Fii total când iubeşti

Jumătăţile de măsură atrag jumătăţile de măsură. Simţi că suferă? Fă astfel încât să simtă că eşti cu totul prezent/ă şi fascinat/ă de prezenţa sa lângă tine. Aşa şi eşti, nu? Înţelege-i dorinţele, aspiraţiile şi vino în întâmpinarea lor. Bucuria nu va întârzia să apară pe chipul său. Unde ar mai putea încape gelozia acum? Nimic nu este mai rău decât o relaţie banală. Vrei să trăieşti extraordinarul? Oferă-l. Fii tu femeia de neuitat, prinţesa visurilor lui, sau prinţul mult aşteptat. Fii iubirea vieţii ei/lui! De când te caută! Poartă-te cu nobleţe şi dăruire. Joacă-te. Dă dovadă de inventivitate. Fă-i surprize cât mai multe. Nu-ţi fă griji. N-o să se plictisească niciodată. Poţi să-i aminteşti de prezenţa ta fără cuvinte, în modurile cele mai neaşteptate, pline de încântare şi gingăşie. Ce-ai zice dacă i-ai dărui o portocală pe care i-ai scrie: “Gustă-mă, sunt delicioasă, abia aştept să mă risipesc în tine” sau, venind acasă, să găseşti flori peste tot, chiar şi unde nu te aştepţi, în dulapuri, pe pernă, sub plapumă… Ah? Nu-i aşa că vei începe să-i cauţi prezenţa tot mai des? Plin de încântare şi poftă de viaţă…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More