Fizica cuantică şi Dumnezeu

Marele fizician Newton susţinea că lumea este constituită din particule aflate într-o permanentă mişcare, această teorie fiind larg răspândită în secolul al XVIII-lea. În următorul secol, odată cu aprofundarea chimiei, aceste particule au fost identificate cu atomii din teoria lui Dalton, dar, în pofida acestui fapt, ipotezele lui Newton au continuat să se bucure de cea mai mare atenţie din partea majorităţii oamenilor de ştiinţă.

Prin faptul că susţinea, în principiu, că orice sistem viitor poate deveni predictibil printr-o cunoaştere corectă a situaţiei sale prezente, teoria lui Newton era una deterministă. În acelaşi timp însă, era şi una reducţionistă, pentru că autorul ei susţinea posibilitatea deducerii comportamentului unui sistem din comportamentul părţilor sale componente. Nu în cele din urmă, era una realistă, întrucât admitea că teoriile ştiinţifice prezintă lumea aşa cum este ea în realitate, indiferent de implicarea observatorului. Toate aceste trei ipoteze, cu suportul lor cu tot, aveau să fie repuse în discuţie şi reevaluate în secolul al XX-lea, prin teoria cuantică.

De-a lungul istoriei sale, fizica a avut unele conflicte cu religia, chiar dacă nu atât de dramatice şi tăioase ca acelea ale astronomiei lui Copernic sau ale evoluţionismului lui Darwin. Cel mai semnificativ conflict a fost legat de relaţia dintre controlul exercitat de Dumnezeu asupra evenimentelor din lume, determinarea prezentă în legile naturale şi prezenţa hazardului sau întâmplării la nivelul cuantic.

Conflictele fizicii cu religia

La început, fizica lui Newton n-a afectat cu nimic convingerile religioase. Dimpotrivă, aproape toţi fizicienii secolului al XVII-lea erau practicanţi creştini, iar Newton însuşi credea că Dumnezeu ţine stelele ca să nu se prăbuşească prin forţa atracţiei gravitaţionale şi tot el intervine periodic pentru a corecta perturbaţiile planetare din sistemul solar. Dumnezeu juca un rol permanent, într-o lume condusă de legi. El nu numai că proiectase aceste legi, dar şi veghea ca ele să funcţioneze. 

În viziunea adepţilor teoriei lui Newton, pasivitatea materiei nu era ceva neobişnuit; dimpotrivă, ea era consecventă cu ideile tradiţionale despre suveranitatea şi transcendenţa lui Dumnezeu şi contrazicea panteismul, astrologia, vitalismul şi alchimia, în care materia apare ca fiind mai activă (cf. Ian G. Barbour, Religion and Science: Historical and Contemporay Issues, Harper San Francisco, San Francisco, 1997, pp. 18-23).

Laplace, şi el adeptul teoriei deterministe, pretindea că, dacă am cunoaşte poziţia şi viteza fiecărei particule din univers, am putea calcula toate evenimentele viitoare. În acelaşi timp, însă, teza sa este una reducţionistă, fiindcă presupune că, prin cunoaşterea comportamentului celor mai mici părţi componente, am putea determina comportamentul tuturor entităţilor.

Iată un exemplu concludent în această privinţă, pe care-l regăsim într-un scurt dialog între Napoleon şi Laplace: 
„Domnule Laplace, mi s-a raportat că aţi scris o mare carte despre sistemul universului, fără să amintiţi nimic de numele Creatorului?!”. 
La această remarcă savantul i-a oferit celebrul răspuns: 
„Sire, nu am avut nevoie de această ipoteză.” (P.S. Laplace, A Philosophical Essay on Probabilities, Dover, New York, 1961, p. 4). 

Având o altă perspectivă, Werner Heisenberg susţine ideea nedeterminării în natură. El este convins că lumea atomică posedă o serie de potenţialităţi, fiecare eveniment anume sau realizarea unei observaţii, într-o distribuţie de probabilităţi, reprezentând o chestiune care ţine în întregime de hazard. Omul nu este decât rezultatul unor cauze care nu au nicio idee despre ţelul lor, el nu este decât produsul „unei agregări accidentale de atomi” (B. Russel, Mysticism and Logic, Doubleday, New York, 1967, pp. 45, 54). 

Toate fenomenele pot fi reduse, de altfel, la legi ale fizicii şi chimiei, precum şi la felurite intervenţii ale hazardului: „Orice aspect poate fi redus la nişte interacţiuni mecanice simple evidente. Celula este o maşinărie. Animalul este o maşinărie. Omul este o maşinărie” (vezi J. Monod, Beyond Chance and Necessity, Vintage Books, New York, 1972, p. 180). 

Fizica cuantică şi Dumnezeu

Există răspunsuri teologice posibile privind nedeterminarea la nivel cuantic. Unul dintre acestea ar fi acela că alegerea uneia dintre posibilităţile oferite de teoria cuantică nu este pură întâmplare; dimpotrivă, această posibilitate este operată sau actualizată de Dumnezeu, fără a fi detectabilă de către ştiinţă şi fără a încălca legile naturale. Legile naturii nu fac decât să specifice o serie de posibilităţi, Dumnezeu fiind Cel care determină care anume dintre acestea este actualizată în realitate.

Danezul Niels Bohr a intuit faptul că în cadrul fizicii cuantice funcţionează un anume principiu al complementarităţii, extins şi aplicat ulterior şi în relaţia dintre ştiinţă şi religie. Astfel, C.A. Coulson defineşte ştiinţa şi religia ca fiind „relatări complementare ale aceleiaşi realităţi”. Acest fapt face posibil ca aceste două discipline să fie relativ independente – ca nişte relatări ale „aceleiaşi realităţi” –, însă ele nu pot fi complet independente (C.A. Coulson, Science and Christian Belief, University of North Carolina Press, Chapel Hill, 1955, cap. 3). 

Pe de altă parte, fizicienii din domeniul cuanticii afirmă că universul nostru ar fi un univers creat de observator, că trecutul, de pildă, n-ar avea existenţă până ce nu este înregistrat sau actualizat în prezent. John Wheeler susţine că noi, ca observatori ai universului timpuriu, am contribuit la crearea acestor evenimente. Este foarte adevărat, el admite că pare o anomalie să susţii că prezentul poate influenţa trecutul, însă să avem în vedere că, în universul acesta al nedeterminării cuantice, ideile de „înainte” şi „după” chiar nu au nicio semnificaţie. Trecutul este absolut irelevant dacă nu este actualizat în prezent, dacă nu-şi găseşte înregistrarea în prezent. Astfel, fiinţele umane deţin principalul rol într-un univers participativ, în care orice observabilă este absolut dependentă de observator (cf. pe larg J. Wheeler, „Bohr, Einstein, and the Strange Lesson of the Quantum”, în: R. Elvee şed.ţ, Mind and Nature, Harper-Row, San Francisco, 1982). 

De asemenea, şi în religie, cunoaşterea este posibilă doar prin participare, deşi, fără îndoială, formele de participare sunt diferite de cele din ştiinţă. Ne putem pune întrebări privind relaţia dintre Dumnezeu şi noi, dar nu putem afirma nimic despre fiinţa lui Dumnezeu. Trecând într-un alt registru, este de remarcat că, în afară de repunerea în cauză a determinismului şi realismului, fizica cuantică pune în discuţie şi reducţionismul fizicii clasice. Ceea ce în fizica clasică însemnau acele „particule elementare” reprezintă acum manifestări ale unor unde, structuri ritmice, modele ondulatorii mobile, care se combină la un moment dat şi se dizolvă iarăşi, pentru a se recombina în altă parte. O particulă începe să semene cu o formaţiune locală a unui substrat continuu de energie vibratorie. 

Modelul de cunoaştere a realităţii pe care ni-l propune fizica cuantică, susţine Jean Staune (J. Staune, „On the Edge of Physies”, în: Science and Spirit, 1 apr./ mai 1999, p. 15), demonstrează existenţa unui nivel de realitate care se află mai presus de timp, spaţiu, energie şi materie, dar are, în mod indubitabil, un efect cauzal asupra nivelului nostru material de realitate. Acest aspect, subliniază el, este foarte important nu doar pentru respingerea materialismului, ci şi pentru faptul că ne oferă posibilitatea de a vorbi despre Dumnezeu şi de a-L căuta pe Dumnezeu: „Ştiinţa ne-a sugerat, prin intermediul fizicii cuantice, faptul că singură nu poate furniza o imagine completă a realităţii. Ea a oferit un punct de pornire pentru o cale credibilă de a înţelege existenţa lui Dumnezeu, deoarece lumea nu se mai limitează la nivelul nostru de realitate.”

Citiți și:

Fizica cuantică şi spiritualitatea

Legea rezonanței oculte explică saltul cuantic din sfera trupului în cea a conştiinţei

Nimic nu este solid, totul este energie – oamenii de ştiinţă explică fizica cuantică

yogaesoteric

18 februarie 2021