Federația Pro Vita, semnal de alarmă față de vaccinarea copiilor: „Vaccinarea anticovid este cadoul otrăvit pregătit copiilor!”

Scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, părinților și tuturor factorilor decizionali din România

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România ia atitudine față de campania de vaccinare a copiilor, demarată de autorități, campanie pe care o consideră complet iresponsabilă, lipsită de etică și ilegală, deoarece încurajează părinții să solicite vaccinarea minorilor cu un produs aflat în stadiul de testare, ale cărui efecte adverse nu sunt suficient cunoscute.

De asemenea, considerăm că extinderea vaccinării la copii este nejustificată, deoarece statisticile arată că grupa de vârstă 0-19 ani nu reprezintă o categorie de risc. Potrivit statisticilor Centrelor pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC), „copiii prezintă un risc statistic zero pentru covid-19, ceea ce face ca extinderea autorizației de urgență la copiii mai mici să fie inutilă din punct de vedere medical”[1]. Aceleași date arată că, la vârste mai mici de 20 de ani, rata de supraviețuire la covid-19 este de 99,997%.

De altfel, vaccinarea covid a făcut, deja, victime în rândul copiilor. Astfel, raportările privind vătămările provocate în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, potrivit datelor sistemul american de raportare a reacțiilor adverse la vaccinuri (VAERS)[2].

La scurt timp după începerea campaniei de vaccinare la tineri, Connecticut a raportat 18 noi cazuri de probleme cardiace în rândul adolescenților care au primit un vaccin covid. Toate cele 18 cazuri au dus la spitalizare, marea majoritate pentru câteva zile, a relatat NBC Connecticut. Un purtător de cuvânt de la Connecticut Children’s a declarat că pacienții au prezentat atât pericardită, cât și miocardită, o inflamație a mușchiului cardiac care poate duce la aritmie cardiacă și deces. Potrivit Organizației Naționale pentru Tulburări Rare, miocardita poate fi rezultatul unor infecții, dar „cel mai frecvent miocardita este rezultatul reacției imunitare a organismului la afectarea inițială a inimii. Cazurile au fost raportate la Departamentul de Sănătate Publică din Connecticut de către furnizorii de vaccinuri”, a declarat Deirdre Gifford, comisar interimar pentru sănătate, informează The Defender[3].

De asemenea, Comisia Permanentă de Vaccinare (Stiko) din Germania a precizat că nu se va grăbi să emită o recomandare de vaccinare pentru copii, argumentând că datele privind efectele secundare ale vaccinului sunt încă insuficiente. Medicii germani sunt sceptici în privința vaccinării copiilor, potrivit agenției DPA, care îl citează pe directorul Colegiului Medicilor din Germania, Klaus Reinhardt. Acesta a avertizat asupra „presiunii politice și sociale tot mai mari asupra părinților pentru ca aceștia să-și vaccineze copiii împotriva covid-19”. „Datele privind riscurile și beneficiile unei eventuale vaccinări la copii și adolescenți sunt în prezent insuficiente și nu se poate face nicio recomandare”, a declarat Reinhardt. „În opinia mea, vaccinarea la nivel național a copiilor și adolescenților nu este justificată în prezent”, a mai spus Reinhard, referindu-se la faptul că riscul ca adolescenții și copiii să se îmbolnăvească grav de corona este foarte scăzut.[4]

Medicii și cercetătorii din Marea Britanie s-au alăturat celor din Germania, exprimându-și, într-o scrisoare deschisă către MHRA (Agenția de autorizare a medicamentelor și produselor medicale), îngrijorările cu privire la siguranța și etica în legătură cu vaccinarea covid-19 la copii. „Dovezile actuale disponibile arată în mod clar că calculul referitor la riscuri versus beneficii NU justifică administrarea în grabă de vaccinuri covid -19 experimentale la copii, care nu prezintă practic niciun risc legat de covid -19, dar sunt expuși riscului de a se confrunta cu efecte adverse cunoscute și necunoscute în urma vaccinării. (…) În concluzie, considerăm că este iresponsabilă, neetică și realmente inutilă includerea copiilor în campania de vaccinare pentru covid-19. De asemenea, studiile clinice cu participarea copiilor ridică uriașe probleme de etică, ținând cont de lipsa beneficiilor potențiale pentru participanții la studiu și riscurile necunoscute. Ar fi necesar să fie așteptat finalul actualului studiu de faza a treia, precum și mai mulți ani în care să fie adunate date în cazul adulților, pentru a exclude sau a cuantifica toate potențialele efecte adverse”, se arată în scrisoarea deschisă[5].

Nu în ultimul rând, 93 de medici israelieni au arătat, într-o scrisoare deschisă redactată în luna aprilie, că „nici măcar câțiva copii nu ar fi cazul să fie puși în pericol prin vaccinarea în masă împotriva unei boli care nu este periculoasă pentru ei”[6].

Și medicii români au sesizat autoritățile în legătură cu pericolele administrării vaccinurilor covid la copii. Dr. Damian Baciu, medic pediatru cu atestat universitar în Vaccinologie, a transmis Ministerului Sănătății un apel, arătând că „populația pediatrică, în contextul acestei viroze, NU prezintă pericol epidemiologic, sau patologic. Toate afirmațiile exprimate aici sunt susținute de numeroase luări de poziție ale unor personalități competente în domeniile care vizează acest episod patologic: vaccinologie, epidemiologie, imunologie…, pe care cu siguranță le cunoașteți.

În acest context, consider cel puțin nejustificată propaganda pro-vaccinare! Extinderea vaccinării la copii este ceva CARE NU TREBUIE SĂ SE PETREACĂ, pentru că nu are nicio justificare medicală, iar consecințele pot fi deosebit de grave pe termen mediu și lung, fiind vorba de modificări genetice ale organismului primitor. Nu mai puțin important este ASPECTUL ETIC în cazul efectuării de experimente genetice pe copii! Susțin renunțarea la testarea copiilor în școli. Nu folosiți testarea, vaccinarea și pașaportul ca pretexte pentru impunerea unor restricții discriminatorii!”[7]

Cu toate că rapoartele și referințele de specialitate ale institutelor și centrelor medicale internaționale arată că segmentul de populație cel mai puțin afectat de covid-19 este reprezentat de copii, iată că legislativul european responsabil cu gestionarea epidemiei a decis, la unison cu cel din SUA, vaccinarea copiilor și adolescenților, cu titlu de urgență, în lunile iunie – august. Pentru a-și atinge scopul propus prin vaccinare, oficialitățile recurg la tertipuri ieftine, părând a confunda campania de vaccinare cu o campanie electorală în care scopul scuză mijloacele.

Pentru realizarea planului de vaccinare, pe care Guvernul trebuie să-l îndeplinească cu orice preț, copiilor le sunt promise petreceri, excursii, cadouri de tot felul. La Bacău, spre exemplu, de Ziua Internațională a Copilului, autoritățile au organizat, la cel mai mare centru comercial din localitate, o campanie de vaccinare destinată exclusiv tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Aceștia au fost vaccinați cu serul de la Pfizer/BioNTech, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Bacău remis Agerpres. „Cei care se vor vaccina în această zi vor participa automat la o tombolă cu premii constând în trei tablete”, se arăta în comunicatul de presă al Prefecturii Bacău.[8]

La Timișoara, tot de Ziua Copilului, a avut loc un alt maraton de vaccinare, organizat la un local de pe malul Begăi, unde s-au făcut imunizări cu Pfizer și Johnson&Johnson și a fost programată și o tombolă cu premii surpriză[9].

Pe de altă parte, tot pentru îndeplinirea planului de vaccinare, Comitetului Național pentru Situații de Urgență a decis, în mod discriminatoriu, că părinții copiilor pot participa la festivitățile de sfârșit de an școlar dacă sunt vaccinați anticovid, au test negativ sau au dovada că au trecut prin boală[10].

În aceeași notă ce caracterizează publicitatea înșelătoare se înscrie și primul spot din cadrul campaniei „Ce conține vaccinul?”, lansat joi, 27 mai, de către premierul Florin Cîțu. Dincolo de faptul că materialul nu prezintă onest conținutul vaccinurilor covid, autorii lansează un mesaj emoțional, având drept scop influențarea deciziei românilor în legătură cu un act medical pentru care aceștia au dreptul legal de a-și da consimțământul informat. Astfel, Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, transmite că „vaccinul împotriva covid conține o șansă pentru doamna Frusinica, de 40 de ani, care are un copil cu dizabilități, conține șansa pentru dumneaei să continue să aibă grijă de familie. Conține o șansă pentru domnul Ion, de 84 de ani, să-și mai vadă nepoții și strănepoții. Vaccinul conține o șansă pentru Vasile, care este șofer, și de acum va putea circula liber în statele din Uniunea Europeană. Vaccinul este o șansă pentru noi toți”.[11]

În ceea ce privește conținutul vaccinurilor covid, Federația Pro Vita și-a exprimat deja opinia, cerând oprirea circulației broșurii înșelătoare emisă de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva covid-19 în România.[12]

Reiterăm apelul nostru către autorități, solicitând limpezirea discursului public oficial prin menționarea și a aspectelor nefaste sau riscante legate de vaccinarea anticovid-19. Altfel considerăm că discursul oficial vizează manipularea populației și nu informarea completă și imparțială (cu bune și rele), având alte interese decât cele ce țin de sănătatea publică, iar cei care răspândesc astfel de informații trunchiate și înșelătoare au partea lor de responsabilitate în asumarea consecințelor produse de reacțiile adverse postvaccinale la oamenii induși în eroare de acest tip de discurs.

Învățământul românesc, părinții și Biserica se află în fața unei situații fără precedent, deoarece în joc se află soarta celor mai delicate și sublime ființe: copiii. Lor li s-a pregătit chiar de ziua lor un cadou otrăvit, care le poate cauza mari complicații, grație iresponsabilității celor mari. Cine își declină răspunderea față de copii în aceste grele împrejurări, tratând cu ușurință o situație ce poate avea consecințe din cele mai grave asupra sănătății și vieții acestora, riscă o prăbușire din drepturile umane și divine.

Facem apel la conștiința părinților români, a medicilor, a educatorilor, a preoților și a tuturor factorilor de răspundere: nu dați curs acestei campanii de vaccinare a copiilor! Nu preschimbați cele mai nevinovate ființe, viitorul țării noastre, în subiect de experiment pentru industria farmaceutică, în condițiile în care riscurile (reale) depășesc cu mult presupusele beneficii! Prețul este prea scump și nu-l vom putea plăti!

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România
Consiliul Director

Note:

1.https://www.lifesitenews.com/news/frontline-doctors-experimental-vaccines-not-safer-than-covid-19

2.https://www.activenews.ro/stiri/Raportarile-privind-vatamarile-provocate-de-vaccinurile-COVID-in-randul-copiilor-cu-varsta-cuprinsa-intre-12-si-17-ani-au-crescut-cu-mai-mult-de-trei-ori-in-decurs-de-o-saptamana-arata-datele-VAERS-167132

3.https://www.activenews.ro/stiri/De-la-vaccinare-la-spitalizare-18-adolescenti-din-Connecticut-au-fost-internati-cu-probleme-cardiace-dupa-ce-si-au-facut-vaccinul-anti-covid.-Tinerii-au-fost-diagnosticati-cu-pericardita-si-miocardita-167083

4.https://www.dw.com/ro/germania-controverse-privind-vaccinarea-copiilor/a-57711655

5.https://www.hartgroup.org/open-letter-child-vaccination/ (în traducerea Irinei Bazon)

6.https://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/304124

7.https://www.activenews.ro/stiri/„Extinderea-vaccinarii-la-copii-este-un-lucru-CARE-NU-TREBUIE-SA-SE-INTAMPLE.-Consecintele-pot-fi-deosebit-de-grave-Apelul-unui-medic-pediatru-catre-ministrul-Sanatatii-166963

8.https://www.g4media.ro/campanie-de-vaccinare-cu-tombola-destinata-exclusiv-tinerilor-cu-varsta-intre-16-si-18-ani-la-bacau-evenimentul-va-avea-loc-de-ziua-copilului-iar-premiile-vor-consta-in-tablete.html

9.https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/vaccinare-pe-terasa-cu-tombola-la-timisoara-maraton-cu-pfizer-si-johnsonjohnson-de-1-iunie-pentru-tineri-1442283/

10.https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-24823769-festivitati-sfarsit-scolar-parinti-participare-conditii-vaccinare-test-covid.htm

11.https://www.g4media.ro/video-ce-contine-vaccinul-ioana-mihaila-ministrul-sanatatii-o-sansa-pentru-doamna-frusinica-sa-aiba-grija-de-familie-pentru-domnul-ion-de-84-de-ani-sa-si-mai-vada-stranepotii-pentru-vasile-car.html

12.https://bucovinaprofunda.com/2021/01/13/federatia-pro-vita-ce-nu-se-spune-in-discursul-oficial-despre-vaccinurile-anti-covid/

Citiți și:
Raportul risc-beneficii NU justifică vaccinarea anticovid a copiilor. Moderna recunoaște că durata protecției e necunoscută, în schimb pot apărea tromboze, miocardite și pericardite
Dragi părinţi, nu semnaţi formularele pregătite de satanişti, pentru vaccinarea copiilor dumneavoastră

 

yogaesoteric
24 ianuarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More