Falsurile şi manipulările revoltătoare din spatele condamnării injuste a lui Gregorian Bivolaru (II)

de Decebal Avramescu şi Florina Hari

Citiți aici prima parte a articolului.
 

Continuăm în acest articol descrierea manevrelor abjecte la care o serie întreagă de magistraţi au recurs în dosarele pe care i le-au fabricat lui Gregorian Bivolaru. Vă veţi putea convinge singuri că Parchetul a recurs la tot felul de artificii, care mai de care mai bizare, pentru a orienta lucrurile spre o soluție de condamnare, dictată de anumite ordine.

Unul dintre tertipurile pe care procurorii le-au folosit pentru a da amploare şi greutate acuzațiilor aduse împotriva d-lui Gregorian Bivolaru a fost acela de a obţine cu orice preţ cât mai mulți martori dispuşi să mintă şi să dea declaraţii „după dictare”. În acest sens au fost căutate, ademenite, şantajate sau, după caz, ameninţate, cât mai multe persoane care să accepte să dea respectivele declaraţii. Aşa se face că, în toată această mascaradă cu aparenţă de justiţie, numeroşi practicanţi yoga înscrişi la cursurile MISA au fost practic încolţiţi de procurori, unii dintre ei devenind, până la urmă, instrumente în mâna anchetatorilor de rea-credința. Există acum dovezi şi indicii foarte clare care arată că procurorii au promis, de mai multe ori, un sui-generis „cec în alb” persoanelor dispuse să mintă cât mai spectaculos pentru a îl acuza pe profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, fără a se teme de consecințele acelor declarații mincinoase.

Trebuie să spunem totuşi că nu toţi cei asupra cărora s-au făcut presiuni au cedat şantajului procurorilor. Domnul A. Constantin, de exemplu, a fost ameninţat cu închisoarea şi a fost hărţuit de procurori până la cele mai elucubrante găselniţe procedurale. În mod cu totul inexplicabil, dumnealui i-au fost atribuite de către procurori toate cele trei calităţi posibile ale unei părţi implicate într-un proces, fiind în decursul unui interval foarte mic de timp: martor, parte vătămată şi învinuit. Asupra dumnealui au fost exercitate anumite presiuni atunci când a avut calitatea de martor şi apoi pe cea de învinuit, după care atunci când i s-a atribuit calitatea de parte vătămată i s-au făcut diferite promisiuni. În pofida acestora, dl. A. Constantin a rămas imperturbabil şi şi-a fundamentat declarațiile doar pe adevărul faptic. 

Spre deosebire de acest tip de atitudine, alţi martori, fiind trecuţi prin această amețitoare cascadă de roluri procesuale, au abordat o conduită mai mult decât oscilantă şi chiar au acceptat în final să devină marionete cu ajutorul cărora până la urmă autorităţile din România şi-au îndeplinit obiectivul de a-l condamna, în mod injust, în iunie 2013, pe Gregorian Bivolaru, pentru „act sexual cu un minor”.

Să urmărim în continuare câteva aspecte deosebit de semnificative din parcursul procesual al unei foste cursante MISA, Dumitru Ionela Cristina, care a fost până la urmă cooptată de procurori şi a devenit din victimă a Parchetului, o unealtă a lui. Această persoană a fost trecută succesiv de către procurori prin ipostazele de martoră, învinuit şi apoi parte vătămată (deşi calitatea de parte vătămată şi cea de învinuit sunt complet contrare). De-a lungul a nouă ani de zile Dumitru Cristina dat foarte multe declaraţii care sunt absolut contradictorii, dovedind în felul acesta că şi-a „adaptat” declaraţiile după interesele sale de moment. Cu toate acestea, procurorii nu au ţinut cont de aceste contradicţii flagrante şi au folosit în procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie al lui Gregorian Bivolaru doar pasajele în care Dumitru Cristina îl acuza pe acesta.

Faţă de aceste declaraţii vădit mincinoase au fost depuse mai multe plângeri în care, pe lângă contradicţiile flagrante ale diferitelor declaraţii, a fost evidenţiat şi interesul material al martorei în soluţionarea cu condamnare a dosarului în care ea a depus mărturie. Totuşi, la sfârşitul lunii iunie 2014, toate aceste plângeri pentru săvârşirea de către Dumitru Cristina a infracţiunii de mărturie mincinoasă au fost respinse, rând pe rând, de către Parchet. Această atitudine de solidarizare a procurorilor, care protejează martorii mincinoşi, dovedeşte încă o dată strategia impusă de anumite grupuri de interese care acţionează în România şi care acoperă cu orice preţ decizia injustă luată la ÎCCJ de condamnare a lui Gregorian Bivolaru. Merită să observăm că dacă s-ar fi recunoscut oficial că această martoră a minţit, atunci condamnarea mentorului MISA ar fi devenit contestabilă.

Dumitru Ionela Cristina a intrat în tot acest carusel judiciar în data de 18 martie 2004, în contextul percheziţiilor abuzive din aceeași zi, când trei sute de jandarmi şi procurori au luat cu asalt – fără a avea acte legale şi înfăptuind o serie de grave abuzuri – 16 imobile proprietate personală a unor cursanţi yoga. Una dintre aceste case aparţinea chiar numitei Dumitru Ionela Cristina. După aproximativ 14 ore de percheziţie, în noaptea de 18/19 martie 2004, ea a fost dusă cu forţa la Parchet şi audiată în calitate de martor. După cum singură a recunoscut ulterior, cu acea ocazie a fost ameninţată şi terorizată de procurori, i s-a refuzat dreptul de a avea un avocat şi a fost determinată să declare că „este posibil” ca Gregorian Bivolaru să fi întreţinut relaţii sexuale cu Mădălina Dumitru. Cităm din declaraţia respectivă, din 19 martie 2004: „Este posibil, dar nu pot afirma cu certitudine, ca Gregorian Bivolaru să întreţină relaţii sexuale cu Mădălina Dumitru”.

După numai trei zile, în data de 22 martie 2004, Dumitru Ionela Cristina a formulat personal plângere penală pentru infracţiunile săvârşite în timpul percheziţiei din data de 18 martie 2004, de la imobilul proprietatea sa din Bucureşti. Apoi, în data de 29.03.2004, ea a dat o declaraţie atestată de către avocatul Moise Daniel din cadrul Baroului Teleorman, în care preciza: „Percheziţia a durat 14 ore timp în care am fost terorizată şi ameninţată după care am fost dusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, Bucureşti, pentru a da o declaraţie. Deşi am solicitat asistenţa unui avocat dat fiind modul violent de operare, şi deoarece în mod legal aveam dreptul să fiu asistată, mi s-a refuzat acest drept. În timpul audierii la Parchet, am fost supusă unei constante presiuni psihice timp de 3 ore, fiind ameninţată că dacă nu declar ceea ce vor ei nu voi pleca de acolo.”

Tot în data de 29 martie 2004, Dumitru Cristina a retractat declarația dată în 19 martie 2004. Cu privire la modul în care a fost percheziționat imobilul său, precum și referitor la modul în care a fost audiată, ea a depus în cele ce au  urmat numeroase plângeri și memorii în care a indicat abuzurile și nelegalitățile la care a fost supusă de către organele de anchetă și a subliniat că declarația care i-a fost luată sub presiune în data de 19.03.2004 nu reflectă realitatea.
 
Ulterior, Dumitru Ionela Cristina a fost citată în repetate rânduri la Parchet, fiind emise de nouă (!) ori mandate de aducere cu însoţitor. Ca urmare a acestei tracasări, dumneaei a suferit chiar un avort spontan, aşa cum atestă documentele medicale emise la data de 09.06.2004. În plângerile făcute la dosarul cauzei, Cristina Dumitru a arătat că acest eveniment nefericit s-a produs ca urmare a modului abuziv în care a fost tratată de către organele de anchetă.

În data de 23.06.2004, în faza în care se declanşase deja urmărirea penală a lui Gregorian Bivolaru, în fața unui reprezentant al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Dumitru Ionela Cristina a retractat aproape în totalitate ceea ce declarase în 19 martie şi a declarat adevărul, spunând printre altele că „Sunt sigură că Bivolaru Gregorian nu a întreţinut raporturi sexuale niciodată cu Dumitru Mădălina.” Cu ocazia audierii sale din acea dată a menţionat şi care au fost considerentele pentru care nu își mai susține declarația anterioară, din 19.03.2004, arătând că această declarație a fost dată în timp ce era epuizată fizic, într-o stare de șoc și traumă psihică, declarația nefiind scrisă de ea, ci de către organul de cercetare penală. În dosarul cauzei (filele 1265-1273 D.U.P) este consemnat că „Martorul a fost întrebat dacă îşi menţine declaraţia dată anterior, la data de 19.03.2004. La această întrebare martorul a răspuns că declaraţia respectivă a fost dată la o oră târzie din noapte, respectiv la ora 2.00 noaptea, după 14 ore de percheziţie, într-o stare de şoc şi traumă psihică. Martorul mai arată că nu a scris personal acea declaraţie, că nu a citit declaraţia aflată la dosar şi precizează că nu-şi menţine declaraţia dată la 19.03.2004.”

Este semnificativ să arătăm că declaraţia Cristinei Dumitru din 23 iunie 2004 a fost de altfel singura dintre declaraţiile ei care a fost luată în considerare de instanțele care au analizat pe fond şi în apel acuzaţiile aduse lui Gregorian Bivolaru. Instanţele respective au motivat această decizie prin faptul că declaraţia din 19 martie 2004 (în care Dumitru Cristina se exprima că este posibil ca Gregorian Bivolaru să fi avut relaţii intime cu Mădălina Dumitru) nu se corobora cu celelalte probe administrate în cauză. Reamintim că atât instanţa de fond (de la Sibiu, în anul 2010), cât și instanţa de apel (de la Alba Iulia, în anul 2011) au concluzionat prin deciziile lor că faptele de care era acuzat Gregorian Bivolaru nu există.

Având în vedere că Dumitru Cristina şi-a retractat de două ori declaraţia dată în 19 martie (în data de 29 martie 2004 şi în data de 23 iunie 2004) şi că a formulat mai multe plângeri împotriva celor care au anchetat-o, procurorii au dispus supunerea martorei la testul poligraf pentru constatarea eventualului comportament simulat al acesteia. Ea însă nu s-a mai prezentat atunci când a fost citată și a părăsit țara.

În data de 06.08.2004, datorită refuzului martorei de a-l incrimina în mod mincinos pe Gregorian Bivolaru, procurorii i-au schimbat calitatea procesuală din MARTOR în cea de ÎNVINUIT şi au dispus (atenţie!), sechestrarea casei Cristinei Dumitru şi începerea urmăririi penale față de ea pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de minori. A fost acuzată că „în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul Bivolaru Gregorian, l-a ajutat pe acesta, oferind în perioada 2002 – martie 2004 găzduire minorei Dumitru Mădălina, prin punerea la dispoziţie a imobilului aflat în proprietatea sa, în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu aceasta.” 

Apoi, în mod paradoxal, fără niciun argument juridic, fără a se face acte procedurale specifice şi fără a se administra noi probe în cauză, Dumitru Ionela Cristina este în mod dubios scoasă de sub urmărire penală, la mai puțin de o lună de la începerea urmăririi penale! Simultan se ridica şi sechestrul pus pe imobilului învinuitei, care a fost imediat vândut de către aceasta.

Urmează apoi un alt lucru foarte bizar, care arată fără dubii că această persoană şi-a schimbat complet orientarea datorită șantajului şi amenințărilor la care a fost supusă. În data de 07.10.2004, în faza de cercetare judecătorească a fondului, Cristina Dumitru a fost adusă cu escortă (trupe speciale de jandarmi) la termenul de judecată de la Tribunalul București, în calitate de martor deşi nu avea această calitate în respectiva cauză. Ea nici măcar nu fusese propusă spre a fi audiată de către instanță nici de către acuzare (Parchet), nici de către apărare. La această audiere, Dumitru Cristina a dat în mod clar o declaraţie mincinoasă, făcând afirmaţii absolut contradictorii în raport cu declaraţiile date în faţa procurorului în 23 iunie 2004 (în faza de urmărire penală). Ea a afirmat, de exemplu, că „Mi-am dat seama că Gregorian Bivolaru întreţine raporturi sexuale cu Dumitru Mădălina”. Ea contrazicea, de asemenea, toate plângerile pe care le făcuse anterior despre modul cum a fost anchetată la percheziţiile din martie 2004.

Această situaţie s-a repetat în data de 22 martie 2013, în faza rejudecării după casare ce a avut loc la Înalta Curte de Casație și Justiție, când Dumitru Cristina a dat din nou o declaraţie mincinoasă. Ea a făcut atunci pe placul procurorilor şi a declarat că: „Ştiu sigur că inculpatul Gregorian Bivolaru avea relaţii intime cu partea vătămată Dumitru Mădălina”.

Reamintim în acest context că însăşi aşa-zisa parte vătămată Dumitru Mădălina, în raport cu care Gregorian Bivolaru a fost condamnat la ÎCCJ pentru „act sexual cu un minor” a infirmat constant și categoric pe parcursul a nouă ani – atât timp cât acest dosar a fost pe rolul instanțelor de judecată! – faptul că ar fi întreținut relații sexuale cu Gregorian Bivolaru.

Este ușor de observat că inițial martorei i s-au smuls declarații mincinoase datorită presiunilor exercitate asupra ei imediat după şocul unei percheziții de 14 ore, iar atunci când, după câteva zile, ea a afirmat adevărul, s-au exercitat din nou presiuni asupra ei, acestea mergând până la acuzarea sa de infracţiunea de „trafic de minori”. Această acuzație a fost însă retrasă ca prin farmec în momentul în care martora a acceptat să declare ceea ce doreau procurorii. Observăm aşadar că scoaterea de sub urmărire penală şi ridicarea sechestrului pe casă au fost condiționate de acceptul ei de a da o declaraţie complet opusă faţă de ceea ce declarase în iunie 2004.

Să nu uităm însă că în iunie 2004 ea formulase mai multe plângeri şi memorii referitoare la abuzurile de la percheziţii (care oricum au rămas fără răspuns), ceea ce face ca anularea lor bruscă să fie cel puţin suspectă. Această persoană făcuse acele plângeri personale, pe proprie răspundere, iar aspectele evidenţiate se coroborau în mod cert cu efectele devastatoare ale respectivei situații asupra stării sale de sănătate şi asupra sarcinii pe care a pierdut-o din cauza şocului.
Este aşadar cu totul stupefiant că în data de 22.03.2013, în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație şi Justiție, Dumitru Cristina a declarat că: „Eu  personal nu am fost ameninţată sau violentată de către persoanele care au participat la percheziţia din 18 martie 2004. Cu ocazia audierii mele de la Parchet de la acea dată nu s-a petrecut nicio ameninţare sau influenţare din partea cuiva.”

Pentru a indica modul în care Dumitru Ionela Cristina a fost şantajată şi manipulată de către procurori este relevant să menţionăm şi declaraţia dată de iubitul ei din acea perioadă, Manea Alexandru. Acesta a declarat în faţa instanţei că Dumitru Ionela Cristina i-a mărturisit că „a fost solicitată de organele de anchetă să dea tot felul de declaraţii mincinoase în legătură cu relaţia dintre Gregorian Bivolaru şi Mădălina Dumitru”. Manea Alexandru mai declară că întrucât iniţial prietena sa a refuzat, ea „a fost ameninţată că i se va lua casa dacă nu dă declaraţii aşa cum au solicitat organele de anchetă şi ulterior a fost adusă cu forţa din Japonia de către organele de anchetă pentru a da declaraţii”.

Aproape uimitor este că până şi martora Dumitru Cristina a recunoscut singură la ÎCCJ că a minţit. În data de 22.03 2013 ea a declarat în fața completului de judecată că „Mi-a fost teamă inclusiv pentru viața mea, că îmi voi pierde casa şi că aş putea ajunge la puşcărie, şi în acele condiţii mi-am retractat declaraţia din iunie 2004” [în care spusese că Gregorian Bivolaru nu avusese o relaţie intimă cu Mădălina Dumitru, n.n.]. Practic ea a recunoscut, în felul acesta, că a dat în acest dosar, pe parcursul a nouă ani de zile, mai multe declarații neadevărate împotriva lui Gregorian Bivolaru cu scopul de a nu fi incriminată la rândul său și pentru a-și salva imobilul de la confiscare. Iată deci dovada clară a faptului că ea ştia foarte bine că spunând adevărul se expunea unor presiuni foarte mari din partea Parchetului, care o forţa efectiv să depună mărturie mincinoasă. Afirmația martorei că „Mi-a fost teamă […] că îmi voi pierde casa şi că aş putea ajunge la puşcărie” arată că această frică era în mod cert îndreptată împotriva Parchetului, pentru că doar acesta ar fi putut să ia măsurile de care martora se temea. Totodată acesta era şi un fel de strigăt de ajutor către cei chemați să „împartă dreptatea”, care ar fi trebuit să cerceteze imediat orice acțiune de influențare a martorei prin amenințări. În mod semnificativ, judecătorii de la ÎCCJ nu au ţinut însă cont de evidenţă şi au trecut mai departe la condamnarea mentorului MISA, demonstrând în felul acesta cârdăşia pe care o aveau cu procurorii.

Un alt element esenţial pe care este important să îl remarcăm este acela că Dumitru Cristina a fost fără îndoială „sfătuită” să folosească acestă situaţie în favoarea sa şi să scoată şi un câştig material consistent din toată această conjunctură. Iată că după ce a fost, în două reprize, o martoră oscilantă, frământată de temeri, iar între timp a avut şi calitatea de învinuită într-un dosar penal, Dumitru Ionela Cristina a devenit brusc, nici mai mult nici mai puţin decât o pretinsă victimă!

În dosarul aflat în prezent pe rolul Tribunalului Cluj această persoană are acum calitatea de parte vătămată în raport cu Gregorian Bivolaru şi în această calitate ea s-a constituit ca parte civilă solicitând în mod halucinant ca „despăgubiri” din partea profesorului Bivolaru o sumă totală de 100.000 de euro!!! Această situaţie excludea complet posibilitatea ca Dumitru Cristina să mai fi fost considerată martor imparţial pentru că în mod evident ea era interesată de a fi subiectivă. Aşadar declarațiile date în această calitate de martor împotriva lui Gregorian Bivolaru nu mai puteau fi apreciate ca fiind sincere, deoarece aveau ca scop evident obținerea de foloase materiale necuvenite.

Toate aceste aspecte menţionate evidențiază minciunile martorei Dumitru Ionela Cristina și fac ca declarațiile acesteia să nu poată coexista într-un dosar penal. Se constată astfel fără echivoc faptul că această persoană se face vinovată de infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Şi totuşi, la sfârşitul lunii iunie 2014, faţă de toate aceste elemente grave, pentru care au fost depuse mai multe plângeri penale, Parchetul a dispus clasarea unora dintre aceste cauze, altele fiind încă în faza de cercetare. În dispreţul legii şi al bunului simţ, Parchetul şi-a motivat decizia prin aceea că „instanţa de judecată a constatat că explicaţia oferită de martoră referitoare la circumstanţele în care a ajuns să îşi schimbe declaraţiile acuzatoare la adresa inculpatului Bivolaru este logică şi credibilă”.

Constatăm deci că înţelegerea făcută de Dumitru Ionela Cristina cu Parchetul continuă să aibă consecințe şi în prezent. În schimbul scoaterii sale de sub urmărire penală și a ridicării sechestrului casei, Dumitru Cristina a acceptat să își modifice declarația din 23.06.2004 și să facă afirmații mincinoase împotriva lui Gregorian Bivolaru. Drept răsplată, aşa cum am arătat, Parchetul a absolvit-o pe această persoană de acuzațiile de mărturie mincinoasă, în pofida probelor de netăgăduit din care rezultă neadevărurile din declarațiile sale.

Citiți și:

Ionuț Matei – campion al abuzurilor, discriminărilor şi lipsei de bun-simţ (1)

Abuzurile incalificabile din procesul lui Gregorian Bivolaru confirmă decizia autorităţilor suedeze de a-i acorda mentorului MISA statutul de refugiat

 

yogaesoteric
10 octombrie 2014