considerat un act pregătitor (nepedepsit) sau este interpretat direct ca „început de executare” (tentativă pedepsită penal), deși prin acele tuburi nu a curs încă nicio picătură de apă?

Lipsa unor delimitări clare în proiectul de lege nu lasă această graniță extrem de fină dintre o contravenție administrativă și o infracțiune de tentativă la latitudinea subiectivă a inspectorului sau a organelor de urmărire penală?

6. Anexa 1, pct. 95 – Definiția oficială a captării:

„Captarea apelor: acțiunea de extragere, prelevare sau derivare controlată a apei […] prin intermediul lucrărilor de foraj, drenuri ori alte mijloace tehnice, în scopul utilizării resursei pentru CONSUM UMAN, IRIGAȚII, activități industriale, agricultură…….”

Întrebarea privind lipsa distincțiilor: dacă intenția legiuitorului a fost să vizeze exclusiv marii poluatori sau exploatările industriale masive, de ce textul menționează explicit și la pachet „consumul uman” și „irigațiile”?

7. Art. 95³ – Criteriile de evaluare (trimitere la art. 98² din OUG 195/2005):

„La aprecierea caracterului unei fapte ca fiind susceptibilă să producă daune […] se evaluează […]: (a) natura activității […] precum și existența unei OBLIGAȚII DE AUTORIZARE CARE NU AU FOST RESPECTATE; (b) măsura în care sunt DEPĂȘITE PRAGURILE, valorile-limită sau alți parametri obligatorii prevăzuți […].”

Întrebarea privind predictibilitatea legii penale: Un principiu esențial al dreptului penal cere ca legea să fie clară și predictibilă. Dacă aceste criterii de evaluare rămân exclusiv calitative și nu cuprind praguri numerice precise (câți litri sau ce debit determină exact declanșarea răspunderii penale), nu cumva textul își pierde din claritate, lăsând cetățeanul în imposibilitatea de a-și regla conduita în mod cert?

8. Întrebarea privind contorizarea forțată (apometrele) și taxarea apei din propria bătătură:

Cum le garantăm oamenilor că nu se va ajunge la montarea de apometre pe fântânile săpate de ei, în curțile lor?

A investit statul român vreun leu în forarea, curățarea sau întreținerea fântânilor din curțile oamenilor? În condițiile în care statul nu a fost capabil să asigure rețele de apă potabilă pentru milioane de români, lăsându-i să se descurce singuri, cum poate veni acum să se facă stăpân pe investițiile 100% private ale cetățenilor ?

Pe ce bază morală sau juridică ar putea statul (sau operatorii PRIVAȚI de utilități) să pretindă contorizarea sau taxarea unei resurse pe care cetățeanul o extrage exclusiv prin munca lui? Fântâna a fost săpată cu banii bunicilor sau ai părinților, pompa a fost cumpărată din sudoarea omului care își deține proprietatea, iar apa a fost lăsată de Dumnezeu în pământ.

De ce noul text al legii penalizează atât de ușor „captarea” și lasă portițe largi pentru reglementări viitoare de monitorizare digitală, în loc să protejeze clar dreptul istoric și de subzistență al românului la apă de consum pe propriul său pământ?

Criminalizarea accesului la apă nu are ce căuta în legea penală

Dincolo de toate aceste detalii tehnice și întrebări fără răspuns, rămâne o problemă profundă de principiu: este legitim să tratăm apa – o resursă absolut vitală pentru supraviețuire și gospodărie – prin prisma cătușelor și a dosarelor penale?

Rolul legii este să protejeze cetățenii și mediul în mod echitabil, nu să transforme accesul la apă într-un risc penal cotidian.

Sursă: Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative în domeniul protecției mediului”

Video legitimă apărare:

Citiți și:
Începe prigoana fermierilor. Închisoare pentru utilizarea apelor de suprafață și subterane
Niște galoși prea mari pentru pași infantili

 

yogaesoteric
20 iulie 2026