Fost profesor de la Universitatea de Vest din Ontario se opune reintroducerii de către instituție a obligației vaccinării și susține protestele studenților canadieni
Fostul profesor dr. Julie Ponesse, de la Universitatea de Vest din Ontario, distribuie un video în care își exprimă îngrijorarea cu privire la reintroducerea de către instituție a obligației vaccinării, astfel că studenții și personalul va fi necesar să aibă cel puțin trei doze de vaccin pentru a putea rămâne în campus în noul an universitar.
Dr. Julie Ponesse, fost profesor de etică la Western University din Ontario și membră în organizația The Democracy Fund (TDF), care a fost concediată pentru că nu s-a supus politicii inițiale a instituției din 2021, care a impus vaccinarea obligatorie împotriva covid-19, a distribuit un video recent în care își exprimă îngrijorarea cu privire la noua regulă anunțată, care cere dovada unui booster tuturor studenților, profesorilor, personalului și chiar vizitatorilor în campus.
În videoul său recent, semnalat de The Democracy Fund, dr. Ponesse vorbește despre ceea ce am aflat în ultimii doi ani despre vaccinurile experimentale anti-covid, despre lipsa consimțământului informat, așa-zisa „eficacitate” a acestor „vaccinuri” și efectele adverse potențiale asupra studenților, referindu-se și la recomandările recente ale CDC și ale serviciului de sănătate publică, recomandări care sunt în dezacord cu decizia Western.
„De mai bine de un an, Western a implementat unele dintre cele mai dure restricții covid din țară, fără a oferi studenților argumente care să demonstreze necesitatea, eficacitatea sau siguranța acestora”, a spus dr. Ponesse.
Studenții de la Western și de la alte instituții universitare au organizat un miting sâmbătă, 27 august, la care a participat și a vorbit și dr. Ponesse pentru a-și arăta susținerea.
„Studenții occidentali își exprimă ferm poziția și își exercită dreptul de a protesta împotriva acestei restricționări nedrepte a autonomiei. Vom vedea cum spiritul motto-ului [Universității] Western – Veritas et utilitas (adevăr și utilitate) – intră în acțiune mâine”, a spus dr. Ponesse în ziua anterioară protestului.
Universitatea Western a anunțat pe 22 august 2022 reintroducerea obligativității vaccinării și purtării măștilor, cu doar două săptămâni înainte de începutul noului an universitar, punând mulți studenți într-o situație dificilă, întrucât le poate fi compromis anul universitar.
Aici poate fi urmărit videoul recent al dr. Ponesse (în limba engleză).
Într-un video mai vechi, publicat pe 7 septembrie 2021, dr. Julie Ponesse a vorbit despre concedierea ei din postul de profesor de etică și filosofie la Huron College, Universitatea de Vest din Ontario, după 20 de ani de activitate, fiind dată afară „pentru că nu am acceptat să îmi fie injectat în trup un ser experimental” și „sunt îndreptățită să aleg ce anume este sau nu introdus în trupul meu, indiferent de motivele mele”. „Este greșit din punct de vedere etic să se impună o procedură medicală experimentală drept condiție pentru a putea munci”, mai spunea ea în acel video, care poate fi urmărit aici (în limba engleză).
Citiți și:
Prof. dr. Vasile Astărăstoae: Vaccinarea obligatorie anti-covid-19. O perspectivă etică
Un avocat român din Luxemburg: „Vaccinarea aici s-a simțit ca un viol”
Celebru profesor de Drept dă verdictul – vaccinarea devine un motiv de discriminare
yogaesoteric
14 septembrie 2022