O analiză mult mai atentă, pertinentă asupra cărții „REVOLUȚIA EROTICĂ” ce a fost publicată de Loredana Pulpan (partea F)

Am realizat aceasta spre a remedia pentru cititorii atenți unele greșeli foarte grave care din păcate sunt prezente în paginile acestei cărți

de Irina Sublima

Citiți părțile precedente ale articolului: Partea A, Partea B, Partea C, Partea D, Partea E

Iubirea de sine

Știința cea plină de înțelepciune a Tantra-ei revelează o cunoaștere holistică, teocentrică, în care energiile sublime ale Atributelor Dumnezeiești și prezența dumnezeiască infuzează mereu întreaga Creație, întocmai ca o țesătură de lumină, iar ființa umană este parte integrantă din aceasta. Procesul îndumnezeirii reprezintă în cadrul acestui sistem spiritual o recunoaștere frenetică a prezenței lui Dumnezeu în întreaga Creație și chiar în propriul univers lăuntric. În esență, efortul spiritual al aspirantului va fi de a ieși imediat din EGO (AHAMKARA) și de a se reconecta și prin iubire la Dumnezeu și la Creația Sa. Tocmai de aceea este impropriu să afirmăm, așa cum de altfel promovează multe din tendințele actuale ale pseudo-spiritualității de masă, că este important să ne iubim pe noi-înșine, ba chiar să începem să ne iubim mai întâi pe noi etc. Considerăm că este foarte adecvat și urgent necesar ca de multe ori să ne acceptăm cu umilință așa cum suntem, pentru a începe să ne auto-cunoaștem, să ne iertăm iertându-i mai întâi imediat și total pe ceilalți, pentru a putea demara orice proces de transformare benefică, dar să ne iubim pe noi înșine fără a îi iubi frenetic pe ceilalți dar mai ales pe Dumnezeu este o mare prostie, dar și o exagerare. Prin urmare, iată aberația din citatul de mai jos:

Fiecare este pentru el însuși cel mai puternic afrodiziac. Trupul este o sursă inepuizabilă de poezie. Învață să trăiești cu tine, cu tine în totalitate, ca și cum ți-ai iubit/ă. Învață să faci dragoste cu tine. Trezește-ți trupul, fă-l să freamăte, să vibreze, învață-l să radieze” (pag. 116).

Așa ceva nu este deloc în consonanță cu principiile secrete tantrice și chiar este un îndemn egocentric, egoist și narcisist. În Tantra, idealul suprem este să faci clipă de clipă dragoste cu Dumnezeu, să Îi simți prezența extatică și chiar îmbrățișarea uneori orgasmatică în timp ce adori o ființă de sex opus.

De asemeni, într-un alt context, se afirmă aiurea, în mod eronat faptul că iubirea de sine este una din condițiile esențiale pentru a învăța și a experimenta continența erotică amoroasă:

Continența erotică amoroasă, modalitatea prin care bărbatul poate controla energia amoroasă, se bazează în primul rând pe o atitudine conștientă și plină de iubire față de lume, față de el însuși și față de iubita cu care interacționează̆ erotic” (pag. 355).

Aberația acestei afirmații este vădită.

În realitate, pentru a putea deveni și a rămâne un excelent urdhvaretas (practicant impecabil al continenței amoroase erotice care reușește să-și controleze perfect potențialul substanțial procreator și este capabil să sublimeze continuu energia OJAS către nivelele superioare ale ființei în finalul procesului de transmutare), aspirantul tantric avansat va manifesta o stare entuziastă și efervescentă de iubire, de abnegație, de empatie, de aspirație față de iubita sa, față de Dumnezeu și față de Eternul Feminin (MAHA SHAKTI).

Afirmația „Dragostea se referă la a avea, dorința erotică la a vrea(pag. 119) este incorectă, este chiar o mare greșeală. Dragostea este o virtute dumnezeiască și, dincolo de faptul că ascunde o mulțime de taine și de comori, este și foarte bogată, ea înseamnă și „a dărui din preaplinul energiei sublime a iubirii care provine de la Dumnezeu”, prin amalgamarea cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești.

Dorința erotică versus aspirația amoroasă

În subcapitolul „Despre dorința erotică” (pag. 105), autoarea dezbate într-un mod speculativ, neinspirat conceptul de dorință erotică.

Dorința simțită și manifestată de unul dintre iubiți poate primi trei tipuri de răspuns:
o dorință de o intensitate asemănătoare;
o dorință de intensitate diferită îndreptată spre ființa iubită;
o dorință de intensitate diferită dar înd
reptată spre altcineva sau spre altceva (pag 107).

Se impune aici, încă de la bun început, o clarificare. Din perspectiva revelațiilor specifice Erosului Pur, dorința este considerată ca fiind doar o manifestare egotică a pulsiunii sexuale, care atunci când este satisfăcută nu face decât să amplifice energia egoului (ahamkara). În schimb, pentru a putea accede la înalte realizări spirituale prin intermediul erotismului pur, este necesar să manifestăm constant și cu putere năzuința amoroasă și aspirația spirituală care este o manifestare a Atributului Dumnezeiesc al Aspirației Dumnezeiești.

Lăsând la o parte dorințele care dinamizează și amplifică egoul generând astfel o expansiune doar pe orizontală a ființei, este important ca în cadrul relației amoroase de cuplu să se mențină mereu vie atracția amoroasă a celor doi iubiți, mai exact, este necesară o puternică polarizare vie, minunată și efervescentă între ei.

Cu cât bărbatul își menține și chiar își amplifică propria dinamică masculină, iar femeia își dinamizează și apoi își hrănește necontenit natura specifică și misterul ei feminin, între cei doi iubiți apare și se amplifică polarizarea întocmai precum între doi magneți care la polurile lor opuse se atrag în mod tainic și irezistibil. O astfel de interacțiune polară, ce este dublată de o intensă năzuință amoroasă și de aspirația de a descoperi tot mai mult universul unic, plin de taine al ființei iubite și de a o face cât mai fericită, creează continuitatea plurivalentă a jocului polarității. Din punct de vedere inițiatic, este foarte important ca femeia să își trezească și chiar să-și amplifice puterea ocultă a yoni-ului care este conștientizat de ea și ca un templu sacru, ca o matrice magică a feminității ei și ca un creuzet al transformării spirituale, fiind totodată și o poartă spre Eternitate. În ceea ce privește aspirația bărbatului, este excelent ca el să intre într-o stare de comuniune amplă cu principiul masculin Suprem, Shiva, și să își trezească puterea ocultă a lingam-ului, care printre altele îi va permite accesul la o stare de masculinitate arhetipală, neîncetată.

Deseori, pe măsură ce cuplul s-a stabilit în confortul iubirii, pierde din vedere că pentru a ieși de sub incidența plafonării amoroase, este necesar să facă eforturi conștiente pentru a aprinde și menține flacăra dorinței. Așa cum focul are nevoie de aer, și dorința erotică are nevoie de spațiu pentru a se reaprinde” (pag. 119).

În realitate, aspirația amoroasă frenetică ce îi poartă pe cei doi iubiți către înaltul comuniunii lor cu Dumnezeu este adăpată și amplificată mereu prin rezonanța ocultă cu energia Atributului Dumnezeiesc al Aspirației Dumnezeiești.

Citiți continuarea articolului

Citiți și:
Nimeni nu poate cunoaște de la sine ce este iubirea lui Dumnezeu, dacă nu-l învață Duhul Sfânt
Ce spune neuroştiinţa despre dorinţa amoroasă

 

yogaesoteric
24 ianuarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More